ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3582/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3582/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra cererii de contestație de față pe baza lucrărilor dosarului constată următoarele 1. Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2009 petiționara T.E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei secției penale nr. 1182 din 31 martie 2009 dată în dosar nr. 3416/2/2008 prin care i s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 260 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția penală. Ca temei al contestației în anulare a fost invocat cazul prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen. cu motivarea că pentru termenul când a fost soluționat recursul „a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare întrucât a avut probleme de sănătate". înscrisurile doveditoare în acest dosar - potrivit celor arătate în cerere - urmând a fi depuse ulterior, obligație neîndeplinită de contestatoare.
2. Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi admisă în principiu contestația trebuie „să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul (.) este dintre cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar"; aceste condiții au caracter cumulativ. Î n cauză această din urmă condiție nu este îndeplinită întrucât înscrisurile doveditoare; privind imposibilitatea de prezentare și anunțare a instanței pentru termenul de judecată din 31 martie 2009 nu se regăsesc în dosar de recurs, nefiind atașate contestației/ori depuse la un termen ulterior, astfel cum s-a obligat petiționara-contestatoare și impun în mod expres dispozițiile legale precizate.
Ca atare, cererea de contestație formulate de petiționară se va respinge ca inadmisibilă în principiu și conform cu dispozițiile art.391 alin. (2)C. proc. pen. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată petiționara - contestatoare la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.E. împotriva deciziei penale nr. 1182 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală . Obligă contestatoarea să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.