ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2020, sub număr dosar nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal cu sediul în Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă și

- în principal, restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localității Aiud, jud. Alba, având destinația gradină de 263 mp,

- în subsidiar, reclamanta a solicitat instanței ca, în situația în care nu se va dispune restituirea în natură direct de instanță, să fie obligată pârâta să emită decizie de restituire în natură pentru același imobil.

Prin sentința civilă nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de reclamantă nr. x/23.01.2006 privind retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris inițial în CF x a localității Ciumbrud, nr. top x transcris în CF x Aiud, cu destinația grădină în suprafață de 263 mp.

A respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Recurenta a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură.

Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererii de retrocedare soluționate prin decizia contestată de reclamantă există copia cărții funciare în format electronic nr. x a localității Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Ciumburud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului revendicat de reclamantă a fost Colegiul Reformat " Bethlen" Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Recurenta susține ca depunerea altor înscrisuri care sa întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărții funciare nr. x a localității Ciumburud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud și la momentul preluării abuzive.

Așadar, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Colegiului Reformat din Aiud.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în speță, proba contrară reprezentând-o însăși cartea funciară.

Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla mențiune din decretul de naționalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În plus, arată recurenta că, recent, într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins o cerere de retrocedare depusă de Eparhia Reformată din Ardeal, privind un imobil al cărui proprietar tabular inițial a fost Colegiul Reformat "Szekely Mik6" din Sfântu Gheorghc, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Astfel, prin sentința nr. 54/16.03.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, reținând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sa de restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată.

Recurenta a apreciat prin cererea de recurs că în speță s-ar fi impus reținerea puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că această hotărâre este anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție și că vizează imobile înscrise în aceeași carte funciară în care a fost înscris inițial și imobilul din prezentul litigiu.

Examinând recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 222/21/12/2020, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Rezultă din economia dosarului faptul că reclamanta intimată a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva deciziei nr. 9232/28.07.2020.

Prin Decizia nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006 formulată de reclamantă, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, privind restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris inițial în cartea funciară nr. x, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localității Aiud, jud. Alba - grădină în suprafață de 263 mp. Pentru a adopta această decizie, pârâta a reținut, pe baza datelor rezultate din cartea funciară, că la momentul preluării abuzive de către Statul Român, imobilul s-a aflat în proprietatea tabulară a Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, iar nu în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Soluționând contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 9232/28.07.2020, instanța fondului a apreciat că este nelegală soluția dispusă de autoritatea administrativă, apreciere rezultată atât din interpretarea conținutului cărții funciare dar și a altor înscrisuri înfățișate de reclamantă și nu în ultimul rând, prin raportare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, valorificat din perspectiva sentinței civile nr. 272/21.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre menținută prin decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constată Înalta Curte că hotărârea primei instanțe reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, prevederi în baza cărora recurenta a respins solicitarea de retrocedare, formulată de reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Simetric opus, prevederile alin. (2) al aceluiași articol arată că dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Aplicarea practică a acestor dispoziții a generat o jurisprudență constantă, sintetizată în concluzia potrivit căreia în sistemul de publicitate imobiliară unificat prin Decretul-lege nr. 115/1938 înscrierea în cartea funciară a avut efect constitutiv cu privire la drepturile reale, acestea neputând fi dobândite, modificate sau stinse decât prin înscrierea cuvenită în cartea funciară(art. x și 18 din Decretul-lege nr. 115/1938).

Incidența dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938 comportă o abordare specifică și din perspectiva modului de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că probațiunea dreptului de proprietate al solicitantului trebuie circumscrisă auspiciilor reglementării reprezentate de dispozițiile decretului-lege anterior amintit.

Prin urmare, dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și în acord cu care este permisă o paletă largă de mijloace de probă pentru justificarea calității de proprietar, nu pot constitui temei pentru a reține o situație de fapt contrară celei ce rezultă din conținutul cărții funciare, întrucât ar intra în coliziune cu prevederile imperative ale art. 17, 18 și 32 din Decretul lege nr. 115-1938, în câmpul de aplicare al căruia înscrierea în cartea funciară avea efect constitutiv în privința drepturilor reale. În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G nr. 94/2000 trebuie examinate în ansamblul reglementării prevăzute de articolul anterior citat rezultând, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 alin. (2)-(5), faptul că probațiunea dreptului de proprietate cu privire la imobilele ce fac obiectul ordonanței de urgență se poate stabili, apelând la începuturi de dovadă scrisă, declarații testimoniale, expertize și alte asemenea numai atunci când nu există înscrisuri care să ateste dreptul de proprietate (sau există probe contrare care atestă o altă situație juridică decât cea pretinsă de solicitantul restituirii).

De aceea, în contextul în care calitatea de fost proprietar cu privire la imobilul revendicat în cauza de față se stabilește prin raportare la mențiunile din cartea funciară, conform dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, mențiuni ce nu pot fi înlăturate decât pe calea acțiunii în rectificarea cărții funciare, este evident că nu este admisibilă probațiunea în contra situației juridice atestate de înscrierea în cartea funciară prin mijlocirea unor alte dovezi, inclusiv prezumții. (decizia 3093 din 25 mai 2021, pronunțată de ICCJ SCAF)

Particularizat cauzei de față, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu presupune cercetarea cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, provenită din conversia cărții funciare nr. x, din cuprinsul căreia rezultă că imobilul notificat de reclamanta-intimată a fost înscris în cartea funciară la x aprilie 1934, dar titularul înscrierii este Colegiul Reformat Bethlen din Aiud și nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Raportat la efectul specific al înscrierilor în cartea funciară, așa cum a fost acesta analizat mai sus, Înalta Curte constată că este contrară prevederilor Decretului-Legea nr. 115/1938 maniera de abordare a primei instanțe, concretizată în eforul de identificare a veritabilului titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, cât timp o atare identificare nu se poate face în contra prezumției legale stabilite prin dispozițiile art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938.

Înalta Curte a luat act și de argumentele reclamantei-intimate, potrivit cărora pretențiile sale sunt fondate și prin raportare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile în care chestiunea litigioasă privind dreptul de proprietate al cultului în sine și nu al entității de învățământ a fost tranșată, potrivit reclamantei, prin deciziile pronunțate de ÎCCJ SCAF în dosarele nr. x/2019; nr. 20/57/2019; nr. 291/57/2020.

Contrar celor susținute de reclamanta-intimată, în cauză nu este demonstrată incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, noțiune ce presupune, după cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dovedirea faptului că o anumită chestiune litigioasă a fost tranșată prin hotărâre definitivă, între aceleași părți.

Particularizat cauzei de față, "lucrul judecat" nu poate fi înțeles în sensul dorit de reclamanta-intimată respectiv acela potrivit căruia instanțele de contencios administrativ au constatat că bunurile înscrise în cărțile funciare cu mențiunea titularului Colegiul Reformat Bethlen din Aiud au aparținut, în realitate, Eparhiei Reformate, în condițiile în care cauzele menționate de reclamanta-intimată au avut ca obiect cererile de retrocedare a altor bunuri decât cel din litigiul de față.

După cum s-a subliniat mai sus, chestiunea litigioasă de esența aplicării dispozițiilor art. 1 și 4 din O.U.G. nr. 94/2000 presupune demonstrarea faptului că imobilul revendicat de cultul religios și preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a aparținut cultului solicitant, astfel că analizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru a se dispune restituirea se face de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei pricini.

Cum reclamanta-intimată nu a dovedit faptul că pentru imobilul ce face obiectul cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, provenită din conversia cărții funciare nr. x a fost pronunțată anterior, o hotărâre devenită definitivă, prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă a identificării titularului dreptului de proprietate în favoarea sa, recursul acesteia la dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu constituie temei pentru menținerea sentinței instanței de fond.

În egală măsură, Înalta Curte constatând că, în realitate, raportarea reclamantei-intimate la efectul hotărârilor pronunțate în cele trei dosare mai sus menționate reprezintă cel mult trimiterea la o jurisprudență în cauze similare, subliniază, totuși faptul că pe rolul instanțelor de contencios au fost pronunțate mai multe soluții ce confirmă deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal nu este îndreptățită la restituirea bunurilor ce au fost întabulate de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud sau Școala Reformată Evanghelică din Aiud, în acest sens fiind soluționate cauzele ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2016; nr. 659/57/2019; nr. 660/57/2019; nr. 136/57/2020; nr. 17/57/2019; nr. 136/57/2020; nr. 382/57/2020; nr. 510/33/2016, nr. 1009/33/2016, nr. 1163/33/2016; nr. 553/64/2016, nr. 554/64/2016, nr. 584/34/2016.

Față de toate aceste considerente, constatând că în mod greșit prima instanță a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge ca neîntemeiată contestația reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de rclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.