ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3136/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România:

- să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x transcrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo. x (reconvertit în CF nr. x Blaj) au fost preluat abuziv de Statul Român;

- să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 10458/31.10.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă privind imobilele situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x și în consecință

- să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă privind imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x transcrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo. x (reconvertit în CF nr. x Blaj) prin emiterea unei decizii care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere (onorariu avocațial, cheltuieli de transport, etc.)

Prin sentința nr. 32/2023 pronunțată la 1 martie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedarea unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase Din România, a anulat în parte Decizia nr. 10458/31.10.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedarea unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii x/27.02.2003 formulate de reclamantă, privind imobilele înscrie inițial în CF x Blaj Oraș, nr top x. 225, transcris în CF nr. x Blaj, cu nr. topo x, ultima convertită în CF x Blaj, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 32/2023 pronunțate la 1 martie 2023 de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

După prezentarea situației de fapt, instituția pârâtă a susținut următoarele aspecte în cuprinsul motivelor de recurs:

- Instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu. modificările și completările ulterioare, ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

a) în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită susține că potrivit art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulativ, respectiv imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios, să fi fost preluat abuziv și la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute ia art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. I alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (acte Vânzare-cumpărare, tranzacłie, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.).

În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, soluționată prin Decizia nr. 10458/31.10.2022, există copia cărții fonciere: nr. 287 a localității Blaj oraș din care reiese faptul că proprietarul imobilului a fost Seminarul greco -catolic din Blaj și nu Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Blaj, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui înscrierea din carea funciară conform art. 32 coroborate cu art. 33 din Decretul -lege nr. 115/1938. Se menționează că intimata-reclamantă trebuia să solicite rectificarea cărții funciare și înscrierea dreptului său

Recurenta mai susține că Seminarul Greco-Catolic din Blaj reprezintă o persoană distinctă de Mitropolia Greco-Catolică

din Blaj, nu se încadrează în noțiunea de cult religios, confort art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și intimata-reclamantă nu a depus dovezi în sensul dispozițiilor Conciliului provincial al Doilea al Provinciei Bisericești Greco-Catolice de Alba Iulia Făgăraș din anul 1882, Titlul VI cu privire la administrarea averilor bisericești și scolastice.

b) În cuprinsul motivelor de recurs se mai susține că imobilul solicitat nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ci a fost preluat de stat în temeiul unui act care a reprezentat rezultatul acordului de voință al părților

Astfel, menționează că nici în procedura administrativă și nici în cea judecătorească, reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă caracterul abuziv al preluării de către statul român în temeiul sau ca efect al vreunui act normativ ori administrativ emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (pct. 1 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000).

c) În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestei cereri, întrucât nu se poate reține în sarcina sa o culpă și dacă totuși de va aprecia necesar a se acorda aceste cheltuieli, apreciază necesar ca instanța să verifice dacă sunt proporționale în raport de acțiune.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 10458/31.10.2022, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj de retrocedare cu privire la imobilul situat în mun. Blaj înscris în CF nr. x a localității Blaj oraș, nr. top x, transcris în cartea funciară nr. x a localității Blaj, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 75414 a localității Blaj, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10458/31.10.2022.

Prin sentința recurată acțiunea a fost admisă, fiind anulată în parte decizia contestată, pârâta fiind obligată să soluționeze pe fond cererea de retrocedare a imobilului, sentință criticată de către recurentă prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul invocat de pârâtă.

Prin aceste prevederi legale sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

Subsumat primului motiv de recurs, se invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La o primă analiză a dispozițiilor legale sus-citate, Înalta Curte constată că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, iar motivul de casare nu este incident.

Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie".

Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță faptul că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Reține Înalta Curte că ceea ce s-a contestat prin recursul formulat este faptul că intimata reclamantă nu a făcut dovada legăturii juridice dintre reclamantă și proprietarul tabular al imobilului solicitat.

Instanța de recurs subliniază faptul că analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să pornească de la actul juridic în baza căruia s-a dispus preluarea, de către stat, a bunurilor revendicate de reclamantă în cauză.

Acest act este reprezentat de Decretul nr. 358/1948, prin care se prevede, la art. 1 că "în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista."

Potrivit art. 2 din același act, "averea mobilă și imobilă aparținînd organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentala compusa din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățămîntului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente".

Prin urmare, prin însăși aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 358/1948 s-a avut în vedere apartenența Seminarului Greco-Catolic din Blaj la cultul greco-catolic, context în care devin aplicabile și dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte mai constată că imobilul a aparținut Seminarului Greco Catolic din Blaj, instituție de învățământ a bisericii greco-catolică, finanțată conform canoanelor vremii de biserică. Conform Conciliului provincial I din 1872 Biserica Greco-Catolică era compusă din parohii, protopopiate, episcopiile subordonate, care se subordonau Mitropoliei (condusă de mitropolit). Atribuțiile în administrarea averii revenea Capitlului Mitropolitan, care administra bunurile bisericii, a donațiilor primite pentru activitățile ei sau patronate de aceasta. Sub patronajul bisericii se înființau și întrețineau școli, azile, biblioteci etc. Din cuprinsul codului canonic rezultă și că, în cazul desființării persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară.

Prin urmare, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este intimata-reclamantă așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, astfel că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al imobilului de către reclamantă la momentul preluării, fiind îndeplinite astfel condițiile impuse de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 corect interpretate de judecătorul fondului.

Deposedarea reclamantei de imobilul în litigiu a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, de altfel fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituția de la 1948, deposedarea cultului catolic de proprietățile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută nici pentru o cauză de utilitate publică, și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție.

În acest sens, o primă observație ce se impune din analiza Decretului nr. 358/1948 este în sensul că întregul patrimoniu al Bisericii Greco-Catolice a fost confiscat de către Statul Român, așadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat pur și simplu cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, s-a statuat, astfel cum s-a arătat anterior, că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar restul a fost transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă ar fi încetat să existe.

În realitate, Statul Român a decis în 1948 desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea, cât și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să soluționeze cererea formulată de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuție.

Pe de altă parte, relevant în cauză este pct. 1 al normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumită perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

În ce privește susținerea recurentei-pârâte în sensul că imobilul a fost preluat prin acordul părților, această critică nu poate fi reținută, Înalta Curte reiterând faptul că statul a trecut în proprietatea sa întreaga avere aparținând altor confesiuni religioase prin Decretul nr. 358/1948, iar comunitățile locale de alt rit s-a precizat că aceasta încetează a mai exista întrucât "au revenit la cultul ortodox".

În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond, acest aspect nereprezentând o critică de nelegalitate adusă sentinței recurate.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța de recurs constată motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă.

Față de soluția pronunțată, în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 32/2023 pronunțate la 1 martie 2023 de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.