Decizia nr. 1402/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 201/2021 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2021 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat anularea deciziei nr. 9346 din 29.10.2020 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România cu referire la cererea de retrocedare nr. x din 27.02.2003 privind imobilul situat în municipiul Blaj, județul Alba, înscris inițial în CF nr. x Blaj, oraș, sub nr. top x, deoarece în mod greșit prin această deciziei, cererea sa nu a fost soluționată pe fond.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 201/2021 din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România și în consecință: - a anulat decizia nr. 9346 din data de 29.10.2020, emisă de pârâtă; - a obligat pârâta să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, formulată de reclamantă; - totodată a obligat pârâta la plata sumei de 4270 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 4000 RON reprezentând onorariu avocat, conform contractului de asistență juridică nr. x din 26.01.2021 și facturii nr. x din 21.04.2021 și 270 RON cheltuieli deplasare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 201/2021 din 3 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj și pârâta Comisia Specială de Retrocedare. A) Prin cererea de recurs, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat menținerea soluției instanței de fond și dispunerea modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării considerentelor nelegale din hotărârea atacată și a înlocuirii acestora cu propriile considerente. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici: Instanța de fond a omis faptul că, în dispozitivul deciziei atacată se reține că cererea recurentei se respinge: "întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate în cauză". În cauză, instanța de fond s-a limitat a analiza faptic înscrierile din CF și a combate doar considerentele deciziei atacate, și nu dispozitivul în care se menționează că motiv al respingerii cererii faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a imobilelor ce fac obiectul, ceea ce echivalează cu lipsa calității de persoană îndreptățită la restituire sau acordare de despăgubiri, în sensul pe care legea îl dă unei atare persoane. Subliniază recurenta faptul că O.U.G. nr. 94/2000 constituie cadrul legal aplicabil în materia imobilelor naționalizate de la culte, care se completează cu prevederile H.G. nr. 1094/2005 privind modificarea H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aceste acte prevăzând în ceea ce privește noțiunea de "persoană îndreptățită". Din analiza texte de lege enunțate, rezultă că persoană îndreptățită în sensul legii este cultul religios, în cauză Biserica greco-catolică pentru cultul religios greco-catolic, prin centrul de cult pentru imobilele preluate abuziv cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. B) Prin cererea de recurs, pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. În susținerea cererii de recurs a recurenta-pârâtă a prezentat următoarele critici: Instanța de judecată în mod greșit și-a fundamentat sentința civilă pe considerentele sus-menționate, dispozitivul sentinței civile recurate, reflectând cumulativ interpretarea și aplicarea greșită atât a normelor de drept care reglementează cadrul normativ al restituirii imobilelor cât și a normelor de drept procesual civile. In acest sens, recurenta-pârâtă susține că prezentul recurs se fundamentează pe apărările formulate privitoare la lipsa dovezii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. Instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond în mod eronat nu a reținut puterea de lucru judecat asupra chestiunilor litigioase tranșate prin sentința civilă nr. 875/1996 pronunțată de Judecătoria Blaj, în dosarul nr. x/1996, rămasă definitivă prin constatarea perimării acțiunii prin decizia civilă nr. 1318/1999, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Deși instanța de fond nu a putut da eficiență autorității de lucru judecat a sentinței civile sus-menționate, pusă în lumină de recurenta pârâtă prin întâmpinarea depusă pe fondul cauzei, se impunea ca instanța de fond prin sentința civilă în prezenta cauză să rețină cel puțin puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 875/08.10.1996, pronunțată de Judecătoria Blaj, județul Alba în dosarul nr. x/1996, rămasă definitiva prin constatarea perimării acțiunii prin decizia civilă nr. 1318/1999, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. In ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, art. 430 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. În prezentul litigiu exista hotărâre judecătorească definitivă și "irevocabilă" în temeiul vechiul C. civ. prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că Mitropolia Bisericii Greco-Catolice Blaj nu și-a dovedit "calitatea procesuală activă" prin acțiunea de evacuare având ca obiect imobilul în cauză, situat în mun. Blaj str. x, înscris în C.F. nr. x a localității Blaj nr. top. x (identic cu imobilul solicitat prin cererea de restituire). Recurenta-pârâtă apreciază că acțiunea de evacuare viza același imobil pentru care reclamanta, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a formulat cererea de retrocedare nr. x/2000, prin care s-a cerut restituirea imobilului. Având în vedere existența sentinței civile nr. 875/1996 pronunțată de Judecătoria Blaj, prin care s-a statuat asupra calității procesuale active a reclamantei Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică asupra unei acțiuni de evacuare ce vizează același imobil solicitat printr-o cerere de retrocedare în temeiul ordonanței sus-amintite, apreciază recurenta că sunt necesare a fi aduse lămuriri asupra instituției calității procesuale. Or, calitatea procesuală reprezintă identitatea care trebuie să existe între părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind nefondat. Intimata-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca fiind nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului investit cu soluționarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 27 iunie 2023. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate atât de recurenta-reclamantă Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., și cele invocate de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și având în vedere dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate și le va admite în consecință, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte rețină că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a solicitat anularea deciziei nr. 9346 din 29.10.2020, emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Prin cererea de retrocedare nr. x din 27.02.2003, reclamanta a solicitat în cadrul procedurii speciale instituită de O.U.G. nr. 94/2000, în principal restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Blaj, județul Alba, înscris inițial în CF nr. x Blaj, oraș, sub nr. top x, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri prin echivalent. Prin decizia nr. 9346 din 29.10.2020, emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare, intimata-pârâtă apreciind că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din partea titularului cererii. Instanța de fond, învestită cu cererea de anulare a deciziei nr. 9346 din 29.10.2020, a admis în partea acțiunea formulată de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj obligând pârâta Comisia Specială de Retrocedare să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare. Înalta Curte, procedând la analiza argumentelor prezentate în considerentele sentinței recurate care au stat la baza acestei soluții, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără ca aceasta să prezinte un raționament logico-juridic care să susțină soluția dispusă. Cercetând atât criticile formulate de recurenta-reclamantă privitoare la nelegalitatea considerentelor sentinței recurate, cât și criticile recurentei-pârâte privitoare modalitatea de interpretare a calității de proprietar al imobilului în temeiul căreia se poate formula cererea de retrocedare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a clarificat dacă reclamantă îndeplinește condițiile de persoană îndreptățită să formuleze o astfel de cerere. În concret, chestiunea proprietății și a calității de proprietar privitor la imobilul care face obiectul cererii de retrocedare, aspecte care reprezintă esența litigiului, nu au fost clarificate de către instanța de fond, conduită ce se subscrie motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cu privire la această opinie, instanța de recurs atrage atenția că în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, deși instanța de fond identifică în mod corect că în speță calitatea reclamantei de fostă proprietară a imobilului solicitat prin cererea de retrocedare nr. x din 27.02.2003, reprezintă esența chestiunii litigioase, totuși aceasta nu face lumină cu privire la această chestiune. Sunt relevante în acest sens, mențiunile din cuprinsul sentinței recurate precum:, ... instanța reține că, imobilul asupra căruia reclamanta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent înscris în CF nr. x cuprinde următoarea mențiune în cartea funciară: Pres la 17 februarie 1907, în baza literelor fundaționale, datate în Blaj la 30.02.1907 și aprobate de către A., gr. cat din Blaj, dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub H+8-11 se întabulează în favoarea Fondului de sub jurisdicțiunea și administrarea A. gr.cat de Alba Iulia și Făgăraș: Fondul B. n. Costea și C..(fila nr. x verso). Prin urmare, înscrierea din CF nr. x, menționată supra, a fost considerată de pârâtă că, dovedește cui aparține proprietatea și anume că, aparține Fundației B. n. Costea și C., iar această fundație este distinctă de solicitantă. Instanța consideră că, această susținere a pârâtei nu este riguroasă. În primul din întabularea anterior menționată rezultă că, imobilul întabulat în favoarea Fondul B. n. Costea și C. a fost în administrarea și jurisdicțiunea A. gr.cat de Alba Iulia și Făgăraș. În al doilea rând, ceea ce a primit Fondul de la A. gr.cat de Alba Iulia și Făgăraș s-a aflat în administrarea acestuia din urmă. În al treilea rând, pârâta a reținut greșit că, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului." (pag 6 par. 4-6 din considerentele sentinței recurate). Totodată, judecătorul fondului arată că: "Instanța de fond prin această concluzie, în mod evident nu consideră și nu reține că reclamanta a demonstrat dreptul de proprietate asupra imobilului sau că este continuatoarea Fondului B. n. Costea și C., dar reține că înscrierea în cartea funciară nu justifică susținerea pârâtei că sentința nr. 875/1996 a Judecătoriei Blaj, definitivă prin decizia nr. 1318/1999 a Curții de Apel Alba Iulia, are autoritatea de lucru judecat, în sensul că, reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesual activă în raport cu imobilul în cauză." Considerentele anterior subliniate de Înalta Curte sun contradictorii, nefiind posibil a se decela dacă instanța fondului a considerat, totuși, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, și cu atât mai puțin este posibilă corelarea considerentelor sentinței cu soluția prevăzută în dispozitiv. Fără a stabili dacă soluția pronunțată în procedura administrativă este legală, instanța de fond, în temeiul considerentelor anterior subliniate, a admis cererea de chemare în judecată obligând pârâtă să analizeze pe fond cererea de retrocedare, constatând Înalta Curte că o atare manieră de redactare a hotărârii ar fi pus în imposibilitate și pârâta, cu prilejul executării sentinței, nefiind clare limitele reevaluării condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Față de acestea, Înalta Curte apreciază că o astfel de conduită procesuală echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești. Instanța de recurs subliniază că în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. În aceste condiții, în speță, în lipsa efectuării unei analize judicioase pe fondul contestației formulate împotriva decizia nr. 9346 din 29.10.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare, în urma căreia să se stabilească cu certitudine dacă reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi persoana îndreptățită să formuleze cererea de retrocedare, remediul unei astfel de situații presupune trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de recurs neavând posibilitatea procedurală legală în această fază procesuală de a analiza cauza sub acest aspect. În lipsa analizei instanței de fond pe chestiunea litigioasă, principiul dublului grad de jurisdicție prevăzut de lege reprezintă o condiție imperativă de asigurare a legalității acestui demers judiciar, acest aspect reprezentând un argument suplimentar în susținerea soluției de casare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj și pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 201/2021 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va examina și celelalte argumente invocate atât de reclamantă, cât și de pârâtă prin cererea de recurs, și totodată va avea în vedere considerentele deciziei nr. 21/2023, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2023.