CASE OF COLAC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6+6-3-d - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Fair hearing) (Article 6-3-d - Examination of witnesses;Article 6 - Right to a fair trial)
CASE OF COLAC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)
Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
HOTĂRÂR
EA
din 10 februarie 2015
Cauza Colac împotriva României
(Cererea nr. 26504/06)
Strasbou
rg
Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi
modificări de formă.
În Cauza Colac împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep
Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popovič, Johannes Silvis, Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc, judecători
,
și Stephen Phillips, grefier de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 ianuarie 2015,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDUR
A
La originea cauzei se află cererea nr. 26504/06 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant
român, domnul Doru Colac („
reclamantu
l
”), a sesizat Curtea la 6 iunie 2006, în temeiul art. 34 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („
Convenția
”).
Reclamantul a fost reprezentat de domnul M. Smău, avocat în Iași. Guvernul român („Guvernul”) a fost
reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul a susținut, în special, că dreptul său la un proces echitabil garantat prin art. 6 din
Convenție a fost încălcat deoarece nu a putut examina toți martorii ale căror declarații au servit drept temei
principal pentru condamnarea sa.
La 21 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
Reclamantul s-a născut în 1969 și locuiește în Iași.
La 20 februarie 2003, Parchetul Iași l-a pus sub acuzare pe reclamant și pe un terț pentru proxenetism
și pentru lipsire de libertate în mod ilegal. A reținut, printre altele, că a existat o suspiciune rezonabilă că
reclamantul și celălalt acuzat au amenințat și au forțat cinci fete minore să se prostitueze, respectiv C.R.R.,
M.A.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
ș
i G.S.S. A luat în considerare mărturii, inclusiv declarațiile celor cinci fete, procesele-
verbale întocmite după confruntarea martorilor, un raport de cercetare întocmit la domiciliul reclamantului, o
listă cu telefoane, dosarul medical al reclamantului, declarațiile sale și cele ale celuilalt acuzat.
Procedura în primă instanță
Între 20 martie 2003 și 17 iunie 2004, Judecătoria Iași a amânat procedura de cincisprezece ori pentru
a permite, printre altele, citarea martorilor care fuseseră audiați în timpul urmăririi penale. În ședințele din 2
și 30 octombrie 2003, avocatul reclamantului a solicitat instanței să audieze martorii menționați anterior.
Instanța a dispus ca începând cu 27 noiembrie 2003 orice martor care refuza să compară să fie amendat.
Între 12 mai 2003 și 3 martie 2004, s-a încercat de șaptesprezece ori executarea mandatelor de
aducere emise de instanța de judecată pentru unii dintre martori pentru a compărea în fața sa. Conform
rapoartelor de executare a mandatelor, martorii părăsiseră țara (M.M.K.,
F
.
P
.
D. și I.A.
P
.
), se mutaseră la o
adresă necunoscută (
T
.
E.
P
.
, C.R.R., C.R. și G.C.R.)
sau nu putuseră fi găsiți acasă (I.I.C.). I.I.C. locuia încă
la adresa indicată dar nu a putut fi găsit acasă. C.R.R., astfel cum au confirmat vecinii săi, își schimbase
numele și se mutase la o adresă necunoscută cu ani în urmă.
T
.
E.
P
.
n
u mai locuia la adresa cunoscută de
autorități; acesta își vânduse apartamentul și nu figura cu un altul declarat. Conform informațiilor disponibile,
emigrase în Statele Unite ale Americii. M.M.K., care era cetățean străin, părăsise teritoriul țării la o dată
nespecificată și către o destinație necunoscută, în timp ce mamele lui
F
.
P
.
D. și I.A.P au declarat că fiicele lor
au părăsit țara pentru Veneția, Italia și Austria în noiembrie 2002 și, respectiv, la 18 martie 2003 și că nu le
cunosc adresele acestora. Potrivit rudelor lui I.A.
P
.
a
ceasta se căsătorise, își schimbase numele și nu
planifica să se întoarcă în România în viitorul apropiat deoarece era însărcinată. Vecinii lui
F
.
P
.
D. au
confirmat declarațiile mamei acesteia. G.C.R. își schimbase numele și potrivit vecinilor săi se mutase cu
multă vreme în urmă la o adresă necunoscută. Adresa lui C.R. nu era corectă și nimeni cu numele
martorului nu locuise la adresa respectivă.
Judecătoria Iași a solicitat în repetate rânduri Serviciului de Evidență al Populației Neamț, Serviciului
Român de Pașapoarte și Biroului Vamal de Frontieră Iași să furnizeze informații despre localizarea martorilor
care nu compăruseră în fața instanței, respectiv E.
P
.
, M.M.K.,C.R.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
,G.C.R. și I.I.C. În ședința
din 27 noiembrie 2003, instanța a observat că Serviciul de Evidență al Populației Neamț confirmase că
G.C.R. își schimbase numele în G.C.G. și a continuat să îl citeze sub ambele nume. La 22 decembrie 2003,
Postul de Poliție Crețești a informat instanța că potrivit rudelor lui I.A.
P
.
, aceasta părăsise țara căsătorindu-
se cu un cetățean turc și a confirmat că aceasta își schimbase numele și avea reședința la o adresă
necunoscută din Austria. Autoritățile au oferit instanțelor informațiile disponibile cu privire la martorii
menționați mai sus și care nu putuseră fi localizați și au declarat în mod repetat că nu aveau alte înregistrări
privind adresele curente și valabile ale acestora.
Prin încheierile din 4 septembrie 2003, 8 ianuarie, 5 februarie și 3 iunie 2004, Judecătoria Iași a
reținut că pe baza informațiilor conținute de rapoartele de punere în aplicare a mandatelor de aducere
întocmite de agenții competenți în acest sens,
Serviciul de Evidență al Populației Neamț, Serviciul Român
de Pașapoarte, Biroul Vamal de Frontieră Iași, Penitenciarul Iași și Inspectoratul de Poliție Județean Iași
audierea martorilor C.R., G.C.R.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
,
T
.
E.
P
.
, M.M.K. și I.I.C nu era posibilă. A invocat art. 327 din
vechiul Cod de procedură român și a reținut că declarațiile martorilor G.C.R.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
,
T
.
E.
P
.
ș
i I.I.C.
date în etapa urmăririi penale să fie citite înaintea instanței la finalul etapei de cercetare judecătorească a
procedurii. Cu excepția declarației lui I.I., nu există nicio probă la dosarul cauzei care să confirme că
declarațiile martorilor respectivi au fost citite în fața instanței.
La 8 ianuarie 2004, I.I.C. a luat parte la o ședință de judecată în fața Judecătoriei Iași, însă nu a fost
ascultat în instanță deoarece avocatul ales al reclamantului nu a fost prezent. Instanța a amânat judecata
pentru o oră mai târzie în aceeași zi în așteptarea avocatului reclamantului. I.I.C. a informat instanța că nu
putea aștepta deoarece urma să suporte o intervenție chirurgicală. Acesta a solicitat să fie citat pentru
următoarea ședință și a promis să prezinte documentele care să facă dovada necesității tratamentului
medical. Instanța a observat că martorul nu avea o adresă înregistrată în Iași. Până la ora la care s-a reluat
procedura în aceeași zi, I.I.C. părăsise instanța. Acesta nu a luat parte la nicio ședință ulterioară, iar
autoritățile nu au reușit să-l localizeze, deși au încercat de asemenea să îl citeze la adresa neînregistrată
menționată mai sus.
Unii dintre martorii care au făcut declarații împotriva reclamantului în timpul urmăririi penale au fost
localizați de către autorități și aduși în fața instanței.
La 2 și la 30 octombrie, la 27 noiembrie 2003 și la 1 aprilie 2004, Judecătoria Iași i-a ascultat pe M.A.,
G.S.S., D.
V
.
D.,
F
.
H.A. și J.L.A. Instanța a respins cererea lui M.A. de a fi ascultată în absența reclamantului.
M.A. a declarat printre altele că reclamantul a amenințat-o și a obligat-o să se prostitueze. Nu întâlnise nicio
altă fată cu excepția lui C.R.R. și îi fusese vândută reclamantului de către I.I.C. G.S.S. și-a retractat
depoziția sa anterioară dată în timpul urmăririi penale și a declarat că autoritățile au obligat-o să îl acuze pe
reclamant de proxenetism. D.V.D. a confirmat declarațiile sale anterioare date în timpul urmăririi penale.
Acesta a susținut că nu îl cunoștea pe reclamant. Deși întreținuse relații sexuale cu câteva dintre fetele pe
care le întâlnise în clubul presupus a fi condus de către reclamant, acesta nu plătise pentru ele. L.A.J. și-a
retras depoziția dată în etapa urmăririi penale, a negat că îl cunoștea pe reclamant sau că ar fi fost întrebat
anterior de autorități dacă plătise pentru relații sexuale.
Printr-o încheiere din 3 iunie 2004, Judecătoria Iași a respins, printre altele cererea depusă de
avocatul reclamantului de a amâna judecata pentru a-i permite să îl localizeze pe I.I.C. și să îl aducă în fața
instanței în calitate de martor. Presupunând că I.I.C. urma să fie ascultat de instanță, acesta nu examinase
în detaliu dosarul pentru a putea formula concluzii în numele reclamantului. Instanța i-a respins cererea,
reținând că se pronunțase deja că era imposibil ca I.I.C. să fie ascultat și că absența martorului nu împiedica
examinarea fondului cauzei.
La aceeași dată, depoziția lui I.I.C. din etapa urmăririi penale a fost citită în fața instanței. Ulterior,
instanța a încuviințat ca părțile să formuleze concluzii orale pe fondul cauzei și a admis o cerere depusă de
avocatul reclamantului de amânare a procedurii pentru a permite părților să depună concluzii scrise pe
fondul cauzei.
Printr-o hotărâre din 22 iunie 2004, Judecătoria Iași l-a achitat pe reclamant de învinuirea de lipsire
de libertate în mod ilegal, l-a condamnat pentru proxenetism și i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de
nouă ani. A reținut că faptele cauzei au fost stabilite pe baza declarațiilor date de C.R. și de G.C.R.;
declarațiile fetelor obligate să se prostitueze, respectiv C.R.R., G.S.S.,
F
.
P
.
D. și M.A. – acestea au arătat
cum l-au întâlnit pe reclamant și pe celălalt acuzat și cum s-au prostituat; au oferit detalii despre modul în
care erau contactate de clienți, banii oferiți reclamantului și înfățișarea unora dintre clienți; raportul cercetării
realizate la domiciliul reclamantului; descrierea obiectelor găsite la domiciliul reclamantului și care aparțineau
lui C.R.R.; scrisoarea primită de I.A.
P
.
d
e la mama sa, care făcea referire la zvonuri potrivit cărora fiica sa și
celelalte fete se prostituau; lista apelurilor telefonice efectuate de pe telefonul reclamantului, care stabileau
contactul telefonic dintre reclamant, celălalt acuzat și unii dintre clienții care îl contactaseră pe celălalt acuzat
sau cu care I.A.
P
.
î
ntreținuse relații sexuale, respectiv M.M.K., S.S., K.S.E., N.K.,
Y
.
F
.
,
F
.
H.A.,
T
.
E.
P
.
ș
i O.K.;
și mărturiile depuse de martorii I.I.C., D.
V
.
D.,
T
.
E.
P
.
,
F
.
H.A., J.L.A. și M.M.K. din etapa urmăririi penale a
procesului, care stabileau, cu ajutorul listei apelurilor telefonice și a declarațiilor celor cinci fete minore,
implicarea reclamantului în proxenetism. Instanța a observat că numai M.A. și D.V.D. și-au menținut
declarațiile date în etapa urmăririi penale a procedurii. În plus, a observat că
C.R., G.C.R., I.A.
P
.
,
F
.
P
.
D.,
I.I.C.
T
.
E.
P
.
ș
i M.M.K. nu au putut fi ascultați în calitate de martori de către instanță. În plus, martorii G.S.S.,
J.L.A. și
F
.
H.A., precum și celălalt acuzat, și-au modificat substanțial declarațiile date în etapa urmăririi
penale a procedurii, afirmând că nu plătiseră niciodată pentru a întreține relații sexuale. Având în vedere
martorii aflați în opoziție și declarațiile celuilalt acuzat, instanța a decis să ia în considerare numai acele
mărturii care fuseseră confirmate de alte probe aflate la dosar. În consecință, a apreciat că mărturiile depuse
de martori și de celălalt acuzat în etapa urmăririi penale a procedurii erau corecte deoarece fuseseră oferite
la o dată mai apropiată de cea a faptelor nelegale și de asemenea se coroboraseră cu restul probelor aflate
la dosar. În plus, a respins depoziția lui G.S.S. și pe cele ale inculpaților date înaintea instanței deoarece
conțineau mai multe inadvertențe.
Reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii, argumentând că instanța le citase în calitate de
martori, însă nu le citase și în calitate de victime, pe cele cinci fete care ar fi fost forțate să se prostitueze. În
plus, declarațiile celor cinci fete nu erau susținute de nicio altă probă, iar toate victimele presupuselor sale
fapte nelegale ar fi trebuit să fie ascultate de instanță.
Procedura în fața instanței de al doilea grad de jurisdicție
Printr-o hotărâre din 17 octombrie 2005, Tribunalul Iași a admis în parte apelul reclamantului în
privința încadrării infracțiunii sale, a menținut pedeapsa aplicată și a respins celelalte puncte ale apelului
formulat. A
reținut că având în vedere natura faptei nelegale de care fusese acuzat reclamantul, nu ar fi fost
justificat să fie citate în calitate de victime fetele care fuseseră forțate să se prostitueze. În plus, reclamantul
nu poate invoca omisiunea instanței de a proceda astfel atât timp cât nu i-a fost adusă nicio atingere
interesului său personal. În ceea ce privește faptele stabilite în primă instanță, curtea de apel a reținut că
acestea au fost confirmate de probele aflate la dosar. În special, mărturiile celor cinci fete, C.R.R., M.A.,
I.A.
P
.
,
F
.
P
.
D. și G.S.S. au fost coroborate cu mărturiile depuse de
T
.
E.
P
.
,
Y
.
F
.
, N.K., K.S.E. și S.S, care cu
ajutorul celuilalt acuzat alături de reclamant, plătiseră pentru a întreține relații sexuale cu mai multe fete.
I.I.C. a depus mărturie că reclamantul era interesat să întâlnească fete care doreau să părăsească țara și să
lucreze ca dansatoare în baruri, iar G.C. îi condusese în mod repetat pe reclamant și pe fete în diferite
hoteluri. În consecință, curtea de apel a considerat că instanța de prim grad l-a condamnat în mod corect pe
reclamant pentru proxenetism.
Reclamantul a formulat recurs împotriva hotărârii. Printre altele, acesta a argumentat că instanța le
citase în calitate de martori, însă nu le citase și în calitate de victime, pe cele cinci fete care ar fi fost forțate
să se prostitueze. În plus, cercetarea judecătorească a fost inadecvată deoarece probele nu au fost
administrate în mod public.
Procedura în fața instanței de ultim grad de jurisdicție
În cadrul ședinței din 9 februarie 2006 în fața Curții de Apel Iași, avocatul reclamantului a reiterat
unele dintre argumentele pe care le invocase în fața instanței de al doilea grad de jurisdicție. În plus, acesta
a susținut că unii martori, inclusiv A.
P
.
, G.C., O.
P
.
, nu au fost ascultați direct de instanța de prim grad și că
instanța nu a motivat omisiunea sa de a-i audia pe aceștia. De asemenea, adresa de pe citațiile destinate lui
I.I.C era incompletă. Citațiile au fost trimise într-o localitate din județul Neamț, deși Serviciul de Evidență al
Populației Neamț declarase că martorul nu figura ca înregistrat acolo. Instanțele au omis să asculte și alți
martori, inclusiv C.Z., și să ia măsurile necesare pentru ca martorii respectivi să fie aduși înaintea lor. În
consecință, a solicitat instanței să caseze hotărârile instanțelor inferioare și să dispună reexaminarea tuturor
probelor aflate la dosar.
Prin hotărârea definitivă din 21 februarie 2006, Curtea de Apel Iași a admis în parte recursul
reclamantului în măsura în care a redus pedeapsa cu închisoarea aplicată acestuia la opt ani și a respins
restul motivelor de recurs. A reținut că instanțele inferioare au stabilit în mod corect faptele cauzei și
vinovăția reclamantului pe baza probelor administrate în etapa urmăririi penale a procedurii și le-a confirmat
în cadrul procesului. Faptul că fetele forțate de către acesta să se prostitueze au fost citate în cadrul
procesului nu în calitate de victime, ci de martori, nu reprezenta un argument pe care reclamantul să îl poată
invoca atât timp cât interesului său personal nu îi fusese adusă atingere. În ceea ce privește probele care
stabileau faptele cauzei, instanța a reiterat motivarea instanței de al doilea grad de jurisdicție. În plus, nu
sunt întemeiate argumentele reclamantului potrivit cărora instanța nu a administrat și nu a examinat direct
toate probele adunate pe parcursul etapei urmăririi penale a procedurii, dreptul său la apărare nu a fost
respectat și dezbaterile nu au fost contradictorii. O instanță poate lua în considerare declarațiile din etapa
urmăririi penale a procedurii sau pe cele date înaintea instanței dacă aceasta a fost convinsă că numai unele
dintre ele reflectă adevărul și au fost coroborate cu probele aflate la dosar. O instanță poate lua în
considerare declarațiile date în etapa urmăririi penale a procedurii dacă a fost imposibil să fie ascultați în
mod direct martorii. O hotărâre nu poate fi casată pe motiv că un martor nu a fost ascultat în mod direct de
instanță decât dacă i s-a adus atingere uneia dintre părți.
În prezenta cauză, instanțele inferioare au admis
cererile reclamantului de a audia martorii care depuseseră mărturie în etapa urmăririi penale a procedurii și
au luat toate măsurile pentru a se asigura că aceștia se vor prezenta la proces. Hotărârile instanțelor
inferioare nu au putut fi casate deoarece acestea motivau imposibilitatea lor de a audia anumiți martori,
respectiv din cauză că aceștia părăsiseră țara, iar declarațiile au fost citite în cadrul ședinței publice. În
consecință, instanțele inferioare au urmat procedura corectă pentru a stabili vinovăția reclamantului, utilizând
probele strânse atât în etapa urmăririi penale, cât și în cea contencioasă a procedurii.
La 3 octombrie 2006, reclamantul a formulat o contestație în anulare, solicitând casarea hotărârii
definitive din 21 februarie 2006. Acesta a argumentat că dreptul său la apărare a fost încălcat la 9 februarie
2006 deoarece nu a putut lua parte la ședințele ținute în fața instanței de ultim grad de jurisdicție din cauza
stării sale grave de sănătate și, prin urmare, nu a putut solicita probe suplimentare.
La 31 octombrie 2006, Curtea de Apel Iași a admis contestația în anulare formulată de reclamant, a
casat hotărârea din 21 februarie 2006 și a dispus ca instanța de ultim grad de jurisdicție să reexamineze
recursul introdus de reclamant împotriva hotărârii din 17 octombrie 2005 deoarece acesta nu putuse lua
parte la ședințele ținute în fața instanței de ultim grad din cauza stării sale de sănătate.
La 1 martie 2007, reclamantul a depus motivele recursului în fața instanței de ultim grad de jurisdicție.
Acesta a argumentat, printre altele, că unii dintre martori, printre care A.
P
.
, G.C., O.
P
.
, nu au fost ascultați.
În plus, instanța de prim grad respinsese cererea pentru o nouă citare a martorului I.I.C., a cărui mărturie
fusese relevantă în cauză. Alți martori, inclusiv C.Z., nu fuseseră de asemenea ascultați și nu fuseseră luate
măsuri pentru a fi aduși în fața instanței de prim grad de jurisdicție.
Prin hotărârea definitivă din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis în parte recursul
reclamantului declarat împotriva hotărârii din 17 octombrie 2005 și i-a redus pedeapsa cu închisoarea la
șapte ani. A reținut că instanțele de prim și de al doilea grad de jurisdicție au avut un rol activ și au strâns
toate probele relevante pentru cauză. Acestea au luat cu diligență
toate măsurile pentru a asculta în mod
direct mărturiile și pentru a verifica argumentele în apărare ale reclamantului. Acestea au avut motive
întemeiate pentru a nu asculta direct toate victimele și martorii în cauză, anume că persoanele în cauză
părăsiseră țara. În consecință, instanțele au aplicat art. 327 C. proc. pen.
Circumstanțele de fapt au fost
stabilite pe baza declarațiilor lui C.R. și G.C.R.; a declarațiilor fetelor forțate să se prostitueze, respectiv,
C.R.R., G.S.S.,
F
.
P
.
D. și M.A., care au descris cum i-au întâlnit pe inculpați și cum s-au prostituat și au oferit
detalii despre modul în care erau contactate de clienți și despre banii primiți de reclamant; a raportului
întocmit în urma cercetării realizate la domiciliul reclamantului; a raportului care conținea descrierea
obiectelor aparținând lui C.R.R., care fuseseră găsite la domiciliul reclamantului; a scrisorii primite de I.A.
P
.
de la mama sa, care a fost găsită la domiciliul reclamantului; a listei apelurilor telefonice efectuate de la
telefonul reclamantului, care stabileau contactul telefonic dintre inculpați și unii dintre clienții care îl
contactaseră pe reclamant și pe celălalt acuzat sau cu care I.A.
P
.
î
ntreținuse relații sexuale; și a declarațiilor
în calitate de martori date de I.I.C., D.
V
.
D.,
T
.
E.
P
.
,
F
.
H.A., J.L.A. și de M.M.K.
Alte informații relevante
La o dată nespecificată, Parchetul Iași a început urmărirea penală față de martorul G.S.S. pentru
mărturie mincinoasă, martor care își schimbase depoziția dată în primă instanță în favoarea reclamantului.
Printr-o ordonanță din 15 iunie 2006, Parchetul Iași a dispus încetarea urmăririi penale față de G.S.S.
pentru mărturie mincinoasă pe motiv că fapta sa nu întrunea gradul de pericol social necesar pentru a
constitui o infracțiune, iar instanțele naționale nu au luat în considerare depoziția sa dată în timpul
procesului. Cu toate acestea, G.S.S. a fost amendată cu suma de 1.000 RON (aproximativ 200 EUR) pentru
comportamentul său. G.S.S. nu a contestat măsura în fața instanțelor interne.
II. Dreptul intern relevant
Art. 327(3) din vechiul Cod de procedură penală român prevedea că atunci când
ascultarea vreunuia
dintre martori nu mai era posibilă, instanța ar trebui să dispună citirea depoziției date de acesta în etapa
urmăririi penale și să țină seama de ea la judecarea cauzei.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție
Reclamantul s-a plâns că procesul său nu a fost echitabil în măsura în care nu a putut confrunta toți
martorii ale căror declarații au servit ca temei pentru condamnarea sa. Acesta a invocat art. 6 din Convenție,
care, în măsura relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanță […],
care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa
...
Orice persoană acuzată de o infracțiune are următoarele garanții minime:
...
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor
apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării;”
...”
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea
constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a)
din Convenție. În continuare, constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este
necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
Argumentele părților
Reclamantul a arătat că în cauza sa a fost crucial ca martorii acuzării să fie ascultați direct de
instanță în prezența sa și a avocatului său deoarece martorii fuseseră ascultați numai în etapa urmăririi
penale a procedurii de către un procuror fără ca el sau avocatul său să fie prezenți. În plus, legislația internă
relevantă în vigoare la momentul la care martorii acuzării au fost ascultați nu a permis ca inculpatul să ia
parte la audierea martorilor în etapa urmăririi penale a procedurii.
Reclamantul a susținut că instanțele interne au omis să asculte în mod direct aproape toți martorii.
Numai M.A. a fost adusă înaintea instanței și a confirmat depoziția sa anterioară. În plus, a contestat
argumentul Guvernului potrivit căruia acesta avusese oportunitatea de a examina martorii în fața instanței.
Reclamantul a argumentat, de asemenea, că instanțele interne nu au demonstrat suficientă diligență
atunci când au citat martorii pentru a se înfățișa înaintea lor. În special, citațiilor emise în primă instanță le-au
lipsit fie informațiile cu privire la identitatea martorilor, fie au fost ilizibile. În plus, autoritățile interne au luat
măsuri pentru a intimida și a influența martorii. În special, acestea au inițiat acțiuni în justiție pentru mărturie
mincinoasă împotriva lui G.S.S. după ce a decis înaintea instanței de prim grad să își modifice depoziția pe
care o dăduse în etapa urmăririi penale a procedurii.
Potrivit reclamantului, condamnarea sa s-a bazat într-o măsură decisivă pe declarațiile martorilor pe
care el nu a avut ocazia să îi examineze. În plus, autoritățile nu au depus eforturi rezonabile pentru a asigura
prezența înaintea instanței a martorilor relevanți. Chiar dacă pedeapsa sa a fost în cele din urmă redusă,
instanțele interne s-au bazat în continuare pe mărturiile martorilor pe care reclamantul nu a avut ocazia să îi
confrunte direct.
Guvernul a argumentat că deși dreptul individual de a examina martorii ale căror declarații au servit
ca temei pentru condamnare era important, acesta nu era absolut și dacă era necesar, era supus anumitor
restricții. A susținut de asemenea că reclamantul a fost asistat de un reprezentant legal atât pe durata etapei
urmăririi penale, cât și a etapei judecății. Cu toate că acesta și reprezentantul său legal nu au fost prezenți
atunci când martorii au fost audiați în etapa urmăririi penale a procedurii, reclamantul a avut ocazia să îi
examineze înaintea instanțelor interne. Astfel, M.A. a fost audiată de instanțele interne în prezența
reclamantului și a avocatului său. În plus, G.S.S. și-a schimbat depoziția dată în etapa urmăririi penale a
procedurii, însă a fost găsită vinovată de mărturie mincinoasă.
Guvernul a argumentat că la baza condamnării reclamantului nu s-au aflat exclusiv declarațiile
martorilor. Instanțele interne au luat în considerare și alte probe relevante. Acestea au realizat aprecierea
completă a probelor disponibile, au coroborat probele în acuzare și au oferit temeiuri pentru respingerea
probelor în apărarea sa.
Guvernul a subliniat că audierea martorilor de către instanțele interne a fost îngreunată și mai mult de
relația deosebită dintre reclamant și victimele sale. În special, acestora le era frică de el, așa cum o
demonstrează cererea lui M.A. de a fi ascultată în absența reclamantului.
Guvernul a susținut că procedura inițiată împotriva reclamantului nu a fost arbitrară. Reclamantul și
avocatul său ales au avut ocazia să formuleze argumentele în apărare în fața instanțelor și să îi adreseze
întrebări lui M.A. pentru a clarifica circumstanțele cauzei. Instanțele au ascultat nemijlocit toți martorii care
au luat parte la ședințe, nu au luat în considerare declarațiile neconvingătoare, oferind motive întemeiate în
acest sens și au depus eforturi substanțiale pentru a găsi acei martori care nu s-au înfățișat în fața lor
înainte de a concluziona că era imposibil ca aceștia să fie audiați. În plus, o mărturie crucială depusă în
etapa urmăririi penale a procedurii a fost citită în fața instanței.
Motivarea Curții
Curtea reamintește că garanțiile consacrate de art. 6 § 3 lit. d) reprezintă aspecte specifice dreptului
la un proces echitabil, prevăzut la aliniatul 1 din această dispoziție, care trebuie luate în considerare în
cadrul oricărei evaluări a caracterului echitabil al procedurii. Din acest motiv, Curtea consideră necesar să
examineze plângerea din perspectiva celor doua dispoziții coroborate [a se vedea,
Al-Khawaja și Tahery
împotriva Regatului Unit
(MC), nr. 26766/05 și 22228/06, pct. 118, CEDO 2011, și
Aigner împotriva Austriei
,
nr. 28328/03, pct. 33, 10 mai 2012].
Principala preocupare a Curții în temeiul art. 6 § 1 este să evalueze caracterul echitabil al procesului
penal în ansamblu [a se vedea, printre altele,
Taxquet împotriva Belgiei
(MC), nr. 926/05, pct. 84, CEDO
2010). În realizarea acestei evaluări, Curtea va examina procesul în ansamblu, având în vedere dreptul la
apărare, dar și, de asemenea, interesul public, precum și cel al victimelor ca infracțiunea respectivă să fie
instrumentată în mod corespunzător [a se vedea,
Gäfgen împotriva Germaniei
(MC), nr. 22978/05, pct. 175,
CEDO 2010) și, atunci când este necesar, Drepturile martorilor (a se vedea, printre multe altele,
Doorson
împotriva Țărilor de Jos
, 26 martie 1996, pct. 70,
Culegere de hotărâri și decizii
1996-II). În acest context, a
reamintit, de asemenea, că admisibilitatea probelor este o chestiune care trebuie reglementată prin legislația
națională și de instanțele naționale, iar unica preocupare a Curții este să examineze dacă procesul s-a
derulat în mod echitabil (a se vedea supra,
Al-Khawaja și Tahery
, pct. 118).
Art. 6 § 3 lit. d) consacră principiul potrivit căruia înainte de condamnarea unui acuzat, toate probele
împotriva acestuia trebuie prezentate, în mod obișnuit, în ședință publică, în prezența acestuia, în scopul
dezbaterii contradictorii. Principiul fundamental este acela că un inculpat într-un proces penal ar trebui să
aibă posibilitatea efectivă de a contesta probele în acuzare. Sunt posibile excepții de la acest principiu, dar
acestea nu trebuie să încalce dreptul la apărare, care, ca regulă, impune nu numai ca un inculpat să
cunoască identitatea acuzatorilor săi astfel încât să fie în măsură să conteste probitatea și credibilitatea lor,
dar și ca acuzatul să aibă posibilitatea adecvată și corespunzătoare de a confrunta și de a adresa întrebări
martorilor în acuzare, fie când martorul dă declarația sa sau într-o etapă ulterioară a procesului (a se vedea
Gabrielyan împotriva Armeniei
, nr. 8088/05, pct. 76, 10 aprilie 2012, și
Solakov împotriva Fostei Republici
Iugoslave a Macedoniei
, nr. 47023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).
Curtea observă că prezenta cerere nu privește martorii a căror identitate nu a fost dezvăluită
acuzatului. În prezenta cauză, un număr semnificativ al victimelor și al martorilor la evenimentele contestate,
respectiv C.R., G.C.R., C.R.R.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
, I.I.C.,
T
.
E.
P
.
, M.M.K.,
Y
.
F
.
, N.K., K.S.E., S.S. și G.C., au
refuzat să depună mărturie în instanță și astfel nu au putut fi audiați de către instanța de judecată. Nici
apărarea nu a putut să îi examineze sau să le observe comportamentul în cadrul interogatoriului pentru a-și
forma propriul punct de vedere asupra probității și credibilității lor. Fără a aduce atingere hotărârii Curții de
Apel Iași din 21 februarie 2006, cu excepția mărturiei lui I.I.C., nu există nicio probă în dosar că declarațiile
date în etapa urmăririi penale a procedurii de către martorii menționați mai sus în prezența unui procuror au
fost citite efectiv în proces înainte de a fi admise ca probe de către instanțele interne. Reiese din probele
aflate la dosar și din susținerile părților că atunci când martorii au fost examinați în etapa urmăririi penale a
procedurii, reclamantul și reprezentantul său legal nu erau prezenți.
Astfel, apărarea nu a avut ocazia de a
confrunta martorii respectivi în nicio etapă a procesului.
În ceea ce privește admiterea declarațiilor unor martori care nu s-au prezentat în instanță și care nu
au putut fi interogați de către acuzat în nicio etapă a procesului, Curtea a clarificat în hotărârea sa
pronunțată în cauza
Al-Khawaja și Tahery
(citată supra, pct. 119 și 147) că pentru a determina dacă
admiterea unor astfel de probe era compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, trebuia să se stabilească
mai întâi că exista un motiv bun pentru neprezentarea martorilor. În al doilea rând, atunci când depoziția unui
martor absent era temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, erau necesare măsuri de contrabalansare
suficiente, inclusiv existența unor garanții procedurale solide, care să permită o apreciere echitabilă și
corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză (a se vedea,
Al-Khawaja și Tahery
, citată anterior, pct. 119 și
147).
Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune
preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Chiar în
cazul în care depoziția unui martor absent nu a fost unică sau decisivă, Curtea a identificat totuși o încălcare
a art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. d) atunci când nu a fost oferit un motiv întemeiat pentru omisiunea examinării
martorului. Acest lucru se întâmplă deoarece, ca regulă generală, martorii ar trebui să depună mărturie în
timpul procesului și toate eforturile rezonabile ar trebui depuse pentru a se asigura înfățișarea lor. Astfel,
atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența
lor este justificată (a se vedea
Gabrielyan
, citată anterior, pct. 78).
Așadar, chestiunea preliminară pe care Curtea trebuie să o examineze în prezenta cauză este dacă a
existat un motiv întemeiat pentru a admite ca probe declarațiile date în etapa urmăririi penale de către C.R.,
G.C.R., C.R.R.,
F
.
P
.
D., I.A.
P
.
, I.I.C.,
T
.
E.
P
.
, M.M.K.,
Y
.
F
.
, N.K., K.S.E., S.S. și G.C., fără ca aceste persoane
să fie interogate în cadrul procesului de judecată.
46.
T
e
meiul invocat de autoritățile interne pentru a admite ca probe declarațiile martorilor respectivi, fără
ca aceștia să fie interogați în proces a fost acela ca instanța de judecată nu a putut asigura înfățișarea
acestora. S-a invocat art. 327 din fostul Cod de procedură penală român care prevedea o astfel de
posibilitate.
Curtea observă că imposibilitatea autorităților de a localiza un martor poate, în anumite condiții, să
justifice admiterea ca probă a declarației martorului, chiar dacă apărarea nu a avut ocazia de a-i adresa
întrebări acestuia sau acesteia (a se vedea,
Tseber împotriva Republicii Cehe
, nr. 46203/08, pct. 48, 22
noiembrie 2012).
Cu toate acestea, autoritățile locale trebuie să adopte măsuri pozitive pentru a-i permite
acuzatului să interogheze sau să obțină interogarea martorilor acuzării (a se vedea.
Luèiæ împotriva
Croației
, nr. 5699/11, pct. 79, 27 februarie 2014), ceea ce înseamnă că acestea trebuie să caute în mod
activ martorii (a se vedea,
Rachdad împotriva Franței
, nr.
71846/01, pct. 24, 13 noiembrie 2003).
Curte
a
trebuie, prin urmare, să se convingă că autoritățile interne au făcut tot ceea ce era rezonabil posibil pentru a
asigura înfățișarea martorului. Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să stabilească dacă absența martorului este
imputabilă autorităților interne (a se vedea,
Luèiæ
, citată anterior, pct. 79).
Curtea este pregătită să accepte că instanțele interne au depus anumite eforturi pentru a cerceta
motivele care au stat la baza absenței martorilor pe care apărarea nu a putut să îi examineze și pentru a
asigura înfățișarea lor. Instanța de prim grad de jurisdicție pare să fi citat în mod repetat, fără succes,
martorii și, ulterior a recurs la ajutorul unor agenți ai statului pentru a obliga unii dintre martori să se
înfățișeze (a se vedea supra, pct. 7 și pct. 8). În plus, a solicitat în mod repetat autorităților interne relevante
să furnizeze informații cu privire la posibilele locații ale unora dintre martori (a se vedea supra, pct. 9).
Autoritățile interne par să fi depus eforturi pentru a identifica locația actuală a unora dintre martori și să
stabilească motivele care au stat la baza acestora. În special, autoritățile au stabilit că I.A.
P
.
ș
i
F
.
P
.
D. au
părăsit țara pentru Austria, respectiv Italia. În plus, au stabilit că M.K.K., cetățean străin, nu era de
asemenea prezent pe teritoriul țării și că unii dintre martorii absenți își schimbaseră numele sau părăsiseră
adresele la care figurau de mai mulți ani și locuiau probabil în străinătate.
Cu toate acestea, aparent autoritățile nu au mai depus eforturi suplimentare pentru a stabili
localizarea martorilor. Acestea au acceptat răspunsul pe care l-au primit de la mamele lui I.A.
P
.
ș
i
F
.
P
.
D. -
potrivit cărora fiicele lor locuiau în Austria, respectiv în Italia, la adrese necunoscute – fără a realiza verificări
suplimentare, și nu reiese din probele aflate la dosar că au făcut încercări să stabilească locația exactă a
acestora recurgând la mecanismele de asistență juridică internațională, în cazul în care ar fi fost cu adevărat
necesar. În
ceea ce îl privește pe M.M.K., autoritățile interne nu au întreprins nimic pentru a solicita
autorităților din țara de origine a acestuia – de asemenea, recurgând la mecanismele de asistență juridică
internațională – să stabilească localizarea lui. Nici informația despre potențiala plecare a lui
T
.
E.
P
.
î
n Statele
Unite ale Americii nu a fost verificată (a se vedea supra, pct. 8). În plus, afirmațiile făcute de avocatul
reclamantului potrivit cărora I.I.C. fusese citat la o adresă greșită nu par să fi fost analizate de autoritățile
interne, deși reiese din probele aflate la dosar că I.I.C. locuise fără a fi fost înregistrat la o adresă dintr-o
localitate din județul Neamț (a se vedea supra, pct. 8 și pct. 11). În plus, rezultă că nu au fost emise citații
pentru
Y
.
F
.
, N.K., K.S.E., S.S. sau G.C. și nu există probe la dosar că autoritățile au depus eforturi
rezonabile pentru a localiza martorii respectivi sau pentru a asigura înfățișarea lor înaintea instanțelor
interne.
Prin urmare, Curtea nu este convinsă că eforturile depuse de autorități pot fi considerate a fi fost
suficiente în circumstanțele cauzei [a se vedea,
Artner împotriva Austriei
, 28 august 1992, pct. 21, Seria A
nr. 242-A, caz în care poliția austriacă a primit instrucțiuni din partea instanței de judecată să depună toate
eforturile pentru a găsi martorii absenți;
Berisha împotriva Țărilor de Jos
(dec.), nr. 42965/98, 4 mai 2000,
caz în care
autoritățile olandeze au încercat să contacteze un martor care avea reședința pe teritoriul
Republicii Slovace prin intermediul autorităților slovace; și
Haas împotriva Germaniei
(dec.), nr. 73047/01, 17
noiembrie 2005, caz în care autoritățile germane au depus eforturi considerabile pentru a asigura înfățișarea
unui martor care executa o pedeapsă cu închisoarea în Liban]. Astfel, nu se poate afirma că existau motive
întemeiate care să justifice omisiunea aducerii martorilor absenți spre a fi examinați sau că autoritățile
interne și-au îndeplinit obligația lor de a efectua verificări suplimentare spre a se stabili dacă absența
martorilor era justificată.
Este adevărat că la 8 ianuarie 2004 reclamantul nu i-a adresat întrebări lui I.I.C. înaintea instanței de
judecată deoarece reprezentantul său legal ales era absent, iar la 3 iunie 2004, mărturia lui I.I.C. dată în
etapa urmăririi penale a procedurii a fost citită în fața instanței (a se vedea supra, pct. 11 și 15). Cu toate
acestea, nu este suficient pentru Curte să concluzioneze că reclamantul a renunțat la dreptul său de a
examina respectivul martor. În această privință, Curtea reiterează că orice renunțare la exercitarea unui
drept garantat prin Convenție – în măsura în care o astfel de renunțare este permisă de dreptul intern –
trebuie stabilită într-o manieră lipsită de echivoc (a se vedea,
Colozza împotriva Italiei
, 12
februarie 1985,
pct. 28, Seria A nr. 89). Curtea observă că reclamantul s-a plâns în mod repetat în fața instanței de prim
grad de jurisdicție și ulterior în fața instanței de apel că era privat de posibilitatea de a asculta martorii în
cauză, în general, și pe I.I.C. în special (a se vedea supra, pct. 14, 20 și 24). Faptul că autoritățile interne au
făcut încercări, chiar dacă fără succes, pentru a asigura înfățișarea lor sau au respins cererile reclamantului
în acest scop, pretinzând în mod repetat că era imposibil ca martorii respectivi să fie audiați sugerează în
mod similar că nu s-a considerat că reclamantul renunțase la dreptul său de a-i examina.
În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia audierea martorilor de către instanțe a fost
îngreunată având în vedere teama acestora manifestată față de reclamant, Curtea observă că cererea lui
M.A. de a fi audiata de instanța de prim grad în absența reclamantului a fost respinsă. În plus, nu există nicio
probă la dosar că instanțele interne au luat în considerare teama martorilor sau că au considerat-o a
reprezenta un temei pentru decizia lor de a declara imposibilă audierea unora dintre martori. În plus,
instanțele interne nu s-au bazat și nu au aplicat nicio măsură specială care să permită martorilor să nu se
înfățișeze la proces; nici Guvernul nu a arătat în cadrul observațiilor sale că martorii nu s-au înfățișat
deoarece asemenea măsuri fuseseră aplicate (spre deosebire de
Vronchenko împotriva
Estoniei
, nr.
59632/09, pct. 58, 18 iulie 2013). Prin urmare, nu există nici un motiv pentru examinarea în continuare de
către Curte a acestui aspect (a se vedea,
Tsebe
r
, citată anterior, pct. 47).
Considerațiile anterioare sunt suficiente, în sine, pentru a-i permite Curții să concluzioneze că a fost
încălcat art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. d) din Convenție (a se vedea,
Al-Khawaja și Tahery
, citată anterior, pct.
120, și
Nikolitsas împotriva Greciei
, nr. 63117/09, pct. 35, 3 iulie 2014).
Cu toate acestea, Curtea observă în prezenta cauză că instanțele interne l-au condamnat pe
reclamant pentru proxenetism pe baza unor mijloace de probă diferite de declarațiile martorilor absenți. Cu
toate acestea, chiar dacă Curtea ar putea accepta că declarațiile martorilor absenți ar fi putut să nu
reprezinte proba unică și decisivă pe baza căreia s-a bazat condamnarea reclamantului, reiese totuși din
motivarea oferită de instanțele interne că mărturiile acestora au avut o importanță considerabilă în stabilirea
circumstanțelor cauzei și a vinovăției reclamantului.
De asemenea, reclamantului nu i s-a dat ocazia să examineze martorii menționați anterior sau să îi
examineze fie în etapa urmăririi penale, fie în instanță. În plus, autoritățile interne nu au respectat normele
de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, care fuseseră instituite pentru a contrabalansa absența
martorilor, iar declarațiile date în etapa urmăririi penale de către martorii absenți nu au fost citite în proces
înainte de a fi admise ca probe.
În lumina celor precedente, Curtea consideră că a existat o încălcare a art. 6 § 3 lit. c) coroborat cu
art. 6 § 1 din Convenție.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției
Invocând art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. b) din Convenție, reclamantul a formulat mai multe capete de
cerere privind pretinse încălcări ale drepturilor sale garantate de Convenție.
Curtea a examinat aceste capete de cerere astfel cum au fost formulate de reclamant. Cu toate
acestea, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se
pronunțe cu privire la capetele de cerere respective, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a
drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că acest capăt de
cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 și art. 35 § 4 din Convenție.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
Art. 41 din Convenție prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă
dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor
acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.
A. Prejudiciu
Reclamantul a pretins 250.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit prin
trauma psihologică cauzată de lipsa de echitate a procesului penal inițiat împotriva sa.
Guvernul a argumentat că pretenția reclamantului era excesivă și că o potențială constatare a
încălcării ar constitui o reparație echitabilă suficientă.
Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost supus unei suferințe ca urmare a procesului penal
inițiat împotriva sa.
În consecință, pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de
2.400 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
În
plus, Curtea reiterează că atunci când o persoană, precum în prezenta cauză, a fost condamnată
într-un proces intern care nu a respectat cerințele unui proces echitabil, un nou proces sau redeschiderea
procesului intern la cererea persoanei interesate reprezintă o metodă corespunzătoare de reparație a
încălcării. În această privință, observă că art. 465 C. pro. pen. din România prevede posibilitatea revizuirii
unui proces intern atunci când Curtea a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale
unui reclamant.
B. Cheltuieli de judecată
.
64 De
asemenea, reclamantul a solicitat 200 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în fața Curții.
Guvernul a argumentat că deși în cadrul argumentelor în fața Curții reclamantul a făcut trimitere la
documente în susținerea pretențiilor sale, acesta a omis să le anexeze argumentelor sale.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai
în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, având în
vedere documentele de care dispune, criteriile de mai sus și absența documentelor de probă la care face
trimitere reclamantul, Curtea respinge capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată.
C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut
marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
în unanimitate
declară admisibil capătul de cerere privind pretinsa încălcare a dreptului reclamantului de a examina
martorii în acuzare, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;
hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d) din Convenție;
hotărăște:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive
a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 2.400 EUR (două mii patru sute euro),
care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus
orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu
o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca
Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
4.
respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 10 februarie 2015, în temeiul art.
77 § 2
și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.
Președinte
,
Grefie
r
Josep Casadevall
Stephen Phillips