ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3012/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță, la data de 14.01.2019, sub număr dosar x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziilor nr. 8215, 8216, 8217 și 8218/21.04.2016 emise de către pârâtă, cu consecința restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Aiud, jud. Alba, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Aiud, având nr. top.: x, transcrise în cartea funciară nr. x a localității Aiud, precum și a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x, iar în cazul în care nu este legal posibilă restituirea în natură să fie obligată Comisia să soluționeze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii.

Prin sentința nr. 168 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință a anulat Deciziile nr. 8215, 8216, 8217, 8218/31.10.2018 emise de către pârâtă, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Aiud, jud. Alba, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Aiud, având nr. top.: x, transcrise în cartea funciară nr. x a localității Aiud, precum și a imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x, nr. top. x, a respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii introductive de instanță.

În opinia recurentei, instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea sentinței nr. 168/01.07.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilelor în cauză (...) în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

În combaterea aplicării eronate de către instanța de fond a prevederilor art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, recurenta învederează următoarele aspecte:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt: imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios; imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

În dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/23.01.2006, nr. x/23.01.2006, nr. x/23.01.2006 și nr. x/23.01.2006, soluționate prin Deciziile nr. 8215, nr. 8216, nr. 8217 și nr. 8218 din data de 31.10.2018, există copia cărții funciare nr. x a localității Aiud din care reiese faptul că proprietarul imobilelor solicitate a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud. iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Precizează recurenta că în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

În continuare recurenta susține că, potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localității Aiud, recurenta apreciază că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilelor identificate cu nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud și nu există nicio înscriere din care sa reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilele respective au fost preluate din proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

În ceea ce privește imobilul, teren, identificat cu nr. top. x, precizează recurenta că acesta figurează și în prezent în proprietatea tabulară a Colegiului Bethlen din Aiud.

Subliniază recurenta că, interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanță nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

În consecință, consideră recurenta că instanța de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, și astfel a constatat că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Totodată, recurenta apreciază că, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Susține recurenta că, în speță, proba contrară o reprezintă însăși cartea funciară.

Deși în actul normativ de trecere a imobilelor în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948, este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, în opinia recurentei nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilelor solicitate, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Referitor la faptul că instanța de fond a obligat pârâta să soluționeze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, precizează recurenta faptul că, în dosarele aferente cererilor de retrocedare nu există informații privind situația juridică a imobilelor rezultate în urma dezmembrării imobilelor identificate cu nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x, iar în privința imobilului, teren, identificat cu nr. top. x este necesar, în primul rând, să se stabilească dacă a fost sau nu preluat în mod abuziv-de către statul român în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Prin urmare, consideră că, în ipoteza respingerii recursului formulat, recurenta va fi în imposibilitatea emiterii unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte va constata că motivele pentru care prima instanță a admis acțiunea reclamantei, sunt următoarele:

- școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri religioase, aparținând acestora;

- acest aspect rezultă și din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele, unde se precizează că "pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat... toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor... și au servit funcționarii școlilor... trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului";

- în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, se regăsește mențiunea "Școala reformată din Aiud, județul Alba, a bisericii reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal";

- din perspectiva dreptului canonic și dreptului maghiar, respectiv par. 3 din cea dintâi lege adoptată la cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904, școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești;

- conform Ordinelor Ministrului maghiar al justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară, imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competență ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională;

- cultul reformat a fost recunoscut și în statul socialist român, potrivit Decretelor nr. 177/1948, nr. 591/1949 și Legea nr. 489/2006;

- reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, în calitate de fost proprietar;

- s-a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal și s-a negat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 2058/2005 a Tribunalului Alba;

- pârâta a emis decizii de retrocedare în natură a imobilelor care au aparținut Școlii Reformate Evanghelice din Aiud în anul 2004 și care erau intabulate pe numele Școlii Evanghelice Reformate din Aiud.

Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă soluției primei instanțe, precum și probele administrate în cauză, reține că imobilul asupra căruia reclamanta a solicitat restituirea în natură, invocând dreptul său de proprietate, este înscris în cartea funciară pe numele Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, în care cumpărător figurează școala.

Dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărții funciare.

În vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, solicită îndeplinirea condiției ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiții prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Instanța de fond consideră astfel, cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Școala în discuție era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparținut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că Școala Evanghelică Reformată din Aiud nu deținea în proprietate imobilele în cauză.

Aceeași concluzie se desprinde și din formula "Școala reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii reformate", neexistând nicio dovadă că școala nu deținea ea însăși în proprietate anumite imobile.

Faptul că școala era privită ca aparținând bisericii și că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii.

În plus, instanța de judecată națională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislația incidentă în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și celelalte acte normative și administrative colaterale.

Instanța de fond a reținut drept indiciu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, Ordine ale Ministrului Maghiar al justiției din anii 1909 și 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanță de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărții funciare și înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Ținând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare, cum deja s-a afirmat mai sus, reiese că reclamanta nu poate invoca existența unui drept de proprietate asupra imobilelor, în privința sa.

În continuare, se va reține că recunoașterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă și recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reținut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor imobile ce aparțineau Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunțării de către Tribunalul Alba a sentinței civile nr. 208/30.03.2005, definitivă prin decizia civilă nr. 1194/A/28.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

După această dată recurenta-pârâtă a respins cererile de restituire în natură formulate de Eparhia Reformată din Ardeal.

Numai ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive în executarea acestora, recurenta-pârâtă a emis, de exemplu, Decizia nr. 9695/31.08.2021, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1671/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a negat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 208/2005, considerând că prin această hotărâre s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Eparhiei ca succesoare în drepturi a Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, pe când în cauza de față, se pune problema dreptului de proprietate al reclamantei în nume propriu și nu în calitate de succesoare.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 208/2005, reiese faptul că reclamanta a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unor imobile înscrise inițial în CF x Aiud, iar instanța de judecată reținând că imobilele au fost preluate de statul român au avut ca proprietar înscris în cartea funciară, Colegiul Reformat Bethlem Gábor (altă denumire a Școlii Evanghelice Reformate), a conchis că Eparhia nu are calitate procesuală activă, nu este proprietar și nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei tabulare.

Așadar, Înalta Curte reține că sentința pronunțată de Tribunalul Alba are putere de lucru judecat asupra celorlalte acțiuni și în cadrul proceselor următoare, prin care Eparhia a solicitat restituirea în natură a unor imobile ce aparțineau în proprietatea (înscrisă în cartea funciară) unor școli și colegii confesionale.

În acest sens, Înalta Curte a pronunțat numeroase decizii, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparținând școlilor și colegiilor confesionale, respectiv Deciziile nr. 3043/05.06.2019, nr. 4113/19.09.2019, nr. 1101/25.02.2020, nr. 4087/22.11.2018, nr. 5071/14.11.2019, nr. 2908/29.06.2020 și nr. 2909/29.06.2020.

Deciziile civile nr. 4684/02.11.2010 și nr. 1671/17.03.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sunt singulare în economia problematicii analizate și nu pot primi efectul puterii de lucru judecat pe care prima instanță l-a acordat primei decizii, în timp ce a doua deciziei este întemeiată pe constatările Deciziei nr. 4684/2010, care nu a făcut nicio referire la sentința pronunțată de Tribunalul Alba în anul 2005.

Față de acestea, se va constata întrunirea motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, urmând ca în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 168 din 1 iulie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.