ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta EPARHIA REFORMATĂ DIN ARDEAL a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase Din România solicitând:

- anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8219 din 31.10.2018, ca nelegală.

- sa se dispună restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului identificate mai jos: imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, 993, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x, 993.

Prin sentința nr. 111 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Criticile recurentei -reclamante au vizat, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a cercetat o serie de probe încuviințate și administrate, pronunțând o hotărâre nelegală, în considerarea unui singur motiv izolat, respectiv înscrierea în cartea funciară a Colegiului Reformat Bethlen în calitate de proprietar al imobilului.

În opinia recurentei-reclamante, soluția recurată este nelegală, întrucât Colegiul Reformat Bethlen a funcționat ca o entitate și structură fără personalitate juridică în interiorul organizației bisericești, astfel încât dreptul de proprietate aparține Eparhiei Reformate.

Problema litigioasă a fost tranșată inclusiv de înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 4684, înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 2 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2008, anexată, a stabilit următoarele:

- "Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuator în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar."

- "Eparhia Reformată, ca parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O. U. G. nr. 94/2000 a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat".

Statul Român postdecembrist a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor imobile în repetate rânduri, și soluția actuală se datorează unei interpretări eronate dată legilor aplicabile de către autoritatea pârâtă și în contradicție cu propria interpretare anterioară.

Recurenta susține nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma art. 488 pct. 7 C. proc. civ., arătând că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2008 a soluționat anterior chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de fost proprietar al imobilelor solicitate a fi restituite.

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. în condițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează irevocabil chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitate de fost proprietar al imobilelor Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, hotărâre care nu a fost luată nici ea în considerare de către prima instanță, soluție ce se impune prin efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.

Prin rezoluția completului de judecată investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8219 din 31.10.2018, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, privind imobilul construcție și teren în suprafață de 630 m.p., situat în municipiul Aiud, județul Alba, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiud, transcris în cărțile funciare nr. x și nr. 3608 ale localității Aiud, nr. top. x, 993, întrucât Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat, la momentul preluării abuzive.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită, respectiv dovada că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluția instanței de fond este corectă, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză. Înalta Curte reține următoarele:

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din perspectiva calității de persoană îndreptățită la restituire, sunt nefondate.

Potrivit situației de fapt reținută de judecătorul fondului, prin cererea de restituire nr. x/23.01.2006, recurenta-reclamantă a solicitat restituirea în natură a imobilului, construcție și teren în suprafață de 630 m.p., situat în municipiul Aiud, județul Alba, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiud, transcris în cărțile funciare nr. x și nr. 3608 ale localității Aiud, nr. top. x, 993.

Potrivit cărții funciare nr. x a localității Aiud- Foaia A, proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud.

De asemenea, potrivit înscrierii de sub B 49 din cartea funciară nr. x a localității Aiud, în anul 1906, imobilul solicitat a fost vândut unei persoane fizice și transcris în cartea funciară nr. x a localității Aiud.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/08.11.1949, la momentul preluării abuzive, imobilul în litigiu se afla în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, iar nu în proprietatea reclamantei, neexistând rectificări ale cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea recurentei-reclamante.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Textul normativ impune condițiile, esențiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, conform Cărții funciare, era Colegiul Reformat Bethlen, și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei acțiuni în rectificare de C.F. în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestui imobil în condițiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a pornit de la premisa determinantă că înscrierea în cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că, Colegiul Reformat Bethlen a funcționat ca o entitate fără personalitate juridică proprie și nu a avut calitatea de subiect de drept de sine stătător și de titular al dreptului de proprietate, nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul cărții funciare nr. x, la momentul preluării abuzive, proprietarul imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, ceea ce este de natură să înlăture susținerile recurentei-reclamante cu privire la lipsa capacității juridice civile a colegiului.

În ceea ce privește critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și care vizează încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat la decizia x/2.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar reține caracterul nefondat al criticii. Raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, și aspectele de fapt și de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuție practica instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă. Or, jurisprudența nu constituie izvor de drept, prin sentința recurată și apărările formulate de intimata pârâtă fiind invocate, de altfel, hotărâri judecătorești în sens contrar (Sentința nr. 190/20.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 4087/22.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința civilă nr. 278/28.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate prin prisma criticilor încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței civile nr. 111 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.