ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 121 din 19 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamanților C.P., K.M., C.P., C.E. și D.T. în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Parohia Romano - Catolică din Bistrița și Primăria Municipiului Bistrița, prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea de retrocedare a imobilului situat în localitatea Bistrița, formulată de către Parohia Romano - Catolică din Bistrița a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, iar preluarea abuzivă a imobilului este dovedită în cauză de prevederile Decretului nr. 176/1948. Chiar dacă în decret imobilul apare menționat ca aparținând Bisericii Reformate, eroarea materială a fost sesizată de Comisie, fiind reținută și de instanță. Mai mult, prin sentința civilă nr. 781 din 15 martie 2006, irevocabilă, a Judecătoriei Bistrița, s-a reținut, cu puterea lucrului judecat, că apartamentele vândute reclamanților în condițiile Legii nr. 112/1995 (fila 79), au aparținut anterior Bisericii Romano - Catolice Bistrița, având destinația de școală, aspect reținut și de către instanță și menționat și în cuprinsul cărților funciare depuse la dosar.

În altă ordine de idei, instanța de fond a constatat că s-au făcut dovezi cu privire la prima înscriere în cartea funciară, în care imobilul în cauză figura ca aparținând Bisericii Romano - Catolice, dreptul Statului Român fiind înscris într-o altă carte funciară, aspect nerelevant în cauză, fiind o chestiune administrativă și care nu poate constitui temei al anulării actului administrativ atacat. În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs reclamanții C.P., K.M., C.P., C.E. și D.T. Temeiul de drept al cererii de recurs a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., iar în cuprinsul acesteia au fost arătate următoarele motive de nelegalitate: 1. nerespectarea dispozițiilor art. 4 din O.U.G.

nr. 94/2000 potrivit cărora cererile de retrocedare se depun prin centrul eparhial, mai exact inexistența unei împuterniciri care să fie fost dată Arhiepiscopiei Alba Iulia pentru formularea unei astfel de cereri, ceea ce în opinia recurenților echivalează practic cu o lipsă a cererii de retrocedare; 2. neîndeplinirea, în cauză, a celor trei condiții obligatorii prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat deși din actele dosarului reiese că: în ceea ce privește Bistrița a fost preluată „Școala Romano - Catolică a Bisericii Reformate”, cultul reformat neavând nicio legătură cu cel romano-catolic calitatea de proprietar al Parohiei Romano - Catolice nu rezultă din cuprinsul niciunei cărți funciare, iar înscrisurile în foaia A și B nu pot fi considerate o veritabilă înscriere în C.F.

pentru a avea efect constitutiv de drepturi; Parohia Romano - Catolică nu are calitatea de „fost proprietar”și această calitate ar fi avut-o dacă erau îndeplinite celelalte condiții, Biserica Romano - Catolică; sub acest ultim aspect recurenții au reiterat lipsa personalității juridice a Parohiei Romano - Catolice, atât Decretul Lege nr. 177/1948 (abrogat) cât și Legea nr. 489/2006 consacrând doar personalitatea juridică a cultului catolic precum și a unor părți componente ale cultelor în condițiile prevăzute în statutele după care funcționează; 3. încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța verificând cu superficialitate susținerile reclamanților și actele dosarului, căci rezultă clar că imobilul în litigiu a aparținut scriitorului german F.K.F.

și nu a funcționat ca unitate de învățământ între anii 1945 - 2005. Prin întâmpinările formulate, intimatele Parohia Romano - Catolică din Bistrița și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România (Comisia Specială de Retrocedare) au răspuns punctual tuturor aspectelor punctate în cererea de recurs, concluzionând că sentința recurată este temeinică și legală. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenți și a apărărilor intimaților, a probatoriului existent și a normelor legale incidente, precum și din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea - modificarea sentinței atacate.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 1773 din 26 iunie 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care s-a retrocedat Parohiei Romano - Catolice din Bistrița imobilul compus din construcție cu teren aferent situată în Municipiul Bistrița, Județul Bistrița - Năsăud, înscris în C F, în considerarea preluării acestui bun în temeiul Decretului nr. 176/1948. Așa cum se poate observa din considerentele sentinței aflată în control judiciar, judecătorul fondului a procedat la o examinare atentă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți privitor la actul administrativ în discuție, prin raportare la normele cuprinse în O.U.G.

nr. 94/2000 incidente în cauză. Din actul existent la fila 8 a Dosarului nr. 1903/112/2008 al Tribunalului Bistrița - Năsăud (inițial sesizat de reclamanți) rezultă că cererea de retrocedare a fost formulată de Parohia Romano - Catolică din Bistrița și înaintată Comisiei Speciale de retrocedare de Arhiepiscopia Romano-Catolică cu sediul central în Alba Iulia, astfel că dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost respectate și nu subzistă cea dintâi critică adusă de recurenți. Îndeplinirea celor trei condiții prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost verificată de prima instanță.

Imobilul situat în Bistrița, Județul Bistrița - Năsăud a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional. Acest imobil a aparținut Bisericii Romano - Catolice Bistrița, având destinația de școală, iar eroarea materială în sensul că imobilul ar fi aparținut Bisericii reformate a fost sesizată de Comisia Specială și reținută ca atare de prima instanță, cu atât mai mult cu cât cu putere de lucru judecat este reținut în sentința civilă nr. 781 din 15 martie 2006 a Judecătoriei Bistrița (irevocabilă) că apartamentele vândute reclamanților în baza Legii nr. 112/1995 au aparținut Bisericii Romano Catolice Bistrița, având destinația de școală.

Sub acest aspect, concluzia instanței de fond a fost întărită și de cărțile funciare depuse la dosar, în C.F. inițială figurând ca proprietar Biserica Romano - Catolică, iar împrejurarea că ulterior dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris într-o altă C.F. reprezintă o chestiune pur administrativă, fără relevanță asupra calității de fost proprietar a Parohiei Romano - Catolice Bistrița. Nu pot fi primite, în acest context, nici susținerile recurenților cuprinse în pct. 2 al motivelor de recurs. Având în vedere că actul administrativ contestat de reclamanți a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată, cu respectarea cerințelor prevăzute în acest act normativ, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, precum și art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P., K.M., C.P., C.E. și D.T. împotriva sentinței civile nr. 121 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli de judecată către Parohia Romano - Catolică din Bistrița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.