ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2499/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr.509

din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanții B.I. și B.V., în

contradictoriu cu pârâții Arhiepiscopia Ortodoxă Română a

Vadului, Feleacului și Clujului, Guvernul României, Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din

România și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

prin care solicita anularea parțială a Deciziei nr. 20973 din 20 mai 2009

emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase, prin care s-a dispus retrocedarea

apartamentului nr. 5, situat în Cluj-Napoca, cu terenul aferent, restabilirea

situației anterioare de C.F., în sensul radierii înscrierii dreptului de

proprietate înscris în favoarea pârâtei de rândul nr. 2 și reînscrierea

dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, cu cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 307 din 24

mai 2004, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România (f. 126) a soluționat

cererea înregistrată sub nr. 510 din 23 ianuarie 2003 de Arhiepiscopia

Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului privind

imobilul construcție și teren situat în Cluj-Napoca.

Comisia a constatat că

imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Episcopiei Ortodoxe

Române a Vadului, Feleacului și Clujului, la momentul deposedării

abuzive, că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, astfel

că a dispus retrocedarea în natură a apartamentelor din acest imobil,

exclusiv apartamentul nr. 5 și 9.

Prin decizia nr. 2073 din 20

mai 2009, s-a soluționat cererea înregistrată la 23 ianuarie 2008,

reținându-se că imobilul din Cluj-Napoca, la momentul

deposedării abuzive, a fost proprietatea Episcopiei, că a fost

preluat abuziv, că la data soluționării cererii apartamentele

nr. 5 și 9 se aflau în proprietatea tabulara a Statului Român și în

folosința unor persoane fizice, ca urmare a anulării contractelor de

vânzare-cumpărare prin sentințele civile nr. 4858/2007 și nr. 757/20907;

Comisia a dispus retrocedarea acestor apartamente împreună cu

părțile indivize comune și terenul aferent.

Prin răspunsul la

plângerea prealabilă formulată de reclamanți, s-a apreciat de

către comisie că decizia este legală.

Se reproșează

comisiei de retrocedare de către reclamanți ca aceasta autoritate a

avut în vedere numai soluția cuprinsă în sentința civilă

nr. 4858/2007, fără a avea în vedere faptul că în recurs aceasta

a fost modificată.

Este real, reține

instanța de fond, că sentința civilă nr. 4858 din 4 iunie

2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 2888/211/2006

a fost modificată în recurs prin decizia civilă nr. 427 din 18 februarie

arhiepiscopie privind constatarea nulității absolute a contractului

de donație autentificat sub nr. 9180 din 27 noiembrie 1961 prin care

imobilul situat în Cluj-Napoca a fost donat Statului Român.

Prin aceleași

hotărâri, s-a dispus cu caracter irevocabil anularea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 36175 la 30 martie 2008 între Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca și B.V. și B.I. având ca obiect

apartamentul nr. 5 situat în imobilul din Cluj-Napoca.

În cuprinsul deciziei

contestate se reține că

„la

data soluționării cererii de retrocedare, apartamentele nr. 5 și

nr. 9, situate în imobilul solicitat la retrocedare, se află în

proprietatea tabulară a Statului Român și în folosința unor

persoane fizice, ca urmare a anulării contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 prin

sentințele

civile

nr. 4858/20907

și nr. 757/2007 pronunțate de către Judecătoria

Cluj-Napoca.

Conținutul deciziei

atestă că pentru comisie sub aspectul soluționării cererii

de retrocedare a fost esențială starea juridică a apartamentului

prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut cultelor religioase

din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără

titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1989, altele decât

lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane

juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele

prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Prin urmare, se arată

în considerentele sentinței recurate, la data pronunțării

deciziei de retrocedare, apartamentul se află în proprietatea Statului

Român, astfel că era îndeplinită condiția prevăzută de

dispoziția legală menționată anterior.

Din perspectiva

situației juridice a imobilului și a conținutului art. 1 din

O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond apreciază că decizia

atacată este legală, referirile făcute de reclamanți cu

privire la omisiunea Comisiei de a fi avut în vedere soluția

irevocabilă de constatare a nulității donației nefiind

relevante sub aspectul soluționării cauzei, întrucât retrocedarea

este condiționată de caracterul abuziv al preluării, indiferent

dacă există sau nu titlu, și de existența imobilului în

proprietatea statului.

Din cele menționate

anterior, prima instanță concluzionează că imobilul era în

proprietatea statului la data formulării cererii de retrocedare.

În ceea ce privește

preluarea abuzivă, cu sau fără titlu, instanța de fond

reține că este îndeplinită și această condiție.

Astfel, arată în

continuare instanța de fond, pentru aceasta s-a avut în vedere că

există titlu de preluare în proprietatea statului a imobilului în litigiu,

dar această preluare are caracter abuziv prin raportare la regimul politic

instaurat în România după 1945.

î

n acest sens se reține

de către prima instanță că prin Decretul nr. 177/1948 a

fost recunoscut cultul ortodox, iar prin Statutul acestuia s-a prevăzut

că pot fi înstrăinate bunurile bisericești sau bunurile imobile,

prin donații numai în mod excepțional și numai către

biserici sau instituții bisericești, cu încuviințarea unei

anumite autorități bisericești.

Prin urmare, se arată

în considerentele sentinței recurate, realizarea de donații a

bunurilor bisericești era excesiv de restrictivă. Rezultă

că efectuarea unei donații în favoarea Statului Român, care potrivit

regulamentului de organizare a bisericii ortodoxe nu putea avea calitatea de

donator, nu corespundea dispozițiilor acestui regulament. Ori, așa

cum în mod constant s-a reținut în literatura de specialitate, preluarea

bunurilor aparținând cultelor religioase, chiar în baza unor acte juridice

, este considerată abuzivă întrucât lipsea voința de a fi gratificat

Statul Român, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin aceste acte se

conferea aparența de legalitate actelor de deposedare ce s-au produs cu

mult timp înainte.

În consecință,

reține prima instanță, în mod întemeiat s-a apreciat de

către Comisia specială de retrocedare că imobilul a fost preluat

abuziv.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală

și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a

legii. S-a precizat în recurs că instanța fondului nu a analizat

Decizia nr. 2073/2009 astfel cum au solicitat recurenții-reclamanți, decizie

complet nemotivată în fapt și în drept. Motivele de fapt și de

drept avute în vedere de autoritatea administrativă, ar fi trebuit, spun

recurenții, să se regăsească în actul administrativ,

însă acesta nu reprezintă decât o enumerare de acte, Curtea de Apel

neanalizând în nici un fel critica adusă de părți Deciziei nr. 2073/2009.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Prin Decizia nr. 2073/2009 a

fost soluționată cererea înregistrată în 2008, reținându-se

că imobilul în litigiu a fost proprietatea Episcopiei, preluat în mod

abuziv, iar la data soluționării cererii apartamentele 5 și 9 se

aflau în proprietatea statului și în folosința unor persoane fizice.

Acest fapt s-a datorat

anulării contractelor de vânzare-cumpărare prin sentințe

judecătorești, motiv pentru care Comisia a dispus retrocedarea

acestor apartamente, apreciind că Decizia este legală.

Corect a reținut Curtea

de Apel că sentința civilă nr. 4858/2007 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, a fost modificată prin decizia civilă nr. 427/2005, iar

modificarea a constat în respingerea cererii privind nulitatea absolută a

contractului de donație autentificat și anexat la dosar prin care

imobilul a fost donat Statului Român. Prin aceeași decizie s-a dispus însă

și anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre recurenții-reclamanți

și Consiliul Local, având ca obiect apartamentul nr. 5 situat în acest

imobil.

În aceeași decizie se

vorbește și despre apartamentul nr. 9 care este exact în aceeași

situație cu cel de la nr. 5, prin urmare pentru Comisie situația

juridică a apartamentelor a fost importantă în soluționarea

cererii de retrocedare.

La momentul

pronunțării Deciziei de retrocedare apartamentul era în proprietatea

statului, astfel încât cele arătate de reclamanți în sensul încălcării

prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, nu pot fi avute în vedere de curte, întrucât

retrocedarea este condiționată de caracterul abuziv al

preluării, indiferent dacă există sau nu titlu și de

existența imobilului în proprietatea

s

tatului.

Fără posibilitate

de tăgadă însă la data formulării cererii de retrocedare imobilul

era în proprietatea statului, iar preluarea era abuzivă.

c

onform Decretului nr. 177/1948 a fost

recunoscut cultul ortodox, iar prin Statut s-a prevăzut că pot fi înstrăinate

bunuri bisericești ori imobile, prin donații doar ca excepție cu

încuviințarea unei autorități bisericești. Prin urmare o

donație în favoarea Statului era contrară regulamentului, neexistând

voința de a fi gratificat Statul Român.

O.U.G. nr. 94/2000 nu face

distincție deci între categoriile de imobile care au fost preluat cu sau

fără titlu și dispune doar că le retrocedează

foștilor proprietari, dacă acestea au fost preluat abuziv.

Fără posibilitate de tăgadă, Statul nu poate invoca

bruna-credință în stăpânirea imobilului, cu atât mai mult în

ceea ce-i privește pe recurenți (subdobânditori) întrucât au

achiziționat un imobil, despre care se cunoștea că a fost

preluat abuziv de stat.

Așa fiind, Comisia

specială de retrocedare a procedat corect când a emis Decizia nr. 2073/2009,

apreciind că imobilul a fost preluat abuziv, motiv pentru care

sentința atacată este legală și temeinică, astfel

încât Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca

nefondat recursul declarat de B.I. și B.V.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții B.I. și B.V. împotriva sentinței nr. 509 din 28

octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata

către intimata Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului,

Feleacului și Clujului a sumei de 364 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.