CASE OF CONSTANTIN NISTOR v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment;Inhuman treatment) (Substantive aspect)
CASE OF CONSTANTIN NISTOR v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2015)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 16 iunie 2015
În Cauza Constantin Nistor împotriva României
(Cererea nr. 35091/12)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.
Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Constantin Nistor împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall,
președinte
,
Luis López Guerra, Ján Šikuta
,
Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc,
judecători
,
și Stephen Phillips, grefier de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 mai 2015,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află cererea nr. 35091/12 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul
Constantin Nistor („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8 mai 2012 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.
Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul se plânge, în special, de condițiile de detenție din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, precum și de supravegherea video la care a fost supus în celulă și la vorbitor.
La 23 octombrie 2013, au fost comunicate Guvernului capetele de cerere întemeiate pe art. 3 și art. 8 din Convenție și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.
ÎN
FAPT
I. Circumstanțele cauzei
Reclamantul s-a născut în 1960 și are domiciliul în Piatra Neamț.
Printr-o ordonanță din 29 septembrie 2011, parchetul a dispus reținerea reclamantului, suspectat de săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Persoana în cauză a fost plasată în detenție în aceeași zi în centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.
Ulterior reclamantul a fost plasat în arest preventiv pentru o durată de 29 de zile, printr-o încheiere din 30 septembrie 2011 a Tribunalului Bacău. Arestarea preventivă a fost prelungită ulterior în două rânduri, la 25 octombrie și apoi la 25
noiembrie 2011.
La 29 noiembrie 2011, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bacău.
A. Condițiile de detenție din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău
Reclamantul descrie condițiile de detenție din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău după cum urmează. Acesta arată că celula sa măsura 15 m
2
, că era dotată cu șase paturi pentru zece deținuți și că era ocupată de deținuți fumători, în vreme ce el nu era fumător. Adaugă că celula era insalubră, că nu avea încălzire în ciuda sosirii frigului și că era infestată cu țânțari și paraziți (purici, păduchi și ploșnițe). De asemenea, se plânge de lipsa lenjeriei de pat curate și de lipsa produselor de igienă și de curățenie. În plus, afirmă că apa caldă nu era disponibilă decât de două ori pe săptămână, lunea și joia, între orele 16 și 18. Pe de altă parte, susține că mâncarea era de proastă calitate și că personalul care o distribuia nu respecta standardele minime de igienă. În cele din urmă, susține că nu putea ieși din celulă decât de două ori pe săptămână, pentru a merge într-o altă „cușcă” care ar fi măsurat în total 25 m
2
.
Guvernul menționează că reclamantul a fost plasat în celula nr. 5, la primul etaj, că aceasta măsura 12,87 m
2
și că, la momentul respectiv, acolo se aflau între trei și șase deținuți. Guvernul susține că reclamantul nu a cerut să fie plasat într-o celulă pentru nefumători. De asemenea, menționează că celulele din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul poliției erau, de regulă, dotate cu patru paturi, dar că numărul de paturi putea fi suplimentat în funcție de numărul de deținuți. Adaugă că celulele nu erau mobilate, că aveau sistem de încălzire, lumină și aerisire naturale și că deținuții primeau lenjerie de pat în stare bună. În cele din urmă, potrivit Guvernului, o acțiune de deratizare era desfășurată în fiecare an, apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână, mâncarea era în conformitate cu reglementările Ministerului Justiției, centrele de reținere și arestare preventivă ale poliției dispuneau de o curte pentru plimbare la care deținuții aveau acces în fiecare zi, cu excepția zilelor în care personalul nu era disponibil, având în vedere obligațiile de supraveghere (transferul deținuților la tribunal, parchet sau spitale).
B. Supravegherea în celula centrului de reținere și arestare preventvă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău
Celula reclamantului era dotată cu o cameră de supraveghere care funcționa 24/24 ore și era conectată la biroul inspectorului șef al centrului de reținere și arestare preventivă. Reclamantul depune la dosar o schiță a celulei din care reiese că respectiva cameră de supraveghere se afla în partea din dreapta, sus, a intrării. Un dispozitiv similar se afla și la vorbitor.
Potrivit informațiilor prezentate de Guvern, înregistrările erau păstrate timp de 10 zile și scopul lor era să asigure securitatea locurilor și a persoanelor prezente. Toaletele nu erau dotate cu cameră de supraveghere.
La o dată neprecizată, reclamantul a sesizat Judecătoria Bacău („instanța de prim grad”) cu o acțiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva Ministerului Afacerilor Interne. Acesta solicita daune-interese pentru ceea ce considera a fi o încălcare a drepturilor garantate de art.
2, 3, 5 și 8 din Convenție pe durata privării sale de libertate în centrul de detenție și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.
Printr-o hotărâre din 9 aprilie 2013, instanța de prim grad a respins acțiunea reclamantului pentru neplata taxelor judiciare.
Reclamantul a formulat apel și a solicitat să fie scutit de la plata acestor taxe pe motiv că era vorba despre o încălcare a drepturilor sale, garantate prin Convenție.
Printr-o hotărâre din 9 septembrie 2013, Tribunalul Bacău
(
„Tribunalul”) a respins apelul, reținând că, în temeiul legislației privind taxele judiciare, doar acțiunile care denunță încălcarea art. 2 și a art. 3 din Convenție sunt scutite de la plata acestor taxe.
Reclamantul a formulat recurs. Potrivit acestuia, Curtea de Apel Bacău a admis recursul printr-o hotărâre din 19 mai 2014 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
ii
. Dreptul și practica interne și internaționale relevante
Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt redactate astfel:
Art. 82 Executarea reținerii și a arestării preventive
„Dispozițiile din titlul IV cap. III-VIII, referitoare la condițiile de detenție, drepturile și obligațiile persoanelor condamnate, muncă, activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, recompensare, cu excepția permisiunii de ieșire din penitenciar și sancțiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prevăzute în prezentul titlu.”
Dispozițiile relevante în speță din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt redactate astfel:
Articolul 195
„1. Securitatea locului de deținere, paza, supravegherea și escortarea persoanelor private de libertate constituie un ansamblu de acțiuni și măsuri luate de administrația locului de deținere, care au ca scop:
a) prevenirea sustragerii de la executarea pedepselor și a măsurilor preventive a persoanelor private de libertate; [...]
e) prevenirea unor situații de risc pentru ordinea de drept (...)
1
1
. Pentru atingerea scopurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și e) se pot folosi sisteme electronice de supraveghere la distanță. Criteriile și procedura de aplicare sunt aprobate prin ordin al ministrului Justiției.”
Dispozițiile relevante în speță ale Ordinului Ministerului Justiției de aprobare a Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt redactate astfel:
Articolul 97
„6. Supravegherea holurilor secțiilor de deținere, spațiilor de așteptare, curților de plimbare, aleilor pietonale, spațiilor destinate activităților sportive, sălilor de mese, cluburilor, locurilor în care se desfășoară activități productive, spațiilor destinate acordării drepturilor la pachet și vizită, spațiilor exterioare ale pavilioanelor de detenție se poate realiza cu sisteme electronice de monitorizare video. Imaginile sunt vizionate și salvate la centrul de supraveghere electronică.”
Articolul 98
„2. În spațiile în care își desfășoară activitatea judecătorul delegat [cu executarea pedepselor], în spațiile în care [deținuților li] se acordă dreptul la convorbiri telefonice sau în cele în care au loc activitățile moral-religioase, supravegherea se realizează vizual sau prin sisteme electronice de monitorizare video, în condiții de confidențialitate [...].”
Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) formulate în urma vizitelor efectuate în 2010 în diverse centre de detenție ale poliției române sunt rezumate în hotărârea
Cășuneanu împotriva României
(nr. 22018/10, pct. 43, 16 aprilie 2013).
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție
Reclamantul denunță condițiile de detenție, pe care le califică drept tratamente contrare art.
3 din Convenție. Această dispoziție este redactată după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Acesta recunoaște că nu există o cale de atac efectivă în ceea ce privește suprapopularea carcerală, dar menționează că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze judecătorul delegat cu executarea pedepselor în privința aspectelor vieții în penitenciar referitoare la situația sa personală, precum și la prezența paraziților sau lipsa lenjeriei de pat corespunzătoare.
Reclamantul consideră că a prezentat acest capăt de cerere în conformitate cu cerințele art.
35 din Convenție.
Curtea observă că, în ceea ce privește condițiile materiale de detenție, plângerea reclamantului se referă, în special, la suprapopularea carcerală și la condițiile precare de igienă. În acest sens, reamintește că s-a pronunțat deja, în cauze recente privind o cerere similară îndreptată împotriva României, că, având în vedere particularitatea acestei cereri, Guvernul nu a arătat cum o acțiune în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor ar putea reprezenta o reparație imediată și efectivă pentru reclamant [
Marin Vasilescu împotriva României
, nr. 62353/09, pct. 27,
Bulea împotriva României
, nr. 27804/10, pct. 42, 3 decembrie 2013, și
Bujorean împotriva României
, nr. 130554/12, pct. 21, 10 iunie 2014) Argumentele Guvernului nu pot conduce Curtea la o concluzie diferită în speță. Prin urmare, este necesar să se respingă această excepție.
Constatând, de altfel, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.
35 §
3 lit.
a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
Reclamantul susține că celula pe care a ocupat-o în centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău era suprapopulată și că, în general, condițiile de detenție nu erau în conformitate cu standardele Curții și ale CPT în materie.
Guvernul afirmă că reclamantul a beneficiat de un spațiu personal de până la 4,27 m
2
și că autoritățile române continuă să desfășoare eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.
Curtea reamintește că art. 3 din Convenție impune statului să se asigure că orice persoană privată de libertate este deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, care nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice ale detenției, sănătatea și confortul persoanei private de libertate sunt asigurate în mod corespunzător [
Kud³a împotriva Poloniei
(MC), nr.
30210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI]. Atunci când sunt evaluate condițiile de detenție, trebuie să se țină seama de efectele cumulate ale acestora (
Dougoz împotriva Greciei
, nr.
40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II).
Prin urmare, statul este obligat, în ciuda problemelor logistice și financiare, să-și organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deținuților respectarea demnității umane a acestora (
Benediktov împotriva Rusiei
, nr.
106/02, pct.
37, 10
mai
2007,
Soukhovoï împotriva Rusiei
, nr.
63955/00, pct.
31, 27
martie
2008).
În speță, Curtea observă că reclamantul se limitează la a se plânge de condițiile de detenție din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, din perioada 29 septembrie - 29 noiembrie 2011.
În ceea ce privește problema suprapopulării carcerale, Curtea observă că a examinat recent condițiile din centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău în cauza unui reclamant care a fost ținut în detenție în locul respectiv la câteva luni după reclamantul din prezenta speță (
Mihăilescu împotriva României
, nr. 46546/12, pct. 56-61, 1 iulie 2014). În această cauză, Curtea a constatat ca spațiul locuibil de care a beneficiat persoana în cauză variase între 1 m
2
și 4 m
2
și că, deși uneori această suprafață era mai mare de 4 m
2
, celulele nu erau mobilate în mod corespunzător, aveau pereții umezi sau erau inundate și reclamantul nu se putea hrăni în mod adecvat (
idem
, § 57). Curtea a concluzionat așadar că a fost încălcat art. 3 din Convenție (
idem
, §
61).
Curtea consideră că aceleași concluzii trebuie să se aplice în speță, având în vedere că susținerile reclamantului cu privire la suprapopularea din penitenciar și precaritatea condițiilor de igienă corespund constatărilor CPT după vizita sa în mai multe centre reținere și arestare preventivă din România (
supra
, pct. 21).
Ținând seama de cele de mai sus, Curtea concluzionează că în speță a fost încălcat art. 3 din Convenție.
Având în vedere această constatare, Curtea consideră că nu mai este necesar să examineze afirmațiile reclamantului cu privire la prezența deținuților fumători în celula sa (
Cucolaș împotriva României
, nr. 17044/03, pct. 99, 26 octombrie 2010, și
Florin Andrei împotriva României
, nr. 33228/05, pct. 49, 15 aprilie 2014).
II. Cu
privire
la
pretinsa
încălcare
a
art.
8
din
Convenție
Reclamantul denunță o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, din cauza prezenței camerelor de supraveghere în celula sa și la vorbitor în centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Acesta invocă în această privință art. 8 din Convenție, formulat după cum urmează:
„
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
Nu este admisă ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege și dacă constituie într-o societate democratică o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protecția sănătății a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.”
Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Acesta apreciază că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanțele interne cu o acțiune în răspundere civilă delictuală înainte de a solicita constatarea pretinsei încălcări a drepturilor sale garantate prin art. 8 din Convenție, precum și repararea prejudiciului eventual suferit.
Reclamantul susține că a epuizat căile de atac interne. În acest sens precizează că a formulat o acțiune în răspundere civilă, care este pendinte în fața Tribunalului Bacău.
Curtea observă că reclamantul a formulat într-adevăr o acțiune în răspundere civilă delictuală care se referă, printre altele, la încălcarea drepturilor sale garantate prin art.
8 din Convenție (
supra
, pct. 17) și că această acțiune este încă pendinte în fața instanțelor naționale.
Rezultă că acest capăt de cerere este prematur și că trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în temeiul art. 35 § 1 și § 4 din Convenție.
III. Cu
privire
la
aplicarea
art.
41
din
Convenție
În conformitate cu art.
41 din Convenție,
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul solicită 30
000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile material și moral.
Guvernul consideră că, în speță, acordarea unei sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material nu se justifică. În ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul consideră că ar reprezenta o reparație echitabilă în sine simpla constatare a unei încălcări și că, în orice caz, suma pretinsă de reclamant este excesivă.
Curtea nu consideră că există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge acest capăt de cerere. În schimb, consideră că reclamantului trebuie să i se acorde suma de 3
000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamantul solicită, de asemenea, 72
800 de lei românești (RON) (adică aproximativ 16
545 EUR), corespunzând onorariilor celor doi avocați care l-au reprezentat în fața instanțelor interne în cadrul procesului penal împotriva sa, 250 RON (adică aproximativ 56 EUR) reprezentând cheltuielile de judecată suportate în cadrul acestei ultime proceduri, precum și 85,95
RON (adică aproximativ 20 EUR), reprezentând diverse cheltuieli poștale. Acesta anexează cererilor sale diverse documente justificative.
Guvernul consideră că sumele solicitate nu au legătură cu procedura în fața Curții, cu excepția unei părți a cheltuielilor poștale.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu
poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta speță, având în vedere că reclamantul a prezentat el însuși răspunsul la observațiile Guvernului, Curtea consideră că sumele pretinse cu titlul de onorarii ale avocatului și cheltuieli de judecată nu au legătură cu procedura în fața sa (
Dulbastru împotriva României
, nr. 47040/11, pct. 41-43, 8 iulie 2014). În schimb, observă că reclamantul a prezentat documente justificative – pentru suma de 20 EUR – referitoare la cheltuielile poștale pe care acesta le-a efectuat în prezenta procedură. Prin urmare, acordă această sumă reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
hotărăște
că fost încălcat art.
3 din Convenție;
hotărăște
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății:
i. 3
000 EUR (trei mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii. 20
EUR (douăzeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b)
că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 16 iunie 2015, în temeiul art.
77
§
2 și al art.
77
§
3 din Regulament.
PREȘEDINTE
Grefier,
Josep Casadevall
Stephen Phillips