ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2779/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2779/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, O. Hațeg prin P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.R. a unor bunuri imobile

aparținut C.R.R. din cadrul G.R., ca

prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 1992

din 12 ianuarie 2009 emisă de pârâtă, cu consecința respingerii cererii de

retrocedare nr. 4377 din 27 februarie 2003, formulată de P.R. Hațeg, prin E.R. din

Ardeal.

În motivarea acțiunii se susține că

potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 pot fi restituite în condițiile acestei

legi „imobilele care au aparținut cultelor religioase din Româna și au fost

preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de S.R., de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989” calitate de care nu se bucură imobilul în cauză. Se arată în

continuare că imobilul ce face obiectul deciziei atacate a fost preluat cu

titlu valabil de S.R. în baza Legii reformei agrare din 1921, pentru ca

ulterior să fie preluat de Ministerul Învățământului de la același proprietar,

S.R. Titlul inițial al S.R. a fost exproprierea pentru care se prezumă că s-au

acordat despăgubiri.

Prin Sentința nr. 192/F/CA/2009

pronunțată la data de 06 octombrie 2009 de Secția de Contencios Administrativ

și Fiscal a Curții de apel Alba Iulia a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea este inadmisibilă întrucât

reclamantul, cel care stabilește cadrul procesual potrivit principiului

disponibilității, nu a chemat în judecată și P.R. Hațeg, beneficiarul deciziei

contestate.

Cererea a fost apreciată și ca

nefondată întrucât imobilul în cauză era la data preluării de S.R. în

patrimoniul P.R. Hațeg, preluarea a avut loc la data de 28 octombrie 1949,

având ca temei juridic Decretul nr. 176/1948, fiind deci abuzivă, și era la

data formulării cererii de retrocedare în patrimoniului statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 2462 din 12 mai 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul

reclamantului, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond.

În decizia respectivă instanța de

control judiciar a reținut că sentința este nelegală sub aspectul aprecierii,

ca inadmisibilă, a acțiunii în condițiile în care instanța de fond nu a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 16

l

din Legea 554/2004, în sensul că nu

a pus în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a P.R. Hațeg,

beneficiarul deciziei contestate.

În rejudecare, la data de 07

septembrie 2010, P.R. Hațeg, beneficiarul deciziei contestate a formulat cerere

de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii.

La data de 03 noiembrie 2010, instanța

a admis în principiu cererea de intervenție conform art. 52 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 265 din 8

noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba – Iulia, secția a VllI-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în interes propriu

formulată de P.R. Hațeg și, în consecință, a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul O. Hațeg –P. prin P. în contradictoriu

cu C.S.R. a unor bunuri imobile

care

au aparținut C.R., având ca obiect anularea deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

- prin Decizia nr. 1992 din 12

ianuarie 2003 emisă de C.S.R. a unor bunuri imobiliare care au aparținut

cultelor religioase din România, s-a decis retrocedarea către P.R. Hațeg a

imobilului compus din construcție plus teren aferent situat administrativ în

orașul Hațeg, județul Hunedoara și înscris în C.F. nr. 17xx Hațeg;

- pentru a emite această decizie

comisia pârâtă a avut în vedere că cererea de retrocedare depusă de către P.R. Hațeg

se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 conform actelor depuse în

probațiune, că la momentul deposedării imobilul aparținea B.E.R. din Hațeg, că

deposedarea acesteia a fost abuzivă în temeiul Decretului nr. 176/1948 și că la

data soluționării cererii de retrocedare imobilul se află înscris în domeniul

public al orașului Hațeg și are destinația de grădiniță;

- potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

situația premisă avută în vedere de legiuitor vizează imobile care să

întrunească în mod cumulativ două condiții, respectiv să fi aparținut cultelor

religioase din România înainte de 6 martie 1945 și să fi fost preluate în mod

abuziv de S.R., în perioada de 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

- din analiza extraselor de carte

funciară aflate la dosar relevă faptul că imobilul în cauză a făcut parte din C.F.

nr. 353 Hațeg fiind înscris sub A + 23 proprietar fiind sub B + 7 B.E.R. din

Hațeg din anul 1906. Ulterior, nr. top 396 a fost dezmembrat în 396/1 și 396/2,

iar la data de 07 octombrie 1921, cu încheierea nr. 1413, „în baza art. 66 alin.

(2) din legea

reformei agrare se notează

dreptul de expropriere în favoarea Statului

Român” sub A + ll.

- la data de 28 octombrie 1949, cu

încheierea nr. 489, sub A + 18 se dispune ca „.. în baza art. 1 și 2 din Decretul

nr. 176 din 3 august 1948

imobilele de sub A

+ 22 și A + 23 se transnotează în C.F. nr. 17xx în favoarea

S.R.”. În C.F.

nr. 17XX, sub B + l se intabulează dreptul de proprietate al S.R. tot prin

încheierea nr. 489 din 28 octombrie 1949.

În acest context, a constatat prima

instanță că disputa juridică în prezenta cauză pleacă de la efectele juridice

diferite atribuite de părți înscrierii din 1921, respectiv efect constitutiv de

drept în favoarea S.R., sau efectul a fost doar de înscriere a unei intenții de

expropriere care nu a fost finalizată.

Aplicând situației concrete

dispozițiile Legii agrare referitoare la expropriere, prima instanță a reținut

că notarea dreptului de expropriere în temeiul art. 66 alin. (2) din Lege are

ca unic efect opozabilitatea față de terți a procedurii de expropriere, iar

Notarea, ca formă a înscrierilor de Carte funciară, nu avea efecte constitutive

de drepturi reale, ci numai caracter de opozabilitate a înscrierilor.

A apreciat că această concluzie este

întărită și de faptul că, la data de 05 noiembrie 1948, Secția cărților

funciare a Judecătoriei Populare Mixte Hațeg eliberează un extras C.F. de pe

imobilul în cauză unde proprietar este menționat E.E. reformată Hațeg în

întregime proprietară.

A constatat instanța de fond că, în

mod corect, a reținut pârâta că cele două condiții cumulative sunt îndeplinite

întrucât imobilul în cauză era la data preluării de S.R. în patrimoniul P.R. Hațeg,

preluarea a avut loc la data de 28 octombrie 1949, având ca temei juridic

Decretul nr. 176/1948, fiind deci abuzivă, și era la data formulării cererii de

retrocedare în patrimoniului statului.

A concluzionat curtea de apel că

decizia Comisiei Centrale a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale

incidente, astfel încât se impune admiterea cererii de intervenție și a

respingerea acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs O. Hațeg - prin P.

În motivarea recursului formulat,

recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a respins

acțiunea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și fără ca dispozitivul și

considerentele hotărârii să prevadă un temei legal în baza căruia s-a

pronunțat;

- a fost încălcat de către instanță

principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de dispozițiile art. 129 C.

proc. civ., întrucât nu a pus în discuția părților introducerea în cauză a

instituției care are în administrare și folosință imobilul retrocedat,

respectiv Inspectoratul Școlar Hunedoara;

- instanța de fond a apreciat în mod

greșit că imobilul în cauză a fost preluat abuziv deși la dosarul cauzei nu

există probe care să confirme acest lucru.

În consecință, recurentul a solicitat

în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar modificarea

acesteia în sensul anulării Deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009 emisă de C.S.R

.a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304

1

, art. 299 – art. 316 C. proc. civ.

Intimatul-pârât G.R. - C.S.R. a unor

bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și intimatul

intervenient în interes propriu P.R. Hațeg au formulat întâmpinări prin care au

solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamat și menținerea

hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică

susținând, în esență, că decizia de retrocedare atacată a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 republicată.

Analizând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

în cauză este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește

susținerile recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., de către instanța de fond prin nepunerea în discuția părților a

introducerii în cauză a instituției care are în administrare imobilul

retrocedat respectiv a Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara, se

constată că nu sunt fondate.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.

129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., judecătorul este ținut ca, în tot cursul

procesului să vegheze la respectarea condițiilor legale să respecte principiile

procesului civil, iar cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, are

îndrituirea să ceară părților explicații și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt și de drept pentru a preveni orice greșeală, pentru aflarea

adevărului și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

Invocarea încălcării acestor prevederi

legale de către recurentul-reclamant pentru nepunerea în discuția părților a

introducerii în cauză a I.Ș.J. Hunedoara în vederea stabilirii cadrului

procesual adecvat este nefondată în raport cu obiectul cererii - anularea

deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009 de retrocedare și cu motivele de drept

și de fapt ale acesteia.

În speță, cadrul procesual a fost

corect stabilit atât prin prisma obiectului contestației cât și a finalității

urmărite de contestator, în cauză fiind admisă cererea de intervenție în

interes propriu introdusă de P.R. Hațeg în calitate de beneficiar al actului

contestat în conformitate cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, astfel cum s-a reținut și prin Decizia nr. 2462

din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis

recursul formulat și s-a dispus casarea sentinței atacate și trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Introducerea în cauză a I.Ș.J.

Hunedoara nu se justifică prin calitatea de titular al dreptului de folosință

al imobilului retrocedat și în raport cu obiectul contestației, astfel că

instanța de control judiciar va respinge susținerile recurentului cu privire la

încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., ca nefondat.

Nici susținerile recurentului cu

privire la nemotivarea în drept a sentinței atacate nu pot fi reținute din

cuprinsul considerentelor hotărârii atacate rezultând faptul că aceasta se

întemeiază pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În ceea ce privește susținerile

recurentului cu privire la faptul că imobilul retrocedat a fost expropriat în

afara perioadei de referință prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 republicată,

respectiv la data de 7 octombrie 1921, Înalta Curte le apreciază ca fiind

nefondate întrucât, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în

cauză și cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de fond, preluarea

imobilului în cauză a avut loc la data de 28 octombrie 1949 iar temeiul juridic

al acestei preluări l-a constituit Decretul nr. 176/1948 care se referea la

trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor și

comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și

întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional.

De altfel, în Tabloul cu școlile

particulare și confesionale de toate gradele, cuprins de acest act normativ

este menționată și școala primară confesională reformată Hunedoara, a Bisericii

reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, respectiv chiar

imobilul retrocedat prin decizia contestată de recurentul-reclamant.

Nu pot fi reținute susținerile

recurentului cu privire la exproprierea imobilului, la data de 7 octombrie

1921, potrivit Legii din 30/1921 pentru Reforma Agrară din Transilvania, Banat,

Crișana și Maramureș, întrucât înscrierea efectuată prin încheierea nr. 1413

din 7 octombrie 1921 în cartea funciară, reprezintă conform dispozițiilor art. 66

alin. (2) din legea reformei agrare doar o notificare a unei intenții de expropriere,

finalizarea acestei proceduri urmând a se realiza pe baza unor hotărâri supuse

căilor de atac, conform dispozițiilor art. 81 alin. (3) din aceeași lege.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legal și

temeinică urmând a fi menținută și în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ.,

va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O. Hațeg

- prin P., împotriva sentinței civile nr. 265 din 8 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai 2011.