ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2020 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 9207 din 10.07.2020, emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului înscris în CF format electronic 92487 a localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud nr. top x. În subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în măsura în care instanța nu poate dispune restituirea în natură, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care aceasta să dispună restituirea în favoarea reclamantei, în natură, a imobilelor antereferite.

Prin sentința civilă nr. 17 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, prin care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii introductive de instanță, anularea deciziei nr. 9207 din 10.07.2020, ca fiind nelegală și netemeinică și, în principal, restituirea în natură a imobilului înscris în CF format electronic 92487 a localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud nr. top x, iar în subsidiar, în măsura în care restituirea directă nu este posibilă, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să dispună o atare restituire în natură sau prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea căii de atac promovate, recurenta a arătat, în esență, că incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este generată de încălcarea principiului contradictorialității reglementat de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. prin faptul că prima instanță și-a întemeiat hotărârea aproape în exclusivitate pe prevederile art. 431 din C. civ. austriac, în condițiile în care un astfel de izvor de drept nu a fost invocat nici de către reclamantă, nici de către intimata - pârâtă, nefiind pus în discuția părților, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a se pronunța asupra înțelesului și întinderii efectelor normei de drept istoric invocate. De asemenea, recurenta a arătat că instanța nu era obligată să cunoască dreptul istoric din oficiu, conform art. 252 alin. (2) C. proc. civ., iar cum dreptul istoric nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, se impunea o invocare a acestuia de către părți.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a arătat că reformarea hotărârii atacate se impune și din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind încălcarea dispozițiilor art. 425 alin, (1) lit. b) C. proc. civ. în contextul în care motivarea dată sentinței atacate este parțial neinteligibilă, compusă în mare parte din simpla copiere a argumentelor intimatei pârâte, formulate pe baza celor alegate în întâmpinarea acesteia, fără orice analiză sau critică care să aparțină primei instanțe.

Recurenta a învederat că instanța de fond nu a analizat susținerile formulate și probatoriul administrat de către reclamantă, limitându-se la a constata că aceasta nu putea fi proprietarul imobilului la momentul naționalizării pe baza unor hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu alte imobile, din alte localități înscrise în alte cărți funciare. Mai mult, prima instanță nu a statuat cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat generat de decizia nr. 4684 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2 noiembrie 2010 în dosarul nr. x/2008.

Totodată, recurenta a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., apreciind că prima instanță a încălcat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat atașat antereferitei decizii (decizia nr. 4684, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2 noiembrie 2010 în dosarul nr. x/2008), hotărâre judecătorească invocată în fața primei instanțe, care a tranșat deja chestiunea litigioasă cu privire la imobilele care s-au aflat în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud. Recurenta a argumenta în sensul că deși hotărârea arătată a fost adoptată cu privire la Școala Evanghelică Reformată din Aiud, contextul este identic și în ceea ce privește Colegiul Bethlen Gabor sau Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, motiv pentru care o atare hotărâre produce efectele puterii de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dezlegând, cu caracter obligatoriu, chestiunea litigioasă din prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, recurenta a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 431 din C. civ. austriac, care prevede transmiterea dreptului de proprietate prin intabulare. În opinia recurentei, dreptul de proprietare se transmite în acest fel numai de la o entitate cu capacitate de folosință, către o altă entitate cu capacitate de folosință, iar Colegiul Reformat Bethlen din Aiud nu avea personalitate juridică la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cărțile funciare. Denumirea utilizată în cărțile funciare se referea la afectațiunea educațională a imobilului proprietatea Bisericii Reformate, iar aptitudinea de a deține dreptul de proprietate era condiționată și sub regimul C. civ. austriac (abreviat ca și ABGB) de existența capacității de folosință.

Reiterând aspectele evocate prin cererea de chemare în judecată precum și prevederile dreptului ecleziastic și laic istoric apreciate de recurentă ca fiind aplicabile cauzei pendinte, dar și repere jurisprudențiale din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Eparhia Reformată din Ardeal a arătat, în esență, că nu entitatea denumită Colegiul Reformat Bethlen din Aiud deținea proprietatea, proprietarul fiind Biserica Reformată, chiar și împotriva conținutului textual al cărții funciare, motiv pentru care în mod nelegal, în opinia recurentei, prin decizia nr. 9207 din 10.07.2020 instituția pârâtă a respins cererile nr. x/23.01.2006 și y/23.01.2006 prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. 92487 a localității Ciumbrud jud. Alba, nr. top. x provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a loc. Ciumbrud, nr. top. x.

De asemenea, recurenta a arătat că, în prezenta cauză, trebuie aplicate dispozițiile normei speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România față de norma generală de la art. 18 alin. (1) Legea nr. 554/2004, instanța având competența de a dispune direct restabilirea dreptului de proprietate, fără a fi necesară revenirea la procedura administrativă și fără a fi necesară obligarea Comisiei speciale la emiterea deciziei de retrocedare.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că interpretarea dată de prima instanță normelor de drept material incidente cauzei și aplicarea acestora în raport de aspectele de fapt, sunt corecte.

Intimata a argumentat în sensul că nu se poate reține o încălcare, de către prima instanță, a principiului contradictorialității și nici a dreptului părților de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii. În acest sens, intimata a făcut trimitere la încheierea dată de instanța de fond la data de 20.01.2021, de unde reiese faptul că instanța a pus în discuția părților aplicabilitatea decretului nr. 115/1938, recurenta-reclamantă, prin apărătorul ales, exprimându-și punctul de vedere asupra aplicabilității decretului lege anterior menționat și, implicit, asupra aplicabilității C. civ. austriac. De asemenea, prin încheierea dată la data de 20.01.2021, instanța a reținut toate aspectele de drept și de fapt invocate de recurenta-reclamantă, aceasta din urmă dezbătând toate aspectele esențiale folosite în combaterea deciziei contestate.

Totodată, instanța de fond, prin sentința civilă recurată, a prezentat propriul raționament juridic în raport de problema dedusă judecății, furnizând o motivare conformă prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, în raport de cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei nr. 9207/10.07.2020, cererile nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006, depuse la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare de Eparhia Reformată din Ardeal, nu puteau fi soluționate în sensul restituirii imobilului curte, situat în satul Ciumbrud, municipiul Aiud, județul Alba, înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x, întrucât Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat la momentul preluării abuzive.

În opinia intimatei, în sistemul de carte funciară dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv, iar potrivit cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal. Din analiza foii B a cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud și la momentul preluării abuzive.

Dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Referitor la autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă conform căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4684/02.11.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2008, a stabilit îndreptățirea directă a Eparhiei Reformate din Ardeal la restituirea bunurilor intabulate pe numele Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, intimata a făcut trimitere la sentința civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, irevocabilă și pronunțată anterior antereferitei decizii, prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, respectiv a Colegiului Reformat Bethlen din Aiud. De asemenea, intimata a evocat practică judiciară.

Cu privire la petitul prin care recurenta-reclamantă a solicitat instanței să restituie în natură către Eparhia Reformată din Ardeal imobilul solicitat sau să oblige Comisia specială de retrocedare să emită o decizie prin care să restituie în natură imobilul solicitat, intimata a făcut trimitere la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. A argumentat intimata în sensul că instanța de contencios administrativ nu poate soluționa, ea însăși, cererea de retrocedare, întrucât se impune ca aceasta să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal, prin invocarea unor aspecte similare celor din cererea de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, apreciind susținerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

Răspunzând, în mod punctual, motivelor de casare evocate de recurentă, instanța de control judiciar consideră nefondate argumentele subsumate de aceasta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care, din interpretarea coroborată a unui astfel de text normativ cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă o astfel de sancțiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea cerinței s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii.

Or, din analiza filelor x ale vol. II al dosarului primei instanțe, Înalta Curte observă că raportul dintre diversele izvoare de drept, printre care și C. civ. austriac, a fost evocat chiar de către recurenta - reclamantă prin răspunsul la întâmpinare formulat în etapa de judecată a fondului, motiv pentru care nu se poate reține o vătămare a reclamantei, în sensul celor evocate de aceasta și nici o încălcare a prevederilor art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. în sensul nepunerii în discuția părților a incidenței prevederilor unei astfel de norme istorice. Atâta vreme cât, prin antereferitul răspuns la întâmpinare, reclamanta a făcut trimitere inclusiv la Codul austriac civil, aceasta trebuia să anticipeze că, în demersul de verificare a temeiniciei cererii și argumentelor sale, instanța era obligată să analizeze întregul cadru normativ incident cauzei.

Nefondate sunt și criticile subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reține o nerespectare, de către prima instanță, a obligațiilor ce îi incumbau în virtutea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a respectat rigorile sus indicatului text normativ, sentința atacată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat susținerile reclamantei, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismului logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Totodată, Înalta Curte reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat de părți, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României). Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

De asemenea, se reține că dacă argumentele și probele administrate de către pârâtă au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala, sub nicio formă, cu o necercetate sau o cercetare superficială a fondului cauzei ori cu o nemotivare a hotărârii pronunțate, motiv pentru care susținerile recurentei conform cărora prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să justifice incidența, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține că nu sunt fondate nici criticile fundamentate pe incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât ipoteza vizată de acest motiv de nelegalitate presupune îndeplinirea cerinței triplei identități, cu efect asupra unei noi judecăți în sensul că se opune ca aceeași cauză să fie din nou dedusă soluționării, fiind anterior pronunțată o hotărâre judecătorească între aceleași părți, asupra unei cereri având același obiect și aceeași cauză juridică.

Ceea ce se valorifică în prezentul recurs în raport de existența unei hotărâri judecătorești anterioare, este puterea lucrului judecat cu privire la aceeași chestiune litigioasă asupra căreia s-a decis deja în prima hotărâre, instanța fiind ținută de dezlegarea dată prin hotărârea precedentă. Această putere de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești, dar o astfel de prezumție nu oprește judecarea celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, care nu pot fi ignorate.

Pe de altă parte, Înalta Curte găsește ca fiind fondate criticile prin care recurenta a invocat incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu eronata interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea efectelor pe care decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție le produce în cauza pendinte.

Din circumstanțelor concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că prin cererile nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006, recurenta - reclamantă a solicitat retrocedarea imobilului situat în localitatea Ciumbrud, jud. Alba, înscris în CF format electronic 92487 a localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud.

Prin decizia nr. 9207 din 10.07.2020 instituția pârâtă a respins cererile reclamantei, apreciind exclusiv că Eparhia Reformată din Ardeal nu ar fi fost proprietara imobilului solicitat spre restituire la momentul preluării abuzive, întrucât, potrivit cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, imobilele solicitate s-ar fi aflat, la momentul preluării abuzive, în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud.

Pe cale de consecință, în analiza legalității deciziei nr. 9207/10.07.2020 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, chestiunea centrală este cea a analizării dovedirii calității recurentei - reclamante de proprietară a imobilelor înscrise în CF nr. x a localității Ciumbur.

Înalta Curte reține că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie", iar dispozițiile art. 4 alin. (5) din același act normativ dispun: "În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Analizând pe fond chestiunea calității Eparhiei Reformate din Ardeal de proprietară a imobilului solicitat spre restituire la momentul preluării abuzive, în raport de aspectele relevate în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, înscrierea inițială de carte funciară a proprietarului indică Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, însă în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, act normativ în baza căruia bunul imobil a fost preluat de Statul român, se regăsește mențiunea "Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. Reformate cu întreaga avere conform inventarului jurnal".

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte consideră că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către Statul Român a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent, relevant în acest sens fiind faptul că, potrivit legii adoptate de cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904, școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești.

Conform Ordinelor Ministerului Maghiar al Justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează întabularea anumitor imobile în cartea funciară, pentru imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competentă, ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională.

Nu poate fi negat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante pe considerentul că nu a efectuat rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, în raport de înscrisurile aflate la dosar conform cărora Colegiul Reformat Bethlen din Aiud este proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere autorizația nr. 126 publicată în Monitorul Oficial nr. 19 prin care a fost autorizată funcționarea în comuna Aiud, din județul Alba a liceului confesional reformat de băieți, având I-VII clase, cu limba de predare maghiară cu programa Statului, sub titlul Liceul reformat "Bethlen" care atestă și confirmă în mod expres faptul că această Școală este proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Înalta Curte mai reține că, prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 instituie o prezumție de proprietate în favoarea acelei persoane care a fost menționată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Împrejurarea că în cartea funciară nu au fost efectuate rectificări în sensul ca în locul Colegiului Reformat Bethlen din Aiud să fie menționată recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal nu poate anula dreptul de proprietate al acesteia din urmă, drept de proprietate ce este dovedit cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și menționate anterior.

Înalta Curte nu poate primi nici susținerile intimatei referitoare la puterea de lucru judecat a statuărilor din sentința nr. 208/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, câtă vreme prin respectiva hotărâre s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speță, reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăși proprietara bunurilor în litigiu.

În privința calității de proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud se impune puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat: "contrar celor susținute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt și de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Și aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menționată și Școala Reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal." Or, astfel de efecte ale antereferitei decizii au fost încălcate de prima instanță.

De altfel, Înalta Curte reține că în dosarul nr. x/2020, prin sentința civilă nr. 136 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 4157 din 22 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost stabilită calitatea recurentei - reclamante de proprietară, la data preluării, a imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, existând identitate suficientă între problema solutionată definitiv în dosarul nr. x/2020 și problema dedusă judecății în cauza pendinte. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, prin conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud în format electronic, au rezultat un număr multiplu de cărți funciare electronice, înscrierile din CF în format electronic nr. x a localității Ciumbrud, jud. Alba, nr. top. x și din CF în format electronic nr. x a localității Ciumbrud, jud Alba, nr. top x, nr. top. x (ce au fost vizate de cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020) provenind tot din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud.

În raport de astfel de aspecte, întrucât nu poate fi ignorată necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice care trebuie să guverneze într-un stat de drept, instanța de control judiciar apreciază că nu poate exista nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru ca unele cereri ale aceleiași persoane juridice să fie admise, iar altele nu, în baza acelorași prevederi legislative și având ca obiect imobile aflate în situație juridică identică din punctul de vedere al evidenței de carte funciară.

În concluzie, reținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care prima instanță a aplicat eronat prevederile art. 1 alin. (9) și art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 și a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 4684/2010 antereferite, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal și va casa hotărârea recurată.

Urmare acestei soluții, Înalta Curte instanța va avea în vedere prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze actul administrativ, în tot sau în parte, să oblige autoritatea publică să emită un nou act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Rejudecând cauza, Înalta Curte va admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în sensul de a anula decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă.

Instanța de contencios administrativ nu poate soluționa ea însăși cererile de retrocedare, întrucât acestea trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de art. 1 și următoarele din O.U.G. nr. 94/2000, cu atât mai mult cu cât actualul proprietar tabular, respectiv Statul Român, nu este parte în litigiu și nici nu poate să fie având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ, unde au calitatea de părți persoana care se consideră vătămată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, și emitentul actului a cărui anulare se solicită, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, în speță Comisia Specială de Retrocedare.

Totodată, Curtea reține că dacă imobilul nu poate fi retrocedat în natură, Comisia Specială va propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013.

Așadar, restituirea se poate dispune numai în condițiile prevăzute de legea specială (O.U.G. nr. 94/2000), competența de a dispune cu privire la restituirea bunului în natură sau prin echivalent aparținând entității prevăzute de această lege, respectiv Comisia Specială de Retrocedare.

În concluzie, Înalta Curte va respinge petitul privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, competența pronunțării asupra acestui petit aparținând pârâtei Comisia Specială care urmează să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererile formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud nr. top x.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., reținând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, va anula decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă, va obliga pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud nr. top x și va respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței civile nr. 17 din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localității Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localității Ciumbrud nr. top x.

Respinge în rest acțiunea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.