ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, solicitând să se dispună: anularea Deciziilor Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8208, 8213 și 8214 din 31.10.2018, ca nelegale; restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilelor identificate: imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, tor. top. x - construcție și teren în suprafață de 2660 mp, nr. top. x - teren în suprafață de 4532 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x; imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud Alba, nr. top. x - teren în suprafață de 2086 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x; imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x - teren în suprafață de 2338 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x.

Prin sentința nr. 34 din 12 martie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, a anulat Decizia nr. 8208/31.10.2018, Decizia nr. 8214/31.10.2018 și Decizia nr. 8213/31.10.2018 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x Aiud, a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr. x Aiud, nr top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărți funciare 3948 Aiud și a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x Aiud. A respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței nr. 34 din 12 martie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurenta-pârâtă arată că potrivit disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt următoarele: imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios; imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada martie 1945 - 22.12.1989; la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.).

În dosarele aferente cererilor de retrocedare în cauză, se află copia cărții funciare nr. x a localității Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top inițiale x, din care s-au dezmembrat imobilele identificate cu nr. top x/1, 682/2, a fost Școala Evanghelia Reformată din Aiud și nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate, nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

În lipsa unor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul se află în proprietatea Școlii Evanghelice din Aiud și la momentul preluării abuzive.

Potrivit disp. art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții legale consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Atâta timp cât, potrivit cărții funciare, proprietarul inițial al imobilului a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea proprietarului până la momentul preluării abuzive, imobilul respectiv a fost preluat din proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Interpretarea coroborată a înscrierilor astfel cum a fost realizată de prima instanță, nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, reținând că școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparținând acestora, aspect ce rezultă din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă și că în cuprinsul tabelului-anexă la Decretul nr. 176/1948 se regăsește și mențiunea "Școala reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii Reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal".

Potrivit disp. art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În speță, imobilul este înscris în cartea funciară pe numele persoanei individualizate în Anexa la Decretul nr. 176/1948, iar menținerea conform căreia Școala este a Bisericii reformate, nu reprezintă o confirmare a proprietății reclamantei.

Referitor la faptul că prima instanță a reținut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2008, prin care s-a arătat că reclamanta este îndreptățită la restituirea unui imobil al cărui proprietar inițial a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud, recurenta-pârâtă arată că și aceasta a invocat puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 208/30.02.2005, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2005.

Prin această ultimă hotărâre judecătorească s-a apreciat că Eparhia Reformată din Areal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarului tabular - Colegiul Reformat Bethlen Gábor - al unor imobile înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiud, ca prezumție legală irefragabilă, având în vedere disp. art. 431 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte va constata că motivele pentru care prima instanță a admis acțiunea reclamantei, sunt următoarele:

- școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri religioase, aparținând acestora;

- acest aspect rezultă și din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele, unde se precizează că "pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat... toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor... și au servit funcționarii școlilor... trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului";

- în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, se regăsește mențiunea "Școala reformată din Aiud, județul Alba, a bisericii reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal";

- din perspectiva dreptului canonic și dreptului maghiar, respectiv par. 3 din cea dintâi lege adoptată la cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904, școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești;

- conform Ordinelor Ministrului maghiar al justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară, imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competență ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională;

- cultul reformat a fost recunoscut și în statul socialist român, potrivit Decretelor nr. 177/1948, nr. 591/1949 și Legea nr. 489/2006;

- reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, în calitate de fost proprietar;

- s-a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal și s-a negat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 2058/2005 a Tribunalului Alba;

- pârâta a emis decizii de retrocedare în natură a imobilelor care au aparținut Școlii Reformate Evanghelice din Aiud în anul 2004 și care erau intabulate pe numele Școlii Evanghelice Reformate din Aiud.

Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă soluției primei instanțe, precum și probele administrate în cauză, reține că imobilele asupra cărora reclamanta a solicitat restituirea în natură, invocând dreptul său de proprietate, sunt înscrise în cartea funciară pe numele Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare, în care cumpărător figurează școala.

Dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărții funciare.

În vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, solicită îndeplinirea condiției ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiții prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Instanța de fond consideră astfel, cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Școala în discuție era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparținut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că Școala Evanghelică Reformată din Aiud nu deținea în proprietate imobilele în cauză.

Aceeași concluzie se desprinde și din formula "Școala reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii reformate", neexistând nicio dovadă că școala nu deținea ea însăși în proprietate anumite imobile.

Faptul că școala era privită ca aparținând bisericii și că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii.

În plus, instanța de judecată națională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislația incidentă în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și celelalte acte normative și administrative colaterale.

Instanța de fond a reținut drept indiciu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, Ordine ale Ministrului Maghiar al justiției din anii 1909 și 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanță de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărții funciare și înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Ținând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare, cum deja s-a afirmat mai sus, reiese că reclamanta nu poate invoca existența unui drept de proprietate asupra imobilelor, în privința sa.

În continuare, se va reține că recunoașterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă și recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reținut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor imobile ce aparțineau Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunțării de către Tribunalul Alba a sentinței civile nr. 208/30.03.2005, definitivă prin decizia civilă nr. 1194/A/28.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

După această dată recurenta-pârâtă a respins cererile de restituire în natură formulate de Eparhia Reformată din Ardeal.

Numai ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive în executarea acestora, recurenta-pârâtă a emis, de exemplu, Decizia nr. 9695/31.08.2021, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1671/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a negat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 208/2005, considerând că prin această hotărâre s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Eparhiei ca succesoare în drepturi a Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, pe când în cauza de față, se pune problema dreptului de proprietate al reclamantei în nume propriu și nu în calitate de succesoare.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 208/2005, reiese faptul că reclamanta a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unor imobile înscrise inițial în CF x Aiud, iar instanța de judecată reținând că imobilele au fost preluate de statul român au avut ca proprietar înscris în cartea funciară, Colegiul Reformat Bethlem Gábor (altă denumire a Școlii Evanghelice Reformate), a conchis că Eparhia nu are calitate procesuală activă, nu este proprietar și nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei tabulare.

Așadar, Înalta Curte reține că sentința pronunțată de Tribunalul Alba are putere de lucru judecat asupra celorlalte acțiuni și în cadrul proceselor următoare, prin care Eparhia a solicitat restituirea în natură a unor imobile ce aparțineau în proprietatea (înscrisă în cartea funciară) unor școli și colegii confesionale.

În acest sens, Înalta Curte a pronunțat numeroase decizii, evidențiate și de recurenta-pârâtă, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparținând școlilor și colegiilor confesionale.

Deciziile civile nr. 4684/02.11.2010 și nr. 1671/17.03.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sunt singulare în economia problematicii analizate și nu pot primi efectul puterii de lucru judecat pe care prima instanță l-a acordat primei decizii, în timp ce a doua deciziei este întemeiată pe constatările Deciziei nr. 4684/2010, care nu a făcut nicio referire la sentința pronunțată de Tribunalul Alba în anul 2005.

Față de acestea, se va constata întrunirea motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, urmând ca în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 34 din 12 martie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2022.