ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 339/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în data de 27.12.2018 sub nr. x/2018 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8161 din 18.10.2018, restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a următoarelor imobile:

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x;

S-a solicitat obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la soluționarea pe fond a cererii de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unităților individuale (apartamente), respectiv:

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localității Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localității Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localității Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13).

Prin sentința civilă nr. 124 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.:

- din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanță nu a cercetat și nu a combătut o serie de probe admise și administrate, încălcând grav principiul legalității și pronunțând o hotărâre contrară legii;

- curtea de apel a soluționat cererea pe baza prevederilor art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare;

- decizia nr. 8161 din 18.10.2018 este nelegală întrucât constatările făcute prin această decizie și soluția care se întemeiază pe aceste constatări sunt eronate, intrucât Colegiul Reformat Bethlen din Aiud nu a avut personalitate juridică proprie și astfel nu a avut calitatea subiect de drept de sine stătător și de titular al dreptului de proprietate, titularul dreptului de proprietate fiind Eparhia Reformată din Ardeal;

- potrivit normelor dreptului bisericesc datând din 1885, precum și celor din anul 1904 colegiile aparțin cu totul de corpul bisericii; niciodată aceste colegii nu au fost înființate sau înregistrate ca persoane juridice distincte, ci doar au avut o existență și organizare ca și entități bisericești, având scop special educativ;

- modalitatea de intabulare era una uzuală în perioada respectivă, o astfel de înscriere reflectând pe de o parte proprietarul, care era Biserica Reformată, prin prescurtarea "Ev. Ref." (Evanghelică Reformată), cât și destinația specifică a imobilului: Colegiul Reformat Bethlen, adică exclusiv pentru scopul educațional vizat;

- dreptul de proprietate al bisericii reformate este recunoscut și de către instanțele judecătorești din epocă astfel cum rezultă din hotărârea nr. 25365 a Curții Regale de contencios administrativ din anul 1912;

- practica administrativă a autorității pârâte a confirmat cele de mai sus, aceasta recunoscând în multe cazuri calitatea de proprietar al Eparhiei Reformate din Ardeal, fiind emise decizii de retrocedare ale unor bunuri imobile aparținând fostei Școli Evanghelice Reformate din Aiud: Decizia nr. 387 din 20.09.2004, Decizia nr. 388 din 20.09.2004, Decizia nr. 389 din 20.09.2004, Decizia nr. 390 din 20.09.2004, Decizia nr. 391 din 20.09.2004, Decizia nr. 392 din 20.09.2004, Decizia nr. 393 din 20.09.2004, Decizia nr. 492 din 12.04.2005, Decizia nr. 493 din 12.04. 2005, care vizează imobilele înscrise chiar în cartea funciară din prezentul litigiu, care cuprindea aproape totalitatea bunurilor imobile ale școlii;

- prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție eronată, prin admiterea excepției efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, sentința recurată cuprinzând sub acest aspect motive contradictorii și numai motive străine de natura cauzei, considerându-se că hotărârile irevocabile invocate (sentința nr. 834/27.06.2007, pronunță de către Judecătoria Aiud, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 106/12.02.2008 a Tribunalului Alba și sentința nr. 208/30.03.2005 pronunțată de către Tribunalul Alba), prin care s-a constatat lipsa calității procesuale a Eparhiei privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparținând fostului Colegiu Reformat Bethlen din Aiud, leagă Curtea de Apel Alba Iulia și prima instanță; în consecință a recunoscut pe deplin efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, fără a proceda la analiza completă și complexă a probatoriului administrat și cu elemente de absolută noutate față de hotărârile din 2005 și 2007;

- prima instanță însă a deturnat ideea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, pe de o parte din perspectiva dreptului aplicabil, hotărârile fiind pronunțate sub imperiul vechilor coduri, civil și de procedură civilă, iar, pe de altă parte, întrucât și în cazul în care ar exista identitate de părți și identitate de cauză, dacă reclamantul pierde un prim litigiu, poate câștiga un nou proces având alt obiect (chiar similar, de exemplu, un teren învecinat etc), dacă administrează alte probe, prin care convinge instanța în noul proces;

- având în vedere cele de mai sus, în lipsa întrunirii cerințelor specifice impuse de prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârile depuse au valoare de cel mult de precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba de izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute și fiind absolut permise dovezile contrare. Astfel, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei și aplică greșit dreptul material;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., invocându-se hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a soluționat anterior chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de fost proprietar al imobilelor solicitate a fi restituite, în care s-a stabilit că Decretul 176/1948 reprezintă temeiul de fapt și de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuator în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că hotărârea atacată nu conține motive contradictoriii raportat la prevederile legale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 și de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că este neîntemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., s-a arătat că prima instanță a reținut în mod corect efectul lucrului judecat al sentinței civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba și al sentinței civile nr. 834/27.06.2007 a Judecătoriei Aiud, însă nu și a deciziei nr 4684/2.11.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Neîntemeiat este și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condițiile în care s-a apreciat de către prima instanță că dovada dreptului de proprietate se realizează prin conținutul cărții funciare, iar reclamanta nu a făcut dovada că a fost proprietarul imobilelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. 8161 din 18.10.2018, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006, nr. z/23.01.2006, nr. w/23.01.2006, formulate de către reclamantă cu privire la retrocedarea unor imobile, întrucât, potrivit cărții funciare nr. x a localității Aiud, acestea s-au aflat în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta a promovat prezenta acțiune, solicitând anularea Deciziei nr. 8161 din 18.10.2018, emisă de către pârâtă și obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor:

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x.

În drept, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, (1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. 32 și 33 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare:

Art. 32 - Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Art. 33 - Cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate.

Soluționând cauza, prima instanță a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reținând, în esență, că Decizia nr. 8161 din 18.10.2018 prin care Comisia Specială a respins cererile de retrocedare, a fost întemeiată în mod corect pe principiul forței probante obligatorii a înscrierii în cartea funciară și pe efectul pozitiv al puterii de lucru judecat derivat din dezlegările sentinței civile nr. 208/2005 a Tribunalului Alba, sentința civilă nr. 834/2007 pronunțată de Judecătoria Aiud, decizia nr. 106/2008 a Tribunalului Alba.

S-a reținut că imobilele în discuție s-au aflat la momentul preluării abuzive în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, astfel cum rezultă din evidența de carte funciară, nefiind întrunită ipoteza textului legal aplicabil ca "imobilul să fi aparținut cultului religios din România".

Recurenta - reclamantă a invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii.

Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că modalitatea în care prima instanța a apreciat, după caz, asupra efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în raport de hotărârile de care ambele părți s-au prevalat, nu se încadrează în cazul de casare invocat.

Cerință motivării corespunzătoare a unei hotărâri, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi analizată în raport de raționamentul juridic reținut de instanța de fond

În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa.

Totodată, criticile recurentei sub aspectul existenței unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului formulat de reclamantă, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce privește fondul cauzei, analizat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., se reține că argumentele care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din perspectiva calității de persoană îndreptățită la restituire, sunt nefondate.

Din actele aflate la dosar rezultă că potrivit cărții funciare nr. x a localității Aiud, imobilul identificat cu nr. top. inițiale 998, 999 s-a dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top x, transcris în cartea funciară colectivă nr. 10.003 a localității Aiud, nr. top x, și în cărțile funciare individuale nr. 10.004, nr. top. x. nr. 10.005. nr. top. x și nr. 10.006, nr. top x; imobilul identificat cu nr. top. x, reînscris în cartea funciară nr. x a localității Aiud, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 92114; imobilul identificat cu nr. top x, reînscris în cartea funciară nr. x a localității Aiud, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 92115.

Potrivit înscrierilor de sud B3-54 din cărțile funciare individuale nr. 10.004, nr. 10.005 și nr. 10.006 ale localității Aiud, imobilele identificate cu nr. top. x apartamentul nr. x), nr. top x (apartamentul nr. x) și nr. top. x (apartamentul nr. x) au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/1997, nr. y/1997 și nr. 55/1997.

La momentul preluării, imobilele în discuție s-au aflat în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu în proprietatea reclamantei, neexistând rectificări ale cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aspect necontestat de aceasta.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Textul normativ impune condițiile esențiale, respectiv ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și ca imobilul să fi fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Totodată, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate mențiunile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, conform Cărții funciare, era Școala Evanghelică Reformată din Aiud și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada vreunei acțiuni în rectificare de carte funciară în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuție în condițiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938 și nici nu și-a îndeplinit obligația legală de a proba legătura juridică dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilelor solicitate, potrivit regulilor procedurale în materie.

Așa fiind, Înalta Curte reține că premisa determinantă de la care trebuie pornit este aceea că înscrierea în cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate, iar, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare.

In acest sens, Înalta Curte constată că obiectul prezentei judecăți îl reprezintă analiza legalității deciziei autorității administrative prin prisma verificării condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, iar nu o acțiune în revendicare, sau acțiune având ca obiect rectificarea cărții funciare.

În dovedirea calității de persoană îndreptățită la retrocedarea imobilelor, reclamanta - recurentă a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contrar celor reținute de pârâtă, raportat la soluția pronunțată de Tribunalul Alba prin sentința nr. 208/30.03.2005.

Instanța de control judiciar constată că, în fapt, raportat la obiectul celor două litigii vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, și aspectele de fapt și de drept analizate, se pune în discuție practica instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă.

Or, se reține că intimata-pârâtă a atașat, la rândul său, hotărâri pronunțate de Inalta Curte de Casație (decizia nr. 1893/2018, decizia nr. 2034/2019), în care soluțiile sunt nefavorabile recurentei - reclamante, relevant fiind că dosarele privesc decizii distincte legale de imobile distincte. Nefiind vorba despre aceleași raporturi juridice, nu ar putea fi reținută nici autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, pentru aceleași motive, corect a apreciat prima instanță că practica administrativă a autorității pârâte nu poate fi invocată ca argument pentru reținerea calității de persoană îndreptățită conform O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că sentința recurată este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței nr. 124 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.