CASE OF COSTEL GACIU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF COSTEL GACIU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)

Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂR

EA

din 23 iunie 2015

În cauza Costel Gaciu împotriva României

(Cererea nr. 39633/10)

Strasbou

rg

definitivă

23/09/201

5

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Aceasta poate suferi

modificări de formă.

În cauza Costel Gaciu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep

Casadevall, președinte

,

Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia

Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători

,

și Stephen Phillips, grefier de secț

ie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 iunie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCED

URA

39633/10 îndreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Costel Gaciu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8 iulie 2010, în

temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”

).

2

Reclamantul este reprezentat de doamna M. Pop, avocat în Cluj-Napoca. Guvernul român

(„Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe.

drepturilor sale în temeiul art. 3 din Convenție. Acesta a susținut, de asemenea, că a fost supus unor

restricții discriminatorii nejustificate impuse asupra vizitelor intime pe durata arestării sale preventive.

solicitării de acordare a vizitelor intime au fost comunicate Guvernului, iar restul capetelor de cerere

au fost declarate inadmisibile.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

.

5 Reclamantul

s-a născut în 1972 și locuiește în Gherla.

infracțiuni și șantaj și a fost plasat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. La 28 iulie 2009,

acesta a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla (Penitenciarul Gherla) unde a

rămas până la 2 februarie 2011, moment în care măsura arestării preventive a fost înlocuită de

instanță cu interdicția de a părăsi localitatea.

I. Condițiile materiale de detenție

deținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj într-o celulă subterană de 4 m

2

alături de alți

trei deținuți. Celula nu avea fereastră sau ventilație și pereții erau acoperiți cu mucegai. Acesta nu

avea acces la apă și celula era într-o stare extrem de lipsită de igienă. Acesta a mai susținut că

accesul la toaletă se făcea după un program zilnic care în opinia sa echivala cu tortura psihologică.

suprapopulare. Acesta a susținut că pe o anumită perioadă a împărțit celula de 38 m

2

cu alți douăzeci

și șase de deținuți. În celulă nu exista sistem de ventilație întrucât fereastra era acoperită cu două

rânduri de zăbrele metalice și de plasă metalică suplimentară.

deținut într-o celulă învecinată în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și ale domnului

F

.

F

.

care fusese deținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj în aceeași perioadă cu

reclamantul și care ulterior a împărțit cu acesta celula din Penitenciarul Gherla.

Aceștia au confirmat

în integralitate acuzațiile reclamantului.

2

cu

un alt deținut (astfel ajungând la 2,07 m

2

de spațiu vital aferent fiecărui deținut). Celula nu beneficia de

utilități sanitare precum toaletă, chiuvetă sau duș.

T

o

tuși, centrul de detenție avea două băi comune

unde deținuții aveau acces, la cerere, la toaletă și la dușuri de două ori pe săptămână. Celula nu avea

fereastră în exterior, iar ventilația era asigurată de o fereastră aflată deasupra ușii și protejată cu

zăbrele și plasă metalică.

de 35 m

2

pe care a împărțit-o cu alți paisprezece deținuți aflați tot în stare de arest preventiv (astfel,

2,33 m

2

de spațiu vital pentru fiecare deținut). Celula avea șapte rânduri de paturi suprapuse.

43,25 m

2

cu alți douăzeci și cinci de deținuți (astfel ajungându-se la 1,66 m

2

de spațiu vital aferent

fiecărui deținut). Celula avea opt rânduri de paturi suprapuse.

m

2

alături de alți cinci deținuți (astfel ajungându-se la 2,73 m

2

de spațiu vital pentru fiecare deținut).

Celula avea trei rânduri de paturi suprapuse.

2

cu alți

patru deținuți (astfel ajungându-se la 3,19 m

2

de spațiu vital aferent fiecărui deținut). Celula avea trei

rânduri de paturi suprapuse. La 9 noiembrie 2009, la cererea sa, reclamantul a fost transferat din

această celulă. În perioada 9 noiembrie 2009 – 22 septembrie 2010, acesta a fost plasat într-o celulă

ce măsura 51,52 m

2

alături de alți cincisprezece deținuți (astfel ajungându-se la 3,43 m

2

de spațiu vital

aferent fiecărui deținut). Celula avea nouă rânduri de paturi suprapuse.

2

alături de alți

douăzeci și doi de deținuți (astfel, ajungându-se la 2 m

2

de spațiu vital aferent fiecărui deținut). Celula

avea nouă rânduri de paturi suprapuse.

împărțit celula de 15,96 m

2

cu alți patru deținuți (astfel ajungându-se la 3,19 m

2

de spațiu vital aferent

fiecărui deținut).

1.40 m care asigura lumina naturală și ventilația.

D. Vizitele în timpul arestării preventive a reclamantului

Cererile sale au fost respinse de administrația penitenciarului cu motivarea că persoanele arestate

preventiv nu au dreptul la asemenea vizite.

executarea pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Gherla.

Acesta a invocat art. 82 din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal, care prevedea că persoanele arestate preventiv beneficiază de aceleași

drepturi cu cele ale persoanelor condamnate.

La 10 iunie 2010, judecătorul delegat pentru

executarea pedepselor privative de libertate

a respins cererea reclamantului, motivând că în

conformitate cu art. 44 lit. a) și b) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 275/2006,

reclamantul fiind arestat preventiv nu avea dreptul la vizite intime.

respingerea cererii de acordare a vizitelor intime constituia o discriminare ce încălca Constituția

României și jurisprudența Curții. La 26 iulie 2010, Judecătoria Gherla a respins definitiv plângerea

reclamantului reținând că hotărârea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate din 10 iunie 2010 fusese pronunțată corect în temeiul Legii nr. 275/2006 care prevedea

dreptul la vizite intime doar pentru persoanele condamnate. Judecătoria a reținut că hotărârea

contestată era în conformitate cu jurisprudența Curții care prevedea că restricționarea vizitelor intime

nu reprezenta, în sine, o încălcare a art. 8 din Convenție.

două de vizite în timpul întregii sale perioade de detenție de un an și zece luni. El a fost vizitat de soția

sa de șaizeci și șapte de ori. Restul vizitelor au fost de la tatăl și sora sa.

T

o

ate vizitele au avut loc în

spațiile destinate vizitelor, separate de un perete de sticlă și unde își vorbeau printr-un telefon, sub

supravegherea vizuală a personalului penitenciarului.

II. Dreptul intern și standardele internaționale relevante

A. Cu privire la condițiile materiale de detenție

Legea nr.275/2006, sunt redate în cauza

Iacov Stanciu împotriva României

, (nr. 35972/05, pct. 113-

16, 24 iulie 2012).

T

o

rturii și

Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) și ale Comisarului pentru Drepturile

Omului al Consiliului Europei în ceea ce privește penitenciarele din România sunt prezentate în cauza

Iacov Stanciu

(citată

supra

, pct. 125-29).

B. Cu privire la dreptul la vizite al persoanelor private de libertate

vizuală a personalului administrației penitenciarului.

1

) din legea sus-menționată, persoanele private de libertate au

dreptul la vizite intime în temeiul prevederilor art. 43 și 44 din Regulamentul de punere în aplicare a

Legii nr. 275/2006, ale căror prevederi relevante sunt formulate astfel:

Art. 43: Vizita intimă

„(1) Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata de două

ore. ...ˮ

Art. 44: Condiții de acordare a vizitei intime

„(1) Pot beneficia de vizita prevăzută în art. 43 alin. (1) din prezentul regulament persoanele

private de libertate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt condamnate definitiv…

b) nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale;ˮ

greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate

și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate emis de Ministrul

Justiției, persoanele arestate preventiv pot primi vizite de la familiile lor în spații special amenajate și

cu dispozitive de separare. Aceste vizite pot dura până la două ore, în funcție de numărul solicitărilor

de acordare a vizitelor și de spațiul disponibil și pot avea loc de maxim patru ori pe lună în temeiul art.

4 din ordinul sus-menționat.

libertate aflate în arest preventiv sunt prezentate în cauza Varnas împotriva Lituaniei (nr. 42615/06,

pct. 71-76, 9 iulie 2013)

exterioară au fost redactate ca urmare a unei vizite în Lituania în 2010 și sunt prezentate în cauza

Varnas

(citată

supra

, pct. 77).

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

de Poliție Județean Cluj și din Penitenciarul Gherla. Mai ales, s-a plâns de suprapopularea acestora și

de lipsa ventilației și a igienei. Acesta a invocat art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3

lit. a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că acesta nu

prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

acestea nu corespundeau situației din penitenciarele în care fusese deținut. S-a referit în acest sens

la declarațiile martorilor S.O.A. și

F

.

F

.

p

e care le-a adăugat în susținerea afirmațiilor sale (a se vedea

pct. 9).

supra

, pct. 10-

17), Guvernul a argumentat că autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a se

asigura că reclamantul beneficia de condiții de detenție corespunzătoare. Guvernul a argumentat că,

în orice caz, condițiile de detenție ale reclamantului nu constituie o încălcare a art. 3 din Convenție.

3 din Convenție, statul trebuie să se asigure că o

persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că modul și metoda

de executare a măsurii privative de libertate nu o supun stresului sau unor greutăți de o intensitate

care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, având în vedere cerințele

reale ale detenției, să fie asigurate sănătatea și bunăstarea acesteia în mod adecvat [a se vedea

Valašinas împotriv

a

Lituanie

i

, nr.

44558/98, pct.

102, CEDO 2001-VIII și

Kudla împotriva

Polonie

i

(MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000-XI].

cumulative ale condițiilor respective, precum și de susținerile specifice făcute de reclamant (a se

vedea

Dougoz împotriva Greciei

, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001–II).

sale care vizează să stabilească dacă respectivele condiții de detenție au respectat art. 3 (a se vedea

Karalevičius împotriva Lituaniei

, nr. 53254/99, pct. 39, 7 aprilie 2005). Într-o serie de cauze, Curtea a

considerat că un caz evident de supraaglomerare reprezintă un element suficient pentru a constata

încălcarea art. 3 din Convenție (a se vedea

Colesnicov împotriva României

, nr. 36479/03, pct. 78-82,

21 decembrie 2010, și

Budaca împotriva României

, nr. 57260/10, pct. 40-45, 17 iulie 2012).

care a fost deținut atât în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cât și în Penitenciarul Gherla

pe o perioadă de un an și zece luni.

corect, spațiul personal al reclamantului ajunge să fie în majoritatea timpului semnificativ mai mic

decât numărul de metri pătrați minim recomandat de CPT (a se vedea pct. 23

supra

) și, în cauza de

față, chiar și mai mic de 3 m

2

. Curtea accentuează că aceste cifre erau chiar mai mici în realitate,

ținând cont de faptul că celule includeau și paturile persoanelor private de libertate și alte obiecte de

mobilier. Acest stare de fapt ridică în sine o problemă conform art. 3 din Convenție [a se vedea

Flămînzeanu, citată supra

, pct. 92 și

98;

Iacov Stanciu

, citată

supra

, pct. 173; și

Cotleț împotriva

României (Nr. 2)

, nr. 49549/11, pct. 34, 1 octombrie 2013].

suprapopulării, lipsei de igienă, a ventilației sau a iluminării adecvate în Penitenciarul Gherla (a se

vedea

Porumb împotriva României

, nr.

19832/04

, pct. 72, 7 decembrie 2010;

Radu Pop împotriva

României

, nr.

14337/04

, pct. 96, 17 iulie 2012; și

Axinte împotriva României

, nr. 24044/12, pct. 50,

22 aprilie

2014). De asemenea, a considerat că suprapopularea celulelor poate doar să determine

creșterea dificultăților atât pentru autorități, cât și pentru persoanele private de libertate de a menține

67754/10

, pct.

42, 30

, pct. 35, 18 februarie 2014).

un nivel adecvat de igienă (a se vedea

Ion Ciobanu împotriva României

, nr.

31968/07

aprilie 2013; și

Stark împotriva României

, nr.

concluzie diferită.

nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că aceasta a atins pragul unui tratament degradant,

interzis de art. 3.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art.

8 din Convenție, considerat separat și coroborat cu

art. 14 din Convenție

motiv că nu era condamnat i-a cauzat suferințe psihice care au echivalat cu tortura. Acesta a invocat

art. 3 și art. 7 din Convenție.

tratament pretins nejustificată în ceea ce privește vizitele intime dintre acesta, o persoană arestată

preventiv, și o persoană condamnată ce execută o pedeapsă privativă de libertate. Curtea constată că

acest capăt de cerere trebuie examinat în temeiul art. 8 și art. 14 din Convenție (a se vedea

Varn

as

,

citată

supra

, pct. 92) ale căror părți relevante se citesc astfel:

Art. 8

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, …

în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate

democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea

economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a

moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Art. 14

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de [prezenta] Convenție trebuie să fie

asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii

politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională,

avere, naștere sau orice altă situație.”

A. Cu privire la admisibilitate

constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3

lit. a) din Convenție. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

durată a arestării preventive, o perioadă deosebit de îndelungată, care a totalizat un an și zece luni.

Indiferent de durata detenției, în conformitate cu legislația internă, o persoană arestată preventiv nu

avea dreptul la vizite intime spre deosebire de o persoană deja condamnată care avea un asemenea

drept. Reclamantul a considerat că o asemenea diferență de tratament era lipsită de justificare. În

opinia sa, deși vinovăția sa nu fusese încă stabilită, el avea de înfruntat mai multe restricții decât o

persoană deja condamnată. În cele din urmă, acesta a susținut că neacordarea vizitelor intime a dus

la desfacerea căsătoriei sale, aspect care i-a cauzat o suferință semnificativă, întrucât avea doi copii.

tratament între persoanele arestate preventiv și cele condamnate în ceea ce privește dreptul acestora

la vizite intime, dar că o asemenea diferență era „prevăzută de legeˮ (a se vedea pct. 24-26

supra

).

Acesta a considerat că distincția între cele două categorii de persoane private de libertate menționate

mai sus avea un scop legitim. Restricția respectivă era necesară ca măsură de securitate pentru a

preveni comiterea unor infracțiuni ulterioare sau pentru a asigura că procedurile penale nu erau

împiedicate. Motivele la baza măsurii arestării preventive erau acelea de a asigura că persoana

suspectată nu obstrucționează ancheta penală prin alterarea probelor sau intimidarea martorilor.

Guvernul a concluzionat că diferența de tratament era justificată obiectiv și rezonabilă în conformitate

cu art. 14 din Convenție. În cele din urmă, Guvernul a considerat important de reținut că cererile

reclamantului de aprobare a vizitelor obișnuite nu fuseseră respinse de administrația penitenciarului și,

ca urmare, acesta beneficiase de un număr mare de vizite din partea familiei pe durata detenției sale.

nu fi supuse unui tratament, fără justificare, diferit pentru a beneficia de drepturile și libertățile lor

conform Convenției. Această prevedere nu are o existență independentă, având efect doar în relația

cu drepturile și libertățile protejate de alte prevederi materiale ale Convenției și ale Protocoalelor sale.

T

o

tuși, aplicarea art. 14 nu presupune o încălcare a uneia sau mai multor prevederi, și în această

măsură este autonomă. Pentru ca art. 14 să devină aplicabil, este suficient ca faptele cauzei să intre

în sfera altei prevederi substanțiale a Convenției sau a Protocoalelor sale (a se vedea

Varn

as

, citată

supra, pct. 106).

de tratament față de reclamant și dacă o asemenea diferență de tratament era compatibilă cu art. 14

din Convenție.

(a) Cu privire la faptul dacă această cauză intră în sfera art. 8 și art. 14 din Convenție

inerente ale vieții private și de familie.

T

o

tuși, reprezintă o parte esențială a dreptului persoanei private

de libertate la respectarea vieții de familie ca autoritățile să îi permită sau, atunci când este cazul, să o

asiste în menținerea legăturii cu familia sa imediată. Asemenea restricții ca limitări impuse numărului

de vizite din partea familiei, supravegherea acestor vizite și, dacă se justifică prin natura infracțiunii,

impunerea unui regim special de detenție persoanei private de libertate sau a unor aranjamente

speciale de vizită constituie o ingerință în exercitarea drepturilor prevăzute la art. 8, dar nu constituie

prin ele însele încălcări ale acelei prevederi (a se vedea, printre altele,

Bogusław Krawczak împotriva

24205/06

Polonie

i

, nr.

, pct. 107-108, 31 mai 2011, și

Trosin împotriva Ucrain

ei

, nr.

23 februarie 2012).

39758/05

, pct. 39,

permit vizitele intime persoanelor private de libertate (supuse la o varietate de restricții diferite).

T

o

tuși

,

în timp ce Curtea și-a exprimat acordul cu privire la evoluția din mai multe țări europene către vizitele

intime, nu a interpretat până în prezent Convenția în sensul în care impune statelor contractante să

prevadă în legislație asemenea vizite. În consecință, aceasta este o zonă în care statele contractante

se bucură de o marjă largă de apreciere în a determina ce pași trebuie urmați pentru a asigura

respectarea Convenției ținând cont de nevoile și resursele comunității și ale persoanelor fizice [a se

44362/04

, pct. 81, CEDO 2007-V].

vedea

Dickson împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

penitenciarului și instanței, prin care se plângea de faptul că absența vizitelor intime constituia o

discriminare și era în detrimentul sănătății sale fizice și mentale, precum și al vieții sale de familie (a

se vedea pct. 18-20 supra). Curtea acceptă că interzicerea vizitelor intime de care reclamantul se

plânsese intră în sfera art. 8 (a se vedea, prin opoziție,

Epners-Gefners împotriva Letoniei

, nr.

37862/02, pct. 65, 29

mai 2012) În consecință, Curtea concluzionează că art. 14 din Convenție în

coroborare cu art. 8 sunt aplicabile în cauza prezentă [a se vedea

E.B. împotriva Franței

(MC), nr.

43546/02, pct. 47, 22 ianuarie 2008, și

Varn

as

, citată supra, pct. 110].

(b) Cu privire la faptul dacă reclamantului i se aplică „orice altă situațieˮ și dacă poziția

sa era similară celei a persoanelor condamnate

într-o situație juridică distinctă care, deși impusă pentru o perioadă temporară, se raportează în mod

inextricabil la circumstanțele personale și la existența persoanei respective. De aceea, Curtea este

încredințată, iar părțile au fost de acord în această privință, că prin menținerea în stare de arest

preventiv, reclamantul a intrat în sfera noțiunii de „orice altă situațieˮ în

sensul art. 14 din Convenție [a

23800/06

, 4 ianuarie 2008, și

se vedea,

mutatis mutandis

,

Shelley împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

7205/07

Clift împotriva Regatului Unit

, nr.

, pct.55-63, 13 iulie 2010].

tratament în raport cu alte persoane aflate în situații similare sau aproape similare [a se vedea

D.H. și

57325/00

, pct. 175, CEDO 2007–IV]. Cerința necesară pentru

alții împotriva

Republicii Cehe

(MC), nr.

a demonstra o „poziție similarăˮ nu presupune ca grupurile de comparat să fie identice. Faptul că

situația reclamantului nu este pe deplin similară celei a persoanelor condamnate și că există diferențe

între diferitele grupuri pe baza scopului urmărit prin privarea lor de libertate nu împiedică aplicarea art.

14. Trebuie indicat faptul că, ținând cont de natura specială a acestei cereri, reclamantul se afla într-o

situație aproape similară cu alte persoane care erau tratate diferit (a se vedea

Clif

t

, citată supra, pct.

66).

drepturile la vizită ale persoanelor arestate preventiv. Acestea se referă la probleme relevante pentru

toate persoanele private de libertate în penitenciare, întrucât stabilesc sfera restricțiilor cu privire la

viața lor privată și de familie care sunt inerente privării de libertate, indiferent de temeiul pe care

aceasta se bazează.

pretinde că se află într-o situație aproape similară cu cea a unei persoane condamnate (a se vedea

31827/02

, pct. 58, CEDO 2011, și

Varn

as

, citată

supra

, pct. 114).

Laduna împotriva Slovaciei

, nr.

(c) Cu privire la faptul dacă diferența de tratament a fost justificată

rezonabilă, cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil

de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Statele contractante se bucură de o

marjă de apreciere în evaluarea gradului în care diferențele din alte situații similare justifică diferența

de tratament. Sfera acestei marje variază în funcție de circumstanțe, obiectul cauzei și cadrul general.

Curtea a acceptat că, în principiu, o marjă largă de apreciere se aplică în chestiuni precum politică

penală și cele referitoare la deținuți (a se vedea

Clif

t

, citată supra, pct. 73, cu trimiterile suplimentare).

preventiv de la 29 martie 2009 până la 2 februarie 2011. Regimul detenției a fost reglementat de

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal. În conformitate cu acea lege, toate persoanele acuzate și deținute în timpul

investigațiilor și al procedurilor judiciare aveau dreptul să primească vizite obișnuite, care aveau loc în

spațiile special amenajate ale penitenciarului, cu perete separator și sub supravegherea vizuală a

personalului penitenciarului. Persoanele condamnate aveau, în plus, dreptul la vizite intime de până la

două ore la fiecare trei luni (a se vedea pct. 25

supra

).

restricție cu privire la dreptul la vizite al persoanelor aflate în arest preventiv se aplica în mod general,

indiferent de motivele privării lor de libertate sau de considerente legate de securitatea ori

comportamentul lor în timpul detenției.

preventive și astfel, pentru limitarea legăturilor suspectului cu lumea exterioară servește pentru

garantarea unei anchete penale neîngrădite. În acest mod, se observă că art. 10 § 2 lit. (a) din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede, între altele, că persoanele acuzate ar

trebui, cu excepția unor circumstanțe excepționale, să fie supuse unui tratament distinct potrivit

condiției lor de persoane necondamnate care se bucură de dreptul la prezumția de nevinovăție (a se

vedea pct. 27

supra

). Regulile penitenciare europene din 1987 conțin prevederi similare. În mod

analog, Regulile penitenciare europene din 2006 prevăd, cu excepția cazului în care există o

interdicție specifică pentru o perioadă stabilită de autoritatea judiciară într-un anumit caz, că

persoanele nejudecate au dreptul să primească vizite și să comunice cu membrii familiei în același fel

ca și persoanele condamnate (a se vedea pct. 27

supra

). Această abordare este susținută de CP

T

,

care a considerat că orice restricție impusă dreptului unei persoane arestate preventiv de a primi vizite

ar trebui să se bazeze pe cerințele anchetei penale sau pe considerente de securitate și trebuie

aplicată pe o perioadă limitată de timp și să fie cea mai puțin severă posibil (a se vedea pct. 28

supra

). Legislația română, totuși, restricționează drepturile la vizită ale persoanelor arestate preventiv

în mod general și într-o măsură mai mare decât pe cele ale persoanelor condamnate și plasate în

detenție, astfel cum se întâmplă în cazul reclamantului. În această privință, Curtea a avut deja ocazia

să se pronunțe că, în ceea ce privește restricțiile specifice cu privire la drepturile la vizită ale unei

persoane private de libertate, scopul urmărit prin protejarea intereselor legitime ale anchetei penale

poate fi îndeplinit și prin alte mijloace care să nu afecteze toate persoanele private de libertate,

indiferent dacă sunt sau nu necesare, precum stabilirea unor categorii diferite de detenție sau restricții

speciale după cum impun circumstanțele fiecărui caz în parte (a se vedea

Laduna

, citată supra, pct.

66, and

Varn

as

, citată supra, pct. 119).

arestate preventiv și persoanele condamnate, Curtea recunoaște că reclamantul din cauza de față a

fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și șantaj.

T

o

tuși

,

Curtea constată de asemenea faptul că rațiuni de securitate privind orice legături de familie de natură

25498/94

, pct.

penală erau absente în cauza de față [a se vedea

Messina împotriva Italiei

(nr. 2), nr.

65-67, CEDO 2000-X]. De fapt, soția reclamantului nu era niciun martor și nici acuzată în procesul

penal împotriva soțului său, ceea ce înlătura orice risc de influențare sau alte forme de obstrucționare

a procesului de strângere de probe (a se vedea, prin opoziție,

mutatis mutandis

,

Silickienë împotriva

20496/02

, pct. 28 și 29, 10 aprilie 2012). De asemenea, Curtea nu deține nicio informație

Lituanie

i

, nr.

în ceea ce privește modul în care soția reclamantului era implicată în activități penale. În consecință,

Curtea nu este convinsă că exista un motiv special pentru a îl împiedica pe reclamant să aibă vizite

31583/02

, pct.

intime de la soția sa (a se vedea, prin opoziție,

Klamecki împotriva Poloniei (nr.

2), nr.

37444/02

135, 3 aprilie 2003;

Bagiñski împotriva Poloniei

, nr.

, pct. 92 și urm., 11 octombrie 2005; și

, pct. 130, 17 iulie 2007). În special, Curtea observă că

48666/02

Kučera împotriva Slovaciei

, nr.

pentru justificarea interdicției impuse reclamantului de a avea vizite intime pe durata arestării

preventive, Guvernul

ca și administrația Penitenciarului Gherla și a arestului, s-au bazat în esență pe

prevederile legislative fără a se referi la necesitatea acestei interdicții și la justificarea sa în situația

concretă a reclamantului.

reclamantului (un an și zece luni) i-a redus viața de familie într-o măsură care nu putea fi justificată de

limitările inerente detenției. De aceea, constată că prin respingerea cererilor reclamantului de acordare

a vizitelor intime pe durata arestării preventive nu s-a oferit o justificare rezonabilă și obiectivă pentru

diferența de tratament, și astfel s-a acționat într-un mod discriminatoriu.

art. 8 din Convenție, nu mai este necesar să se examineze dacă a existat o încălcare a art. 8

considerat separat.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă

dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor

acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

expunerea sa la condiții inumane de detenție cu încălcarea art. 3 din Convenție. Acesta a mai solicitat

50.000 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pentru încălcarea drepturilor sale

protejate de art. 8 considerat separat și coroborat cu art. 14 din Convenție.

.

66 Guvernul

a considerat că sumele pretinse erau excesive și nejustificate.

coroborat cu art. 14 din Convenție. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului 9.800 de

euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

.

68 De

asemenea, reclamantul a solicitat 1.500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în fața Curții.

Acesta a anexat în acest sens o chitanță pentru suma de 6.500 de lei (RON) (1.400 EUR) plătiți

avocatului său.

identificate în cauza prezentă și doar în măsura în care sunt pe deplin justificate.

numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora [a se vedea

Iatridis împotriva Greciei

(reparație echitabilă) (MC), nr. 31107/96, pct.

54, CEDO 2000-XI]. În

prezenta cauză, ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate mai sus,

Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 1.400

EUR pentru cheltuielile de judecată

aferente procedurii în fața Curții.

C. Dobânzi moratorii

împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA:

cererea admisibilă;

că a fost încălcat art. 3 din Convenție;

că a fost încălcat art. 14 din Convenție coroborat cu art.8;

considerat separat;

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii

definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie

convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

i) 9.800 EUR (nouă mii opt sute de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral,

plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(ii) 1.400 EUR (o mie patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant

cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

(b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie

majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal

practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu

trei puncte procentuale;

6.

r

espinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 23 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 și § 3

din Regulamentul Curții.

PREȘEDIN

TE,

Grefi

er

,

JOSEP CASADEVALL

Stephen Phillip

s