ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 21.09.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună:

- să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Sat sub nr. topo. x, au fost preluate abuziv de Statul Român;

- să se dispună anularea Deciziei nr. 10300/30.06.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de subscrisa privind imobilul situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial în nr. 395 Blaj Sat sub nr. topo. x și în consecință,

- să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/2003 formulată de reclamantă, prin emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în nr. 395 Blaj Sat sub nr. topo. x, decizie care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere - onorariu avocațial, cheltuieli de transport, etc.

Prin sentința civilă nr. 246 din 14 decembrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Mitropolia Română unită cu Roma Greco-Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond a făcut trimitere la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că textul impune dovedirea: calității de proprietar al imobilului a titularului cererii de de retrocedare; preluării abuzive, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile corporatiste sau de orice alte persoane juridice în prioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Coroborând acest temei de drept cu prev. pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond, procedând la analiza extrasului CF nr. x Blaj a reținut că imobilul se afla în proprietatea "Fondului de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" la data naționalizării, imobilul fiind înscris în CF în anul 1905.

A menționat recurenta că deși sunt corecte susținerile instanței de fond, potrivit cărora aceasta, în raport de data înscrierii în cartea funciară a imobilului, aplicabilitate în cauză are dretul canonic, în mod nelegal, cu aplicarea greșită a normelor de incidente în cauză, a respins cererea de chemare în judecată.

Imobilul a fost înscris în cartea funciară potrivit încheierii nr. 2812/27.07.1905 și a fost naționalizat în anul 1948, fiind aplicabile în materie laică, art. 646 din C. civ. austriac (Blajul făcând la momentul întabulării imobilului în cartea funciară din Imperiul Austro-Ungar), care stabileau că "de substituiri și fideicomise se deosebesc acele fundațiuni, prin cari veniturile capitalului, pământurilor sau ale drepturilor sunt destinate pe veci pentru instituții de utilitate publică, ca d.e. pentru beneficii bisericești pentru școli, pentru case de sănătate (...) pentru ținerea altor persoane".

Referitor la normele aprobate la nivelul Bisericii greco-catolice prin Conciliul provincial I din 1872 și Conciliul provincial II din 1882, anterior anului 1917, s-a arătat că a existat o colecție de izvoare semnificative ale dreptului canonic al Bisericii Catolice (bule papale, decrete, etc), la care reclamanta a făcut trimitere în acțiunea dedusă judecății și care trebuiau să fie avuite în vedere.

Instanța de fond a făcut trimitere eclusiv la prevederi ale Codului Bisericii Romano-Catolice, respectiv la următoarele canoane: Canonul 114 Codex Iuris Canonici de la 1917 (anexat în extras în limba latină), Canonul 1276 (anexat în extras în limba latină), reținând că acestea erau aplicabile la data naționalizării imobilului, fără a observa că nu au legătură cu fondul cauzei.

S-a mai reținut că Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj este persoană juridică subordonată, fără a preciza însă în subordinea cărei alte instituții sau persoane juridice s-a aflat, și dacă s-a aflat în subordinea recurentei, de ce nu a aplicat prev. can. 930 din Codul Canonic al Bisericilor Orientale

Temeiurile de drept din Codex Juris Canonici la care instanța de fond a făcut trimitere se regăsesc însă în Codul din 1983, care arată care sunt persoanele juridice subordonate bisericii și cum este reglementat dreptul de administrare.

A arătat recurenta că, în raport de data înscrierii în cartea funciară a imobilului, cu respectarea principiului de drept tempus regit actum, aplicabile în materie de organizare internă în raport de anul 1905 sunt normele aprobate la nivelul Bisericii greco-catolice prin Conciliul provincial I din 1872 și Conciliul provincial II din 1882, în conformitate cu care forma de organizare supremă Mitropolia, al cărei conducător era Mitropolit (Mitropolia includea și include toate episcopiile din subordine, care la rândul lor cuprindeau protopopiatele, care avea în "subordine" parohiile conduse de preoți parohi). În Blaj, unde se afla și anterior anului 1948, și în prezent, sediul Mitropoliei, au fost înființate în cadrul cultului, în perioada 1700-1930, mai multe unități de învățământ ale Bisericii greco-catolice (inițial au fost 2 seminarii, care ulterior s-au unit într-unui singur, numeroase școli) acestea fiind finanțate de către Biserică prin intermediul mai multor fonduri de afectațiune cu destinație pentru învățământ: Fondul Bazilitan - fondurile destinate acestuia fiind în scopul finațării Liceului "Sf. Vasile cel Mare" - restituit printr-o altă decizie emisă de pârâtă; Fondul seminarial - fondurile acestuia fiind destinate finanțării Seminarului greco-catolic din Blaj; Fondul de pensii al profesorilor, indicate și în Procesul-verbal nr. x/08.01.1949 privind inventariarea bunurilor preluate de la Mitropolia Greco-Catolică din Blaj; Fondul de pâine pentru seminariși și elevi etc.

Atribuțiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donațiilor primite de la episcopi, clerici sau credincioși pentru activitățile Bisericii sau patronate de aceasta (înființarea și întreținerea de școli, azile, biblioteci, etc.) reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acstea fiind reglementate prin Conciliu provincial II organizat la nivelul Bisericii Greco-Catolice în anul 1882.

A precizat recurenta că potrivit actelor vremii, raportat la acest temei al dreptului canonic, înțelesul noțiunii de "fundațiune" sau "fundație" (fiind întâlnită în epocă și noțiunea de "liberatiune") era acela de "fond", "donație", care erau puse la dispoziția Bisercii, cu destinație de utilizare (pentru plata salariilor, pentru scolastici, pentru ajutorarea orfanilor, pentru cumpărarea de cărți, pentru savâșirea de liturghii și pomeniri etc.). "Fundațiune" în sensul normelor canonice care reglementau în acea perioadă sursele de venit ale Bisericii, nu însemna "fundație" în sensul juridic din prezent, respectiv o entitate juridică de sine stătătoare în sensul dreptului civil laic, sensul termenului fiind, în general de "Fond" = capital social în prezent, fondurile putând fi constituite, astfel cum rezultă din chiar cele menționate anterior, din venituri bănești (obținute din donații, capitalizări sau obligațiuni cu dobândă la termen) sau din imobile. Aceste "fundațiuni" puteau avea, doar în cadrul Bisericii, personalitate juridică ecleziastică, în măsura în care autoritatea competentă din cadrul Bisericii decidea astfel.

Instanța de fond a reținut că "Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic" ar fi avut personalitate juridică, aspect care însă nu rezultă nici din normele de drept canonic sau laic (art. 646 din C. civ. austriac), nici din probatoriul administrat.

Fondurile (în unele acte de sfârșit de secol XIX început de secol XX terminologia utilizată era de "fundațiune", "liberalitate" etc.) pe care erau evidențiate imobilele aparținând cultului greco-catolic și chiar celui romano-catolic (de unde a fost preluat conceputul și noțiunea) nu erau fundații cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau Fonduri de bunuri, bani sau alte valori care au constituit un patrimoniu de afectațiune sau scop, devenind o universalitate juridică aparținând propriei destinații.

Pornind de la prevederile greșit avute în vedere din CIC 1917 - can. 114 și can. 1276 - care reglementează posibilitatea, iar nu obligativitatea - acordării, în cadrul cultului, a personalității juridice ansamblurilor de persoane sau de lucruri destinate unui scop conform cu misiunea Bisericii, a faptului că nu există identitate între reclamantă și Fondul înscris în CF, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a probat că Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic Blaj a fost înființat ca "ca persoană juridică a bisericii, formată din grupuri de bunuri, de o autoritate clericală".

Hotărând în acest mod, a fost contestată apartenența Fondului la Biserica greco-catolică, prin atribuirea către acesta a unei personalități juridice proprii, pentru ca ulterior să se rețină că "Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" a fost un fond eclesiastic, finanțat conform canoanelor vremii de Biserică din diferite fonduri alocate în acest sens de canonic, clerici, enoriași din cadrul cultului, scopul fiind promovarea limbii române și educarea tinerilor din zona aflată la acel moment sub ocupație autstro-ungară."

Precizează recurenta că, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada înființării fondului ecleziastic "de învățământ Bazilitan greco-catolic" din Blaj - respectiv fondul nu era al cultului greco-catolic, nu mai există rațiunea reținerii că acesta era finanțat, conform canoanelor vremii (adică ale Conciliilor provinciale sus-menționate) de canonici, clerici și enoriași greco-catolic.

Pentru a susține acest raționament, instanța de fond face trimitere la prevederile art. 12 din Legea nr. 54/1928 pentru regimul cultural al cultelor, cu privire la care s-a apreciat că fac "distincție evidentă între patrimoniile și fondațiunile cultelor, stabilind că acestea din urmă "vor fi administrate potrivit actelor de fundațiune ori dispozițiilor testamentare și nu vor putea fi folosite decât în scopurile speciale pentru care sunt destinate", concluzionând că "este vorba, desigur, despre fundațiile create și organizate în interiorul bisericii, subordonate unei persoane juridice superioare ". Or, în raport de aceste considerente, în opinia instanței de fond, "Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj" fie este "fond eclesiastic, finanțat conform canoanelor vremii de Biserică din diferite fonduri alocate în acest sens de canonic, clerici, enoriași din cadrul cidtului, scopul fiind promovarea limbii române și educarea tinerilor din zona aflată la acel moment sub ocupație austro-ungară" fie a fost o "fundație creată și organizată în interiorul bisericii, subordonate unei persoane juridice superioare", aceasta din urmă nefiind identificată.

Referitor la aceea că, în raport de înscrierea din CF nr. x Blaj a dreptului de proprietate în favoarea "Fondului de învățământ Bazilitan din Blaj", recurenta nu ar fi făcut dovada proprietății asupra imobilului, la data naționalizării, s-a arătat că în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond, a făcut trimitere la aplicabilitatea în cauză a prev. pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 privind Normele metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, care prevăd că în ceea ce privește sintagma de "acte doveditoare" prev. de art. 1 alin. (5) teza finală din O.U.G. nrt. 94/2000, prin aceasta se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului la data preluării abuzive a imobilului (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.).

Deși la dosarul cauzei există extras CF oprivind imobilul, înscrierea din acesta trebuie coroborată cu temeiurile de drept laic și canonic sus-menționate, aplicabile la momentul întabulării, cu orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu.

Bunurile Bisericii greco-catolice au fost preluate abuziv, în baza Decretului nr. 358/1948, acest reprezentând act juridic în sensul indicat de normele metodologice sus-edictate în CF nr. x Blaj, sub B+3, apare mențiunea naționalizării imobilului de către Statul Român.

Orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol), trebuie avută în vedere, în acest sens la dosar fiind depuse: Proces-verbal nr. x/08.01.1949 privind inventarierea bunurilor preluate de la Biserica Greco-Catolică din Blaj din care rezultă că la pct. 8 lit. c) s-a preluat un imobil situat în Blaj, str. x, proprietatea A. un imobil aparținând A. al Bisericii Greco-Catolice (fără a putea apreciza exact că este același cu cel dedus judecății); extras din dosarul Primăriei Orașului Blaj întocmit în anul 1945 și care cuprinde inventarierea imobilelor aparținând Mitropoliei greco-catolice din Blaj, acesta fiind un " act emanând de la o autoritate din perioada de referința"; acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); Decretul-Lege nr. 9/1989, prin care Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, urmând ca, potrivit art. 2 din Decretul nr. 126/1990, "bunurilepreluate de către stat prin efectul Decretului nr. 3 58/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică)"; Codul canonic al bisericilor orientale care la art. 930 prevede că "după desființarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorințele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câștigate și a statutelor prin care era condusă persoana juridică desființată"; adresa nr. x/09.08.2000 a Secretariatului de Stat pentru Culte, instituție care "confirmă că în conformitate cuprev. art. 28 la Decretul nr. 177/1948, instituțiile de cult descrise la art. 2 din Decretul nr. 358/1948, respectiv Mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiile și asociațiile sunt părți componente al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică); copie de la Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale privind Rațiunile (darea de seamă - s.n.) privind Fondul Bazilitan, unde din acestea fiind semnate spre aprobare de B., Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice în perioada 1920-1935.

În cauză, nici intimata Comisia și nici instanța de fond nu au contestat că imobilele ce fac obiectul cauzei au fost preluate abuziv de la cultul greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948. Or, în raport exact de prev. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 (considerat de aplicabil în cauză de instanța de fond), imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate abuziv de la acestea se restituie cultului respectiv.

A arătat recurenta că este nelegală reținerea instanței de fond, potrivit căreia nu se poate reține calitatea de persoană îndreptățită în raport de alte hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare sau în raport de alte decizii emise de pârâtă, dat fiind că pârâta a emis anterior alte 2 decizii pentru un imobile ce au fost înscrise în cartea funciară tot în favoarea A. greco-catolic din Blaj: Decizia nr. 409/14.10.2004 - privind imobilele înscrise în CF nr. x Cenade, care apare ca fiind naționalizate de la subscrisa și pedate Ministerului agriculturii în baza unui Proces-verbal nr. x/06.01.1949; Decizia nr. 1028/06.10.2006 pentru un imobil înscris în CF nr. x Blaj, având afectațiunea de școală - Grupul Școlar Agricol și Liceul "Sfântul Vasile cel Mare" (reprezentând în fapt clădirea în care C. a fost cazat în prioada în care a urmat cursurilor Școlilor greco-catolice din Blaj).

Prin urmare, soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, sens în care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii dedusă judecății.

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respinmgerea recursului, ca nefondat.

A arătat, în apărare, că întrgul cadru normativ în vigoare la data emiterii deciziei contestate creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanțiale în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj a depus la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, având ca obiect restituirea imobilului situat în municipiul Blaj, județul Alba. înscris în C.F. nr. x a localității Blaj sat, nr. top. x. 143/1, însă în urma analizei materialului probator, respectiv copia certificată a C.F. nr. x a localității Blaj sat. județul Alba, a rezultat că reclamanta nu face dovada calității de fost proprietar de la care a fost preluat abuziv imobilul.

Pct. 13 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, iranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.). Or, analiza încheierii nr. 2812/27.07.1905, menționată în C.F. nr. x a localității Blaj sat, B2, a relevat că imobilul identificat inițial cu nr. top. x, 143 se afla în proprietatea Fondului de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, persoană distinctă de solicitanta cererii de retrocedare, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj.

În ăprocedura administrativă reclamantei i-au fost solicitate lămuriri cu privire la legătura juridică dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilului, Fondul de învățământ Bazilitan Greco-Catolic din Blaj, iar prin adresa nr. x/05.07.2016, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj a transmis doar: copie de la Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale de pe documentul cu nr. x din anul 1943 unde se regăsesc Bugetele A. și ale D.; copie de la Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale de pe documentul cu nr. x din anul 1928 cu Rațiunile generale ale A. pentru anii 1926-1927.

Din analiza acestor înscrisuri nu rezultă dreptul de proprietate al recurentei-recfamante asupra imobilelor identificate cu nr. top. x, 143, înscrise în C.F. nr. x a localității Blaj sat.

A precizat intimata Comisia de Retrocedare că Fundațiile sau Fondurile nu sunt culte religioase în accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau rea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive. În nicio situație legiuitorul nu a instituit vreo excepție de la necesitatea dovedirii dreptului de al solicitantei asupra imobilului la momenlul preluării.

În concluzie. Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în termenul de 120 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 162/2013, cu completările și modificările ulterioare.

Cu privire la actele din care reiese preluarea abuzivă a imobilului: din analiza cărții funciare nr. x a localității Blaj sat aflată la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 nu reiese preluarea abuzivă a imobilului solicitat de către Statul Român, de la solicitantă.

Cu privire la situația juridică a bunului imobil obiect al cererii de retrocedare, s-a arătat că potrivit încheierii nr. 2812/27.07.1905 menționată în C.F. nr. x a localității Blaj sat, B2, imobilul identificat inițial cu nr. top. x, 143 se afla în proprietatea Fondului de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, persoană juridică distinctă de solicitanta.

Potrivit pct. 13 lit. a) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

Din analiza copiei C.F. nr. x a localității Blaj sat dreptul de proprietate asupra imobilului identificat inițial cu nr. top. x. 143. foaia de proprietate B10, se afla în proprietatea Fondului de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj.

Astfel, în mod corect s-a concluzionat în sensul că Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Referitor la susținerile reclamantei privind calitatea acesteia de persoană îndreptățită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învățământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic, s-a arătat în întâmpinare că potrivit cărții funciare nr. x a localității Blaj oraș, imobilele identificate cu nr. top. x, 143 s-au aflat în proprietatea Capitlului Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învățământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic.

Capitlurile au fost desființate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic. Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desființarea persoanei juridice, bunurile sate trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorințele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câștigate și a statutelor prin care era condusă persoana juridică desființată.

Din actele transmise de către Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/12.07.2016 nu a reieșit că aceasta este persoana juridică imediat superioara succesoarea în drepturi a proprietarului tabular și că astfel ar fi îndreptățită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Mitropolitan Român Unit Biaj, Fondul de învățământ Bazilitan, Greco-Catolic.

Așa cum de altfel susține și reclamanta, din punct de vedere ierarhic. Biserica Greco-Catolică este organizată după cum urmează:

- Mitropolia, ca formă de organizare supremă, care include toate episcopiile din subordine:

- episcopiile, care cuprind protopopiatele;

- protopopiatele, care cuprind mai multe parohii;

- parohiile, care cuprind toți credincioșii dintr-o astfel de parohie.

Având în vedere organizarea Bisericii Greco-Catolice, din actele depuse de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată nu reiese care dintre persoanele juridice enumerate (protopopiate, episcopii, Mitropolie) este imediat superioară Capitlului Mitropolitul Român Unit Blaj, Fondul de învățământ Bazilitan, Liceul Greco-Catolic/succesoarea în drepturi a capitlului menționat.

Referitor la cererea având ca obiect constatarea că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj, înscrise inițial C.F. nr. x a localității Blaj sat, B2, imobilul identificat inițial cu nr. top. x, 143, au fost preluate abuziv de Statul Român, a arătat intimata că preluarea abuzivă a unui imobil de către Statul Român se dovedește printr-un înscris privind exproprierea acestuia (Decret, Lege, alt act normativ și administrativ), fiind prezumate a fi preluate abuziv imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7).

Din întreaga reglementare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu rezultă faptul că s-a dorit legiferarea unei excepții de la principiul fundamental de drept privind sarcina probei.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

Recurenta-reclamantă, în justificarea calității de persoană îndreptățită, a invocat argumente fondate pe dreptul ecleziastic, dreptul austriac, însă în cauză nu poate fi ignorată incidența normelor de drept intern.

Or, Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilul solicitat să fie restituite în natură, sau echivalent, iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare,

Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj este o persoană juridică distinctă de Mitropolia Română Unită cu Roma. Greco-Catolică, Blaj, iar la dosar nu se regăsesc documente din care să reiasă faptul că imobilul înscris în cartea funciară nr. x Blaj-sat sub nr. topo. x, ar fi fost preluat de către statul român de la solicitantă.

Cu privire la cererea privind plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere că nu i se poate reține o culpă în emiterea deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prioritar, se constată că, în susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii poate fi solicitată atunci când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În speță, recurenta critică modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență (...)".

Totodată, a fost criticat modul de aplicare a prevederilor pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002:

"13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a)orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d)acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e)expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f)orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.(...)"

Criticile formulate au legătură, în esență, cu modalitatea în care instanța de fond, prin raportare la înscrisurile probatorii anexate cererii administrative de retrocedare, precum și la înscrisurile administrate în fond, a apreciat asupra calității de proprietar al recurentei asupra imobilelor înscrise de CF nr. x Blaj sat sub nr. topo. x, având în vedere că prin Decizia nr. 10300/30.06.2022, ce face obiect al acțiunii în anulare, cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că proprietar tabular al imobilului anterior preluării de către Stat a fost Fondul de Învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, iar acesta nu este cult religios în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

În analiza acestor critici de nelegalitate, instanța de recurs va avea în vedere, în primul rând, dezlegările date prin Decizia ÎCCJ nr. 21/2023, pronunțată în interesul legii, asupra modului de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, care sunt aplicabile speței de față.

În acest sens, al aplicabilității deciziei precizate, se vor reține mențiunile din paragraful 64 al acesteia, care determină obiectul sesizării:

"(...) în stabilirea obiectului analizei în cadrul prezentului recurs în interesul legii, în sensul identificării chestiunilor punctuale, caracterizate, ce se impun a fi dezlegate de principiu, se constată că acestea privesc atât definirea sintagmei "imobile care au aparținut cultelor religioase" din art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, cât și aspecte legate de mijloacele de a proba fostul drept de proprietate, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale art. 4 alin. (2)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938. Sunt supuse interpretării valoarea probatorie a înscrierii în cartea funciară, posibilitatea de administrare a unor probe în combaterea sau nuanțarea mențiunilor din cartea funciară referitoare la titularul dreptului de proprietate, precum și care ar fi probele apte să demonstreze situația juridică a proprietarului tabular, de așezământ constituit de o structură a cultului religios, respectiv apartenența imobilului la care se referă cererea de retrocedare la un patrimoniu de afectațiune constituit de respectiva structură a cultului religios, pentru funcționarea așezământului (...)"

Potrivit dezlegărilor obligatorii ale acestei decizii:

"(..) 71. În privința imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și sudul Bucovinei, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a funcționat sistemul real de evidență a imobilelor și a drepturilor dobândite în legătură cu acestea, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938. Astfel, s-a păstrat sistemul real introdus anterior anului 1800 de vechiul C. civ. austriac, în care înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi.(...).

Procedând la aplicarea în speța de față a acestor dezlegări obligatorii, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va reține că ceea ce se impune a a fi lămurit în cauză, în legătură cu probarea calității de proprietar a reclamantei, are legătură cu forța probantă a mențiunilor din cartea funciară, referitoare la identitatea proprietarului, precum și forța probantă a înscrisurilor suplimentare propuse de recurenta-reclamantă, în dovedirea faptului că proprietarul tabular a fost constituit ca așezământ ori dezmembrământ al său și că imobilele ce au făcut obiect al retrocedării aparțineau unei mase patrimoniale de afectațiune, ce făcea parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios, în speță al recurentei reclamante.

Din această perspectivă, Înalta Curte va observa că în cartea funciară nr. x a fost înscris în anul 1905, în calitate de proprietar al imobilelor având nr. topo x și y, reprezentând casă și loc de casă intravilan situate în Blaj, Fondul Bazilitan Greco Catolic din Blaj - cota de proprietate de 1/1.

Potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilul a fost dobândit în mod direct de proprietarul tabular Fondul Bazilitan Greco-Catolic din Blaj, în temeiul unui contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/1905. Toate aceste mențiuni conduc la concluzia potrivit căreia bunul a fost achiziționat de proprietarul tabular, în nume propriu, prin cumpărare de la numitul E., iar nu ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectațiune de către cultul religios.

Pentru a se putea ajunge la concluzia constituirii unui patrimoniu de afectațiune, ar fi fost necesar ca recurenta-reclamantă să probeze desprinderea masei patrimoniale din patrimoniul unic al Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolice Blaj, prin voința acesteia, în scopul sau ca urmare a înființării/constituirii de către aceasta a A., ori să se probeze alocarea de fonduri proprii ale Mitropoliei Unite cu Roma Greco Catolice, cu destinația specială a achiziționării bunului imobil direct în patrimoniul A., în scopul ducerii la îndeplinire a atribuțiilor acestuia.

Însă, potrivit mențiunilor din Foaia de proprietate a imobilelor, care atestă dobândirea calității de proprietar a A. Greco-Catolic Blaj, începând cu anul 1905, prin cumpărare, precum și în considerarea mențiunilor suplimentare din Foaia de avere, se va observa că imobilele reprezentând casă și grădină cu nr. topo x și y au fost inițial în proprietatea privată a unor persoane fizice - numiții F. și G. - iar ulterior, în anul 1903, au intrat în proprietatea privată a persoanei fizice E., în baza procesului-verbal de licitație din 25.04.1903 încheiat în Blaj.

Mai apoi, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.07.1905, Fondul Bazilitan Greco Catolic a dobândit proprietatea de la numitul E., prin cumpărare, pentru un preț de 1400 K.

Așadar, în considerarea acestor probe directe cu privire la identitatea proprietarilor anteriori ai imobilelor, care atestă că acestea au aparținut unor persoane fizice care le-au înstrăinat legal și direct către Fondul Bazilitan Greco Catolic, iar nu către recurenta reclamantă Mitropolia, precum și în considerarea faptului că la dosarul cauzei nu au fost administrate dovezi directe în legătură cu modul de înființare a Fondului, de către Mitrolopie, ori probe relevante din care să rezulte constituirea patrimoniului de afectațiune, respectiv desprinderea imobilelor din patrimoniul unic al recurentei în vederea alocării lor în scop de desfășurare a activităților Fondului, nu se poate susține în mod valid că dreptul pretins prin cererea de retrocedare ar fi fost în mod corespunzător probat.

Se va avea în vedere caracterul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, potrivit sistemului real introdus de vechiul C. civ. austriac, astfel că toate dovezile administrate în cauză reprezintă probe directe cu privire la dreptul real înscris și titularul acestuia.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilele au intrat în patrimoniul statului în anul 1948, în baza decretului de naționalizare, de la proprietarul Fondul Bazilitan Greco Catolic, înscris ca atare în evidențe, iar nu de la Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică, astfel că în cauză nu poate fi aplicată nici prezumția de proprietate instituită de art. 13 din H.G. nr. 1164/2002.

Deși recurenta-reclamantă susține că proprietarul tabular nu era, în realitate, o persoană distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare, ci un așezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea așezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune, Înalta Curte reține că acesta avea obligația de a proba atât aspectul referitor la lipsa personalității juridice a A. Greco Catolic, respectiv faptul că această entitate nu era, în realitate, o persoană distinctă de cea a cultului religios, cât și apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune, ce face parte dintr-un patrimoniu unic, aparținând Mitropoliei Unite cu Roma Greco- Catolică Blaj.

Însă, în aplicarea dezlegărilor date prin decizia în interesul legii anterior menționată, probele administrate în acest scop "nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privința relației juridice pretinse (...)".

Atunci când ceea ce se impune a fi probat este apartenența imobilelor la un patrimoniu de afectațiune, respectiv că desprinderea unei mase patrimoniale de afectațiune dintr-un patrimoniu a avut loc prin voința titularului patrimoniului unic, un astfel de act de voință poate fi dovedit prin mijloace de probă directe, care după cum s-a menționat anterior nu au fost administrate în cauză.

Se constată că la dosar a fost administrată o singură probă cu forță doveditoare considerabilă asupra identității titularului dreptului de proprietate, iar aceasta este reprezentată de mențiunile din cartea funciară nr. x, astfel că în aceste împrejurări, "doar probe relevante și directe cu cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca așezământ sau dezmembrământ al său, precum și a masei patrimoniale de afectațiune ar putea să conducă la reținerea apartenenței imobilului la patrimoniul bisericii.(...) (para. 93 al Deciziei RIL nr. 21/2003)."

Or, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de judecată să răstoarne valoarea probatorie a înscrisurilor din cartea funciară, referitoare la calitatea de proprietar a A. Greco Catolic, exclusiv în baza unor probe indirecte, care nu sunt de natură a justifica pe deplin nici apartenența imobilelor la un patrimoniu de afectațiune și nici faptul că Fondul Bazilitan nu era, în realitate, o persoană juridică distinctă de structura cultului religios titular al cererii de retrocedare.

Referitor la prima chestiune, se va observa că înscrisurile referitoare la evidențele conținând bugete de de venituri și cheltuieli ale A. și D., ori Inventarul bunurilor Fondului, înaintate spre aprobare Mitropoliei, nu reprezintă probe directe de natură a răsturna valoarea probatorie a mențiunilor din cartea funciară și nici fac dovada constituirii Fondului de către Mitropolia Unită cu Roma Greco Catolică, astfel cum în mod corect a constatat intimata Comisia de Retrocedare cu ocazia emiterii deciziei contestate.

Nu există la dosar dovezi care să probeze modalitatea de constituire a Fondului, iar potrivit susținerilor recurentei din cererea de recurs, referitoare la modalitatea de organizare a Bisericii Greco Catolice, se constată că aceasta este comupusă din: Miropolie, ca formă de organizare supremă, care include epscopiile din subordine, episcopiile, care cuprind protopopiatele, acestea din urmă cuprind parohiile iar parohiile sunt formate din credincioși. Potrivit adresei Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 694/2000, capitlurile și protopopiatele sunt asimilate proiteriei, iar ordinele și congregațiile mănăstirii. Nu se poate deduce însă, în baza probelor administrate, care este entitatea imediat superioară A., care ar fi dispus constituirea acestuia și, eventual, ar fi constituit patrimoniul de afectațiune.

Inventarul averii A. Greco Catolic Blaj, chiar în condițiile în care a fost supus aprobării Mitropoliei, conduce mai degrabă spre concluzia că Fondul Bazilitan deținea patrimoniu propriu, acesta fiind doar ținut să informeze cultul religios asupra situației financiare anuale. Prezentarea și aprobarea acestui inventar nu probează, în mod direct, constituirea unui patrimoniu de afectațiune.

În ceea ce privește bugetele de venituri și cheltuieli (Rațiunile din anul 1925), deși au aptitudinea de a dovedi un oarecare raport de subordonare dintre Fondul Bazilitan și Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică, nu sunt în măsură să probeze că imobilele, obiect al cererii de retrocedare, au făcut parte din patrimoniul Fondului ca efect al constituirii unui patrimoniu de afectațiune, iar nu prin cumpărare, în nume propriu, aspect atestat în mod direct de mențiunile din cartea funciară.

În ceea ce privește personalitatea juridică a A. Greco Catolic, Înalta Curte va reține că în speță nu s-a probat lipsa unei astfel de personalități juridice, iar mențiunile din cartea funciară, care se coroborează cu înscrisurile anexate în recurs, precum și cu extrasele de pe Folile de avere în care Fondul figurază ca entitate distinctă, cu patrimoniu propriu, vin mai degrabă să susțină o teză contrară, a deținerii unei personalități juridice proprii.

Cu privire la o eventuală altă calitate în care ar fi acționat Fondul Bazilitan cu ocazia perfectării actului de vânzare cumpărare a imobilelor, eventual drept mandatar al recurentei-reclamante, ori că prețul plătit în schimbul dobândirii dreptului de proprietate ar fi fost asigurat Fondului în acest scop de recurenta-reclamantă Mitropolia, în vederea asigurării unui patrimoniou în folosul unei unități subordonate acestea, se observă că nu există la dosar nicio probă directă, care să fi fost administrată, în scopul dovedirii celor arătate.

În final, în ceea ce privește susținile din recurs întemeiate pe împrejurarea că, prin decizii administrative anterioare, intimata Comisia de Retrocedare ar fi încuviințat retrocedarea unor imobile care, la rândul lor, figurau în cartea funciară drept proprietatea A. Greco -Catolic, Înalta Curte va reține că acestea pot da naștere, cel mult, unor prezumții simple cu privire la constituirea patrimoniului de afectațiune, însă doar cu privire la imobilele la care deciziile de retrocedare se referă. Aceste înscrisuri nu sunt însă de natură a răsturna valoarea probatorie superioară a mențiunilor din cartea funciară cu privire la identitatea propritarului tabular, ori cu privire la modalitatea de dobândire de către acesta, în mod direct, a proprietății.

Totodată, referitor la aceea că Statul român ar fi restituit deja recurentei, în mod benevol, imobilul intitulat situat pe str. x, în Blaj, învecinat cu cele două imobile înscrise în CF sub nr. topo. x, Înalta Curte va observa că probele administrate nu atestă că imobilul restituit în mod voluntar, în temeiul Decretului Lege nr. 126/1990, ar fi avut o situație juridică identică cu cea a celor două imobile obiect al cererii de retrocedare, pentru a se putea concluziona în sensul lipsei unei justificări obiective asupra tratamentului diferit aplicat de intimata-pârâtă și pentru a se putea proceda la remedierea situației, prin obligarea intimatei la adoptarea unui comportament asemănător.

În analiza cererilor de retrocedare, inclusiv în considerarea dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte prin Decizia în interesul legii nr. 21/2023, se impune a se verifica materialul probator în privința fiecărui imobil, în parte, în scopul respectării condițiilor reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1094/2005 privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Așadar, restituirea unui alt imobil, ce figura, la rândul său, în dările de seamă ale Fondului de Învățământ Bazilitan Greco- Catolic, nu dă naștere unui drept în patrimoniul recurentei-reclamante, ori unei speranțe legitime a acesteia, de a i se recunoaște calitatea de proprieta