ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a solicitat anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9190 din 30.06.2020, ca fiind nelegală și neîntemeiată și, în consecință, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- în principal, restituirea în natură, către Eparhia Reformată din Ardeal, a imobilelor înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus, nr. top. x, transcrise în cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus, nr. top. x ulterior dezmembrate și reînscrise în CF nr. x și în CF nr. x a localității Aiudul de Sus,

- în subsidiar, în situația în care instanța ar socoti că nu poate dispune în mod direct restituirea imobilelor, solicită obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei decizii prin care aceasta dispune restituirea în natură a imobilelor identificate la punctul 2.1. în favoarea reclamantei,

- iar în cazul în care nu ar fi legal posibilă restituirea în natură a imobilelor mai sus menționate, solicită a se dispune obligarea autorității pârâte la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivite prin raportare la valoarea imobilelor a căror restituire în natură este imposibilă.

Prin sentința nr. 220/2020 pronunțată la data de 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 9190/30.06.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de către reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF nr. x Aiudul de Sus, nr. to 223, 224, transcrise în CF x Aiudul de Sus nr. top x ulterior dezmembrate și reînscrise în CF x și CF x Aiudul de Sus.

A respins în rest acțiunea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare respingerea acțiunii introductive de instanță.

Susține recurenta că instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, reținând în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilului în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de proprietar.

Astfel, susține că pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului solicitantul poate depune conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive.

Din dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006 soluționate prin Decizia nr. 9190/30.06.2020 există copia cărții funciare nr. x a localității Aiudul de Sus din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top x a fost Școala Reformată Evanghelică din Aiud iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Afirmă recurenta că depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărții funciare nr. x a localității Aiudul de Sus se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și la momentul preluării abuzive, iar dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1928 coroborate cu dispozițiile art. 33 din același act normativ consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilelor solicitate a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat din proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Susține, totodată, că în raport de Ordinele Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x, care figura în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud.

Susține recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat și dispozițiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 în temeiul cărora susține că există o probă contrară, și anume cartea funciară.

Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala reformată din Aiud, a bisericii reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, iar simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

S-a mai criticat hotărârea recurată și în raport de faptul că instanța de fond nu a reținut cu putere de lucru judecat statuările din sentința nr. 208/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005.

În acest sens susține că în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

Potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar în raport de această normă juridică apreciază că se impunea reținerea puterii lucrului judecat a sentinței nr. 208/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Alba având în vedere că această hotărâre vizează imobile care au aparținut aceleiași instituții de învățământ proprietară a imobilului din prezentul litigiu.

Ultima critică vizează obligația impusă în sarcina sa, respectiv de a proceda la soluționarea pe fond a cererilor formulate, sens în care arată că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații actuale privind situația juridică a imobilelor rezultate în urma dezmembrării imobilului identificat cu nr. top inițiale x (din dezmembrare au rezultat 3 bunuri imobile), situație față de care solicită, în ipoteza respingerii recursului, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fixarea unui termen mai lung care să permită recurentei realizarea unor demersuri suplimentare pentru obținerea de informații privind situația juridică a imobilelor rezultate în urma dezmembrării imobilului identificat cu nr. top x în vederea fundamentării deciziei/deciziilor.

Intimatul-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că imobilul în discuție a fost pentru prima dată intabulat în anul 1877 pe numele Școala Evanghelică Reformată din Aiud, identici cu Colegiul Reformat din A. din Aiud. Modalitatea de intabulare era una uzuală în perioada respectivă, iar o astfel de înscriere reflectă pe de o parte, proprietarul care era Biserica Reformată, prin prescurtarea "Ev. Ref." (Evanghelică Reformată) cât și destinația specifică imobilului: școală, adică s-a impus și scopul educațional vizat.

Nu s-a realizat o rectificare a cărților funciare întrucât acest drept nu a fost niciodată contestat înainte de naționalizare, fiind recunoscut în perioada interbelică inclusiv de către Statul Român.

Biserica Reformată a dorit să păstreze modalitatea tradițională de intabulare care reflectă scopul imobilului cu caracter obligatoriu.

Recurenta pârâtă a depus și răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9190 din 30.06.2020, și în consecință prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilelor înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus, nr. top. x, transcrise în cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus, nr. top. x ulterior dezmembrate și reînscrise în CF nr. x și în CF nr. x a localității Aiudul de Sus, în subsidiar, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei decizii prin care aceasta dispune restituirea în natură a imobilelor identificate la punctul 2.1. în favoarea reclamantei, iar în cazul în care nu ar fi legal posibilă restituirea în natură a imobilelor mai sus menționate, solicită a se dispune obligarea autorității pârâte la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivite prin raportare la valoarea imobilelor a căror restituire în natură este imposibilă.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, a anulat Decizia nr. 9190/30.06.2020 și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris în CF a localității Aiudul de Sus, nr. top x transcris în CF x Aiudul de Sus nr. top x, ulterior dezmembrate și reînscrise în CF x și CF x Aiudul de Sus.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Din analiza cererii de recurs rezultă că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, subsumat primului motiv de recurs, se invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La o primă analiză a dispozițiilor legale sus-citate, Înalta Curte constată că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, iar motivul de casare nu este incident.

Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie", iar dispozițiile art. 4 alin. (5) din același act normativ dispun:"În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță faptul că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificări completările ulterioare și pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Ceea ce se critică prin recurs vizează faptul că imobilul a cărei retrocedare s-a solicitat nu este proprietatea intimatei reclamante Eparhia Reformată din Ardeal, ci este proprietatea Școlii Reformate Evanghelice din Aiud conform copiei cărții funciare nr. x a localității Aiudul de Sus, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

Or, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, critica nu poate fi primită.

Într-adevăr înscrierea inițială de carte funciară a proprietarului indică Școala Reformată Evanghelică din Aiud, însă în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, act normativ în baza căruia bunul imobil a fost preluat de Statul român, se regăsește mențiunea "Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. Reformate cu întreaga avere conform inventarului jurnal".

În acord cu judecătorul fondului, constată și Înalta Curte că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către Statul Român a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent.

În acest sens, este relevant faptul că potrivit Legii adoptate de cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904, școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești.

Conform Ordinelor Ministerului Maghiar al Justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează întabularea anumitor imobile în cartea funciară, pentru imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competentă, ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională.

Nu poate fi negat dreptul de proprietate al intimatei reclamante pe considerentul că nu a efectuat rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Aiudul de Sus și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, în raport de înscrisurile aflate la dosar care atestă faptul că Școala Reformată Evanghelice din Aiud este proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere autorizația nr. 126 publicată în Monitorul Oficial nr. 19 prin care a fost autorizată funcționarea în comuna Aiud, din județul Alba a liceului confesional reformat de băieți, având I-VII clase, cu limba de predare maghiară cu programa Statului, sub titlul Liceul reformat "A." care atestă și confirmă în mod expres faptul că "această Școală este proprietatea intimatei reclamante Eparhia Reformată din Ardeal .

Relevantă este și adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor aflată la dosar fond, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent.

În raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată Înalta Curte că este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs prin care se critică interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, normă juridică în temeiul căruia se susține că există o probă contrară fiind reprezentată de însăși cartea funciară.

Conform art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 "În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

Norma juridică instituie o prezumție de proprietate în favoarea acelei persoane care a fost menționată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Așa cum s-a arătat, împrejurarea că în cartea funciară nu au fost efectuate rectificări în sensul că în locul Școlii Reformate Evanghelice din Aiud să fie menționată intimata reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal nu poate anula dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal, drept de proprietate ce este dovedit cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și menționate anterior.

S-a mai criticat hotărârea și sub aspectul că în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv, iar instanța de fond trebuia să rețină cu putere de lucru judecat statuările din sentința nr. 208/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005.

Și această critică este nefondată, observând Înalta Curte că judecătorul fondului corect a statuat că nu poate fi reținută puterea de lucru judecat a sentinței nr. 20830.03.2005 în care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speță, reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăși proprietara bunurilor în litigiu.

În privința calității de proprietar al imobilelor înscrise în Cartea funciară inițială 224 Aiud, corect s-a reținut că are putere de lucru judecat considerentele Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat: "contrar celor susținute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt și de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Și aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menționată și Școala Reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal."

Prin ultima critică se solicită, în ipoteza respingerii recursului, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fixarea unui termen mai lung care să permită recurentei realizarea unor demersuri suplimentare pentru obținerea de informații privind situația juridică a imobilelor rezultate în urma dezmembrării imobilului identificat cu nr. top x în vederea fundamentării deciziei/deciziilor.

În raport de conținutul normei art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi menționat un alt termen pentru executarea obligației de către recurentă atâta vreme cât norma anterior menționată instituie un termen limită de 30 de zile pentru executarea obligației

Cu toate acestea, Înalta Curte reține însă că pentru soluționarea cererii de către recurentă într-un termen rezonabil revine în sarcina ambelor părți obligația de a colabora astfel încât obligația impusă recurentei prin sentința recurată să fie îndeplinită cu celeritate.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 220/2020 din 21 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.