CASE OF ANTON v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Reclamantul se plânge în special că a fost supus la rele tratamente, din partea polițiștilor, în timpul reținerii sale din 26 august 2010.

La data de 20 martie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.

Reclamantul s-a născut în 1984 și locuiește în București.

Suspectat de furt de către poliție, ar fi fost ar fi supus la rele tratamente la 26 august 2010, în timp ce se afla în mâinile poliției.

La 26 august 2010, la orele 6 dimineață, suspectându-l pe reclamant și alte persoane de mai multe infracțiuni de furt, o echipă de polițiști purtând cagule s-au prezentat la domiciliul lui B., vecin cu reclamantul. Polițiștii l-au dus pe reclamant, într-o mașină, la sediul Poliției Județului Ilfov. Potrivit ordonanței de neîncepere a urmăririi penale pronunțate la 23

În timp ce mașina era pe traseu, polițistul B.A.M., așezat pe bancheta din spate împreună cu reclamantul, l-ar fi lovit pe acesta din urmă cu pumnul în stomac.

Odată ajunși la sediul poliției, un alt polițist, V.V., a început să-l lovească pe reclamant cu pumnii și picioarele. Imediat, alți agenți s-ar fi alăturat polițistului. La rândul lor, au început să-l lovească pe reclamant cu cabluri metalice și B.A.M. i-a aplicat șocuri electrice. În timp ce reclamantul se afla la pământ și era în continuare lovit de polițiști, aceștia din urmă i-ar fi cerut să spună ce a furat.

Alți doi polițiști, A.D.S. și G.A.I., odată ce și-au făcut apariția, au început să-l lovească la nivelul ficatului.

În noaptea de 26 spre 27 august 2010, reclamantul a fost examinat de un asistent medical, înainte de a fi plasat în arest pentru tâlhărie.

Asistentul a menționat în fișa medicală urmele de agresiune asupra reclamantului, respectiv excoriații în partea superioară a spatelui.

Reclamantul și alte persoane suspectate au fost inculpate și plasate în arest preventiv.

La 28 august 2010, reclamantul și unul dintre coinculpați au acuzat stări de disconfort si au fost duși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias din București.

Expertiza medico-legală a stabilit, în continuare, existența unor leziuni pe corpul reclamantului. Concluziile raportului de expertiză erau redactate astfel:

La 15 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a deschis din oficiu o anchetă asupra faptelor raportate de patru delegați ai Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante („CPT”), care, în timpul vizitelor la mai multe centre de detenție din România, inclusiv cel în care se afla reclamantul, l-au întâlnit pe acesta din urmă.

La 8 octombrie 2010 reclamantul a depus o plângere în privința violențelor la care ar fi fost supus la 26 august 2010.

Probele culese de anchetatori în raport direct cu plângerea reclamantului erau: declarația sa, declarațiile polițiștilor acuzați, un raport medico-legal și un proces-verbal de identificare a suspecților cu ajutorul fotografiilor. Întrucât reclamantul nu cunoștea numele polițiștilor pe care îi considera vinovați pentru relele tratamente la care a fost supus, anchetatorii i-au prezentat o serie de peste 60

Prin ordonanța din 25 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a pronunțat neînceperea urmăririi penale împotriva celor 4 ofițeri de poliție de rang superior, între care A.D.S. și G.A.I., pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv cel de rele tratamente (art.

Prin aceeași ordonanță, Parchetul a dispus totodată deschiderea unui nou dosar de anchetă, precum și continuarea urmăririi penale împotriva lui V.V., B.A.M., D.I. și a altor 11

În urma plângerii reclamantului, la 23 noiembrie 2011, procurorul-șef a confirmat ordonanța din 25 octombrie 2011, pe motiv că „prezumția de nevinovăție de care se bucurau agenții de poliție în cauză nu a fost infirmată”. Această decizie nu făcea nicio referire la leziunile constatate asupra reclamantului imediat după arestarea sa, la 26 august 2010.

Reclamantul a formulat recurs în fața Curții de Apel București invocând lipsa unor anchete serioase, din partea parchetului, în ceea ce privește plângerea sa.

Prin hotărârea definitivă din 7 iunie 2012, curtea de apel a respins recursul, considerând că anchetele au fost corect efectuate, constând în audierea celor 4

Între timp, printr-o ordonanță din 4 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pronunțat neînceperea urmăririi penale împotriva celor 14 ofițeri de poliție acuzați în speță pentru diferite plângeri formulate de peste 8 dintre suspecții arestați la 26

În această decizie, parchetul constata că nu exista nicio probă directă a unei agresiuni comise de polițiștii suspectați asupra reclamantului și asupra celorlalți reclamanți.

Potrivit Guvernului, reclamantul nu a contestat această ordonanță de neîncepere a urmăririi penale.

Reclamantul susține că a obiectat împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale trimițând plângerea prin poștă, întrucât era încarcerat la acel moment, și indică faptul că nu a primit un răspuns la plângerea sa.

Dispozițiile din dreptul intern relevante în speță, în special cele din Codul penal și Codul de procedură penală, în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în cauza

Documentele CPT

Constatările și recomandările CPT relevante în speță sunt rezumate în hotărârile

Raportul CPT din 19 februarie 1998, citat în hotărârea

Documentele Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

Avizul Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, privind examinarea independentă și efectivă a plângerilor împotriva poliției, publicat la 12 martie 2009 [(CommDH(2009)4], este redactat astfel:

Existența unui sistem independent și eficient de examinare a plângerilor împotriva poliției este esențială pentru asigurarea și menținerea încrederii publicului în poliție și va servi ca o protecție fundamentală împotriva relelor tratamente și a abuzurilor. Un organism independent de examinare a plângerilor împotriva poliției ar trebui să constituie un element pivot al unui astfel de sistem.

Cinci principii care definesc investigația eficientă a plângerilor împotriva poliției au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art.

Independența: nu ar trebui să existe relații instituționale sau ierarhice între anchetatori și ofițerul pârât, ci ar trebui ca o independență reală să prevaleze în practică;

Legislația trebuie să prevadă înființarea unui mecanism independent de examinare a plângerilor împotriva poliției, cu competențe lărgite în materie de control al sistemului de examinare a plângerilor împotriva poliției; ar trebui, de asemenea, stabilită obligația de a efectua anchete privind plângerile referitoare la art.

Structura instituțională a mecanismelor independente de examinare a plângerilor împotriva poliției care au fost recent stabilite într-o serie de state europene a luat forma unor mediatori specializați sau alternativ, a unor comisii permanente. Numirea unui ombudsman al poliției sau a unei comisii de examinare a plângerilor împotriva poliției, cu un număr de comisari sau membri ale căror acțiuni să fie coordonate de un președinte, sunt mijloace care să asigure caracterul echitabil, independența și eficacitatea sistemului de plângeri.

Transparența trebuie să prevaleze în funcționarea mecanismului independent de examinare a plângerilor împotriva poliției, care trebuie să aibă și obligația de a raporta. Fiecare ombudsman de poliție sau comisar pentru plângerile împotriva poliției ar trebui să fie numiți de Parlament și să răspundă în fața sa, sau de către un comitet format din reprezentanți aleși, care să nu aibă responsabilități exprese în furnizarea de servicii de poliție și să răspundă în fața sa.

Mecanismului independent de examinare a plângerilor împotriva poliției trebuie să-i fie alocat un buget suficient pentru a-i permite să-și îndeplinească funcțiile sale de investigație și supraveghere. Pentru a putea efectua anchete corecte, independente și eficiente[,] anchetatorilor mecanismului independent de examinare a plângerilor împotriva poliției trebuie să li se atribuie întreaga gamă de puteri specifice poliției.

Mecanismul independent de examinare a plângerilor împotriva poliției ar trebui să fie reprezentativ pentru diversitatea populației și să ia măsuri pentru a consulta toate părțile vizate în sistemul de examinare a plângerilor împotriva poliției, inclusiv: reclamanții și reprezentanții lor, membrii serviciilor de poliție și asociațiile de reprezentare a personalului, departamentele autorităților centrale sau locale cu responsabilități în poliție, procurorii, organizațiile comunitare și organizațiile neguvernamentale cu interes în activitățile de poliție.

Mecanismul independent de examinare a plângerilor împotriva poliției ar trebui să respecte independența operațională a poliției și să sprijine șeful poliției în calitatea sa de autoritate disciplinară. Responsabilitățile ar trebui să fie clar împărțite între mecanismul independent de examinare a plângerilor împotriva poliției și poliție, aceasta cooperând pe deplin cu mecanismul independent de examinare a plângerilor, pentru a favoriza menținerea unor înalte standarde de conduită și pentru a îmbunătăți performanța poliției.

Mecanismul independent de examinare a plângerilor împotriva poliției ar trebui să aibă responsabilitatea de a efectuarea anchete pentru plângerile referitoare la:

În raportul elaborat în urma vizitei sale în România între 31 martie – 4

Reclamantul se plânge că a fost supus la rele tratamente de către poliție și nu a beneficiat de o anchetă efectivă a plângerii depuse împotriva polițiștilor. El invocă art.

Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, pe motiv că reclamantul nu a contestat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 4

Reclamantul răspunde că a trimis prin poștă o plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, dar nu a primit niciun răspuns.

Curtea reține că, la 15 septembrie 2010, a fost deschisă din oficiu o anchetă asupra faptelor raportate de patru delegați ai CPT care, în timpul vizitelor la mai multe centre de detenție din România, inclusiv cel în care se afla reclamantul, l-au întâlnit pe acesta din urmă. De asemenea, observă că plângerea formulată de reclamant la 8

În consecință, Curtea concluzionează că reclamantul a epuizat în mod legal căile de atac interne în această privință.

În ceea ce privește partea anchetei referitoare la ceilalți 3 ofițeri de poliție acuzați de reclamant, pentru care o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată la 4

Constatând, de altfel, că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

Curtea relevă că această cerere se referă, pe de o parte, la tratamentele pe care reclamantul le-ar fi suferit la 26 august 2010 și, pe de altă parte, la ancheta efectuată de autorități în privința acestor tratamente, calificate de reclamant ca inadecvate. Curtea va examina separat aceste două capete de cerere din perspectiva a două aspecte – substanțial și procedural – ale art.

Cu privire la acuzația de rele tratamente

Reclamantul afirmă că a fost victimă a relelor tratamente din partea polițiștilor în timpul reținerii sale, la 26 august 2010.

Guvernul respinge acuzațiile de rele tratamente. Referindu-se la probele colectate în timpul anchetei efectuate de autoritățile interne – pe care le consideră cel mai bine plasate pentru a stabili faptele – susține că reclamantul nu a fost supus niciunei forme de violență de către polițiștii acuzați.

Curtea reamintește că atunci când o persoană se află în întregime sub controlul poliției, orice vătămare suferită în timpul acestei perioade dă naștere unor puternice prezumții de fapt [

În speță, Curtea reține că reclamantul a fost supus la violențe la 26

Or, Curtea observă că Guvernul a oferit nicio explicație plauzibilă pentru originea leziunilor constatate asupra reclamantului imediat după arestarea sa, înainte de plasarea în detenție.

Prin urmare, în lipsa unei astfel de explicații, Curtea consideră ca și stabilit în speță că leziunile ale căror urme au fost constatate asupra reclamantului au fost cauzate un tratament pentru care Guvernul este responsabil (

Având în vedere considerentele anterioare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art.

d) Cu privire la acuzația privind insuficiența anchetei

Reclamantul susține că ancheta privind plângerea sa nu a fost efectivă și că procurorul a mușamalizat cauza.

Guvernul consideră că în speță a fost efectuată o anchetă efectivă și serioasă și că neînceperea urmăririi penale decisă de procuror s-a bazat pe numeroase probe.

Curtea amintește că, atunci când un individ afirmă în mod susținut că a suferit, din partea poliției sau altor servicii similare ale statului, tratamente contrare art.

În general, pentru ca o anchetă să fie considerată efectivă, este necesar ca instituțiile și persoanele responsabile pentru anchetă să fie independente de persoanele vizate de aceasta. Acest lucru presupune nu numai absența unei legături ierarhice sau instituționale, dar și o

Ancheta efectuată trebuie așadar să fie efectivă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie împiedicată în mod nejustificat prin actele sau omisiunile autorităților statului pârât. Ea trebuie să poată conduce la identificarea și pedepsirea celor responsabili. În acest sens, Curtea reiterează că, atunci când circumstanțele sunt de așa natură încât autoritățile trebuie să trimită agenți cu cagule pentru efectuarea unei arestări, este necesar ca acești agenți să fie obligați să poarte un semn distinctiv – de exemplu, un număr matricol – care, deși le păstrează anonimatul, permite identificarea lor în cazul plângerii din partea persoanelor reținute (

În plus, autoritățile ar fi trebuit să ia măsurile rezonabile pe care le aveau la dispoziție pentru a obține probele legate de faptele în cauză. Orice deficiență în cadrul anchetei care îi diminuează capacitatea de a stabili cauza vătămărilor sau responsabilitățile riscă să nu se conformeze acestei cerințe (

În prezenta cauză, Curtea notează că a fost deschisă din oficiu o anchetă, în urma observațiilor făcute de 4 delegați ai CPT care, în timpul vizitelor la mai multe centre de detenție din România, inclusiv cel în care se afla reclamantul, l-au întâlnit pe acesta din urmă.

În acest sens, Curtea observă că, în ordonanța sa de neîncepere a urmăririi penale, pronunțată la 25 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a concluzionat lipsa răspunderii celor 2 polițiști acuzați de reclamant (pct.

În ceea ce privește imparțialitatea anchetei, Curtea constată că aceasta a fost repartizată întâi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, apoi Parchetului de pe lângă Tribunalul București, adică unor procurori care, în conformitate cu procedura penală ordinară, lucrează zilnic cu serviciile administrative de poliție în care agenții urmăriți penal își exercitau funcțiile. Or această practică a făcut recent obiectul îngrijorărilor exprimate de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Acesta a susținut că este crucial ca România să creeze un mecanism independent și eficient de examinare a plângerilor împotriva poliției. De asemenea, a susținut că existența unui sistem independent și eficient de examinare a plângerilor împotriva poliției este esențial pentru asigurarea și menținerea încrederii publicului în poliție și că un astfel de sistem va servi ca o protecție fundamentală împotriva relelor tratamente și a abuzurilor. În opinia Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, un astfel de sistem impune să nu existe relații instituționale sau ierarhice între anchetatori și ofițerul vizat de plângere, și că e obligatoriu ca independența reală să prevaleze în practică.

În plus, Curtea reamintește că a concluzionat deja că art. 2 și 3 din Convenție au fost încălcate sub aspect procedural într-o serie de cauze similare îndreptate împotriva României (

În plus, în prezenta speță, Curtea observă că este deosebit de frapant faptul că nici Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, nici această ultimă instanță nu au stabilit, în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, respectiv în decizia judecătorească, pronunțate, originea leziunilor relativ grave constatate pe corpul reclamantului în raportul medico-legal redactat în cauză (

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile nu au efectuat o anchetă aprofundată și efectivă pe tema acuzației credibile a reclamantului potrivit căreia un polițist l-a supus la rele tratamente.

În conformitate cu art.

Reclamantul solicită repararea prejudiciului moral pe care susține că l-a suferit și lasă la aprecierea Curții suma reprezentând daune-interese.

Guvernul consideră că simpla constatare a încălcării ar putea constitui o reparație echitabilă suficientă și, în subsidiar, face trimitere la sumele acordate de Curte în alte cauze similare.

Curtea consideră că încălcarea art. 3 atât sub aspect substanțial, cât și procedural a cauzat persoanei în cauză un prejudiciu moral, plasând-o într-o situație de suferință și frustrare. Prin urmare, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 12

Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu. Curtea consideră așadar că nu este necesar să se pronunțe în această privință.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.