ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 932/2022

HOTĂRÂRE
16.02.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 932/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

• anularea în parte a Deciziei nr. 4580/19.11.2015, emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv a art. 2 din această decizie;

• restituirea bunurilor mobile preluate odată cu naționalizarea imobilului situat în municipiul Aiud, jud. Alba, înscris în CF nr. x Aiud, nr. top x, transcris în CF nr. x Aiud, nr. top. x, existente și în prezent în imobil.

Prin sentința nr. 261/2019 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România;

A anulat art. 2 din Decizia nr. 4580/19.11.2015 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și a dispus restituirea către reclamantă a următoarelor bunuri mobile preluate odată cu imobilul înscris în CF x Aiud nr. top x (transcris în CF x Aiud), situat administrativ în Aiud str. x, jud. Alba, restituit în natură reclamantei prin Decizia nr. 392/20.09.2004, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România:

Bunuri mobile aflate în patrimoniul Muzeului de Științele Naturii Aiud:

Colecția I - Colecția de animale împăiate - pozițiile 1 - 601 (se exclud următoarele poziții: 12, 13, 23, 26, 27, 43, 50, 55, 66, 97, 154, 157, 170, 172, 175, 192, 198, 203, 211, 217, 230, 251, 252, 253, 256, 279, 280, 281, 297, 298, 299308, 321, 327, 328, 333, 334, 338, 342, 349, 366, 367, 380, 394, 399, 404, 405, 409, 413, 414, 421, 422, 438, 439, 441, 442, 446, 447, 456, 457, 460, 464, 465, 466, 467, 472, 473, 488, 489, 493, 496, 499, 503, 504, 511, 512, 524, 534, 535, 558, 599) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 1 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția I aflată la dosar;

Colecția II - Colecția de schelete - pozițiile 602 - 765 (se exclud următoarele poziții: 601, 604, 617, 624, 695, 700, 701, 708, 709, 720, 722, 734, 735, 748) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 3 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția II aflată la dosar;

Colecția III - Colecția de animale conservate în lichid - pozițiile 771 - 1070 (se exclud următoarele poziții: 808, 809, 918, 1011, 1039) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 5 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția III aflată la dosar;

Colecția IV - Preparate uscate de animale - pozițiile 1071-1156 (se exclud următoarele poziții: 1072, 1087, 1138, 1145) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 7 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția IV aflată la f. x), vol. VI dosar;

Colecția V - Colecția de ouă - pozițiile 1157 - 1552 (se exclud următoarele poziții: 1157, 1158, 1159, 1160, 1161, 1162, 1168, 1173, 1174, 1178, 1179, 1180, 1183, 1185, 1186, 1187, 1189, 1191, 1195, 1196, 1206, 1212, 1223, 1226, 1237, 1244, 1258, 1260, 1289, 1293, 1294, 1304, 1307, 1309, 1315, 1358, 1359, 1438, 1439, 1440, 1441, 1443, 1445, 1448, 1451, 1452, 1470, 1471, 1475, 1476, 1481, 1496, 1497, 1498, 14991503, 1506, 1511, 1512, 1513, 1514, 1518) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 8 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția V aflată la dosar;

Colecția VI - Colecția de insecte - pozițiile 1523-6151 (se exclud următoarele poziții: 1529, 1622, 1772, 1774, 1779, 1783, 1804, 1811, 1824, 1833, 1847, 1868, 1871, 1875, 1876, 1877, 1889, 1897, 1899, 1900, 1902, 1903, 1904, 1905, 1913, 1914, 1917, 1918, 1921, 1923, 1939, 1940, 1942, 1943, 1968, 1969, 1971, 1984, 1991, 1999, 2006, 2009, 2010, 2011, 20122013, 2014, 2036, 2042, 2048, 2053, 2063, 2072, 2079, 2090, 2092, 2101, 2108, 2109, 2112, 2116, 2117, 2120, 2121, 2129, 2135, 2151, 2155, 2156, 2157, 2159, 2162, 2165, 2166, 2169, 2171, 2172, 2180, 2215, 2257, 2657, 2658, 3430, 3492, 3582, 3730, 3792, 4193, 4346, 4355, 4364, 4495, 4561, 4828, 4853, 4883, 4911, 4912, 4975, 5344, 5353, 5355, 5356, 5358, 5661, 5665, 5718, 5759) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 10 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția VI aflată la dosar;

Colecția VII - Colecția de cochilii/malacologie - pozițiile 6152 - 6474 (se exclud următoarele poziții: 6152, 6173, 6189, 6199, 6214, 6224, 6240, 6254, 6261, 6319, 6343, 6351, 6374, 6404, 6420, 6425, 6427, 6428, 6431, 6453, 6469, 6470) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 12 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția VII aflată la dosar;

Colecția VIII - Colecția de secțiuni microscopice animale - pozițiile 6375 - 6921 (se exclud următoarele poziții: 6500, 6501, 6556, 6559, 6565, 6566, 6586, 6592, 6620, 6625, 6627, 6640-6659, 6675, 6698, 6702, 6704, 6705, 6729, 6734, 6738, 6743, 6746, 6756, 6757, 6760, 6763, 6773, 6798, 6872, 6902, 6905) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 14 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția VIII aflată la dosar;

Colecțiile IX-X - Ierbarul - pozițiile 6922 - 11630 (se exclud următoarele poziții: 7981, 7982, 8201, 8378, 8379, 8384, 8385, 8390, 8403, 8404, 8406, 8414, 8416, 8424-8430, 8446, 8447, 8448, 8445, 8457, 8458, 8473, 8478, 8484, 8489, 8494, 8495, 8496, 8512, 8514, 8525, 8535, 8538, 8633, 9648, 9731, 10012, 10221, 10424, 10430, 10434, 10438, 10451, 10456, 10460, 10462, 10472, 10478, 10479, 10480, 10489, 10493, 10496, 10538, 10539, 10613, 10820, 10825, 10890, 10907, 11056, 11064, 11067, 11074,11099, 11108, 11128, 11235, 11351, 11372, 11387, 11437, 11532, 11583) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 16 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecțiile IX-X aflată la dosar;

Colecția XI - Colecția de fructe și semințe - pozițiile 11632 - 11931 (se exclud următoarele poziții: 11634, 11636-11639, 11690, 11692, 11703, 11704, 11706, 11711, 11712, 11721, 11724, 11728, 11870, 11871, 11872, 11875, 11876, 11882, 11886, 11889, 11890, 11893, 11894, 11906, 11908, 11910, 11912, 11918, 11925, 11930, 11931) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 18 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XI aflată la dosar;

Colecția XII - Colecția de secțiuni microscopice din plante - pozițiile11932 - 12070 (se exclud următoarele poziții: 11990, 12009, 12010) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 20 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XII aflată la dosar;

Colecția XIII - Colecția de mulaje - pozițiile 12071-12160 (se exclud următoarele poziții: 12074-12077, 12081-12083, 12086, 12129, 12142,12149, 12155-12160) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 22 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XIII aflată la dosar;

Colecția XIV - Colecția de minerale - pozițiile 12162-13728 (se exclud următoarele poziții: 12162, 12178, 12211, 12229, 12231-12234, 12245, 12252, 12265, 12266, 12268, 12270, 12293, 12295-12297, 12304, 12311, 12312, 12338, 12339, 12348, 12349, 12356, 12387, 12388, 12403, 12410-12412, 12421, 12435, 12452, 12461, 12464, 12465, 12467, 12468, 12477, 12486, 12489, 12490, 12499-12502, 12514, 12516, 12524, 12532, 12540, 12541, 12548-12550, 12553, 12556-12558, 12562, 12564, 12567, 12568, 12571-12573, 12578, 12579, 12582, 12587, 12592, 12597, 12601, 12604, 12606, 12608, 12615, 12617, 12634, 12638, 12647-12649, 12664, 12667, 12668, 12690, 12703, 12709, 12711, 12715, 12733, 12735, 12737, 12738, 12740, 12747, 12748, 12760, 12790, 12809, 12820, 12821, 12829, 12848-12851, 12910, 12915, 12919, 12937, 12961, 12975, 12985, 12988, 13010, 13016, 13025, 13030, 13037, 13080, 13096, 13110, 13111, 13128, 13134, 13147, 13169, 13199, 13212, 13216, 13224, 13226, 13256, 13269, 13281-13283, 1331613327, 13333, 13354, 13360, 13362, 13365-13367, 13370, 13373, 13382, 13384, 13389, 13403, 13413, 13418, 13431, 13463, 13475, 13477, 13482, 13497, 13498, 13500, 13501, 1352013524, 13527, 13535, 13538, 13539, 13551, 13556, 13568, 13591, 13605, 13608, 13620, 13624, 113627-13633, 13635, 13636, 13659, 13690, 13693, 13694, 13702, 13704, 13706-13709, 13712, 13721, 13728) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 24 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XIV aflată la dosar;

Colecția XV - Colecția de roci - pozițiile 13729 - 14556 (se exclud următoarele poziții: 13730, 13737, 13743, 13780, 13782, 13802, 13856, 13877, 13884, 13902, 13964, 13976, 14033, 14045, 14072, 14106. 14116, 13148, 14151, 14183, 14196, 14209-14211, 14213, 14216, 14220, 14241, 14257, 14283, 14298, 14312, 14317, 14323, 14334, 14347, 14348-14372, 14512, 14519, 14537, 14540-14542, 14548, 14549, 14555, 14556) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 26 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XV aflată la dosar;

Colecția XVI - Colecția de secțiuni microscopice roci minerale - pozițiile 14557 - 15803 (se exclud următoarele poziții: 14607) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 28 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XVI aflată la dosar;

Colecția XVII - Colecția de paleontologie (fosile) - pozițiile 14619-15803 (se exclud următoarele poziții: 14774, 14840, 14934, 14935, 15056, 15093, 15127, 15434, 15437, 15450, 15541, 15552, 15554-15556, 15561, 15561, 15569-15575, 15577. 15578, 15580-15582, 15584, 15585, 15589-15592, 15596, 15699, 15747, 15755, 15785-15787) din Registrul inventar informatizat, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 29 - Extras din Registrul inventar informatizat cu situația pieselor din colecția XVII aflată la dosar.

Alte bunuri mobile aflate în clădirea Colegiului Național "Bethlen Gabor":

Bunurile mobile evidențiate în Raportul de inventariere nr. x/09.07.2019, întocmit de Comisia de identificare a bunurilor mobile numită prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 251/2019 a Colegiului Național "Bethlen Gabor", astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 1 - Tabel Nominal cu obiectele mobile aflate în Muzeul de Științele Naturii Aiud (poziția 1), Tabel Nominal cu obiectele mobile aflate în Muzeul Documentar Bethlen Gabor Aiud (pozițiile 1-15), Tabel Nominal cu obiectele mobile aflate în Colegiul Național Bethlen Gabor Aiud (pozițiile 1-39), Tabel Nominal cu obiectele mobile aflate în Muzeul Colegiului (pozițiile 1-32), Tabel Nominal cu obiectele mobile aflate în Colegiul Național Bethlen Gabor Aiud, Arhiva Școlii, Muzeul Colegiului și Atelierul Școlii (pozițiile 1-34) și în Anexa 2 - Registre și înscrisuri, aflate la f.1222-1253, Vol. VII dosar.

A menținut în rest decizia atacată și a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu Municipiul Aiud.

A dispus restituirea către reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu provizoriu pentru expertul tehnic A., achitată în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice și Contabile - Tribunalul Arad, prin ordinul de plată nr. x din data de 06.07.2017.

Împotriva sentinței nr. 261/2019 din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri pârâta Comisia Specială de Retrocedare și intervenientul accesoriu Municipiul Aiud.

3.1. Prin recursul formulat, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii introductive.

În motivarea recursului arată că . . . . . . . . . .

3.2. Prin recursul formulat, intervenientul accesoriu Municipiul Aiud a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea admiterii cererii de intervenție și respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu consecința menținerii, ca temeniciă și legală a Deciziei nr. 4580/19.11.2015, emise de Comisia Specială de Retrocedare.

În motivarea recursului arată că . . . . . . . . . .

4.1. Recurentul-intervenient Municipiul Aiud a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului Comisiei Specială de Retrocedare și respingerea acțiunii reclamantei.

4.2. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului intervenientului Municipiului Arad, arătând că susține argumentația acestuia. Solicită respingerea acțiunii introductive formulate de reclamanta Comisia Specială de Retrocedare.

4.3. Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, apreciind că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod corect prevederile O.U.G. nr. 94/2000, dispunând restituirea bunurilor mobile care mai există fizic în clădirea retrocedată, în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare și Municipiul Aiud împotriva sentinței nr. 261/2019 din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

De asemenea, având în vedere soluția pronunâată, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Aiud.

Admite recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare și Municipiul Aiud împotriva sentinței nr. 261/2019 din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Aiud.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii d
ÎCCJ 2021-03-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2021
Ședința publică din data de 11 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios admini
ÎCCJ 2022-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2022
Ședința publică din data de 1 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de
ÎCCJ 2022-05-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2022
de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x, transcris prin alipire în CF actual nr. x a localității Aiud, nr. top. x. Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2019, instanța a respins excepția tardivității formu
ÎCCJ 2022-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2022
Ședința publică din data de 17 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, recl
Sursă