CASE OF ANTOFIE v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF ANTOFIE v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2014)

Tradus și revizuit de IER

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂREA

din 25 martie 2014

În Cauza Antofie împotriva României

(Cererea nr.

7969/06)

Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art.

44

§

2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Antofie împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 martie 2014,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1

. La originea cauzei se află cererea nr.

7969/06 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Constantin Antofie și doamna Verginia Antofie („reclamanții”), au sesizat Curtea la 15 februarie 2006, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (

Convenția

).

2

. Guvernul român (

Guvernul

) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3

. Reclamanții invocă o atingere adusă dreptului lor de acces la o instanță, lipsa unei căi de atac efective pentru a face plângere împotriva acelei atingeri și încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor prin modul în care cererea lor de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a fost tratată de instanțele interne.

4

. La 10 aprilie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

Circumstanțele cauzei

5

. Reclamanții, soț și soție, s-au născut în 1942 și, respectiv, 1951 și locuiesc în Drobeta Turnu Severin.

6

. La 1 noiembrie 2005, reclamanții au sesizat Judecătoria Drobeta Turnu Severin printr-o acțiune în despăgubiri îndreptată împotriva Casei de Economii și a Ministerului Finanțelor în vederea acordării sumei de 15

961,13

lei românești (RON) reprezentând dobânzile aferente sumelor depuse în conturile deschise la Casa de Economii în perioada 1986–1990.

La 22 noiembrie 2005, judecătoria a obligat reclamanții la plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1

136,30

RON.

7

. La 13 decembrie 2005, reclamanții au formulat o cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, arătând că erau pensionari și că cheltuielile lor lunare depășeau cuantumul taxei respective. Aceștia au depus la dosar certificate medicale și un atestat conform căruia reclamantul primea lunar o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 657

RON.

8

. Prin încheierea din 13 decembrie 2005, pronunțată în camera de consiliu, instanța le-a respins cererea motivând că aceștia nu prezentaseră dovada stării lor materiale. Instanța le-a imputat reclamanților că nu au depus la dosar informații care să ateste că nu aveau alte surse de venit, bunuri imobile sau mobile și că aveau alte persoane în îngrijire. Încheierea era definitivă.

9

. Reclamanții nu au achitat anterior ședinței din data de 17 ianuarie 2006 taxa judiciară de timbru prevăzută. În cadrul ședinței respective, aceștia au declarat din nou că nu aveau mijloace financiare pentru plata taxei judiciare de timbru. Prin sentința din 17 ianuarie 2006, instanța a anulat acțiunea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, în temeiul art.

20 alin.

(3) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Reclamanții nu au atacat sentința respectivă.

II.

Dreptul intern relevant

10

. Legislația privind taxele judiciare de timbru în vigoare la momentul faptelor, cu modificările ulterioare, este prezentată în hotărârile

Postolache împotriva

României (nr.

2)

(nr.

48269/08, pct.

23-26, 6 iulie 2010) și

Rusen împotriva

României

(nr.

38151/05, pct.

14-18, 8 ianuarie 2009).

ÎN DREPT

I.

Cu privire la pretinsa încălcare a art.

6

§

1 din Convenție

11

. Reclamanții se plâng de anularea, de către instanță, a acțiunii lor pe motivul neîndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru. Aceștia invocă art. 6

§

1 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”

A.

Cu privire la admisibilitate

12

. Potrivit Guvernului, criteriul admisibilității prevăzut la art.

35

§

3 lit.

b), astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr.

14, este aplicabil în speță. În opinia acestuia, reclamanții nu au suferit niciun prejudiciu important, având în vedere suma mică pe care doreau să o obțină prin acțiunea introdusă în fața instanțelor interne. Acesta subliniază că nicio chestiune de respectare a drepturilor omului nu se opune aplicării acestui criteriu, în special din cauza modificării legislative survenite în materie și constatate de Curte în hotărârea

Rusen

(citată anterior) și din cauza numărului mare de cauze având ca obiect aceeași problemă cu cea ridicată în prezenta cauză și pe care Curtea a examinat-o deja. Referindu-se la decizia

Ionescu împotriva

României

[(dec.), nr.

36659/04, 1 iunie 2010], acesta a concluzionat că o hotărâre pronunțată de Curte în speță nu ar avea decât un interes istoric și, prin urmare, solicită Curții să declare cererea inadmisibilă.

13

. Conform art.

35

§

3 lit.

b) din Convenție:

„3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul art.

34, atunci când apreciază că: [...]

b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii și cu condiția de a nu respinge pentru acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.”

14

. Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul a suferit un prejudiciu important și, în caz contrar, dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii și dacă respectiva cauză a fost examinată corespunzător de o instanță internă [

Ionescu

, citată anterior, precum și

Korolev împotriva

Rusiei

(dec.), nr.

25551/05, CEDO 2010].

15

. Curtea reține că, în cadrul noului criteriu, problema principală este aceea dacă reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, ceea ce obligă Curtea de la bun început să evalueze impactul cauzei, din punct de vedere financiar, pentru reclamant [

Bock împotriva Germaniei

(dec.), nr.

22051/07, 19

ianuarie 2010;

Ionescu

, citată anterior, și

Sancho Cruz și alte 14 cauze „Reforma agrară” împotriva Portugaliei

, nr.

8851/07, 8854/07, 8856/07, 8865/07, 10142/07, 10144/07, 24622/07, 32733/07, 32744/07, 41645/07, 19150/08, 22885/08, 22887/08, 26612/08 și 202/09, pct.

30, 18 ianuarie 2011].

16

. În plus, având în vedere criteriile deduse din jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, pentru a verifica dacă încălcarea unui drept atinge pragul minim de gravitate, este necesară luarea în considerare a următoarelor elemente în special: natura dreptului prezumtiv încălcat, gravitatea incidenței prezumtivei încălcări în exercitarea unui drept și/sau consecințele eventuale ale încălcării asupra situației personale a reclamantului [

Gagliano Giorgi împotriva Italiei

, nr.

23563/07, pct.

55-56, CEDO (extrase)].

17

. În speță, ținând seama de miza cauzei, în special impactul financiar (

supra

, pct.

6) și consecințele suferite de reclamanți (pct.

9

in fine

), Curtea consideră că aceasta nu este lipsită de importanță pentru reclamanți. În plus, Curtea reține că, întrucât esența capătului de cerere formulat de reclamanți o constituie prezumtiva lipsă a accesului la o instanță, se justifică examinarea pe fond a cererii (

Flisar împotriva Sloveniei

, nr.

3127/09, pct.

28, 29

septembrie 2011 și,

mutatis mutandis

,

Finger împotriva Bulgariei

, nr.

37346/05, pct.

76, 10 mai 2011).

Prin urmare, trebuie respinsă excepția ridicată de Guvern.

18

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu

este în mod vădit nefondat în sensul art.

35

§

3 lit.

a) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B.

Cu privire la fond

19

. Reclamanții afirmă că nu au avut acces efectiv la instanță pentru a obține recunoașterea drepturilor lor.

20

. Guvernul subliniază că a condiționa accesul la justiție de plata unor taxe nu reprezintă, în sine, o atingere adusă dreptului la un proces echitabil. În speță, Guvernul observă că reclamanții au avut posibilitatea de a adresa instanței o cerere de asistență judiciară și că aceasta a fost examinată în lumina înscrisurilor depuse de reclamanții înșiși la dosar. Acesta susține că, din moment ce acceptaseră existența unei obligații de plată a taxei judiciare de timbru și cererea lor de asistență judiciară a fost respinsă, reclamanții s-ar fi putut conforma încheierii pronunțate și să plătească suma necesară. În plus, nimic nu îi împiedica să formuleze o altă cerere de asistență în cadrul aceleiași proceduri, în măsura în care aceștia considerau că pot demonstra starea lor materială reală.

21

. Curtea face referire la jurisprudența sa în materie de acces la o instanță, în special la cauzele

Airey împotriva Irlandei

(9 octombrie 1979, seria A nr.

32),

Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit

(13 iulie 1995, seria A nr.

316

‑

B),

Kreuz împotriva Poloniei

(nr.

28249/95, CEDO 2001

‑

VI),

Weissman și alții împotriva României

[(nr.

63945/00, pct.

28, CEDO 2006

‑

VII (extrase)],

Iorga împotriva României

, nr.

4227/02, pct.

31, 25 ianuarie 2007, precum și

Rusen

(citată anterior, pct.

29). Așadar, aceasta va examina prezenta cauză în raport cu principiile care decurg din această jurisprudență.

22

. Curtea observă că acțiunea în despăgubiri introdusă de reclamanți a fost anulată pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru. De asemenea, Curtea observă că, în dreptul român, cuantumul taxei judiciare de timbru se calculează sub forma unui procent din valoarea în litigiu. Aceasta este așadar proporțională cu suma solicitată.

23

. Reclamanții au formulat cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor relevante din Codul de procedură civilă (

supra

, pct.

7). Cererea a fost examinată de instanță. Rămâne așadar de verificat dacă acțiunea respectivă a fost efectivă în speță, adică dacă aprecierea instanțelor interne nu le-a restrâns dreptul de acces la o instanță astfel încât să îl transforme într-un drept teoretic și iluzoriu (

Adam împotriva României

, nr.

45890/05, pct.

27-28, 3 noiembrie 2009).

24

. Curtea subliniază că taxa judiciară de timbru impusă reclamanților avea o valoare ridicată, depășind, la prima vedere, posibilitățile financiare ale acestora. Reclamanții au anexat la cererea de scutire înscrisuri care atestau starea lor materială. Art.

77 din Codul de procedură civilă nu precizează mijloacele de probă necesare, ci prevede doar ca cererea de asistență judiciară să fie însoțită de „dovezi scrise, privitoare la veniturile și sarcinile” persoanei. Art.

21 din Legea nr.

146/1997, în forma în vigoare la data faptelor, se limitează la a face trimitere la art.

74–81 C.

proc.

civ. Prin urmare, reclamanții nu dispuneau de informații exacte privind tipul de documente ce trebuiau prezentate în susținerea cererii de asistență judiciară.

25

. În aceste condiții, faptul că instanța le-a respins cererea pentru unicul motiv că nu au făcut mai multe precizări privind starea lor materială pare excesiv, mai ales în măsura în care judecătoria a examinat cererea în absența părților și fără să le dea posibilitatea de a remedia neregulile constatate (

supra

, pct.

8). Trebuie remarcat că art.

77 C.

proc.

civ. oferă instanței posibilitatea de a cere lămuriri părților sau autorităților competente.

26

. Respingându-le cererea, instanța le-a imputat reclamanților că nu au prezentat dovada lipsei altor surse de venituri sau a altor sarcini decât cele declarate (

supra

, pct.

8). Întrucât instanța nu a precizat în mod concret și în prealabil ce anume aștepta din partea reclamanților să prezinte ca probe ale situației lor, nu li se poate imputa acestora că nu au făcut proba unor fapte negative.

27

. În aceste condiții, nu se poate considera că instanța a făcut o examinare reală a stării materiale a reclamanților pentru a stabili posibilitatea acestora de a achita taxa judiciară de timbru.

28

. Chiar și în ipoteza posibilității reclamanților de reînnoire a cererii de asistență judiciară în fața aceleiași instanțe, un astfel de demers ar fi rămas iluzoriu în lipsa precizărilor, din partea instanței, cu privire la tipul de probă așteptat. În plus, se impune constatarea că instanța a anulat acțiunea în prima ședință stabilită ulterior respingerii cererii de asistență judiciară, fără a permite reclamanților să reflecteze eventual asupra oportunității de a formula o nouă cerere de asistență judiciară și în pofida reiterării argumentului că le era imposibil să plătească suma impusă. În final, Curtea reamintește că sentința pronunțată cu privire la cererea de asistență judiciară era definitivă (

Rusen

, citată anterior, pct.

17).

29

. Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a concluziona că, în speță, statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamanților accesul la o instanță.

Prin urmare, a fost încălcat art.

6

§

1 din Convenție.

II.

Cu privire la celelalte pretinse încălcări

30

. Reclamanții se plâng, din perspectiva art.

13 din Convenție, că nu au beneficiat de o cale de atac efectivă pentru a-și exercita dreptul la reparație. De asemenea, aceștia susțin că au fost deposedați nelegal de banii lor depuși la Casa de Economii, ceea ce contravine art.

1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

Guvernul solicită Curții să constate că, în speță, nu s-a adus nicio atingere drepturilor reclamanților.

31

. Având în vedere constatarea privind art.

6

§

1 din Convenție (

supra

, pct.

29), Curtea consideră că aceste capete de cerere trebuie declarate admisibile, dar că nu este necesar să examineze dacă, în speță, au fost încălcate aceste dispoziții (a se vedea, printre altele,

Postolache

, citată anterior, pct.

48).

32

. În cele din urmă, reclamanții se consideră victimele unei discriminări față de alte persoane care au depus bani la Casa de Economii (art.

14 din Convenție).

Cu toate acestea, ținând seama de toate elementele de care dispune, Curtea constată că reclamanții nu au prezentat elemente suficiente în susținerea capătului lor de cerere care, în consecință, trebuie declarat inadmisibil ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art.

35

§

1,

§

3 și

§

4 din Convenție.

III.

Cu privire la aplicarea art.

41 din Convenție

33

. Art.

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

34

. Reclamanții solicită, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, 3

105

euro (EUR) reprezentând contravaloarea sumei depuse la Casa de Economii și 11

458

EUR reprezentând dobânzile aferente acestei sume. Ei solicită, de asemenea, 6

000

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

35

. Guvernul solicită Curții să nu acorde reclamanților nicio sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Mai mult, în opinia acestuia, constatarea încălcării poate constitui, în sine, o reparație a prejudiciului moral invocat. În orice caz, acesta susține că suma solicitată de reclamanți pentru prejudiciul moral este excesivă și nejustificată.

36

. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că trebuie să li se acorde reclamanților în solidar suma de 3

600

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B.

Cheltuieli de judecată

37

. De asemenea, reclamanții solicită 100 EUR pentru cheltuielile efectuate în fața Curții.

38

. Guvernul observă că reclamanții nu au justificat decât cheltuieli în cuantum de 18,95 lei românești.

39

. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 100

EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamanților.

C.

Dobânzi moratorii

40

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA

:

6

§

1, pe art.

13 din Convenție și pe art.

1 din Protocolul nr.

1 la Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

6

§

1 din Convenție;

13 din Convenție și pe art.

1 din Protocolul nr.

1 la Convenție;

a)

că statul pârât trebuie să plătească în solidar reclamanților, în termen de trei luni de la data la rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art.

44

§

2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

i)

3

600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

ii)

100 EUR (o sută de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamanți, pentru cheltuielile de judecată;

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 25 martie 2014, în temeiul art.

77

§

2 și art.

77

§

3 din Regulament.

PREȘEDINTE

,

Grefier,

JOSEP CASADEVALL

Santiago Quesada