ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1411/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 136 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Alba - Iulia a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Cristian, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și P.E. C.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială s-a dispus retrocedarea în natură P.E.

CA. din Cristian, imobilul compus din construcții, cu terenul aferent situat în comuna Cristian județul Sibiu, înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 și 940, cu obligația pentru beneficiarul acestei decizii de a menține afectațiunea de școală generală dată acestui imobil pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei. Pentru a adopta această decizie, Comisia a reținut, pe baza documentației depuse de P.E. CA. Cristian, că cererea se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000; imobilul solicitat la retrocedare a fost la data preluării de către Statul Român, în proprietatea Bisericii Cristian recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg; preluarea a fost abuzivă, iar la data solicitării imobilul solicitat se afla în domeniul public al comunei Cristian, având destinația de școală generală.

Pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, actul normativ de reparație, prima instanță a reținut că trebuie îndeplinite două condiții: imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost în patrimoniul unui cult religios la data preluării de către Statul Român, iar această preluare să fie abuzivă, momentul acestei operațiunii fiind necesar a se situa în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în care a apreciat legiuitorul român că s-a manifestat statul totalitar. Prima instanță a mai reținut că termenul de preluare utilizat de legiuitor semnifică transferul dreptului de proprietate din patrimoniul cultului religios în patrimoniul statului, prin oricare din organele sau organismele sale, legal constituite.

Din acest punct de vedere instanța a constatat că până la apariția Legii nr. 7/1996, cel puțin, în Transilvania, în ce privește publicitatea imobiliară era aplicabil sistemul de carte funciară de sorginte germană, înscrierile în acest sistem de publicitate, având efecte constitutive de drepturi, și aceasta indiferent de incidența Codului civil austriac sau a Decretului-lege nr. 115/1938. Imobilul construcții și cu terenul aferent situat în comuna Cristian, județul Sibiu înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 și 940 a aparținut, potrivit înscrierilor din C.F. 990 Cristian, Bisericii Cristian - recunoscută de Autoritatea Clericală din Augsburg. Prin încheierea din 16 iunie 1948 imobilul în discuție a fost transcris în C.F.

6065 Cristian, concomitent operându-se întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea proprietății București. Temeiul juridic al acestei întabulări l-a constituit art. 1 din Legea nr. 485/1944 și Legea nr. 1022/1946. Prin Legea nr. 233/1944 s-a abrogat actul normativ de înființare a Grupului Etnic German și s-a legitimat preluarea de către Statul Român a patrimoniului persoanei juridice desființate. În altă ordine de idei, a reținut că între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolară Evanghelică CA.

nu există identitate de personalitate juridică, diferența fiind evidențiată de faptul că grupul Etnic German era persoană juridică de drept public înființată prin lege în 1940, ce reunea toți cetățenii români ce au fost recunoscuți ca fiind de origine germană, având așa cum sugerează și denumirea un evident caracter etnic, iar Biserica Regnicolară Evanghelică, formată din comunitatea credincioșilor de rit evanghelic C.A., caracterul acestuia fiind a unui cult religios. Diferența de personalitate juridică rezidă din însăși încheierea și asumarea Convenției Generale din 1942, între cele două persoane juridice, în care fiecare, în mod reciproc și-au asumat și recunoscut personalitatea distinctă, ce denotă, în mod firesc, diferența de patrimonii.

Pe de altă parte, Convenția Generală din 1942 încheiată între Grupul Etnic German și Biserica Evanghelică Regnicolară nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, această operațiune fiind condiționată pentru realizarea ei plenară conform art. III pct. 7 de manifestarea de voință expresă a reprezentanților legali ai bisericii în cadrul congreselor regionale și locale, urmată de înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate în favoarea Grupului Etnic German, evenimente care nu s-au concretizat. De asemenea, semnatarii convenției au supus validitatea ei de autorizația Statului Român, concretizată într-o lege, care însă n-a mai fost adoptată până la desființarea Grupului Etnic German.

Prin urmare, prima instanța a apreciat că legea, prin ea însăși, nu constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, caracterul său de reglementare generală și cu caracter abstract a relațiilor sociale relative la dreptul de proprietate, presupunând ca necesară emiterea de acte administrative ori jurisdicționale de punere în executarea a legii. Din acest punct de vedere instanța a înlăturat susținerile reclamantei, conform cărora data preluării ar coincide cu momentul adoptării Legii nr. 233/1944, această susținere fiind contrazisă de efectul înscrierilor de carte funciară, efecte constitutive de drepturi, ce în esență condiționau existența dreptului în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice de efectuarea înscrierii acestui drept în acest sistem de publicitate.

Concluzionând, a reținut că imobilul în litigiu nu a trecut în patrimoniul Grupului Etnic German, iar preluarea de către stat a imobilului în cauză în baza unei legi ce-1 autorizează să facă o asemenea preluare, însă de la o persoana juridică ce nu îi era aplicabilă legea respectivă, denotă caracterul abuziv al preluării, această operațiune efectuându-se la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară - 16 Iunie 1948, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000. 2. Recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian prin Primar Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

În motivarea căii de atac, reclamanta Comuna Cristian prin Primar a criticat sentința atacată sub următoarele aspecte: 1. Instanța de fond în mod nelegal a constatat că imobilul în cauză a fost preluat abuziv, interpretând greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. 2. Esențial pentru dezlegarea pricinii este că actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, în speță, Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944, a fost emis în afara perioadei de referință, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, stabilită de O.U.G. nr. 94/2000 și că „Statul Român devine la data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic German din România”. 3. De asemenea, se arată că din C.F. nr. 2423 Cristian, la înscrierea de sub B 6 și C.F.

447 Cristian la înscrierea de sub B 8 rezultă că Statul Român își intabulează dreptul de proprietate „cu titlu de drept conform art. 1 din Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944”. Prin urmare, temeiul preluării îl constituie o lege în afara perioadei de referință stabilită de O.U.G. nr. 94/2000, fiind astfel fără relevanță faptul că întabularea dreptului de proprietate s-a făcut la data de 16 iunie 1948. 4. Prin Decretul-lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul Român devine titularul drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia, astfel că instanțele de carte funciară au procedat din oficiu la efectuarea înscrierii drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri.

3. Apărările formulate de pârâta Comisia Specială de Retrocedare Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră intimata că imobilul în cauză nu s-a aflat în proprietatea Grupului Etnic German la momentul preluării abuzive, astfel că nu avea cum să i se aplice Legea nr. 485/1944. A mai arătat că nu s-a operat niciun transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul Bisericii Cristian, în patrimoniul Grupului Etnic German, imobilul fiind preluat de către Statul Român la data de 16 iunie 1948, în perioada de referință a legii, direct de la Biserica Cristian. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 dar și sub toate aspecte potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură, către P.E. C.A. imobilul construcții împreună cu terenul aferent, situat în Comuna Cristian, județul Sibiu, înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 și 940. Decizia a fost emisă în cadrul procedurii reglementate de O.U.G.

nr. 94/2000, care în art. 1 alin. (1) prevede că: „ Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

În demersul de verificare a legalității deciziei menționate, instanța a avut de lămurit două aspecte: 1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios și 2) dacă preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Înalta Curte apreciază că, în raport de situația de fapt concretă dovedită prin probele administrate, instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 și ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilul vizat de decizia de retrocedare intră sub incidența reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000. Conform înscrierilor din Cartea funciară nr. 6731, imobilul în litigiu a fost înscris în favoarea Bisericii Cristian – recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg.

În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România. Conform dispozițiilor Capitolului II din această convenție, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă și imobilă, care era proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele și fundațiile de tot felul, care au servit scopurilor școlare și de educație.

Prin Decretul–lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanțele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri . În temeiul subrogației legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. În consecință, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat au susținut intimatele.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va anula decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare. În baza art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și P.E. C.A. vor fi obligate să plătească recurentei-reclamante Comuna Cristian, prin primar, cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian, prin Primar împotriva sentinței nr. l36 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de recurenta Comuna Cristian, prin Primar și anulează Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România. Obligă intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și P.E. la 2500 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă Comuna Cristian, prin Primar. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.