ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2232/2009

Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1222 în dosarul penal nr. 6523/3/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul A.G. împotriva deciziei penale nr. 306 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Curtea a reținut, în esență, că toate inadvertențele și încălcări ale legii sesizate de revizuient în calea extraordinară de atac a revizuirii, sunt aspecte de probațiune, unele fiind și examinate la judecata în cauză în cadrul căreia revizuientul a fost condamnat, nefiind fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor din ciclul judiciar ordinar.

S-a concluzionat că nu subzistă cazurile de revizuire invocate. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A.G. invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. și susținând că hotărârea de condamnare a sa este greșită, s-au încălcat dispozițiile legale, a fost nerespectată obligația de a fi audiat inculpatul. Contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă. Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestației în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. În cauză, contestatorul a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. c) C. proc. pen., împrejurarea că instanța de recurs a omis să constate că a intervenit prescripția, deși din actele dosarului rezultă că termenul de prescripție specială a răspunderii penale s-a împlinit, potrivit art. 124 C. pen. De asemenea, a fost invocat și cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Obligativitatea ascultării inculpatului este prevăzută de lege în mod cumulativ în sarcina primei instanțe și a instanței de apel, iar în cazul în care ascultarea inculpatului nu s-a efectuat, fie de prima instanță, fie de instanța de apel, fie de ambele instanțe, obligația ascultării inculpatului îi revine instanței de recurs, ceea ce rezultă din prevederea art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., conform căreia, cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel. În aplicarea corectă a acestor prevederi, numai cu ocazia soluționării fondului cauzei, instanța de recurs are sarcina de a asigura prezența inculpatului în fața instanței de recurs și de a asculta inculpatul.

Este de observat că în prezenta cauză contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțată de instanța de recurs ca urmare a exercitării de către acestea a unei alte căi extraordinare de atac – cerere de revizuire care se judecă după regulile impuse de art. 393 - 407 C. proc. pen. În cauză criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., așa încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare. În consecință, contestația în anulare este inadmisibilă și va fi respinsă, ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul A.G. împotriva deciziei penale nr. 1222 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6523/3/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.