ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2499/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.509 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B.I.

și B.V., în contradictoriu cu pârâții Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin care solicita anularea parțială a Deciziei nr. 20973 din 20 mai 2009 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, prin care s-a dispus retrocedarea apartamentului nr. 5, situat în Cluj-Napoca, cu terenul aferent, restabilirea situației anterioare de C.F., în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei de rândul nr. 2 și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 307 din 24 mai 2004, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (f. 126) a soluționat cererea înregistrată sub nr. 510 din 23 ianuarie 2003 de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului privind imobilul construcție și teren situat în Cluj-Napoca.

Comisia a constatat că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, la momentul deposedării abuzive, că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, astfel că a dispus retrocedarea în natură a apartamentelor din acest imobil, exclusiv apartamentul nr. 5 și 9. Prin decizia nr. 2073 din 20 mai 2009, s-a soluționat cererea înregistrată la 23 ianuarie 2008, reținându-se că imobilul din Cluj-Napoca, la momentul deposedării abuzive, a fost proprietatea Episcopiei, că a fost preluat abuziv, că la data soluționării cererii apartamentele nr. 5 și 9 se aflau în proprietatea tabulara a Statului Român și în folosința unor persoane fizice, ca urmare a anulării contractelor de vânzare-cumpărare prin sentințele civile nr. 4858/2007 și nr. 757/20907; Comisia a dispus retrocedarea acestor apartamente împreună cu părțile indivize comune și terenul aferent.

Prin răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamanți, s-a apreciat de către comisie că decizia este legală. Se reproșează comisiei de retrocedare de către reclamanți ca aceasta autoritate a avut în vedere numai soluția cuprinsă în sentința civilă nr. 4858/2007, fără a avea în vedere faptul că în recurs aceasta a fost modificată. Este real, reține instanța de fond, că sentința civilă nr. 4858 din 4 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 2888/211/2006 a fost modificată în recurs prin decizia civilă nr. 427 din 18 februarie 2005. Modificarea a constat în respingerea cererii formulată de arhiepiscopie privind constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 9180 din 27 noiembrie 1961 prin care imobilul situat în Cluj-Napoca a fost donat Statului Român.

Prin aceleași hotărâri, s-a dispus cu caracter irevocabil anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 36175 la 30 martie 2008 între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și B.V. și B.I. având ca obiect apartamentul nr. 5 situat în imobilul din Cluj-Napoca. În cuprinsul deciziei contestate se reține că „la data soluționării cererii de retrocedare, apartamentele nr. 5 și nr. 9, situate în imobilul solicitat la retrocedare, se află în proprietatea tabulară a Statului Român și în folosința unor persoane fizice, ca urmare a anulării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 prin sentințele civile nr. 4858/20907 și nr. 757/2007 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca.

Conținutul deciziei atestă că pentru comisie sub aspectul soluționării cererii de retrocedare a fost esențială starea juridică a apartamentului prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Prin urmare, se arată în considerentele sentinței recurate, la data pronunțării deciziei de retrocedare, apartamentul se află în proprietatea Statului Român, astfel că era îndeplinită condiția prevăzută de dispoziția legală menționată anterior.

Din perspectiva situației juridice a imobilului și a conținutului art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond apreciază că decizia atacată este legală, referirile făcute de reclamanți cu privire la omisiunea Comisiei de a fi avut în vedere soluția irevocabilă de constatare a nulității donației nefiind relevante sub aspectul soluționării cauzei, întrucât retrocedarea este condiționată de caracterul abuziv al preluării, indiferent dacă există sau nu titlu, și de existența imobilului în proprietatea statului. Din cele menționate anterior, prima instanță concluzionează că imobilul era în proprietatea statului la data formulării cererii de retrocedare. În ceea ce privește preluarea abuzivă, cu sau fără titlu, instanța de fond reține că este îndeplinită și această condiție.

Astfel, arată în continuare instanța de fond, pentru aceasta s-a avut în vedere că există titlu de preluare în proprietatea statului a imobilului în litigiu, dar această preluare are caracter abuziv prin raportare la regimul politic instaurat în România după 1945. î n acest sens se reține de către prima instanță că prin Decretul nr. 177/1948 a fost recunoscut cultul ortodox, iar prin Statutul acestuia s-a prevăzut că pot fi înstrăinate bunurile bisericești sau bunurile imobile, prin donații numai în mod excepțional și numai către biserici sau instituții bisericești, cu încuviințarea unei anumite autorități bisericești. Prin urmare, se arată în considerentele sentinței recurate, realizarea de donații a bunurilor bisericești era excesiv de restrictivă.

Rezultă că efectuarea unei donații în favoarea Statului Român, care potrivit regulamentului de organizare a bisericii ortodoxe nu putea avea calitatea de donator, nu corespundea dispozițiilor acestui regulament. Ori, așa cum în mod constant s-a reținut în literatura de specialitate, preluarea bunurilor aparținând cultelor religioase, chiar în baza unor acte juridice , este considerată abuzivă întrucât lipsea voința de a fi gratificat Statul Român, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin aceste acte se conferea aparența de legalitate actelor de deposedare ce s-au produs cu mult timp înainte. În consecință, reține prima instanță, în mod întemeiat s-a apreciat de către Comisia specială de retrocedare că imobilul a fost preluat abuziv.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a precizat în recurs că instanța fondului nu a analizat Decizia nr. 2073/2009 astfel cum au solicitat recurenții-reclamanți, decizie complet nemotivată în fapt și în drept. Motivele de fapt și de drept avute în vedere de autoritatea administrativă, ar fi trebuit, spun recurenții, să se regăsească în actul administrativ, însă acesta nu reprezintă decât o enumerare de acte, Curtea de Apel neanalizând în nici un fel critica adusă de părți Deciziei nr. 2073/2009. Recursul este nefondat și va fi respins. Prin Decizia nr. 2073/2009 a fost soluționată cererea înregistrată în 2008, reținându-se că imobilul în litigiu a fost proprietatea Episcopiei, preluat în mod abuziv, iar la data soluționării cererii apartamentele 5 și 9 se aflau în proprietatea statului și în folosința unor persoane fizice.

Acest fapt s-a datorat anulării contractelor de vânzare-cumpărare prin sentințe judecătorești, motiv pentru care Comisia a dispus retrocedarea acestor apartamente, apreciind că Decizia este legală. Corect a reținut Curtea de Apel că sentința civilă nr. 4858/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost modificată prin decizia civilă nr. 427/2005, iar modificarea a constat în respingerea cererii privind nulitatea absolută a contractului de donație autentificat și anexat la dosar prin care imobilul a fost donat Statului Român. Prin aceeași decizie s-a dispus însă și anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre recurenții-reclamanți și Consiliul Local, având ca obiect apartamentul nr. 5 situat în acest imobil.

În aceeași decizie se vorbește și despre apartamentul nr. 9 care este exact în aceeași situație cu cel de la nr. 5, prin urmare pentru Comisie situația juridică a apartamentelor a fost importantă în soluționarea cererii de retrocedare. La momentul pronunțării Deciziei de retrocedare apartamentul era în proprietatea statului, astfel încât cele arătate de reclamanți în sensul încălcării prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, nu pot fi avute în vedere de curte, întrucât retrocedarea este condiționată de caracterul abuziv al preluării, indiferent dacă există sau nu titlu și de existența imobilului în proprietatea s tatului. Fără posibilitate de tăgadă însă la data formulării cererii de retrocedare imobilul era în proprietatea statului, iar preluarea era abuzivă.

c onform Decretului nr. 177/1948 a fost recunoscut cultul ortodox, iar prin Statut s-a prevăzut că pot fi înstrăinate bunuri bisericești ori imobile, prin donații doar ca excepție cu încuviințarea unei autorități bisericești. Prin urmare o donație în favoarea Statului era contrară regulamentului, neexistând voința de a fi gratificat Statul Român. O.U.G. nr. 94/2000 nu face distincție deci între categoriile de imobile care au fost preluat cu sau fără titlu și dispune doar că le retrocedează foștilor proprietari, dacă acestea au fost preluat abuziv. Fără posibilitate de tăgadă, Statul nu poate invoca bruna-credință în stăpânirea imobilului, cu atât mai mult în ceea ce-i privește pe recurenți (subdobânditori) întrucât au achiziționat un imobil, despre care se cunoștea că a fost preluat abuziv de stat.

Așa fiind, Comisia specială de retrocedare a procedat corect când a emis Decizia nr. 2073/2009, apreciind că imobilul a fost preluat abuziv, motiv pentru care sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de B.I. și B.V. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.I. și B.V. împotriva sentinței nr. 509 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții la plata către intimata Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a sumei de 364 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.