ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 30.09.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună:

i. restituirea în natură a următoarelor imobile:

b) în subsidiar, obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/2003 prin emiterea unei decizii privind

i. restituirea în natură a următoarelor imobile:

Prin sentința nr. 247/2022 din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 247/2022 din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Mitropolia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Blaj și în temeiul dispozițiilor 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în sensul constatării faptului că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x (actual înscrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo x și CF nr. x Blaj cu nr. topo x), au fost preluat abuziv de Statul Român, al anulării Deciziei nr. 10341/14.07.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă privind imobilul situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x și în consecință obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/2003 prin emiterea unei decizii privind restituirea în natură (pentru partea din imobile care poate fi restituită - teren, subsol și pod clădire) și acordarea de despăgubiri în echivalent (pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură) pentru imobilul teren și construcție situat din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în nr. 395 Blaj Sat sub nr. topo. x, decizie care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta arată că instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, reținând, în esență, că nu a fost făcută dovada calității de proprietar a reclamantei la data naționalizării a imobilului ce face obiectul cauzei, respectiv a faptului că imobilul a fost preluat de statul român de la reclamantă.

Instanța de fond, analizând strict ca înscris doveditor al dreptului de proprietate extrasul CF nr. x Blaj, a reținut că imobilul se afla în proprietatea "Seminarului Greco-Catolic din Blaj" la data naționalizării.

În mod nelegal, cu aplicarea greșită a normelor incidente în cauză, instanța de fond a aplicat și interpretat greșit legea, în condițiile în care imobilul a fost înscris în cartea funciară potrivit încheierii nr. 1557/18.05.1897cu titlu de vânzare-cumpărare pentru partea de imobil a a aparținut numitei F. și în baza încheierii nr. 3841/31.10.1902 cu titlu de vânzare-cumpărare pentru partea de imobil ce a aparținut numitului G., fiind naționalizat în anul 1948, aplicabile în cauză fiind următoarele:

- în materie laică

- art. 646 din C. civ. austriac (Blajul făcând la momentul întabulării imobilului în cartea funciară din Imperiul Austr-Ungar), care stabileau că "de substituiri și fideicomise se deosebesc acele fundațiuni, prin cari veniturile capitalului, pământurilor sau ale drepturilor sunt destinate pe veci pentru instituții de utilitate publică, ca d.e. pentru beneficii bisericești pentru școli, pentru case de sănătate (...) pentru ținerea altor persoane."

- la momentul naționalizării, prev. art. 2 din Decretul nr. 358/1948, care prevedea faptul că " averea mobilă și imobilă aparținînd organizațiilor .și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat," la alin. (1) fiind prevăzute ca organizații și instituții ale Bisericii greco-catolice următoarele: "Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni.

- în materie de drept canonic, recurenta face trimitere la normele aprobate la nivelul Bisericii greco-catolice prin Conciliul provincial I din 1872 și Conciliul provincial II din 1882

- anterior anului 1917, în ceea ce privește dreptul canonic catolic, a existat o colecție de izvoare semnificative ale dreptului canonic al Bisericii Catolice (bule papale, decrete, etc.), Ia care subscrisa am făcut trimitere în acțiunea dedusă judecății

- începând cu anul 1917 până în 1948 (anul desființării cultului greco-catolic), Codex Juris Canonici din 1917 (primul codex de norme canonice catolice), ale cărui norme s-au aplicat, alături de conciliile provinciale, și în cadrul Bisericii greco-catolice

- începând din anul 1983, Codex Juris Canonici varianta 1983

- Codul Canonic al Bisericilor Orientale (CCEO - s.n.,) aprobat în 1990 de H. al II-lea și recunoscut prin H.G. nr. 1218/2008.

Instanța de fond reține faptul că școlile confesionale erau susținute susținute material și supravegheate de structuri religioase nu demonstrează că imobilul ce face obiectul cauzei era proprietatea cultului religios. Consideră recurenta că există o contradicție în raționamentul instanței de fond, care nu neagă faptul că atare școli (inclusiv Seminarul greco-catolic din Blaj) erau confesionale - termen care evident are legătură cu o confesiunea religioasă și cu apartenența la un cult.

Or, dacă școlile înfnnțatea în perioada respectivă erau confesionale, acestea nu putea apaține decât cultului respectiv, în condițiile în care, în perioada anterioară anului 1918, Transilvania făcea parte din Imperiul austro-ungar, aspect de notorietate.

Instanța de fond reține că "Seminarul greco-catolic din Blaj" a fi avut personalitate juridică, reținând că "este o persoană juridică distinctă" de reclamantă, care nu a prezentat nici un act de proprietate cu privire la imobilul ce face obiectul cauzei, or, atare concluzii nu doar că nu sunt susținute de nici un material probator ci nu sunt coroborate cu normelor de drept - laic sau canonic - menționate, din care rezultă că averea bisericească cuprinde și averea scolastică, adică imobilele destinate anterior anului 1948 activităților de învățământ - fie că era vorba de clădiri în care se desfășurat cursuri, fie de clădiri destinate cazării elevilor, profesorilor, etc., fie de clădiri destinate atelierelor școlilor, etc.

Indiferent de existența sau nu a personalității juridice a unor astfel de entități școlare confesionale (institut, seminar, școală etc.), bunurile imobile destinate unor astfel de scopuri au constituit proprietatea cultului respectiv, aspect care rezultă normele de drept canonic și laic reinterate pe larg anterior.

În fine, recurenta reclamantă susține că în mod greșit a ignorat prima instanță efectele sentinței civile nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia civilă nr. 139/19.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, sentință ce a fost invocată din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin hotărârea Tribunalului Alba Iulia s-a statut faptul că reclamanta "a făcut dovada obținerii unui titlu executoriu (Sentința civilă nr. 94/F/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia civilă nr. 5474/2009 a ICCJ) prin care a fost obligată Comisia la emiterea unei decizii de retrocedare a imobilului înscris în CF nr. x Blaj și pentru verificarea justificării retrocedării imobilului solicitat (...) se vor avea în vedere disp. Pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000".

Prin decizia Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a reținut că "În ceea ce privește calitatea procesuală activă a Mitropoliei (...) aceasta este justificată de disp. art. 2 din Decretul-legea nr. 126/1990 - care statuează că bunurile preluate de Stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul Statului, se restituie Bisericii Unite cu Roma, dar și de disp. Art. 926 și 930 din Codul Canoanelor Bisericii răsăritene."

În executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, I. S.A. a emis Decizia nr. 1/27.07.2021, prin care s-a dispus retrocedarea în natură către reclamantă a spațiului comercial sus-menționat - parte integrantă din imobilul ce face obiectul cauzei. Este evident că nu există nici un raționament juridic, și nici unul logic de altfel, pentru care reclamanta să aibă calitate de persoană îndreptățită pentru o parte din imobil, respectiv să nu i se recunoască această calitate pentru restul imobilului.

Față de toate aceste considerente, pe larg dezvoltate în memoriul de exercitare a căii de atac, recurenta solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a depus fiecare întâmpinare în cuprinsul căreia a invocate excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția nulității recursului, în prealabil cercetării criticilor formulate de reclamantă la adresa legalității sentinței civile nr. 247/2022 din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că este nefondată, apreciind că motivele invocate de reclamantă în susținerea căii de atac se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta reclamantă susține că prima instanță, rezumându-se strict la conținutul extrasului de carte funciară referitor la imobilul a cărui restituire este solicitată, a aplicat greșit prevederile O.G. nr. 94/2000 și ale normelor metodologice a aplicare a acesteia, ignorând, în același timp, dispozițiile actului prin care s-a dispus naționalizarea bunului precum și normele de drept laic și canonic ce au guvernat cultul greco-catolic și organizațiunile sale.

De asemenea, recurenta reclamantă susține că prima instanță nu a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind încălcate, astfel și dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând recursul declarat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat, impunându-se casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii reclamantei în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a adresat intimatei pârâte în vederea obținerii măsurilor reparatorii prevăzue de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x (actual înscrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo x și CF nr. x Blaj cu nr. topo x), imobile considerate de reclamantă ca fiind preluate abuziv de Statul Român.

A arătat reclamanta că imobilul înscris în CF nr. x Blaj, sub A+2, cu nr. top. x compus din casă și curte intravilan cu suprafața de 705 mp și sub A+3, compus din curte intravilan în suprafață de 16 mp, situat în Blaj, str. x, jud. Alba, a constituit proprietatea tabulară a Seminarului Greco-Catolic Blaj până în anul 1948, când, în baza Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, a trecut în proprietatea Statului Român, în administrarea Regiei Autonome "Urbana" Blaj.

Ulterior, imobilul construcție a fost împărțit în 3 "apartamente" care au fost inițial închiriate și apoi vândute numiților E. - ap. 3 (de fapt 1 cameră la parter cu suprafața din contract de 36,47 mp), fam. B. (2 camere și dependințe cu suprafața din contract de 74,60 mp) și J. (1 cameră și dependințe cu suprafața din contract de 64,48 mp), și un spațiu comercial cu destinația "librărie" cu suprafața de 124,22 mp, fără a fi operate dezmembrările în cartea funciară.

Prin Protocolul nr. 2403/06.10.1995 încheiat între Regia Autonomă "Urbana" S.A. și Casa de Presă și Editură "Cultura Națională" din subordinea Ministerului Culturii, s-a predat acestei din urmă entități spațiul cu destinația "librărie" situat în Blaj, str. x, jud. 2 Alba, în suprafață de 124 mp (indicat în situația anexă la acest protocol ca "Librăria nr. 8"), cuprins ca atare în anexa la H.G. nr. 521/1992.

Prin cererea nr. x/27.02.2003 înregistrată la Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat retrocedarea imobilului în natură/acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate.

Având în vedere faptul că până în anul 2009 nu a primit nici un fel de decizie de la Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, a promovat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu aceasta, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba sub nr. x/2008, prin care a solicitat obligarea acestei comisii la emiterea unei dispoziții privind retrocedarea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. x Blaj.

Prin sentința civilă nr. 94/F/CA/14.04.2009 a Curții de Apel Alba Iulia s-a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus obligarea Comisiei speciale la emiterea unei decizii privind cererea de retrocedare a imobilului înscris în CF nr. x Blaj, nr. topo x.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 5474/2009 a ICCJ.

Ulterior pronunțării acestor hotărâri și ca urmare a completării dosarului nr. x/2003 privind cererea de retrocedare, prin adresa nr. x/25.02.2010, Comisia specială i-a adus la cunoștință faptul că a redirecționat parțial cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 către S.C. I. S.A., cu privire la imobilul-librărie situat în Blaj, str. x, jud. Alba, înscris în CF nr. x Blaj sub nr. x.

În privința spațiului cu destinația "librărie", având în vedere că I. S.A. nu a soluționat cererea, a promovat o acțiune înregistrată sub nr. de dosar x/2015 la Tribunalul Alba prin care a solicitat restituirea în natură a spațiului comercial cu destinația librărie cu suprafața de 124,22 mp situat în imobilul aflat din punct de vedere administrativ în Blaj, str. x, jud. Alba, înscris sub A+2 în CF nr. x Blaj, nr. top. x, în prezent înscrise în CF nr. x Blaj cu nr. top. x și CF nr. x Blaj nr. top. x (ambele provenite din conversia pe hârtie a CF nr. x Blaj).

Prin sentința civilă nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia civilă nr. 139/19.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a admis în parte acțiunea formulată în sensul că s-a constatat că imobilul situat din punct de vedere administrativ în Blaj, str. x, jud. Alba, înscris în CF nr. x Blaj, sub A+2, nr. top. x, a fost preluat abuziv și a fost obligată unitatea deținătoare a spațiului, I. S.A., să emită în favoarea reclamantei o decizie de retrocedare în natură a imobilului înscris în CF nr. x Blaj (CF vechi nr. x Blaj Oraș) nr. topo x și y în suprafață de 123,12 mp, situat administrativ în Mun. Blaj, str. x, jud. Alba, bun identificat în patrimoniul societății ca fiind spațiul comercial "Librăria nr. 8".

În executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, I. S.A. e emis Decizia nr. 1/27.07.2021 prin care s-a dispus retrocedarea în natură a spațiului comercial sus-menționat.

În paralel, intimata pârâtă a emis decizia nr. 10341/14.07.2022 contestată în cauza de față, prin care a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii cu motivarea că dreptul de proprietate asupra imobilului identificat inițial cu nr. top. x, foaia de proprietate B9 a aparținut Seminarului Greco-Catolic din Blaj, persoană juridică distinctă de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj.

Prin sentința criticată în prezenta cale de atac instanța fondului a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 10341/14.07.2022, reținând, în esență, aceleași arumente precum cele expuse de autoritatea pârâtă.

Se arată în considerentele sentinței că, potrivit încheierii nr. 2385/01.07.1902, din cartea funciară nr. x Blaj, proprietarul tabular al imobilului, la data preluării abuzive, este Seminarul Greco-Catolic din Blaj.

În opinia instanței de fond Seminarul Greco-Catolic din Blaj este o persoană juridică distinctă de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj, iar calitatea sa de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate sau acordarea de despăgubiri nu poate fi reținută doar pe considerentul că în alte hotărâri judecătorești sau decizii ale Comisiei s-a reținut că este succesoarea Seminarului greco-catolic din Blaj, din moment ce există și hotărâri în sens contrar.

De asemenea, în cauza de față nu se pune în discuție excepția autorității de lucru judecat reglementată de dispozițiile art. 431 C. proc. civ. (pentru a fi verificată tripla identitate de părți, obiect și cauză), ci se are în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, statuat de prevederile art. 430 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia civilă nr. 139/19.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosar nr. x/2015, s-a analizat calitatea procesuală activă a reclamantei și s-a încercat să se stabilească dacă Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj, în profita faptului că în cartea funciară este menționat dreptul de proprietate al unității de învățământ, are totuși calitatea de proprietar asupra imobilului pe care solicită să-i fie restituit.

În concret, reclamanta pune în discuție practica neunitară a instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate. În speță, instanța fondului concluzionează că Seminarul Greco-Catolic din Blaj este entitate juridică distinctă și cu patrimoniu propriu, iar reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale și a proprietății imobilului în litigiu, în sensul avut de O.U.G. nr. 94/2000.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a probat în cauză calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, concluzie în raport de care se impune casarea sentinței atacate și rejudecarea fondului cauzei.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că pentru a pronunța sentința atacată instanța fondului s-a raportat exclusiv la mențiunile existente în cartea funciară, fără a analiza și celelelate argumente invocate de reclamantă în sprijinul acțiunii sale și, mai ales, fără a valorifica efectul sentinței civile nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, pentru bunurile preluate de statul român și întabulate la momentul preluării în favoarea Seminarului Greco-Catolic din Blaj.

Înalta Curte subliniază faptul că analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să pornească de la actul juridic în baza căruia s-a dispus preluarea, de către stat, a bunurilor revendicate de reclamantă în cauză.

Acest act este reprezentat de Decretul nr. 358/1948, prin care se prevede, la art. 1 că "în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista."

Potrivit art. 2 din același act, "averea mobilă și imobilă aparținînd organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentala compusa din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățămîntului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente".

Prin urmare, prin înseși aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 358/1948 s-a avut în vedere apartenența Seminarului Greco-Catolic din Blaj la cultul greco-catolic, context în care devin aplicabile și dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 1907/20.12.2017 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia civilă nr. 139/19.02.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosar nr. x/2015, instanța a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul cu destinația librărie, parte integrantă din imobilul identificat inițial cu nr. top. x, foaia de proprietate B9.

Prin aceeași sentință s-a constatat faptul că imobilul în litigiu a fost preluat avuziv de statul român, în baza Decretului nr. 358/1948 și a fost obligat deținătorul imobilului să emită o decizie de restituire în natură.

Înalta Curte are în vedere faptul că solicitarea de restituire a imobilului cu destinația de librărie a fost formulată în cadrul aceleiași cereri respectiv cererea cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, însă, în contextul în care librăria mai sus menționată era deținută, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, de către o societate din cele menționate de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, Comisia Specială de Retrocedare a dispus redirecționarea cererii de restituire a spațiului comercial către deținătorul I. S.A..

Constată Înalta Curte că prin sentința civilă nr. 1907/20.12.2017 Tribunalul Alba a tranșat aceeași chestiune litigioasă dedusă judecății și în cauza pendinte, statuând în sensul că preluarea imobilului identificat inițial cu nr. top. x, foaia de proprietate B9, s-a realizat în baza Decretului nr. 358/1948, preluare considerată abuzivă.

Prin aceeași sentință s-a tranșat și chestiunea litigioasă reprezentată de calitatea Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Blaj de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În atare context, Înalta Curte apreciază că nu mai poate fi repusă în discuție niciuna din cele două chestiuni litigioase reprezentate de caracterul abuziv al preluării imobilului notificat, în ansamblul său precum și îndrituirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru acest imobil, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Chiar dacă sentința nr. 1907/20.12.2017 a fost pronunțată în contradictoriu cu o altă parte decât intimata pârâtă din prezenta cauză, Înalta Curte subliniază faptul că pârâta din dosarul nr. x/2015 avea, la rândul său, calitatea de persoană ținută la respectarea obligației de restituire, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2004.

În același context, Înalta Curte subliniază faptul că valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentința nr. 1907/20.12.2017 se impune și prin raportare la reperele jurisprudențiale trasate de CEDO sub acest aspect, relevantă fiind în mod special hotărârea pronunțată în cauza Lungu și alții împotriva României.

Pornind de la faptul că o chestiune determinantă a fost analizată în cadrul unor proceduri judiciare paralele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniază, în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza antereferită că "în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive implică limitări ad personam și ad rem.

Așadar, în lumina celor statuate de CEDO în cauza anterior citate, se poate reține o încălcare a principiului securității raporturilor juridice chiar și dacă nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză a unor proceduri judiciare, însă o chestiune determinantă, comună acelor proceduri, este tranșată fundamental diferit de cele două instanțe.

În raport de considerentele anterior menționate, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilele ce fac obiectul cererii nr. x/27.02.2003, urmând a dispune, în rejudecare, anularea deciziei nr. 10341/14.07.20220 și obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să soluționeze pe fond cererea nr. x/2003.

Înalta Curte notează faptul că nu poate dispune obligarea intimatei pârâte la măsurile reparatorii pretinse de reclamantă(în principal restituire în natură și, în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent) întrucât cerrea de despăgubire nu a fost analizată în fond de către pârâtă, decizia atacată limitându-se la a constata faptul că Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj nu a avut calitatea de proprietar la momentul preluării imobilului de către statul român.

Prin urmare, pornind de la constatarea că recurenta reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, intimata pârâtă are obligația de a examina îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege pentru restituirea în natură, după caz, prin echivalent a bunurilor notificate.

Văzând și dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata către recurenta reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Blaj a sumei de 4667,95 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Admite recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Blaj împotriva sentinței nr. 247/2022 din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea, anulează Decizia nr. 10341/14.07.20220 și obligă pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să soluționeze pe fond cererea nr. x/2003.

Obligă intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata către recurenta reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Blaj a sumei de 4667,95 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.