ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către pârâtă, și restituirea în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenita din conversia de pe hartie a cărtii funciare nr. x, nr. top. x, împreună cu toate bunurile mobile preluate odată cu naționalizarea imobilului.

Reclamanta a depus precizare de acțiune, prin care a arătat că își modifică petitul 2 al acțiunii, în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului inscris in CF in format electronic nr. 83612 a localitatii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenita din conversia de pe hartie a cărtii funnciare nr. 224, nr. top. x.

Prin sentința nr. 232 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către pârâtă, a fost obligată pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006, formulate de reclamantă, s-a respins petitul privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x și s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 232 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură.

Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006, soluționate prin Decizia nr. 8209/31.10.2018, există copia cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Școala Evanghelică Reformată Aiud, din anul 1877, iar în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Totodată, potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407 (act pe care și instanța de fond l-a avut în vedere în motivarea sentinței nr. 232/02.10.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Așadar, potrivit acestui act, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Aiud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în speță, proba contrară reprezentând-o însăși cartea funciară.

Din analiza cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate Aiud din anul 1877.

A arătat, de asemenea, că în întâmpinarea formulată în dosar, subscrisa chiar a atras atenția asupra faptului că este necesar să se stabilească dacă imobilul identificat cu nr. top. x a fost sau nu preluat în mod abuziv de către statul român în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere cuprinsul cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud.

Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla mențiune din decretul de naționalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În plus, a făcut trimitere la două litigii recente, ce au avut ca obiect anularea unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare, prin care s-au respins cereri depuse de Eparhia Reformată din Ardeal, privind imobile al căror proprietar tabular inițial a fost Colegiul Reformat din Cluj, instanța respingând acțiunile formulate de reclamantă (Sentința civilă nr. 278/28.09.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și prin sentința civilă nr. 17/19.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4113/19.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentințele civile nr. 278/28.09.2016 și nr. 17/19.01.2017, Curtea de Apel Cluj a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj, a Deciziei nr. 2727/R/07.12.2006 a Curții de Apel Cluj, a Deciziei nr. 362/A/27.04.2006 a Tribunalului Cluj și a Deciziei nr. 2681/R/04.12.2006 a Curții de Apel Cluj).

Referitor la faptul că prima instanță a obligat pârâta să soluționeze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, recurenta a susținut că în primul rând, este necesar să se stabilească dacă imobilul identificat cu nr. top. x a fost sau nu preluat în mod abuziv de către statul român în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, potrivit cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, acest imobil se află și în prezent în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate Aiud, iar în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații actuale privind situația juridică a imobilului solicitat.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență că, în mod corect, instanța de fond a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente speței.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență aceleași argumente expuse prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată la data de 17 martie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Decizia nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006 formulate de Eparhia Reformată din Ardeal cu privire la retrocedarea unui imobil, întrucât, potrivit cărții funciare nr. x a localității Aiud, acestea s-au aflat în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanța de control judiciar cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, și obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x.

Prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea formulată, pârâta, care a fost obligată la soluționarea pe fond a contestației, înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reține instanța de control judiciar că potrivit art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 176/1948, (1) Intra în prevederile articolului precedent chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexa, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcționarea școlilor de învățământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ și pentru internatele, căminele și cantinele destinate elevilor sau studenților școlilor de orice fel, iar în cuprinsul tabelului anexă există mențiunea "Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal."

În cuprinsul art. I din același decret, care reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, se precizează că "pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat….toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor …și au servit funcționării școlilor, …trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învățământului", din economia acestui text rezultând că școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparținând acestora.

În speță, Înalta Curte constată că Școala Evenghelică Reformată din Aiud a avut mai multe denumiri, în prezent purtând denumirea de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, aspect necontestat de către pârâtă.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a reținut reglementarea raporturilor patrimoniale ale cultului reformat prin următoarele acte normative: cea dintâi Lege adoptată de cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904 - Paragrafului 3 - școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin cu totul de corpul bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești; Ordinele Ministerului Maghiar al Justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară - imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competentă, ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională.

Totodată, este de necontestat faptul că, potrivit diferitelor reglementări succesive, cultul reformat a fost recunoscut și în statul socialist român, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 177/1948, având statutul stabilit prin Decretul nr. 591/1949, fiind recunoscut ca atare și prin Legea nr. 489/2006.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte nu poate reține susținerea prin care autoritatea recurentă invocă neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv că proprietarul inițial al imobilelor solicitate nu ar fi fost un cult religios, deoarece în cartea funciară nr. x a localității Aiud a fost înscris ca și proprietar "Școala Evanghelică Reformată din Aiud", iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În fața instanței de fond, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada că Școala din Aiud a funcționat ca o entilate și structură fără personalitate juridică, în interiorul organizatei bisericești, aparținând organic corpului bisericii. În acest sens prima instanță a reținut în mod corect că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acestor părții componente locale ale cultului, care nu mai există în prezent, așa cum era și cazul colegiului în cauză.

Acest aspect este recunoscut chiar de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, când susține că din copia cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, aflată în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/23.01.2006 și nr. y/23.01.2006, soluționate prin decizia contestată, reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Școala Evanghelică Reformată Aiud, din anul 1877.

Prin urmare, este lipsit de suport și argumentul recurentei prin care invocă faptul că din analiza cărții funciare în format electronic nr. 83612 a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se încă în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și că, deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte constată că prevederile art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, invocate de autoritatea intimată, nu sunt aplicabile intabulării dreptului de proprietate, dreptul aplicabil acestei intabulări fiind clarificat și de către instanța de fond.

Asa cum s-a reținut anterior, în textul ordinului Ministrului Justiției nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, publicat în Monitorul Judiciar, s-a menționat că clădirile scoliilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate și cererile de rectificare a cărților funciare, prin care înscrierea pe numele școlii se solicită a fi rectificată pe numele bisericii trebuie admise, fiind întemeiate. De asemenea, ministrul regal al cultelor și învățământului preuniversitar a declarat la 14 octombrie 1907 sub nr. x că pentru modificarea stării tabulare a patrimoniului școlii bisericii reformate nu este nevoie de aprobare guvernamentală; biserica reformată poate solicita rectificarea înscrierii eronate și să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurile școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri.

Faptul că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal nu a solicitat rectificarea cărții funciare astfel cum susține recurenta-pârâtă nu poate conduce la concluzia că aceasta nu este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor, în condițiile în care invocă drept argument dispozițiile antereferite din Ordinului Ministrului Justiției nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, recunoscând și pe această cale că biserica universală reformată are calitatea de proprietar incontestabil al acelor bunuri, astfel cum este menționat de altfel în cuprinsul tabelului anexă din Decretul nr. 176/1948 "Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal."

Ca atare, în mod judicios a concluzionat instanța de fond în sensul că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, fiind de netăgăduit susținerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naționalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic același titular.

În același sens, au putere de lucru judecat considerentele Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat: "Contrar celor susținute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt și de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Și aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menționată și Școala Reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal."

Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentei-pârâte cu privire la necesitatea reținerii puterii de lucru judecat a sentințelor prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speță, s-a constatat că reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăși proprietara bunurilor în litigiu.

Totodată, împărtășind opinia judecătorului fondului, instanța de recurs apreciază că nu poate fi ignorată necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice care trebuie să guverneze într-un stat de drept. Astfel, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a obținut 9 decizii de retrocedare în natură a imobilelor care au aparținut Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, deciziile fiind depuse la dosar la filele x, reclamanta fiind intabulată în aceste cărți funciare cu titlu de retrocedare în natură, Legea 501/2002. În aceste decizii emise în cursul anului 2004 (nr. 387, 388, 389, 390, 391, 392, 393, 492, 493), Comisia Specială a soluționat cererile de retrocedare formulate în anul 2003 de către Eparhia Reformată din Ardeal, considerând că aceasta este îndreptățită la restituirea imobilelor care au fost proprietatea Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, apreciind implicit că petenta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

Prin urmare, nu poate exista nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru ca unele cereri ale aceleiași persoane juridice să fie admise, iar altele nu, în baza acelorași prevederi legislative și având ca obiect imobile aflate în situație juridică identică, din punctul de vedere al evidenței de carte funciară și al evoluției proprietății.

Așa fiind, practica administrativă a autorității pârâte a creat și o expectativă legitimă privind justa soluționare a cererii de retrocedare, din perspectiva art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de control judiciar constată, așadar, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 232 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.