ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal (în continuare Eparhia) în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România (în continuare Comisia) a solicitat anularea Deciziei nr. 8207 din 31.10.2018, emisă de pârâtă și restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x Aiud, nr. top. x a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărți funciare 3608 Aiud nr. top x.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 8207/31.10.2018, emisă de către pârâtă, a fost obligată pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x Aiud, nr. top. x și a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărți funciare 3608 Aiud nr. top x. În rest cererea a fost respinsă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recurenta a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură. Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006 și nr. x/23.01.2006, soluționate prin Decizia nr. 8207/31.10.2018, există copia cărții funciare în format electronic nr. y a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Școala Evanghelică Reformată Aiud, iar nu Eparhia Evanghelică. În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Recurenta susține ca depunerea altor înscrisuri care sa întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară. La o simplă analiză a Foii B a cărții funciare nr. x a localității Aiud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și la momentul preluării abuzive. Totodată, potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407 (act pe care și instanța de fond l-a avut în vedere în motivarea sentinței nr. 284/10.12.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri. Așadar, potrivit acestui act, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Aiud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud. Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în speță, proba contrară reprezentând-o însăși cartea funciară. Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla mențiune din decretul de naționalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană. Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană. În plus, se arată că, recent, într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins o cerere de retrocedare depusă de Eparhia Reformată din Ardeal, privind un imobil al cărui proprietar tabular inițial a fost Colegiul Reformat "Szekely Mik6" din Sfântu Gheorghc, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă. Astfel, prin sentința nr. 54/16.03.2017, pronunțată în dosarul ni-. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, reținând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sa de restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată. Recurenta a apreciat prin cererea de recurs că în speță s-ar fi impus reținerea puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că această hotărâre este anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție și că vizează imobile înscrise în aceeași carte funciară în care a fost înscris inițial și imobilul din prezentul litigiu. Referitor la faptul că prima instanță a obligat pârâta să soluționeze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x, și a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. z a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x, a sublinat faptul că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații actuale privind situația juridică a imobilelor menționate. Prin urmare, recurenta consideră că, în ipoteza respingerii recursului formulat, se va afla în imposibilitatea emiterii unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență că, în mod corect, instanța de fond a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente speței.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență aceleași argumente expuse prin memoriul de recurs. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin Decizia nr. 8207 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare s-au respins cererile nr. x/11.02.2003, nr. x/2006 și nr. x/23.01.2006 formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea imobilelor construcții și teren în suprafață de 737 mp situate în Aiud str. x, jud. Alba înscrise în Cartea funciara x/Aiud nr. top x și nr. top x întrucât: - construcțiile au fost demolate, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) O.U.G. nr. 94/2000 rep cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a articolului menționat, construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 - solicitanta nu a fost proprietara terenului la momentul preluării abuzive. În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanța cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, și obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. y a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x. Prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea formulată, pârâta, care a fost obligată la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x Aiud, nr. top. x și a imobilului înscris în Cartea funciară în format electronic nr. x Aiud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărți funciare 3608 Aiud nr. top x. Împotriva acestei soluții, pârâta a invocat o serie de critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. În analiza criticilor invocate de recurenta-pârâtă, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Totodată, conform art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 176/1948, (1) intra în prevederile articolului precedent chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexa, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcționarea școlilor de învățământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ și pentru internatele, căminele și cantinele destinate elevilor sau studenților școlilor de orice fel, iar în cuprinsul tabelului anexă există mențiunea "Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal." În cuprinsul art. I din același decret, care reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, se precizează că "pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat….toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor …și au servit funcționării școlilor, …trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului", din economia acestui text rezultând că școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparținând acestora. În speță, Înalta Curte constată că Școala Evenghelică Reformată din Aiud a avut mai multe denumiri, în prezent purtând denumirea de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, aspect necontestat de către pârâtă. În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a reținut reglementarea raporturilor patrimoniale ale cultului reformat prin următoarele acte normative: cea dintâi Lege adoptată de cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904 - Paragrafului 3 - școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești; Ordinele Ministerului Maghiar al Justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară - imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competentă, ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională. Totodată, este de necontestat faptul că, potrivit diferitelor reglementări succesive, cultul reformat a fost recunoscut și în statul socialist român, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 177/1948, având statutul stabilit prin Decretul nr. 591/1949, fiind recunoscut ca atare și prin Legea nr. 489/2006. În lumina acestor considerente, Înalta Curte nu poate reține susținerea prin care autoritatea recurentă invocă neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv că proprietarul inițial al imobilelor solicitate nu ar fi fost un cult religios, deoarece în cartea funciară nr. x a localității Aiud a fost înscris ca și proprietar pentru br. Top. Inițiale 985/1 și 985/2 "Școala Evanghelică Reformată din Aiud", iar nu Eparhia Reformată din Ardeal. În fața instanței de fond, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada că Școala din Aiud a funcționat ca o entitate în interiorul organizatei bisericești, aparținând organic corpului bisericii. În acest sens prima instanță a reținut în mod corect că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acestor părții componente locale ale cultului, care nu mai există în prezent, așa cum era și cazul colegiului în cauză. Acest aspect este recunoscut chiar de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, când susține că din copia cărții funciare nr. x a localității Aiud, aflată în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006 și nr. x/23.01.2006, soluționate prin decizia contestată, reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Școala Evanghelică Reformată Aiud. Prin urmare, este lipsit de suport și argumentul recurentei prin care invocă faptul că din analiza cărții funciare cărții funciare nr. x a localității Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se încă în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și că, deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Asa cum s-a reținut anterior, în textul ordinului Ministrului Justiției nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, publicat în Monitorul Judiciar, s-a menționat că clădirile scoliilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate și cererile de rectificare a cărților funciare, prin care înscrierea pe numele școlii se solicită a fi rectificată pe numele bisericii trebuie admise, fiind întemeiate. De asemenea, ministrul regal al cultelor și învățământului preuniversitar a declarat la 14 octombrie 1907 sub nr. x că pentru modificarea stării tabulare a patrimoniului școlii bisericii reformate nu este nevoie de aprobare guvernamentală; biserica reformată poate solicita rectificarea înscrierii eronate și să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurile școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri. Ca atare, în mod judicios a concluzionat instanța de fond în sensul că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, fiind de netăgăduit susținerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naționalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic același titular. Instanța de control judiciar constată, așadar, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 284/2019 din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.