ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1411/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1411/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 136 din 11 mai 2010

a Curții de Apel

Alba -

Iulia a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta Comuna Cristian, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Comisia

Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România și P.E. C.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 2232 din 21

decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că

prin Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială

s-a dispus retrocedarea în natură P.E. CA. din Cristian, imobilul compus din

construcții, cu terenul aferent situat în comuna Cristian județul Sibiu,

înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 și 940, cu obligația pentru

beneficiarul acestei decizii de a menține afectațiunea de școală generală dată

acestui imobil pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei.

Pentru a adopta această decizie,

Comisia a reținut, pe baza documentației depuse de P.E. CA. Cristian, că

cererea se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000; imobilul solicitat la retrocedare

a fost la data preluării de către Statul Român, în proprietatea Bisericii

Cristian recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg; preluarea a fost

abuzivă, iar la data solicitării imobilul solicitat se afla în domeniul public

al comunei Cristian, având destinația de școală generală.

Pentru a fi incidente prevederile

art. 1 alin.

(1)

din O.U.G. nr.

94/2000, actul normativ de reparație, prima instanță a reținut că trebuie

îndeplinite două condiții: imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost

în patrimoniul unui cult religios la data preluării de către Statul Român, iar

această preluare să fie abuzivă, momentul acestei operațiunii fiind necesar a

se situa în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în care a apreciat

legiuitorul român că s-a manifestat statul totalitar.

Prima instanță a mai reținut că

termenul de preluare utilizat de legiuitor semnifică transferul dreptului de

proprietate din patrimoniul cultului religios în patrimoniul statului, prin

oricare din organele sau organismele sale, legal constituite.

Din acest punct de vedere instanța a

constatat că până la apariția Legii nr. 7/1996, cel puțin, în Transilvania, în

ce privește publicitatea imobiliară era aplicabil sistemul de carte funciară de

sorginte germană, înscrierile în acest sistem de publicitate, având efecte

constitutive de drepturi, și aceasta indiferent de incidența Codului civil

austriac sau a Decretului-lege nr. 115/1938.

Imobilul construcții și cu terenul

aferent situat în comuna Cristian, județul Sibiu înscris în C.F. 6731 Cristian,

nr. top. 938, 939 și 940 a aparținut, potrivit înscrierilor din C.F. 990

Cristian, Bisericii Cristian - recunoscută de Autoritatea Clericală din

Augsburg.

Prin încheierea din 16 iunie 1948

imobilul în discuție a fost transcris în C.F. 6065 Cristian, concomitent

operându-se întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român

prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea proprietății București.

Temeiul juridic al acestei întabulări l-a constituit art. 1 din Legea nr.

485/1944 și Legea nr. 1022/1946.

Prin Legea nr. 233/1944 s-a abrogat

actul normativ de înființare a Grupului Etnic German și s-a legitimat preluarea

de către Statul Român a patrimoniului persoanei juridice desființate.

În altă ordine de idei, a reținut că

între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. nu există

identitate de personalitate juridică, diferența fiind evidențiată de faptul că

grupul Etnic German era persoană juridică de drept public înființată prin lege

în 1940, ce reunea toți cetățenii români ce au fost recunoscuți ca fiind de

origine germană, având așa cum sugerează și denumirea un evident caracter

etnic, iar Biserica Regnicolară Evanghelică, formată din comunitatea

credincioșilor de rit evanghelic C.A., caracterul acestuia fiind a unui cult

religios.

Diferența de personalitate juridică

rezidă din însăși încheierea și asumarea Convenției Generale din 1942, între

cele două persoane juridice, în care fiecare, în mod reciproc și-au asumat și

recunoscut personalitatea distinctă, ce denotă, în mod firesc, diferența de

patrimonii.

Pe de altă parte, Convenția Generală

din 1942 încheiată între Grupul Etnic German și Biserica Evanghelică

Regnicolară nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui

imobil, această operațiune fiind condiționată pentru realizarea ei plenară

conform art. III pct. 7 de manifestarea de voință expresă a reprezentanților

legali ai bisericii în cadrul congreselor regionale și locale, urmată de

înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate în favoarea Grupului

Etnic German, evenimente care nu s-au concretizat. De asemenea, semnatarii

convenției au supus validitatea ei de autorizația Statului Român, concretizată

într-o lege, care însă n-a mai fost adoptată până la desființarea Grupului

Etnic German.

Prin urmare, prima instanța a

apreciat că legea, prin ea însăși, nu constituie o modalitate de dobândire a

dreptului de proprietate, caracterul său de reglementare generală și cu

caracter abstract a relațiilor sociale relative la dreptul de proprietate,

presupunând ca necesară emiterea de acte administrative ori jurisdicționale de

punere în executarea a legii.

Din acest punct de vedere instanța a

înlăturat susținerile reclamantei, conform cărora data preluării ar coincide cu

momentul adoptării Legii nr. 233/1944, această susținere fiind contrazisă de

efectul înscrierilor de carte funciară, efecte constitutive de drepturi, ce în

esență condiționau existența dreptului în patrimoniul unei persoane fizice sau

juridice de efectuarea înscrierii acestui drept în acest sistem de publicitate.

Concluzionând, a reținut că imobilul

în litigiu nu a trecut în patrimoniul Grupului Etnic German, iar preluarea de

către stat a imobilului în cauză în baza unei legi ce-1 autorizează să facă o

asemenea preluare, însă de la o persoana juridică ce nu îi era aplicabilă legea

respectivă, denotă caracterul abuziv al preluării, această operațiune

efectuându-se la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în

cartea funciară - 16 Iunie 1948, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Comuna Cristian prin Primar

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței

atacate, în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, anularea

Deciziei nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială de

Retrocedare.

În motivarea căii de atac,

reclamanta Comuna Cristian prin Primar a criticat sentința atacată sub

următoarele aspecte:

constatat că imobilul în cauză a fost preluat abuziv, interpretând greșit

dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

pricinii este că actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, în speță,

Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944, a fost emis în afara perioadei de

referință, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, stabilită de O.U.G. nr. 94/2000

și că „Statul Român devine la data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând

Grupului Etnic German din România”.

nr. 2423 Cristian, la înscrierea de sub B

6

și C.F. 447 Cristian la înscrierea

de sub B

8

rezultă că Statul Român își intabulează dreptul de

proprietate „cu titlu de drept conform art. 1 din Legea nr. 485 din 7 octombrie

1944”. Prin urmare, temeiul preluării îl constituie o lege în afara perioadei

de referință stabilită de O.U.G. nr. 94/2000, fiind astfel fără relevanță

faptul că întabularea dreptului de proprietate s-a făcut la data de 16 iunie

1948.

s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul Român devine titularul

drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia, astfel că

instanțele de carte funciară au procedat din oficiu la efectuarea înscrierii

drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri.

Comisia Specială de Retrocedare

Pârâta Comisia Specială de

Retrocedare a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat. Consideră intimata că imobilul în cauză nu s-a aflat în proprietatea

Grupului Etnic German la momentul preluării abuzive, astfel că nu avea cum să i

se aplice Legea nr. 485/1944.

A mai arătat că nu s-a operat niciun

transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul Bisericii Cristian, în

patrimoniul Grupului Etnic German, imobilul fiind preluat de către Statul Român

la data de 16 iunie 1948, în perioada de referință a legii, direct de la

Biserica Cristian.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 dar și sub toate aspecte potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele

administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat

și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus

controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 2232 din 21

decembrie 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în

natură, către P.E. C.A. imobilul construcții împreună cu terenul aferent,

situat în Comuna Cristian, județul Sibiu, înscris în C.F. 6731 Cristian, nr.

top. 938, 939 și 940.

Decizia a fost emisă în cadrul

procedurii reglementate de O.U.G. nr. 94/2000, care în art. 1 alin. (1) prevede

că: „

Imobilele care au aparținut cultelor

religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de

statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de

cult, aflate în proprietatea

statului, a

unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane

juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

În demersul de

verificare a legalității deciziei menționate, instanța a avut de lămurit două

aspecte: 1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios

și 2) dacă preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie

1945 – 22

decembrie 1989.

Înalta Curte

apreciază

că, în raport

de situația de fapt concretă dovedită prin probele administrate, instanța de

fond a interpretat în mod greșit prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 și

ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilul vizat de decizia de

retrocedare intră sub incidența reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.

Conform

înscrierilor din Cartea funciară nr. 6731, imobilul în litigiu a fost înscris

în favoarea Bisericii Cristian –

recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg.

În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940

s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat

Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare

Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România.

Conform dispozițiilor Capitolului II

din această convenție, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German

toată averea mobilă și imobilă, care era proprietatea sa și a servit scopurilor

școlare și de educație, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din

imobilele și fundațiile de tot felul, care au servit scopurilor școlare și de

educație.

Prin Decretul–lege nr. 485/1944 s-a

abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul român devine titularul

tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se

acestuia, urmând ca instanțele de carte funciară să procedeze din oficiu la

efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor

bunuri .

În temeiul subrogației legale astfel

reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut

Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr.

485/1944, care este anterioară perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000.

În consecință, Statul român a dobândit

proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă

relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat au

susținut intimatele.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința

atacată, în sensul

că

va admite acțiunea și va anula decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de

Comisia Specială de Retrocedare.

În baza art. 274, raportat la art.

316 C. proc. civ., intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare a unor

Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și P.E. C.A.

vor fi obligate să plătească recurentei-reclamante Comuna Cristian, prin

primar, cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu de

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Comuna

Cristian, prin Primar împotriva sentinței nr. l36 din 11 mai 2010 a Curții de

Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată, în

sensul că admite acțiunea formulată de recurenta Comuna Cristian, prin Primar

și anulează Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din

România.

Obligă intimatele-pârâte Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România și P.E. la 2500 lei cheltuieli de judecată către

recurenta-reclamantă Comuna Cristian, prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2011.