ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2023

Ședința publică din data de 13 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a chemat în judecată pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr. 8507/14.03.019 emisă de pârâtă cu referire la cererile de retrocedare nr. x formulate de reclamantă privind imobilele teren și construcții situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren și construcții respective și în consecință:

În principal, să se stabilească îndreptățirea reclamantei la a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013, pentru imobilele nerestituibile în natură ce i-au aparținut în proprietate, respectiv: teren în suprafață de 104 stânjeni (echivalentul a 375 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+1 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinația curte în intravilan; teren în suprafață de 93 stânjeni (echivalentul a 336 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+2 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinația teren și casă de piatră în intravilan; teren în suprafață de 15 stânjeni (echivalentul a 54 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+2 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinația teren și casă de piatră în intravilan; teren în suprafață de 105 stânjeni (echivalentul a 379 mp), situat in Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+3 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinația teren și casă de lemn în intravilan; teren în suprafață de 87 stânjeni (echivalentul a 314 mp), situat în Municipiul Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+5 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x - cu destinația teren și clădire din cărămidă în intravilan; teren în suprafață de 15 stânjeni (echivalentul a 54 mp), situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial sub A+5 în CF nr. x Blaj sub nr. top x - cu destinația teren și clădire din cărămidă în intravilan.

În subsidiar, să fie obligată pârâta să emită dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013, pentru respectivele imobile nerestituibile în natură ce le-au aparținut în proprietate, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, onorar expert, cheltuieli de transport, etc).

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia– secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință s-a dispus anularea art. 1 din Decizia nr. 8507/14.03.019 emisă de pârâtă cu referire la cererile de retrocedare nr. x formulate de reclamantă privind imobilele teren situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj. S-a menținut în rest decizia atacată.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj și recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.

I.3.1. Recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în motivarea recursului arată că sentința atacată este nelegală, din prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta consideră că sentința atacată conține motive contradictorii și de încălcare/aplicare greșită a legii, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită.

Astfel, instanța de fond (la pag. 23 alin. (5) paragraful I) - prin raportare la temeiurile de drept laic și canonic la care a făcut trimitere și la înscrisurile depuse în probațiune - a reținut că "reclamanta are vocația restituirii imobilului în cauză în calitate de proprietară" - prin raportare la această concluzie, la pag. 24 alin. (4) reține că "urmează să admită cererea de chemare în judecată și să anuleze art. 1 din Decizia nr. 8507/2019 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent exclusiv pentru imobilele teren. înscrise inițial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x. înscrise în prezent in CF nr. x Blaj", însă la pag. 24 alin. (5) a reținut că "După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești urmează ca pârâta să emită o nouă decizie, instanța neputând să se substituie Comisiei Speciale de Retrocedare", iar la pag. 25 alin. penultim a reținut că "prin anularea art. I din decizie rezultă îndreptățirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, nefiind necesar a fi formulat un petit in acest sens (petit in principal) și nefiind posibilă substituirea instanței de contencios în atribuțiile comisiei speciale de retrocedare (petit in subsidiar)"

Consideră recurenta că există motive contradictorii între considerentele instanței prin care reține vocația reclamantei în ceea ce privește restituirea imobilelor (acordarea de despăgubiri), anularea în parte a art. I din Decizia nr. 8507/2019 privind acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent exclusiv pentru terenurile sus-menționate și considerentele instanței care vizează lipsa de necesitate a formulării unui petit de acordare de despăgubiri (principal), respectiv imposibilitatea instanței de a se substitui în atribuțiile Comisiei Speciale de Retrocedare, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Cu privire la aceste aspecte, face trimitere. în principal, la prev. art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și susține că instanța de fond a pornit de la o premisă greșită, considerând că, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naționalizate pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 se face referire la restituirea imobilului acordarea de despăgubiri prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța investită cu cenzurarea deciziei emisă de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege poate dispune ea însăși, în mod direct, obligarea la acordarea de despăgubiri în condițiile legii, ținând seama și de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire și ar contraveni principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care de la data formulării cererii au trecut 18 ani, decizia fiind emisă după 16 ani de recurentă.

Invocă recurenta art. 125 din Constituția României, text potrivit căruia autoritatea judecătorească are plenitudine de jurisdicție si orice litigiu este de competenta instanțelor judecătorești, cu excepția celor date prin Constituție altor organe, cum ar fi Curtea de Conturi (art. I 39) și Curtea Constituțională (art. 140-145), precum și art, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 6 § 1 care garantează dreptul ca un tribunal să analizeze orice contestație referitoare la drepturile si obligațiile cu caracter civil (Golder vs. Regatul Unit al Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975, seria x, nr. 18, pag. 18,§36, Hotărârea din 13 februarie 2003. Cauza Chevrol c. Franța).

În acest sens, face trimitere la prevederile alin. (3) al art. 35 din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia, în situația vizată, "instanța judecătorească (...) dispune... acordarea de măsuri reparatorii in condițiile prezentei legi" și arată că pentru identitate de rațiune (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet - Unde se aplică același raționament, se impune aceeași soluție), și în cazul cererilor formulate în baza O.U.G. nr. 94/2000 instanța are prerogative identice, având în vedre și dispozițiile Deciziei XX/2007 ale ÎCCJ, acestea fiind pe deplin aplicabile și în prezenta cauză.

Raportat la incidența Legii nr. 165/2013 în soluționarea cererii formulate în baza art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (2). art. 3 alin. (1) pct. 1 și 4 lit. e) din Legea nr. 165/2013, care se coroborează cu art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Posibilitatea ca instanța să dispună efectiv restituirea proprietății sau acordarea de despăgubiri în situațiile reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzută expres în corpul legii speciale, respectiv în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Stabilirea prin art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 a competenței de soluționare a contestației împotriva deciziei Comisiei Speciale de retrocedare în favoarea instanței de contencios administrativ nu schimbă acest raționament, nerezultând că O.U.G. nr. 94/2000 s-ar completa cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, la momentul apariției O.U.G. nr. 94/2000, Legea 554/2004 nefiind adoptată.

În subsidiar, solicită obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind stabilirea dreptului la acordarea de măsuri compensatorii pentru terenurile ce fac obiectul cererilor de retrocedare nr. x, solicitând să se facă aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

I.3.2. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare învederează următoarele aspecte invocate și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, pe care instanța de recurs le încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Raționamentul instanței de fond este unul greșit în raport cu dispozițiile actelor normative care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Analizând actele depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare, prin Decizia nr. 8507/14.03.2019, C.S.R. a respins cererile de retrocedare anterior-menționate, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat și construcțiile solicitate au fost demolate.

Referitor la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj, calitate pe care instanța de fond în mod greșit a apreciat-o ca fiind deținută de reclamantă, învederează următoarele:

Potrivit cărții funciare nr. x a localității Blaj oraș, imobilele identificate cu nr. top. inițiale x s-au aflat in proprietatea Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia și Făgăraș cu sediul în Blaj.

Capitlurile au fost desființate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic.

Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desființarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorințele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câștigate și a statutelor prin care era condusă persoana juridică desființată.

Din actele transmise de către Mitropolia Romană Unită cu Roma Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/18.03.2016 nu a reieșit că aceasta este persoana juridica imediat superioară/succesoarea în drepturi a proprietarului tabular și că astfel ar fi îndreptățită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia și Făgăraș.

Având în vedere organizarea Bisericii Greco-Catolice, nici din actele depuse de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată nu reiese care dintre persoanele juridice enumerate mai sus (protopopiate. Episcopii, Mitropolie) este imediat superioară Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia și Făgăraș/succesoarea în drepturi a capitlului menționat.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu privire la petitul principal al recursului formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia și anume de stabilire a îndreptățirii acesteia la acordarea de despăgubiri pentru imobilele terenuri ce fac obiectul cauzei, cu precădere Ia obligarea sa la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor, susținerile recurentei-reclamante sunt contrazise de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care vin să detalieze suplimentar obiectul acțiunii în contencios administrativ, precizând care sunt soluțiile pe care Ie poate pronunța instanța de fond.

Instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Așadar, instanța de contencios administrativ nu poate soluționa ea însăși cererea de retrocedare, întrucât aceasta trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum în mod corect a interpretat și aplicat instanța de fond.

De altfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, nici Comisia nu poate acorda în mod direct despăgubiri pentru imobilele naționalizate, astfel cum solicită recurenta-reclamantă, ci doar poate propune acordarea de măsuri compensatorii.

Ca atare, raportat la atribuțiile C.S.R. și la deciziile și natura deciziilor pe care subscrisa le poate emite, obligarea sa de către instanța de fond la emiterea unei decizii de despăgubire pentru diferența de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului este inadmisibilă, contravenind prevederilor legale stabilire prin actele normative speciale din materia restituirii.

I.4.2. Recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței civile nr. 127/2021 a Curții de Apel Alba Iulia ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Susține intimata-reclamantă faptul că este notoriu faptul că bunurile imobile ale cultului greco-catolic au fost nelegal preluate de la Biserica Greco-Catolică, deoarece trecerea de la Biserica Greco-Catolică la Stat nu a fost voluntară, "în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român" (art. 1 din Decretul 358/1948), ci a fost una abuzivă, rezultat direct al desființării cultului greco-catolic.

Prin urmare, imobilele în litigiu au fost preluate de Ia cultul greco-catolic de Statul Român în mod abuziv, împrejurare în raport de care imobilul se circumscrie prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002, și republicată în temeiul art. V din Titlul II al Legii nr. 247/2005.

Intimata susține că recurenta pornește de la premisa greșită a deținerii unei personalități juridice proprii - în sensul normelor civile actuale -, de sine stătătoare, fără absolut nici o legătură cu cultul greco-catolic (respectiv cu instituția reprezentativă cu personalitate juridică laică a acestuia - Mitropolia) a entității înscrise în CF, făcând cu totul abstracție de normele de drept canonic aplicabile în cauză, și la care vom face trimitere în continuare.

Consideră intimata că însăși mențiunea "Metropolitan" din denumirea Capitulului ar putea fi suficientă pentru a lămuri "entitatea superioară", care nu poate fi alta decât Mitropolia, ca și mențiunea că fondul de ajutoare și pensii aparținea Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj (grad ierarhic pe care îl deține tot Mitropolia)

Instanța de fond a analizat în mod concret și corect situația de drept dedusă judecății, prin raportare la contextul istoric, Ia normele de drept laic și la normele de drept canonic aplicabile în cadrul Bisericii greco-catolice, anterior și ulterior anului 1948. Menționează intimata-reclamantă Conciliul provincial I din anul 1872, privind organizarea, din punct de vedere ierarhic a Bisericii greco-catolice și arată că atribuțiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donațiilor primite de la episcopi, clerici sau credincioși pentru activitățile Bisericii sau patronate de aceasta (înființarea și întreținerea de școli, azile, biblioteci, etc.) reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acestea fiind reglementate prin Conciliu provincial II organizat la nivelul Bisericii Greco-Catolice, în actele vremii, raportat la acest temei, înțelesul noțiunii de "fundațiuni","fundații" fiind acela de "fond", "donație", acestea reprezentând în fapt donații sau testamente lăsate Bisericii de episcopi, preoți, literați ai vremii, oameni de cultură sau simpli credincioși, destinația bunurilor mobile sau imobile fiind clar prevăzută de fiecare donator în testamente, "litere fundaționale", "statute fundaționale". "Fundațiune" în sensul normelor canonice care reglementau în acea perioadă sursele de venit ale Bisericii, nu însemna "fundație" în sensul juridic din prezent, respectiv o entitate juridică de sine stătătoare în sensul dreptului civil laic, sensul termenului fiind, în general de "fond" sau capital social în prezent, fondurile putând fi constituite din venituri bănești (obținute din donații, capitalizări sau obligațiuni cu dobândă la termen) sau din imobile. Fondurile (în unele acte de sfârșit de secol XIX început de secol XX terminologia utilizată era de "fundațiune", "liberalitate" etc.) pe care erau evidențiate imobilele aparținând cultului greco-catolic și chiar celui romano-catolic (de unde a fost preluat conceputul și noțiunea) nu erau fundații cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau fonduri de bunuri, bani sau alte valori care au constituit un patrimoniu de afectațiune sau scop, devenind o universalitate juridică aparținând propriei destinații.

Un astfel de fond a fost și Fondul de ajutoare și de pensiune care se afla în administrarea Capitulului Mitropolitan, desființat prin efectul Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, ca de altfel întregul cult greco-catolic, bunurile acestuia intrând în proprietatea Statului Român, astfel cum prevedea art. 2 din act normativ.

Din punct de vedere al dreptului laic, referirea la "Capitlu" se face pentru prima dată în Legea pentru regimul general al cultelor din 1928. Dacă din punct de vedere canonic, raportat la normele de organizare și funcționare indicate mai sus, Capitlul era un organism subordonat Mitropoliei prin conducătorul său, donațiile, în bani sau imobile, fiind ale Bisericii, în administrarea Capitlului, din punct de vedere laic acesta a fost asimilat începând cu anul 1928 unei persoane juridice.

Imobilul ce face obiectul cauzei a fost întabulat în anul 1936 în favoarea Capitlului Mitropolitan greco-catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj.

Invocă intimata art. 1 alin. (1) din C. pen. I Titlul VI din Conciliului provincial II din 1882 al Bisericii Greco-Catolice, potrivit căruia "averea bisericească si scolastică cuprinde totu ce posiede biserica și școala catolică ca atare atâtu în edificie ori alte realități inmobile, câtu și în drepturi posesionarie ori fonduri și fundațiuni, iar "averea bisericescă se tienu (se ține, constă- s. n.) următoarele realități: Fonduri și Fudanțiuni 1. de stipendie votivalie 2. de reunini bisericești 3. fundațiuni pie și altele" și arată că, în prezent, reglementarea privind bunurile Bisericii Greco-catolice este prevăzută în canonul 1007 din CCEO.

În opinia intimatei, una și aceeași persoană - în situația concretă Biserica greco-catolică, prin entitatea sa superioară, Mitropolia - putea avea mai multe patrimonii speciale, constituite în favoarea sa de diverse persoane fizice. Existența fiecărui patrimoniu este dependentă de scopul, afectațiunea, pe care persoana respectivă a dat-o unei anumite mase din bunurile sale. În esență, în cadrul Bisericii greco-catolice s-au creat aceste fonduri, cărora le erau destinate patrimonii distincte pentru realizarea scopurilor precise (fondul de studii, fondul de burse, de religie, de pensii, fond pentru reparație catedrală etc).

Prin urmare, înțelegerea corectă a existenței fondurilor presupune ideea că, în cadrul Biserica greco-catolice, ca persoană juridică, exista posibilitatea creării de fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop, ele aparținând însă tot cultului religios.

Ca norme de drept canonic aplicabile pentru perioada anterioară anului 1948, facem trimitere și la Codex Iuris Canonici (Codul Canonic din 1917 al Bisericii Romano-Catolice. Înțelegerea corectă a existenței fondurilor presupune ideea că Biserica, ca persoană juridică, avea posibilitatea de a crea aceste fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop, ele aparținând însă tot cultului religios. Prin urmare, si în conformitate cu canoanele 1254 -1258 in Codex Iuris Canonici, Biserica, ca persoană juridică, precum și alte persoane juridice de drept canonic din cadrul ei pot avea un patrimoniu general, și mai multe patrimonii afectate unui anumit scop - cum erau și fondurile administrate de Capitlul Mitropolitan.

Legea pentru regimul Cultelor din 1928 a statuat că administrarea patrimoniilor și fundațiunilor cultelor se face de organele lor competente, sub supravegherea autorităților bisericești superioare, conform dreptului canonic.

Această calitate de administrator poate fi dobândită și de grupurile de persoane sau de bunuri care corespund misiunii bisericii, denumirea de biserică indicând nu numai Biserica, ci și toate celelalte persoane juridice oficiale existente în biserică. Totodată, sarcina ordinariului (episcopul diocezei) era de a supraveghea administrarea tuturor bunurilor care aparțin persoanelor juridice subordonate acestuia. (Can. 1255 din Codex Iuris Canonici și Can. 1258).

"Fondul de ajutoare și pensii" - din punct de vedere canonic nu era o entitate juridică distinctă de Mitropolie (care avea și are și grad de arhiepiscopie), cu personalitate juridică și patrimoniu (așa cum este reglementată în prezent fundația sau asociația potrivit O.G. nr. 26/2000), ci era reprezentat de bani, titluri de valoare și imobile care trebuiau utilizată în anumite scopuri indicate, cu administrarea, mărirea sau cheltuirea acestuia fiind responsabil ulterior Capitlul. Capitlul era îndrituit să administreze acest "fond", fiind ulterior extins și ca organism de administrare (în ceea ce privește rațiunile financiare) la nivel de Mitropolie, administrând astfel numeroasele "fundațiuni" și "liberalități" făcute de episcopi, clerici și simpli mireni. Toate aceste "fundațiuni", "fonduri" sau "liberalități", erau adresate Bisericii, clericilor, cu scop, fiind administrate de Capitlu, în numele și pentru Biserică.

Mai arată intimata că, în sensul calității sale de persoană îndrepățită (ca și continuator în drepturi al Capitlului sau al altor fonduri/fundațiuni existente la nivelul subscrisei anterior anului 1948), s-au pronunțat și instanțele de judecată sau instituții ale Statului, sens în care facem trimitere la înscrisurile anexate acțiunii introductive și întâmpinării.

Intimata invocă prevederile din art. 11 și art. 12 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928 (în vigoare la data naționalizării imobilelor ce fac obiectul cauzei) și arată că prevederea "sistemul de organizare prevăzut în statut" se poate interpreta în sensul că dreptul canonic aplicabil în ceea ce privește modalitatea de organizare internă și administrare a Bisericii avea prioritate în fața dreptului laic, iar art. 12 întărește ideea că modalitatea de organizare și administrare internă a Bisericilor avea prioritate.

În concluzie, susține intimata reclamantă că Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj din Blaj - care include pe lângă venituri, titluri etc. și imobilele înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș Blaj, a făcut parte din averea Bisericii Greco-Catolice, care a fost desființată prin efectul Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, ca de altfel întregul cult greco-catolic, bunurile acestuia intrând în proprietatea Statului Român, astfel cum prevedea art. 2 din act normativ.

I.4.3. Ambele părți au depus răspuns la întâmpinare, reiterând în esență argumentele dezvoltate anterior.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat.

În esență, motivul pentru care Comisia Specială de Retrocedare a respins cererile de retrocedare formulate de reclamantă a fost acela că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, nefiind dovedită calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, respectiv de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj.

Contrar susținerilor recurentei, din actele transmise de către Mitropolia Romană Unită cu Roma Greco-Catolică, Blaj prin adresa nr. x/18.03.2016 a reieșit că aceasta este succesoarea în drepturi a proprietarului tabular, justificând calitatea de persoană îndreptățită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia și Făgăraș.

Raționamentul dezvoltat de recurenta-pârâtă nu ține seama de normele de drept canonic din cadrul Bisericii catolice fără de care nu este posibilă organizarea internă, ierarhică și administrativă a cultului greco-catolic, ceea ce a condus la concluzia eronată că nu se poate reține calitatea de continuator în drepturi al Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit cărții funciare nr. x a localității Blaj oraș, imobilele identificate cu nr. top. inițiale x s-au aflat in proprietatea Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia și Făgăraș cu sediul în Blaj.

Capitlurile au fost desființate prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic.

Potrivit art. 930 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, după desființarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorințele fondatorilor sau donatorilor, a drepturilor câștigate și a statutelor prin care era condusă persoana juridică desființată.

Până la desființarea cultului prin Decretul nr. 358/1948, modalitatea de organizarea ierarhică internă a Biserica greco-catolică era prevăzută în Conciliul provincial I din anul 1872, potrivit căruia Biserica greco-catolică era organizată, din punct de vedere ierarhic, la nivel național, astfel: Mitropolia, condusă de mitropolit; Episcopiile, conduse de episcopi (Titlul II, Capitolul IV din dispozițiunile Conciliului); protopopiatele (cuprinzând mai multe parohii arondate, conduse de protopopi); parohiile, conduse de preoți.

Episcopii se foloseau în guvernarea bisericii de presbierii sau diaconi, denumirea anterioară de presbiterii fiind înlocuită de cea de "capitule" conform prev. Capitolului V al Titlului II din Conciliu I

Atribuțiile privind administrarea bunurilor Bisericii, a donațiilor primite de la credincioși pentru activitățile Bisericii sau patronate de aceasta reveneau în special Capitlului Mitropolitan, acestea fiind reglementate prin Conciliul provincial II, organizat în anul 1882, așa cum rezultă din prevederile art. 38-39 din Secțiunea I cap. 1 (pag. 98) al Conciliului provincial II, potrivit căruia, membrii acestuia trebuia să răspundă de "fondurile și fundatiunile archidiecesane administrate de ei" (un astfel de fond fiind și Fondul de ajutoare și de pensiune care se afla în administrarea Capitulului Mitropolitan), destinația bunurilor mobile sau imobile fiind clar prevăzută de fiecare donator în testamente, "litere fundaționale", "statute fundaționale".

Art. 11 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928 cuprinde prima referire la "Capitlu", stipulând că: "Organizațiile cultelor istorice, create și reprezentate în conformitate cu sistemul lor de organizare și prevăzute în statute (comunitățile, parohiile, protopopiatele, mănăstirile, capitulele, episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile etc.) sunt persoane juridice". Prin această reglementare, Capitlul - organism colegial din punct de vedere al normelor canonice, subordonat Mitropolitului ca și conducător al Bisericii Greco-Catolice (care administra donațiile, în bani sau imobile, acestea fiind ale Bisericii), este asimilat unei persoane juridice.

Totodată, legea pentru regimul Cultelor din 1928, a statuat că administrarea patrimoniilor și fundațiunilor cultelor se fac de organele lor competente, sub supravegherea autorităților bisericești superioare, conform dreptului canonic.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 12 din Lege, text potrivit căruia: "Cultele își vor conduce afacerile lor interne în conformitate cu statutul lor de organizare, aprobat în condițiunile legii de față. Administrarea patrimoniilor și fundațiunilor lor se va face de către organele competente ale cultelor, sub supravegherea autorităților bisericești superioare."

Imobilul ce face obiectul cauzei a fost întabulat în anul 1936 în favoarea Capitlului Mitropolitan greco-catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj.

Esențial pentru stabilirea calității de persoană îndreptățită să solicite retrocedarea imobilelor care s-au aflat în proprietatea tabulară a Capitlului Metropolitan greco catolic Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al arhidiecezei greco catolice de Alba Iulia și Făgăraș este faptul că fondurile ("fundațiuni", "liberalități" etc.) nu erau fundații cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau fonduri de bunuri care au constituit un patrimoniu de afectațiune, devenind o universalitate juridică aparținând propriei destinații.

Lămuritoare pentru această interpretare sunt inclusiv dispozițiile alin. (2) al art. 12 din Legea cultelor din 1928, text potrivit căruia: "Fundațiunile vor fi administrate potrivit actelor de fundațiune ori dispozițiilor testamentare și nu vor putea fi folosite decât în scopurile speciale pentru cari sunt destinate".

În acest sens, potrivitart. 1 alin. (1) din C. pen. I Titlul VI din Conciliului provincial II din 1882 al Bisericii Greco-Catolice (anexat prezentei în extras), "averea bisericească si scolastică cuprinde totu ce posiede biserica și școala catolică ca atare atâtu în edificie ori alte realități inmobile, câtu și în drepturi posesionarie ori fonduri și fundațiuni". în același sens, același articol prevede că, printre altele, "averea bisericescă se tienu (se ține, constă- s. n.) următoarele realități: Fonduri și Fudanțiuni 1. de stipendie votivalie 2. de reunini bisericești 3. fundațiuni pie și altele".

Așadar, se confirmă concluzia instanței de fond în sensul că fondurile sau fundațiile erau recunoscute de biserică ca persoane juridice non-colegiale, că bunurile pe care acestea le dețineau erau bunuri afectate unui scop religios (bisericești) și că la desființarea lor bunurile treceau la persoana juridică imediat superioară care trebuia să respecte dorințele fondatorilor.

Deși prin Decretul-Lege nr. 9/1989 Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial, fundațiuniile aparținând acesteia nu au mai fost reînființate în cadrul Bisericii ca entități juridice cu personalitate juridică.

Ca atare, având în vedere desființarea, ca efect al Decretului nr. 358/1948, a Capitlului Metropolitan gr. cath. Blaj pentru Fondul de ajutoare și de pensiune al archidiecezei gr. cath de Alba Iulia și Făgăraș cu sediul în Blaj, în temeiul art. 930 din Codul canonic, bunurile sale au trecut la persoana juridică imediat superioară, reclamanta.

Se reține, în considerarea rolului constituțional al instanței supreme în unificarea practicii judiciare, recunoscut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Păduraru împotriva României sau Beian împotriva României, soluția de practică judiciară pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul reținerii calității de persoană îndreptățită să solicite retrocedarea imobilelor a reclamantei-recurente, respectiv decizia nr. 1999/30.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În consecință, recursul recurentei-pârâte urmează a fi respins.

II.2 Este însă fondat recursul formulat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o greșită interpretare a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deși instanța de fond a reținut vocația reclamantei în ceea ce privește restituirea imobilelor (acordarea de despăgubiri) și a dispus anularea în parte a art. I din Decizia nr. 8507/2019 privind acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent exclusiv pentru terenurile sus-menționate, a apreciat că ar exista o imposibilitate a instanței de a se substitui în atribuțiile Comisiei Speciale de Retrocedare, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Concluzia instanței de fond este lipsită de substanță juridică, nefiind menționat raționamentul logico-juridic care o susține.

Atâta timp cât organul administrativ a realizat o soluționare în fapt și în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanța de contencios administrativ (care are deplină jurisdicție) învestită cu verificarea legalității acestei decizii se substituie de plin drept în atribuțiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând, așa cum se solicită în principal în speță, să recunoască un drept al reclamantei sau să "oblige autoritatea publică să emită un act administrativ", așa cum se solicită în subsidiar.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat principiul jurisdicției depline, potrivit căruia singurul care se califică pentru denumirea "instanță" în sensul art. 6 § 1 este un organism care beneficiază de jurisdicție deplină (Beaumartin împotriva Franței, pct. 38). Astfel, art. 6 § 1 impune instanțelor judecătorești un control judiciar efectiv (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70). Exercitarea deplinei jurisdicții de către o instanță presupune să nu renunțe la niciuna din componentele funcției de a judeca (Chevrol împotriva Franței, pct. 63). 133. Art. 6 § 1 impune în principiu un recurs în cadrul căruia instanța să aibă competența de a analiza toate problemele de fapt și de drept pertinente pentru litigiul asupra căruia este sesizată (Terra Woningen B.V. împotriva Țărilor de Jos, pct. 52; Sigma Radio Television Ltd împotriva Ciprului, pct. 151- 157). Aceasta implică în special că judecătorul trebuie să aibă competența să analizeze punct cu punct asupra fiecăruia din capetele de cerere ale reclamantului pe fond, fără a refuza să examineze pe vreunul din ele, și să ofere motive clare pentru respingerea lor

Hotărârea trebuie să permită examinarea punct cu punct a fiecăreia din solicitările reclamantului pe fond, (…) și să ofere motive clare pentru respingerea lor. În jurisprudența Curții, nu a fost considerată ca bucurându-se de "jurisdicție deplină" o instanță administrativă care nu poate examina decât dacă autoritățile administrative s-au folosit de puterea lor discreționară într-un mod compatibil cu obiectul și scopul legii (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70).

În raport de aceste principii, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naționalizate pot fi atacate la instanțele judecătorești, instanța învestită cu cenzurarea deciziei emisă de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție poate dispune ea însăși, în mod direct, obligarea la acordarea de despăgubiri în condițiile legii, ținând seama și de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire și ar contraveni principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care de la data formulării cererii au trecut 18 ani, decizia atacată fiind emisă după 16 ani de recurentă.

Prin urmare, recursul reclamantei recurente este fondat, neputându-se nega dreptul instanței de a decide asupra cererii cu care a fost învestită și să recunoască calitatea de persoană îndreptățită a recurentei.

II.3. Cheltuielile de judecată în recurs

Văzând și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", va fi obligată recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în sumă 3728 RON, reprezentând onorariu avocat conform dovezii depuse la dosar recurs și cheltuieli transport (contravaloare bilet avion), conform dovezilor depuse la dosar recurs, sumă pe care instanța o consideră proporțională cu munca depusă de avocat și complexitatea cauzei.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinței nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia– secția de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința atacată și rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată și în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru imobilele teren și construcții situate în Mun. Blaj, județul Alba, înscrise inițial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj. Se va menține în rest sentința atacată.

În temeiul acelorași dispoziții, se va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata sumei de 3728 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinței nr. 127 din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia– secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată și în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru imobilele teren și construcții situate în Mun. Blaj, județul Alba, înscrise inițial în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, înscrise în prezent în CF nr. x Blaj.

Menține în rest sentința atacată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata sumei de 3728 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentei – reclamante Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 februarie 2023.