ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 121 din 19 martie 2009

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea reclamanților

C.P., K.M., C.P., C.E. și D.T. în

contradictoriu cu pârâții

Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au

aparținut cultelor religioase din România, Parohia Romano - Catolică din

Bistrița și Primăria Municipiului Bistrița, prin care au solicitat anularea Deciziei

nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile

care au aparținut cultelor religioase din România.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea de retrocedare a

imobilului situat în localitatea Bistrița, formulată de către Parohia Romano - Catolică

din Bistrița a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

O.U.G. nr. 94/2000, iar preluarea abuzivă a imobilului este dovedită în cauză

de prevederile Decretului nr. 176/1948.

Chiar dacă în decret

imobilul apare menționat ca aparținând Bisericii Reformate, eroarea materială a

fost sesizată de Comisie, fiind reținută și de instanță.

Mai mult, prin sentința

civilă nr. 781 din 15 martie 2006, irevocabilă, a Judecătoriei Bistrița, s-a

reținut, cu puterea lucrului judecat, că apartamentele vândute reclamanților în

condițiile Legii nr. 112/1995 (fila 79), au aparținut anterior Bisericii Romano

- Catolice Bistrița, având destinația de școală, aspect reținut și de către

instanță și menționat și în cuprinsul cărților funciare depuse la dosar.

În altă ordine de

idei, instanța de fond a constatat că s-au făcut dovezi cu privire la prima

înscriere în cartea funciară, în care imobilul în cauză figura ca aparținând Bisericii

Romano - Catolice, dreptul Statului Român fiind înscris într-o altă carte

funciară, aspect nerelevant în cauză, fiind o chestiune administrativă și care

nu poate constitui temei al anulării actului administrativ atacat.

În termen legal,

împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs reclamanții

C.P., K.M., C.P., C.E.

și D.T.

Temeiul de drept al

cererii de recurs a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., iar în cuprinsul acesteia au fost arătate următoarele motive de

nelegalitate:

dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora cererile de

retrocedare se depun prin centrul eparhial, mai exact inexistența unei împuterniciri

care să fie fost dată Arhiepiscopiei Alba Iulia pentru formularea unei astfel

de cereri, ceea ce în opinia recurenților echivalează practic cu o lipsă a

cererii de retrocedare;

cauză, a celor trei condiții obligatorii prevăzute de art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 94/2000, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat deși din actele

dosarului reiese că: în ceea ce privește Bistrița a fost preluată „Școala

Romano - Catolică a Bisericii Reformate”, cultul reformat neavând nicio legătură

cu cel romano-catolic calitatea de proprietar al Parohiei Romano - Catolice nu

rezultă din cuprinsul niciunei cărți funciare, iar înscrisurile în foaia A și B

nu pot fi considerate o veritabilă înscriere în C.F. pentru a avea efect constitutiv

de drepturi; Parohia Romano - Catolică nu are calitatea de „fost proprietar”și

această calitate ar fi avut-o dacă erau îndeplinite celelalte condiții,

Biserica Romano - Catolică; sub acest ultim aspect recurenții au reiterat lipsa

personalității juridice a Parohiei Romano - Catolice, atât Decretul Lege nr. 177/1948

(abrogat) cât și Legea nr. 489/2006 consacrând doar personalitatea juridică a

cultului catolic precum și a unor părți componente ale cultelor în condițiile

prevăzute în statutele după care funcționează;

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța verificând cu

superficialitate susținerile reclamanților și actele dosarului, căci rezultă clar

că imobilul în litigiu a aparținut scriitorului german F.K.F. și nu a

funcționat ca unitate de învățământ între anii 1945 - 2005.

Prin întâmpinările

formulate, intimatele Parohia Romano - Catolică din Bistrița și Comisia

Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor

religioase din România (Comisia Specială de Retrocedare) au răspuns punctual

tuturor aspectelor punctate în cererea de recurs, concluzionând că sentința

recurată este temeinică și legală.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurenți și a apărărilor intimaților, a

probatoriului existent și a normelor legale incidente, precum și din

perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu

există motive pentru casarea - modificarea sentinței atacate.

Instanța de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a fost învestită cu

cererea de anulare a Deciziei nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia

Specială de Retrocedare prin care s-a retrocedat Parohiei Romano - Catolice din

Bistrița imobilul compus din construcție cu teren aferent situată în Municipiul

Bistrița, Județul Bistrița - Năsăud, înscris în C F, în considerarea preluării

acestui bun în temeiul Decretului nr. 176/1948.

Așa cum se poate

observa din considerentele sentinței aflată în control judiciar, judecătorul

fondului a procedat la o examinare atentă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate

de reclamanți privitor la actul administrativ în discuție, prin raportare la normele

cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 incidente în cauză.

Din actul existent la

fila 8 a Dosarului nr. 1903/112/2008 al Tribunalului Bistrița - Năsăud (inițial

sesizat de reclamanți) rezultă că cererea de retrocedare a fost formulată de

Parohia Romano - Catolică din Bistrița și înaintată Comisiei Speciale de retrocedare

de Arhiepiscopia Romano-Catolică cu sediul central în Alba Iulia, astfel că dispozițiile

art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost respectate și nu subzistă cea

dintâi critică adusă de recurenți.

Îndeplinirea celor trei

condiții prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța privind retrocedarea unor imobile

care au aparținut cultelor religioase din România a fost verificată de prima

instanță.

Imobilul situat în

Bistrița, Județul Bistrița - Năsăud a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 176/1948

pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor,

congregațiilor comunităților sau particularilor ce au servit pentru

funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau

profesional.

Acest imobil a

aparținut Bisericii Romano - Catolice Bistrița, având destinația de școală, iar

eroarea materială în sensul că imobilul ar fi aparținut Bisericii reformate a

fost sesizată de Comisia Specială și reținută ca atare de prima instanță, cu

atât mai mult cu cât cu putere de lucru judecat este reținut în sentința civilă

nr. 781 din 15 martie 2006 a Judecătoriei Bistrița (irevocabilă) că apartamentele

vândute reclamanților în baza Legii nr. 112/1995 au aparținut Bisericii Romano

Catolice Bistrița, având destinația de școală.

Sub acest aspect,

concluzia instanței de fond a fost întărită și de cărțile funciare depuse la

dosar, în C.F. inițială figurând ca proprietar Biserica Romano - Catolică, iar

împrejurarea că ulterior dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris

într-o altă C.F. reprezintă o chestiune pur administrativă, fără relevanță

asupra calității de fost proprietar a Parohiei Romano - Catolice Bistrița.

Nu pot fi primite, în

acest context, nici susținerile recurenților cuprinse în pct. 2 al motivelor de

recurs.

Având în vedere că

actul administrativ contestat de reclamanți a fost emis în aplicarea O.U.G. nr.

94/2000 modificată și completată, cu respectarea cerințelor prevăzute în acest

act normativ, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 1 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată.

Pentru cele expuse, văzând

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ, precum și art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.P., K.M.,

C.P., C.E. și D.T. împotriva sentinței civile nr. 121 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la

plata sumei de 1.400 lei cheltuieli de judecată către Parohia Romano - Catolică

din Bistrița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.