CASE OF LUNGU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Fair hearing)
CASE OF LUNGU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2014)
Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 21 octombrie 2014
În Cauza Lungu și alții împotriva României
(Cererea nr. 25129/06)
Strasbou
rg
Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate
suferi modificări de formă.
În Cauza Lungu și alții împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din
Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra
Johannes
Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena
T
s
irli, grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 septembrie 2014,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDUR
A
La originea cauzei se află cererea nr. 25129/06 îndreptată împotriva României, prin care un
resortisant al acestui stat, domnul Ion Lungu („reclamantul”), și două societăți comerciale de drept
românesc, Supermag Imperial și Supermag Diversitas („cele două societăți reclamante”), au sesizat
Curtea la 5 iunie 2006 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale („Convenția”).
Reclamanții au fost reprezentați de V. Tudor, avocat în Suceava. Guvernul român
(Guvernul) este
reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.
Reclamanții se plâng, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, de lipsa de echitate a procesului
penal la finalul căruia primul reclamant a fost condamnat în solidar cu cele două societăți reclamante
pentru evaziune fiscală. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție aceștia denunță o atingere
adusă, prin condamnarea respectivă, dreptului la respectarea bunurilor.
La 6 octombrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
Cele două societăți sunt societăți comerciale de drept românesc cu sediul în Gura
Humorului. Activitatea lor principală este reprezentată de recondiționarea și revânzarea anvelopelor
uzate. Primul reclamant, domnul I. Lungu, este administrator în cadrul acestora și unic asociat.
Între decembrie 2000 și iunie 2001, societatea Supermag Imperial a importat mai multe
zeci de mii de anvelope. Agenția pentru dezvoltare regională pentru i-a acordat statutul de „investitor
în zonă defavorizată”. Acest statut îi permitea să beneficieze de facilități fiscale, printre care
rambursarea taxelor vamale și a taxei pe valoare adăugată.
În luna august 2001, societatea Supermag Imperial a făcut obiectul unui control fiscal.
Inspectorii i-au imputat revânzarea ilegală a anvelopelor fără plata taxelor. De asemenea, aceștia au
sesizat parchetul.
Ca urmare a contestației formulate de societate, în octombrie 2001, Ministerul Finanțelor a
anulat parțial procesul-verbal de control și a dispus efectuarea unui nou control fiscal.
Noul control a avut loc în ianuarie 2002. Inspectorii au constatat că societatea importase 30
518 anvelope pe care le transformase în vederea revânzării. S-a apreciat că transformările respective
nu au fost realizate în conformitate cu prevederile legale și că, în consecință, nu dădeau dreptul la
facilități fiscale. Suma totală pretinsă în temeiul taxelor se ridica la mai mult de 2 miliarde și jumătate
de lei (ROL), la care se adăugau aproximativ 1 miliard ROL cu titlu de majorări și penalități de
întârziere (o sumă totală care echivala cu aproximativ 140 000 EUR).
A. Procedura fiscală
Primul reclamant, acționând în numele societății Supermag Imperial, a contestat în fața
Tribunalului Suceava ajustarea fiscală stabilită ca urmare a controlului care a avut loc în ianuarie
Acesta a susținut că procedeul tehnic de transformare utilizat era recunoscut pe plan intern și
internațional și că acordarea statutului de investitor și a facilităților fiscale era, prin urmare, justificată.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize. În urma acesteia, a reieșit că, dintre 30 518
anvelope în litigiu, numai 464 fuseseră revândute fără a fi fost transformate. În cazul celorlalte,
raportul de expertiză a concluzionat că operațiunile de transformare și de revânzare erau legale și
dădeau dreptul la facilități fiscale aplicabile în regiunile defavorizate.
Prin hotărârea din 17 decembrie 2002, instanța a admis parțial contestația și a exonerat
societatea Supermag Imperial de plata sumelor pretinse, cu excepția taxelor aferente celor 464 de
anvelope netransformate, respectiv un total de 1 447 332 ROL (echivalentul a aproximativ 60 EUR).
Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a fost respins prin hotărârea
definitivă din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, care a confirmat că
transformarea anvelopelor era conformă cu dispozițiile legale și că, prin urmare, societatea avea
dreptul la facilități fiscale.
B. Procedura penală
Parchetul, sesizat de inspectorii fiscali, a început urmărirea penală împotriva primului
reclamant cu învinuirea că societatea Supermag Imperial ar fi beneficiat în mod fraudulos de facilități
fiscale. Acesta a fost reținut și arestat preventiv în perioada 10-29 august 2001.
Organele de urmărire penală au dispus efectuarea mai multor expertize. Primul expert a
apreciat că transformarea anvelopelor era conformă reglementărilor și că, în urma unei compensări
între stocurile societăților Supermag Imperial și Supermag Diversitas, nu lipseau decât 162 de
anvelope. Al doilea expert a opinat că stocurile celor două societăți se compensau integral, astfel
încât nu se crease niciun prejudiciu trezoreriei. În cele din urmă, al treilea expert a ajuns la concluzia
că transformarea și revânzarea anvelopelor nu era conformă reglementărilor legale și că nu se putea
realiza o compensare între stocuri.
Prin hotărârea din 24 martie 2003, Judecătoria Gura Humorului l-a condamnat pe primul
reclamant la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală și la plata prejudiciului către stat.
Primul reclamant a declarat apel și a solicitat achitarea sa, argumentând că, prin
hotărârea definitivă din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Suceava, fuseseră confirmate atât conformitatea
cu dispozițiile legale a transformării anvelopelor, cât și validitatea declarațiilor fiscale și a demersurilor
pentru a beneficia de facilități fiscale.
Prin hotărârea din 20 octombrie 2003, Tribunalul Suceava a admis apelul și a trimis
dosarul spre reexaminare Judecătoriei Gura Humorului. Cele două societăți au fost de asemenea
chemate în procedură pentru a răspunde sub aspect civil în solidar cu primul reclamant.
Prin hotărârea din 15 septembrie 2004, instanța l-a condamnat din nou pe primul
reclamant la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală și la plata în solidar cu cele două
societăți a unor taxe și penalități.
Instanța a apreciat că cele 30 518 anvelope comercializate de societatea Supermag
Imperial nu făcuseră obiectul unei transformări în conformitate cu reglementările legale. De
asemenea, a considerat că 1 444 anvelope lipseau din inventarul celor două societăți și că
documentele contabile nu permiteau să se cunoască care a fost destinația acestora. Astfel a
concluzionat că au fost revândute în mod fraudulos.
Primul reclamant și societatea Supermag Imperial au declarat apel, invocând autoritatea
de lucru judecat a hotărârii din 3 iulie 2003. Au susținut, de asemenea, că absența anvelopelor din
inventar nu permitea să se prezume că acestea fuseseră revândute în mod ilicit și au arătat că spațiul
de depozitare al celor două societăți era comun, ceea ce favorizase o anumită confuzie, remarcată pe
de altă parte de experții contabili.
Prin hotărârea din 14 iunie 2005, Tribunalul Suceava a admis apelul și l-a achitat pe primul
reclamant. Instanța a observat că legalitatea operațiunilor de transformare și de vânzare a anvelopelor
fusese constatată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea din 3 iulie 2003. În ceea ce privește
anvelopele lipsă, instanța și-a însușit argumentul primului reclamant și s-a pronunțat că nu se
demonstrase că acestea fuseseră vândute.
Parchetul a declarat recurs, reiterând argumentele prezentate în rechizitoriu.
Prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2005, secția penală a Curții de Apel Suceava a
casat hotărârea pronunțată în apel și, pe fond, l-a condamnat pe primul reclamant la 2 ani de
închisoare pentru evaziune fiscală cu suspendare.
În ceea ce privește transformarea anvelopelor, curtea de apel a apreciat că procedura
tehnică utilizată nu era conformă reglementărilor legale și că, în consecință, societatea Supermag
Imperial beneficiase în mod nelegal de facilități fiscale. Prin urmare, l-a condamnat pe primul
reclamant, în solidar cu societatea respectivă, la plata taxelor și a penalităților.
Curtea de apel a respins argumentul întemeiat pe autoritatea de lucru judecat a hotărârii
din 3 iulie 2003. Invocând art. 22 C. proc. pen., aceasta a considerat că aprecierea faptelor de către
instanțele civile nu obliga instanța penală care era competentă să determine existența infracțiunii și
vinovăția acuzatului.
În ceea ce privește anvelopele lipsă din inventarul celor două societăți, instanța s-a
pronunțat că pretinsa compensare nu putea avea loc din moment ce fiecare societate trebuia să aibă
patrimoniu și contabilitate separate.
S-a concluzionat că aceste anvelope fuseseră revândute în mod
ilicit și l-a condamnat pe primul reclamant, în solidar cu cele două societăți, la plata taxelor și a
penalități
lor.
Suma totală imputată celor trei reclamante pentru anvelopele transformate și pentru cele
lipsă se ridica la 3 179 000 000 ROL (adică o sumă totală echivalentă cu aproximativ 130 000 EUR).
II. Dreptul intern relevant
Articolele
relevante din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptelor
prevedeau:
Art. 22 alin. (2)
„Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la
existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.”
Art. 44
„Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde
soluționarea cauzei […]
Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune
prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție
Reclamanții, domnul Lungu și societatea Supermag Imperial, susțin că autoritatea de lucru
judecat a hotărârii din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Suceava a fost nerespectată prin condamnarea
penală prin hotărârea din 5 decembrie 2005 a aceleiași curți de apel. Reclamanții invocă încălcarea
dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție.
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o
instanță […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate
împotriva sa.”
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35
lit. a) din Convenție. În plus, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
Argumentele părților
Reclamanții arată că, prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Suceava din 3 iulie 2003, s-
a constatat că operațiunile de transformare și de revânzare a anvelopelor erau conforme cu legislația
în vigoare și că, în consecință, reclamanții au beneficiat în mod legal de facilități fiscale conexe
operațiunilor respective.
Prin urmare, apreciază că, prin repunerea în cauză a acestui aspect, instanțele penale
care i-au condamnat au nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii din 3 iulie 2003 și au adus
atingere cu aceeași ocazie principiului securității juridice și celui al supremației dreptului
Guvernul afirmă că principiul autorității de lucru judecat nu a fost nesocotit în prezenta
cauză din moment ce nu exista o triplă identitate între părțile, obiectul și cauza celor două acțiuni.
În continuare, susține că examinarea de către instanțele penale a situației reclamanților și
în mod special a comportamentului primului reclamant era mai complexă decât cea realizată în cadrul
contenciosului fiscal.
Pe baza probelor depuse la dosar în cursul procesului penal, aceste instanțe au ajuns la
concluzia că operațiunile de transformare a anvelopelor nu erau conforme legislației. Așadar, explică
Guvernul, instanțele au ales să se îndepărteze de aplicarea art. 44 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că
toate elementele fraudei fiscale erau întrunite. Guvernul apreciază că opțiunea nu era arbitrară, ci
temeinic motivată.
Motivarea Curții
Curtea a concluzionat în mai multe rânduri în sensul încălcării art. 6 ca urmare a casării,
printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanțiale și imperative, a unor hotărâri judecătorești
definitive [a se vedea, printre altele, hotărârile
Brumărescu împotriva României
(MC), nr. 28342/95,
pct. 61, CEDO 1999-VII și
Riabyk împotriva Rusiei,
nr. 52854/99, pct. 52 și 56, CEDO 2003-IX, citate
anterior]. De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie și în absența casării unei hotărâri,
repunerea în cauză a soluției adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în
cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art.
6, în măsura în care poate să facă
iluzoriu dreptul de acces la o instanță și să încalce principiul securității juridice (
Kehaya și alții
, citată
anterior, pc
t.
67–70;
Gök și alții împotriva Turciei
, nr.
71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01,
pct. 57-62, 27 iulie 2006, și
Esertas împotriva Lituaniei
, nr. 50208/06, pct. 23–32, 31 mai 2012).
Conform jurisprudenței sale constante, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor
interne. În special, nu îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la erorile de fapt sau de drept
pretins comise de o instanță internă sau de a substitui propria sa apreciere celei a instanțelor interne,
decât dacă și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților garantate
de Convenție [
García Ruiz împotriva Spaniei
(MC), nr. 30544/96, pct. 28–29, CEDO 1999–I].
De asemenea, Curtea observă că, în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat
a unei hotărâri judecătorești definitive implică limitări
ad personam
și
ad rem
(
Esert
as
, citată anterior,
pct. 22).
În prezenta cauză, chiar admițându-se că nu exista nici identitate de părți, nici identitate
de obiect al celor două proceduri interne, Curtea constată că procedura fiscală și cea penală vizau
aceeași chestiune determinantă
pentru soluționarea acestora, respectiv încadrarea juridică a
acelorași operațiuni de transformare și de revânzare a anvelopelor (
mutatis mutandis, Siegle
împotriva României
, nr. 23456/04, pct. 36, 16 aprilie 2013).
În această privință, observă că, în cadrul procedurii contencioase fiscale inițiate de
reclamanți, prin hotărârea definitivă din 3 iulie 2003, secția comercială a Curții de Apel Suceava, după
examinarea elementelor de probă propuse și dezbătute de părți, a concluzionat că operațiunile de
transformare și de revânzare a anvelopelor fuseseră legale și că acestea dădeau dreptul la facilități
fiscale. În consecință, a admis acțiunea formulată de reclamanți împotriva procesului-verbal prin care
li se imputau taxe și penalități pentru operațiunile respective (a se vedea supra, pct. 13).
Cu toate acestea, în cadrul procesului penal declanșate ca urmare a plângerii Direcției
Generale a Finanțelor Publice formulate împotriva primului reclamant, secția penală a aceleiași curți
de apel, pe baza unei noi expertize, a revenit aspra concluziei respective, apreciind de această dată,
prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2005, că aceste operațiuni erau ilegale și că pe baza
acestora, reclamanții au beneficiat în mod necuvenit de facilități fiscale (a se vedea supra, pct. 25).
În această privință, Curtea a constatat că opiniile experților erau divergente (a se vedea
supra, pct. 15). Curtea reamintește că, în orice caz, faptul că pot exista mai multe opinii pe marginea
unui subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru a fi adusă atingere principiului securității
raporturilor juridice. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și
imperioase impun acest lucru (
SC Mașinexportimport
Industrial Group SA împotriva României
, nr.
22687/03, pct. 32, 1 decembrie 2005).
Or, în speță, în prezenta speță, nici un element de acest tip nu poate justifica un astfel de
revirimen
t.
Chiar admițând că, în cadrul celui de-al doilea proces, secția penală a curții de apel s-a
axat mai mult pe situația reclamanților și că aceasta a urmărit să corecteze pretinsele erori comise de
secția comercială, Curtea consideră că nu ar trebui să le revină reclamanților sarcina de a suporta
eventualele carențe ale autorităților judiciare (
mutatis mutandis, Amurăriței împotriva României
, nr.
4351/02, pct. 36, 23 septembrie 2008).
Cu siguranță, în acest caz nu este vorba despre casarea unei hotărâri judecătorești
„irevocabile” și care a dobândit autoritate de lucru judecat (a se compara cu
Brumăres
cu
, citată
anterior, pct. 62). Însă derularea simultan și în paralel a două proceduri independente având ca obiect
aceleași fapte, care a determinat secția penală a curții de apel să ajungă la o nouă apreciere a
faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secției comerciale a aceleiași curți de apel, a
adus atingere principiului securității juridice (
mutatis mutandis
,
Siegle
, citată anterior, pct. 38).
Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluționată și care
făcuse obiectul unei hotărâri definitive, și în absența oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat
principiul securității raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanților la un
proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție.
Prin urmare, această prevedere din Convenție a fost încălcată.
II. Cu
privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție
Reclamanții se plâng de atingerea adusă dreptului la respectarea bunurilor lor, ca urmare
a condamnării lor la plata taxelor și a penalităților de care fuseseră exonerați în temeiul hotărârii
definitive din 3 iulie 2003. Aceștia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Guvernul contestă acest argument.
Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat de cel examinat anterior și, prin
urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
Având
în vedere constatarea sa cu privire la art. 6 § 1 (supra, pct. 48), Curtea consideră
că nu este necesar să se examineze dacă, în speță, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la celelalte capete de cerere
Invocând art. 7 din Convenție și art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, primul reclamant
consideră că, prin condamnarea sa pentru evaziune fiscală a fost nesocotit principiul legalității
incriminării.
Din perspectiva art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de condamnarea lor pentru
presupusa revânzare a anvelopelor care lipseau din inventarul celor două societăți, denunțând o
procedură inechitabilă.
Guvernul adresează Curții solicitarea de a constata că, în speță, nu s-a adus nicio
atingere drepturilor reclamanțilo
r.
Ținând seama de ansamblul elementelor de care dispune și în măsura în care este
competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea nu constată nicio încălcare
aparentă a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, Curtea consideră că acest
capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4
din Convenție.
I
V
. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
Conform art. 41 din Convenție:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă
dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor
acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamanții consideră că hotărârea Curții ar putea constitui o reparație echitabilă
suficientă din moment ce dreptul intern permite redeschiderea procedurii penale.
Guvernul ia act de absența cererii de reparație a prejudiciului material și confirmă
posibilitatea de a fi obținută redeschiderea procedurii.
59În speță, Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție ca urmare a nerespectării
dreptului la un proces echitabil. Curtea observă, în continuare, că, atunci când constată încălcarea
drepturilor unui reclamant sub acest aspect, art. 465 alin. (1) din noul Cod de procedură penală român
permite revizuirea unui proces în plan intern.
Constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenție oferind dreptul la redeschiderea, la cererea
reclamanților, a procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor acestui articol, Curtea apreciază că
această constatare constituie în sine o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit
de reclamanți.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamanții nu au formulat nicio cerere în acest sens.
,
Pentru aceste motive
în unanimitate,
CURTEA:
1
Declară
cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanții
domnul Lungu și societatea Supermag Imperial și întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție și pe art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2.
Hotărăște
că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;
3.
Hotărăște
că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art.
1 din
Protocolul nr. 1 la Convenție;
4.
Hotărăște
că prin constatarea unei încălcări se oferă o reparație echitabilă suficientă pentru
prejudiciul suferit de reclamanți.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 21 octombrie 2014, în temeiul
art. 77 § 2 și 3 din Regulament.
JOSEP CASADEVALL
Marialena Tsirli
,
,
,
PREȘEDINT
E
Grefier adjunct