Decizia nr. 21/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 109/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 109/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 9.116/109/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților în baza art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă acestea nu au transmis puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 noiembrie 2022, în Dosarul nr. 9.116/109/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, privind modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor în drept, respectiv dacă se are în vedere procentul de 15% de la momentul ieșirii la pensie sau cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004) " Art. 85. - (...) (2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată.(...)"

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor " Art. 14. - (1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25. (...)" Aplicarea tranzitorie " Art. 39. - (...) (5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art.

(...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 10. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 6 decembrie 2021 cu nr. 9.116/109/2021, reclamantul D.C. a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Pitești să emită o adeverință în care să includă în venitul brut ce reprezintă baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu, începând cu 1 iulie 2017, sporul de doctorat de 15% din indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. 11. În motivare, reclamantul a susținut că a deținut funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Pitești până la data de 1 iulie 2009, când a fost eliberat din funcție prin pensionare. Anterior deschiderii dreptului la pensia de serviciu a obținut titlul științific de doctor în drept pentru care a beneficiat de un spor de 15% din indemnizația brută lunară. Acest spor a fost inclus în baza de calcul al pensiei de la data punerii sale în plată și până la data de 30 iunie 2017. După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, sporul de 15% nu a mai fost menționat în adeverințele eliberate pentru actualizarea pensiei de serviciu. În acest context, reclamantul a subliniat că eliminarea sporului de 15% din baza de calcul al pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii și a drepturilor câștigate la data pensionării. 12. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 13. Prin Sentința civilă nr. 2.324/2022 din 4 mai 2022, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să emită pentru reclamant o adeverință în care să includă în venitul brut ce constituie baza de calcul al pensiei de serviciu, începând cu 1 iulie 2017, sporul de doctorat de 15% din indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. 14. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu în a cărei bază de calcul a fost inclus sporul de 15% pentru obținerea titlului științific de doctor până la data de 1 iulie 2017.

Subsecvent evocării art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a apreciat că, ori de câte ori se actualizează pensia de serviciu a unui magistrat, trebuie să se țină cont de sporurile intrate în baza de calcul al pensiei, indiferent de modificările legislative ulterioare deschiderii acestui drept.

Astfel, această normă a fost edictată în favoarea magistratului pensionat, dat fiind că el își poate păstra cuantumul pensiei în plată, dacă în urma actualizării ar rezulta un cuantum mai mic al pensiei sale.

La data pensionării reclamantului, sporul pentru titlul științific de doctor era de 15% din indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, fiind astfel reglementat în condiții mai avantajoase față de indemnizația acordată pentru același titlu prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâta trebuia să dea eficiență art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a include în venitul brut ce constituie baza de calcul al pensiei de serviciu, începând cu 1 iulie 2017, sporul de doctorat de 15% din indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, susținând că pensiile de serviciu actualizate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 trebuie să includă sporul pentru titlul științific de doctor în limita instituită de norma de la art. 14 alin. (1), aplicabilă indiferent de data obținerii acestui titlu, conform art. 39 alin. (5) din același act normativ. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea de Apel Pitești este învestită cu soluționarea procesului în ultimă instanță, iar de lămurirea modului de interpretare a art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și a art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât se pune în discuție chestiunea actualizării pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor în drept fie cu 15% de la momentul pensionării, fie cu cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de sesizare a apreciat că este îndeplinită și cerința noutății, deoarece instanța supremă nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre, cauzele având ca obiect asigurările sociale fiind soluționate definitiv de curțile de apel.

S-a mai arătat că problema de drept enunțată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor electronice consultate la data sesizării. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Numai intimatul a prezentat un punct de vedere asupra sesizării, arătând că aceasta nu vizează o veritabilă chestiune de drept, ci stabilirea normei incidente în cauză, respectiv art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sau art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017. Or, stabilirea normei aplicabile intră în atribuția exclusivă a instanței învestite cu soluționarea litigiului.

Asupra fondului sesizării a apreciat că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică magistraților care se pensionează după intrarea în vigoare a acestui acest normativ. În acest sens, a subliniat că norma edictată la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede expres că, în ipoteza în care, în urma recalculării, ar rezulta un cuantum mai mic al pensiei, se păstrează cel aflat în plată. Dacă s-ar nega incidența acestui text de lege, ar însemna că legiuitorul a reglementat o ipoteză care nu ar putea surveni vreodată. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate prin prisma celor de la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a fi avut în vedere cuantumul indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor reprezentând jumătate din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Această soluție se impune dat fiind că norma de la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este cuprinsă într-o lege specială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, prin adoptarea acestui text de lege, legiuitorul a dorit să stabilească un cuantum unic al indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor pentru întreg sistemul public și să elimine diferențele ce existau între sporurile acordate pentru același titlu în funcție de familia ocupațională.

Intrarea în vigoare a normei anterior evocate chiar la momentul publicării legii de salarizare relevă că voința legiuitorului a fost în sensul aplicării sale imediate și pentru întreg personalul plătit din fonduri publice.

A mai arătat că art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se referă la indemnizația brută lunară a unui magistrat în activitate, iar nu la eventualele indemnizații de care a beneficiat acesta înainte de pensionare.

Această normă trebuie interpretată prin prisma scopului urmărit de către legiuitor, și anume actualizarea pensiei numai în funcție de indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței.

Astfel, sporurile trebuie avute în vedere în modalitatea în care sunt reglementate pentru un judecător în activitate. În plus, acest text de lege nu prevede că se menține în baza de calcul al pensiei de serviciu cuantumul sporului de doctorat, ci existența acestui spor.

După evocarea Deciziei nr. 65 din 2 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere a conchis că actualizarea pensiei de serviciu se efectuează ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, indiferent de modalitatea care a determinat schimbarea acestei indemnizații, rezultând că și o modificare legislativă a indemnizației/sporului de doctorat trebuie avută în vedere în acest sens. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Brașov, București, Iași, Oradea și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel Oradea și Pitești au transmis practică judiciară asupra acestei chestiuni.

Din punctele de vedere primite au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate în sensul că, la actualizarea pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor, se are în vedere sporul de 15% de la momentul pensionării (tribunalele Brașov, Covasna, Giurgiu și Ialomița).

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, prin edictarea art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a urmărit să protejeze drepturile câștigate la data pensionării. Astfel, ori de câte ori se actualizează pensia de serviciu a unui magistrat trebuie să se țină cont de sporurile intrate în baza de calcul al pensiei, indiferent de modificările legislative ulterioare deschiderii dreptului la pensie. În consecință, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reprezintă o normă de favoare pentru magistratul pensionat, dat fiind că acesta își poate păstra pensia aflată în plată, dacă în urma actualizării ar rezulta un cuantum mai mic al pensiei. Prin urmare, drepturile câștigate la data pensionării vizează inclusiv sporurile de care beneficia magistratul la data respectivă.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate în sensul că, la actualizarea pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor se are în vedere sporul în cuantum fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 (Curtea de Apel Oradea și tribunalele București, Ilfov, Iași, Bihor, Vaslui și Suceava).

În fundamentarea acestei interpretări s-a argumentat că dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reglementează modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu. Astfel, actualizarea pensiei de serviciu se efectuează ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, indiferent de modalitatea care a determinat schimbarea acestei indemnizații. În consecință, la actualizarea pensiei de serviciu trebuie avute în vedere inclusiv modificările aduse sporului de doctorat.

Instanțele consultate au transmis deciziile civile nr. 3.390/2019 din 23 septembrie 2019, nr. 1.182/2021 din 18 martie 2021 și nr. 3.005/2021 din 25 iunie 2021 ale Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și Decizia civilă nr. 1.152/A/2022 din 6 iulie 2022 a Curții de Apel Oradea - Secția I civilă. Situațiile factuale avute în vedere la pronunțarea acestor hotărâri în raport cu care au fost stabilite reglementările incidente sunt însă diferite de cea reținută de instanțele din prezentul dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au format obiectul controlului realizat de Curtea Constituțională, care a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, reținând următoarele considerente relevante: Indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională. Așa fiind, modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, și Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021). Cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale referitor la faptul că indemnizația pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept de sorginte constituțională, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili condițiile de acordare a acestui drept, răspund și criticilor vizând existența unui drept anterior câștigat, precum și celor privind pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel că toți cetățenii care îndeplinesc condițiile acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. Indemnizația pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, ci un drept de sorginte legală, astfel încât dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauza de față (Decizia nr. 204 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 iulie 2020). Acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituție, le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Transformarea sporului pentru doctorat într-o indemnizație cu o valoare fixă reprezintă o opțiune legislativă care se circumscrie libertății de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept (Decizia nr. 209 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031 din 4 noiembrie 2020). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizarea pensiei de urmaș în temeiul art. 84 alin. (3) din același act normativ se realizează prin raportare exclusiv la indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului acesteia." În paragrafele 93-95 din această decizie s-au reținut următoarele: "Potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pensia de urmaș stabilită în baza art. 84 din același act normativ se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. Textul legal stabilește principiul actualizării pensiei de urmaș în condițiile existenței unei majorări a indemnizației de încadrare brute lunare a unui judecător în activitate, fără a distinge cu privire la modalitatea care a determinat o asemenea majorare. Având în vedere principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în condițiile în care legiuitorul nu a distins asupra modalității care a determinat majorarea indemnizației de încadrare brute lunare, nici judecătorul, care aplică legea, nu poate efectua o asemenea distincție."

Prin Decizia nr. 15 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 15 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Lămurirea modalității de actualizare a bazei de calcul al pensiei fostului magistrat care a beneficiat la data pensionării de o sumă compensatorie în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară pentru titlul de doctor, prin aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În paragrafele 76-78 din această decizie s-au reținut următoarele: "(...) încheierea de sesizare cuprinde opțiunea provizorie a judecătorilor instanței de sesizare, motivată, însă fără a argumenta caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens, instanța de trimitere s-a mărginit la reiterarea pur formală a cerințelor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără a explica efectiv în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menționate, soluțiile diferite la care se poate ajunge în interpretarea normelor juridice supuse analizei. Intervențiile legislative succesive în privința sporului pentru titlul științific de doctor care au implicat reglementări sau abrogări ale acestuia ori intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, în exercitarea propriilor competențe, pentru lămurirea existenței sau întinderii acestui drept salarial, nu demonstrează contrariul, pentru că de lege lata normele în discuție sunt clare și neechivoce. De asemenea, divergența de interpretare ce există între reclamantă și pârâtă, specifică procesului civil, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operațiuni logico-juridice, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile, iar aplicabilitatea normelor în discuție nu ridică vreo minimă problemă de interpretare, aspect ce rezultă, de altfel, din opțiunea neîndoielnică exprimată de instanța de trimitere." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că aceasta vizează o singură problemă de drept, cu privire la care instanța de trimitere, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii hotărârii prealabile.

Se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție o interpretare jurisdicțională de principiu a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu referire la art. 14 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili care este modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor în drept, respectiv dacă se are în vedere procentul de 15% de la momentul ieșirii la pensie sau cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept esențiale, ivite într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță, de natură să elimine riscul apariției și dezvoltării unei jurisprudențe neunitare, printr-o rezolvare de principiu, este legal condiționată prin textele normative care asigură cadrul legal al deschiderii acestei proceduri.

Astfel, conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Analiza normei juridice mai sus evocate permite concluzia conform căreia deschiderea procedurii hotărârii prealabile este legal posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând elementele sesizării de față, se constată că primele cerințe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, respectiv stadiul soluționării pricinii în ultimă instanță, sunt întrunite, sesizarea fiind formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Argeș într-un conflict de asigurări sociale.

Cauza se află în calea de atac, în ultimă instanță, decizia ce urmează a fi pronunțată în apel fiind definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este relevată legătura cu soluționarea cauzei în apel a problemei privind modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor în drept, respectiv dacă se are în vedere procentul de 15% de la momentul ieșirii la pensie sau cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017. Aceasta, în contextul în care judecata în primă instanță a constat în admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la emiterea pentru reclamant a unei adeverințe în care să se includă în venitul brut ce constituie baza de calcul al pensiei de serviciu, începând cu 1 iulie 2017, sporul de doctorat de 15% din indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței. În calea de atac este contestată dezlegarea dată acestei probleme de drept, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, indiferent de data obținerii titlului științific de doctor în drept.

În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă de a face obiectul unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine o jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac ca acest demers să fie unul inadmisibil.

Astfel, referitor la această cerință, ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept reală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, printr-o jurisprudență constantă, că atât timp cât art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept", ea este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

În jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință s-a statuat constant că "în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020, paragraful 135).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului. Pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială, reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragraful 41).

Prin urmare, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual ori complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei pendinte și ar neutraliza rolul instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul, rol consacrat constituțional. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, precitată; Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept, în înțelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, este absolut necesar să rezulte din interpretarea diferită sau contradictorie a unei anumite dispoziții a legii, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății.

Întrucât de chestiunea de drept enunțată în cuprinsul actului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție depinde rezolvarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii, indiferent de faptul că cererea este admisă sau respinsă.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât, ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Așadar, este vorba despre o interpretare cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca fiind incidentă cauzei de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de determinarea, în concret, a acestei norme de către instanța supremă, căreia ulterior instanța de trimitere să-i facă aplicare punctuală la speță, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Verificându-se, în contextul acestor considerente, cerința referitoare la învestirea instanței supreme cu o "chestiune de drept", se constată că ea nu a fost demonstrată în cazul prezentei sesizări.

Potrivit obiectului sesizării, instanța de trimitere solicită lămuriri asupra înțelesului dispoziției art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a unui judecător ce deține titlul științific de doctor în drept, în sensul de a se indica dacă se are în vedere procentul de 15% de la momentul ieșirii la pensie sau cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Se constată că dispoziția legală supusă interpretării, art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 [în prezent, art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor], nu prezintă nicio neclaritate în redactarea și conținutul ei, aceasta reglementând în termeni clari, neechivoci, modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu ale judecătorilor și a pensiilor de urmaș prevăzute la art. 84 din aceeași lege, ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.

De altfel, din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere nu rezultă dificultatea de interpretare, caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind precizată opțiunea provizorie a completului în sensul actualizării pensiilor de serviciu ale judecătorilor cu luarea în considerare a cuantumului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de sesizare nu prezintă nicio argumentare în legătură cu dificultățile de interpretare pe care i le-ar ridica textul de lege indicat, impedimentul pe care îl relevă fiind dat de alegerea normei a cărei aplicare să o facă, raportat la datele particulare ale speței, în aprecierea succesiunii în timp a legilor.

Formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile contravine exigențelor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru că nu urmărește, în realitate, o interpretare și o dezlegare de principiu a unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de identificare a normei incidente, față de succesiunea legilor în timp.

Or, acesta este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii ei de jurisdicție, de a stabili norma juridică aplicabilă cauzei deduse judecății.

De altfel, caracterul clar și lipsit de echivoc al normelor supuse în prezent interpretării a fost reținut și prin Decizia nr. 15 din 15 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că: "Intervențiile legislative succesive în privința sporului pentru titlul științific de doctor care au implicat reglementări sau abrogări ale acestuia ori intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, în exercitarea propriilor competențe, pentru lămurirea existenței sau întinderii acestui drept salarial, nu demonstrează contrariul, pentru că de lege lata normele în discuție sunt clare și neechivoce."

Ca atare, se constată că întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale neclare, echivoce, neconstituindu-se într-o chestiune de drept autentică. Această situație contravine, cum s-a arătat anterior, exigențelor art. 519 din Codul de procedură civilă, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanța învestită cu judecata litigiului.

Din această perspectivă, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept invocată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,