ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 13/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.254/1/2022, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.542/120/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, precum și puncte de vedere de către doi membri ai completului, ce au fost comunicate părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantele-reclamante au depus note scrise; intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice asupra problemei de drept, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 septembrie 2022, în Dosarul nr. 3.542/120/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă diurna de detașare în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), de care au beneficiat procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), se include în indemnizația de încadrare brută lunară a unui magistrat și cade sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016) sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 octombrie 2022 cu nr. 2.254/1/2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 88 2 . - " (1) Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic. (2) Este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. (3) Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție funcționează cu un număr de 15 posturi de procuror. (4) Numărul de posturi al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție poate fi modificat, în funcție de volumul de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea procurorului-șef secție, cu avizul conform al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (5) Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare Art. 13. - " (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare; (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă, la data de 7 octombrie 2021, cu nr. 3.542/120/2021, reclamantele A, B și C, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea și Ministerul Justiției, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - recalcularea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente, în funcție de salarizarea procurorilor din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (denumită în continuare S.I.I.J.), în sensul includerii în indemnizația de încadrare a drepturilor salariale specifice personalului detașat, începând cu data de 16 octombrie 2018, care este data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018), și pentru viitor; - obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 16 octombrie 2018 și în continuare, pe viitor, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare; - obligarea pârâților la plata pe viitor a noii indemnizații de încadrare, prin includerea în indemnizația de încadrare a drepturilor specifice personalului detașat; - actualizarea sumelor de plată restante cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar restant și până la data plății efective, precum și obligarea pârâților la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor salariale solicitate.

Prin Sentința civilă nr. 692 din 22 martie 2022, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la obligația de plată a diferențelor salariale și a respins cererea sub acest aspect, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Galați și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, pe fondul cauzei, a reținut că reclamanții, judecători și foști judecători (actuali pensionari), nu sunt îndreptățiți a fi salarizați la nivelul procurorilor S.I.I.J., deoarece dețin funcția de judecători/foști judecători în cadrul Tribunalului Vrancea.

Obiectul acțiunii din prezentul dosar îl constituie deci, în esență, recunoașterea (și subsecvent plata) dreptului la acordarea unei diurne de detașare în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 88 2 din Legea nr. 304/2004, susținând că acordarea și plata sumelor în discuție exclusiv procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J. reprezintă o situație profund inechitabilă față de alți magistrați numiți, care nu beneficiază de drepturile magistraților detașați, ca această categorie de procurori, în favoarea căreia legiuitorul a prevăzut beneficiul drepturilor procurorilor detașați, deși potrivit art. 88 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul S.I.I.J.

Tribunalul a reținut că acest beneficiu al drepturilor de detașare în cazul unor procurori numiți, nu detașați, a fost reglementat expres doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., aspect care reiese din împrejurarea că dispozițiile art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se regăsesc distinct în secțiunea a 2 1 -a din capitolul II al acestui act normativ. Reținând modalitatea distinctă de reglementare, tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 nu le sunt direct aplicabile reclamanților ca judecători.

Din perspectiva invocării discriminării, tribunalul a apreciat că nu este vorba despre o aplicare diferită a drepturilor aferente detașării, nici reclamanții și nici procurorii numiți în cadrul S.I.I.J. nefiind personal detașat, ci este vorba de opțiunea legiuitorului în sensul de a recunoaște expres doar procurorilor numiți în cadrul acestei secții beneficiul drepturilor procurorilor detașați.

De asemenea, nu poate fi reținută discriminarea nici din perspectiva Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, deoarece ambele decizii au avut în vedere ipoteza egalizării indemnizațiilor la nivel maxim, prin raportare la majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar. Această ipoteză nu se regăsește în prezenta speță, nefiind invocată nicio hotărâre judecătorească definitivă care să fi recunoscut beneficiul drepturilor de detașare în favoarea unor judecători. Instanța de judecată nu are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Tribunalul a apreciat că, în cauză, acordarea de despăgubiri în temeiul discriminării nu poate fi susținută nici prin invocarea dispozițiilor constituționale, comunitare sau ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pe fondul pretențiilor, au arătat că, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), corelate cu cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, personalul salariat care lucrează în aceleași condiții trebuie să beneficieze de același salariu, la nivel maxim.

Atât S.I.I.J., cât și instanțele de judecată sunt subordonate financiar aceluiași ordonator de credite - Ministerul Justiției.

Au arătat că, în baza dispozițiilor art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018, tuturor procurorilor din cadrul S.I.I.J. le-au fost acordate drepturi bănești ce se cuveneau procurorilor detașați, deși, potrivit dispozițiilor art. 88 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "Este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție".

În cazul procurorilor din cadrul S.I.I.J., spre deosebire de magistrații detașați în condițiile legii, aceste drepturi sunt incluse în indemnizația de încadrare, astfel cum este aceasta definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), drepturile bănești de care beneficiază doar această categorie profesională din familia ocupațională "Justiție" nefiind acordate cu titlu de diurnă, precum în cazul magistraților detașați.

Au apreciat că acordarea și plata, începând cu data de 16 octombrie 2018, a sumelor în litigiu, exclusiv procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., creează o situație profund inechitabilă față de restul corpului de magistrați numiți în funcții, care nu beneficiază de drepturile magistraților detașați, cum beneficiază doar această categorie de procurori, rezultând astfel o diferențiere prin aplicarea nelegală a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), indemnizația de bază fiind stabilită diferit, în funcție de apartenența la o anumită categorie socioprofesională și de locul de muncă.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus, la data de 9 august 2022, cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menționate, iar prin Încheierea de ședință pronunțată la 27 septembrie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă este legal învestită cu soluționarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 214 din aceeași lege, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție realizându-se de un complet din cadrul Curții de Apel Ploiești, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită, întrucât soluționarea pe fond a prezentului dosar depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească dacă această diurnă este inclusă în indemnizația de încadrare brută lunară a unui magistrat, astfel cum este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017, și cade sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2017 sau reprezintă un drept salarial distinct.

Curtea a apreciat că este îndeplinită și condiția noutății, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu asupra acestui aspect rezultă că la nivelul Curții de Apel Ploiești nu există practică neunitară, până la acest moment acțiunile având un astfel de obiect fiind respinse, cu motivarea că astfel de drepturi bănești nu sunt incluse în indemnizația de încadrare, definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nefiind deci acordate cu titlu de diurnă, precum în cazul magistraților detașați (Dosarul Tribunalului Dâmbovița nr. 1.482/120/2021).

Aceeași soluție a fost identificată și la nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care a apreciat că drepturile bănești ce se achită în situația detașării nu sunt incluse în salariul de bază/indemnizația de încadrare, ci reprezintă drepturi suplimentare, astfel cum reiese din art. 34 din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind incluse în salariul lunar (Decizia civilă nr. 495 din 31 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.163/3/2021).

S-a precizat că au fost identificate și hotărâri de admitere a pretențiilor formulate de reclamanți, Tribunalul Bihor - Secția I civilă apreciind că în cazul procurorilor S.I.I.J., spre deosebire de magistrații delegați sau detașați, în condițiile legii, aceste drepturi bănești sunt incluse în indemnizația de încadrare, astfel cum este definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017. Drepturile bănești de care beneficiază doar această categorie profesională nu sunt acordate cu titlu de diurnă propriu-zisă, precum în cazul magistraților delegați sau detașați, legiuitorul făcând trimitere la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 exclusiv pentru a stabili cuantumul drepturilor. Adăugarea alin. (5) la art. 88 2 din Legea nr. 304/2004, cu privire la care nu există niciun argument inserat în nota de fundamentare a actului normativ intrat în vigoare la 16 octombrie 2018, constituie o încălcare gravă a art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi (Sentința civilă nr. 23 din 20 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.708/111/2021).

Având în vedere că asupra interpretării art. 88 2 din Legea nr. 304/2004 Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat, precum și împrejurarea că nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor consultate la data sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită condiția noutății.

De asemenea, este îndeplinită și condiția ca problema în discuție să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, având în vedere dispozițiile contradictorii din Legea nr. 304/2004 și din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, din dispozițiile Legii nr. 304/2004 rezultă că nu sunt permise delegarea și detașarea procurorilor în cadrul S.I.I.J., iar pe de altă parte li se acordă acestora drepturi salariale de care beneficiază personalul delegat, conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează principiile pe baza cărora se stabilesc salariile personalului bugetar, inclusiv magistraților, acestea fiind: " a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)"

În ceea ce privește drepturile bănești cuvenite personalului detașat, la art. 34 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "Drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice care îndeplinește unele activități cu caracter temporar, în țară și în străinătate, inclusiv cu ocazia delegării sau detașării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă prin prezenta lege sau alte acte normative în vigoare nu se reglementează altfel".

Conform dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, aceste drepturi sunt reglementate distinct de indemnizația de încadrare ce reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX la legea-cadru, și nu fac parte din aceasta. Însă, atât timp cât în cadrul S.I.I.J. nu se permit delegarea și detașarea, drepturile salariale prevăzute la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 par a fi incluse în indemnizația de încadrare a procurorilor acestei secții.

Față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 36 din 4 iunie 2018 și nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018 (Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018), dacă drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze sunt incluse în indemnizația de încadrare, salariile celorlalți magistrați ar trebui calculate prin raportare la această indemnizație de încadrare.

Dacă se apreciază că drepturile salariale prevăzute de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt drepturi salariale distincte de indemnizația de încadrare brută lunară, atunci nu se impune egalizarea drepturilor salariale ale celorlalți magistrați. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru sesizarea instanței supreme în raport cu întrebarea formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pe fondul chestiunii de drept, a apreciat că dispozițiile legale supuse interpretării sunt aplicabile exclusiv procurorilor din cadrul S.I.I.J., fără a putea fi extinse la alte categorii de magistrați. Întrucât în cauză se contestă o dispoziție ce era cuprinsă într-o lege organică, respectiv art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Referitor la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36 din 4 iunie 2018 și nr. 56 din 17 septembrie 2018 și pretinsa discriminare care ar exista în cauză, a arătat că este relevantă decizia pronunțată în Cauza C-310/10, Agafiței contra României, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 5.569.1/110/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), stabilind că nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, criteriul categoriei socioprofesionale.

Aceleași argumente sunt valabile, în mod corespunzător, pentru a se constata că nu există discriminare pe criteriul categoriei socioprofesionale, deoarece judecătorii care funcționează în cadrul instanțelor judecătorești nu au aceleași atribuții și competențe cu cele pe care le îndeplineau procurorii S.I.I.J.

Fiind vorba despre profesii distincte, reglementate prin norme diferite, situația reclamantului, judecător de judecătorie, nu este analoagă sau comparabilă cu cea a procurorilor S.I.I.J., pentru a se putea reține o încălcare a art. 14 din Convenție.

Tocmai ținând cont că reclamantul nu desfășoară aceeași activitate cu cea a procurorilor care funcționau în cadrul S.I.I.J., nu ar putea fi reținută nici încălcarea principiului unei salarizări egale pentru muncă egală, consfințit de art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Carta socială europeană revizuită, Pactul internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, respectiv art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).

În acest context sunt amintite și deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, prin care s-a constatat că înțelesul dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.

Ca atare, reglementarea, prin lege ori printr-un alt act normativ, a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, acest act normativ trasând competențele CNCD și instanței de judecată exclusiv în ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor legale care instituie drepturile în discuție.

Totodată, Curtea Constituțională a stabilit că modul de salarizare a procurorilor DNA și DIICOT (situație similară cu cea a salarizării procurorilor S.I.I.J.) nu instituie un tratament juridic diferit în raport cu judecătorii sau procurorii care au aceeași vechime în magistratură/grad profesional ca acelea ale procurorilor numiți în cadrul acestor structuri specializate (Decizia nr. 861 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, Decizia nr. 561 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020).

Față de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudența Curții Constituționale în materia discriminării, se poate constata că este exclusă discriminarea în prezenta cauză și deci nu se poate vorbi de prejudiciu sau de repararea acestuia prin acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege. Prin urmare, instituirea unui alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece, în mod evident, acordarea prin hotărâre judecătorească a unei alte salarizări determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare.

S-a arătat că Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 nu este aplicabilă în cazul de față, dat fiind faptul că nu există hotărâri judecătorești definitive sau acte administrative care să stabilească un nivel de salarizare corespunzător procurorilor S.I.I.J. pentru alți judecători cu grad profesional de judecătorie.

Mai mult, se impunea ca procurorii din cadrul S.I.I.J. să primească diurna specifică celorlalți judecători sau procurori detașați în altă localitate, deoarece în caz contrar ar însemna că toți procurorii din provincie ar fi fost discriminați în raport cu cei din București și că paleta de selecție a acestora se limita excesiv doar la procurorii din București. Aceasta deoarece în cazul S.I.I.J. nu era posibilă detașarea, dar sediul acesteia era exclusiv în municipiul București, nu ca în cazul celorlalte structuri ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA și DIICOT), care au structuri teritoriale și în alte municipii.

Or, a admite că toți magistrații români (procurori sau judecători) se pot detașa la alte instanțe sau parchete (inclusiv DNA și DIICOT) și primesc diurnă dacă sunt din altă localitate, cu excepția celor de la S.I.I.J., ar fi însemnat ca legiuitorul să fi instituit o discriminare pentru procurorii S.I.I.J., fără a avea la bază elemente obiective de diferențiere.

Așadar, legea nu instituie o discriminare pentru ceilalți judecători sau procurori, deoarece toți vor avea drepturi identice dacă se vor detașa la o instanță sau un parchet din altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, dar și dacă ar fi fost selectați de Consiliul Superior al Magistraturii să desfășoare activitate în cadrul S.I.I.J.

În consecință, față de cele expuse, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că această chestiune de drept este nouă și constituie o problemă de drept reală, cu un anumit grad de dificultate, motiv pentru care solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Apelantele-reclamante au formulat note scrise prin care au susținut că, față de modalitatea de edictare a dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, pe perioada cât au fost în vigoare, și față de obiectul acțiunii pendinte, ultima alegație, respectiv dacă aceștia nu sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se impune a fi înlăturată, întrucât textul legal în vederea aplicării căruia se solicită pronunțarea hotărârii prealabile nu prevede pentru categoria magistraților-procurori cu funcții de conducere și procurorilor cu funcții de execuție acordarea acestor drepturi, cu condiția delegării sau detașării în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum se solicită în cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, adăugarea acestei mențiuni tinde la deturnarea procedurii de sesizare de la scopul pentru care a fost edictată.

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, nu este îndeplinită condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept de a cărei soluționare depinde soluționarea pe fond a cauzei de față.

Astfel, prin acțiunea formulată, reclamantele au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente, în funcție de salarizarea procurorilor din cadrul S.I.I.J., în sensul includerii în indemnizația de încadrare a drepturilor salariale specifice personalului detașat, începând cu data de 16 octombrie 2018, care este data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018, și pentru viitor, respectiv pe perioada menținerii în vigoare a dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, drepturi recunoscute doar procurorilor cu funcții de conducere și procurorilor cu funcții de execuție din cadrul S.I.I.J.

În vederea recunoașterii acestui drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, corelate cu cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, potrivit cărora personalul salariat care lucrează în aceleași condiții trebuie să beneficieze de același salariu, la nivel maxim.

În ceea ce privește acest nivel maxim, dacă inițial reclamantele au invocat autoritatea de lucru judecat provizoriu, la acest moment invocă autoritatea de lucru judecat, întrucât în Dosarul nr. 4.543/111/2021 al Tribunalului Bihor s-a stabilit în mod definitiv acest nivel maxim, prin includerea diurnei de 2% în indemnizația de bază a altor magistrați, care de asemenea nu funcționează în cadrul S.I.I.J.

Chestiunea de drept reală vizează, astfel, nu aplicarea în concret a dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, ci recunoașterea în beneficiul reclamantelor a dreptului la o salarizare unitară prin aplicarea nivelului maxim (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 corelată cu Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016), nivel maxim stabilit deja prin Sentința civilă nr. 317 din 22 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.543/111/2021.

Față de caracterul definitiv al acestei hotărâri, față de împrejurarea că deja salarizarea la nivelul procurorilor din cadrul S.I.I.J. s-a stabilit în beneficiul judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiș prin hotărâre definitivă, apelantele-reclamante au apreciat că problema de drept a fost lămurită, astfel că nu suntem în prezența unei chestiuni de drept reale și esențiale în cauză.

În aceste condiții, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu ar avea decât efect dilatoriu, întârziind soluționarea cauzei de față.

În plus, sesizarea instanței supreme este cerută de Ministerul Justiției, pârât față de care prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 3.542/120/2021 a apreciat că drepturile salariale prevăzute de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în forma anterioară modificărilor și completărilor operate prin Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Legea nr. 49/2022), prin raportare la art. 88 2 alin. (2) din aceeași lege și la art. 7 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt incluse în indemnizația de încadrare a unui magistrat, care poate fi majorată cu 2%, procent prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Atât timp cât procurorii din cadrul S.I.I.J. sunt numiți de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și nu se permite delegarea și detașarea în cadrul acestei structuri, drepturile salariale prevăzute la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt incluse în indemnizația de încadrare reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 la art. 7 lit. c), nefiind un drept salarial distinct de aceasta.

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 s-a reținut că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați de același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite.

Față de principiul salarizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei/fiecărui funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscalbugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), astfel cum a fost amendată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, principiu ulterior preluat și de Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizația de încadrare a apelantelorreclamante ar trebui majorată la nivelul maxim stabilit deja prin Sentința civilă nr. 317/LM din 22 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4.543/111/2021.

Chiar dacă legiuitorul are dreptul de a adopta, modifica, completa sau revizui prevederi legale, în funcție de personalul căruia i se aplică, aceasta trebuie să se realizeze doar cu respectarea principiului egalității și nediscriminării, în speță al plății egale pentru muncă egală. Însăși Curtea Constituțională a României a arătat, într-o decizie a sa, că un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii ale magistraților, care conturează existența a două orientări jurisprudențiale.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că diurna de detașare în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J., nu se include în indemnizația de încadrare brută lunară a unui magistrat, ci reprezintă un drept salarial distinct de aceasta.

S-a menționat că, pentru procurorii numiți în cadrul S.I.I.J., legiuitorul a prevăzut că urmează să beneficieze de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii, adică ale art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, iar acest beneficiu al drepturilor de detașare în cazul unor procurori numiți, nu detașați, a fost reglementat expres doar în favoarea acestei categorii profesionale, aspect care reiese din împrejurarea că dispozițiile art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se regăsesc distinct în secțiunea a 2 1 -a din capitolul II din acest act normativ.

În același sens sunt și dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. g) definind "funcția similară" ca fiind o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă. Or, drepturile bănești ce se achită în situația detașării nu sunt incluse în salariul de bază/indemnizația de încadrare, în raport cu care se verifică respectarea principiului amintit, pentru funcții similare, ci reprezintă drepturi suplimentare, incluse în salariul lunar, astfel cum reiese din art. 34 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele două noțiuni fiind diferite, potrivit art. 7 din aceeași lege.

Așadar, rezultă că nivelul maxim în plată este dat de cuantumul indemnizației de încadrare de care se bucură persoane cu funcții similare, iar nu de cuantumul venitului salarial lunar.

Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 nu este incidentă în cazul pretențiilor deduse judecății, întrucât acordarea drepturilor salariale specifice personalului detașat nu constituie drepturi reglementate de norme cu aplicabilitate generală, așa cum era situația majorărilor de 2%, 5% și 11% de la care a plecat analiza Curții Constituționale - care au fost aplicate la valoarea de referință sectorială pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, conducând la majorarea indemnizațiilor de încadrare pentru toți judecătorii.

În acest sens s-au depus hotărâri judecătorești și au fost exprimate opinii teoretice de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Neamț - Secția I civilă, Tribunalul București - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița (în opinie majoritară), Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Sălaj - Secția civilă, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă.

De asemenea, a fost exprimată și opinia potrivit căreia drepturile salariale prevăzute de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în forma anterioară modificărilor și completărilor operate prin Legea nr. 49/2022, prin raportare la art. 88 2 alin. (2) din aceeași lege și la art. 7 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt incluse în indemnizația de încadrare a unui magistrat, astfel încât pot conduce la majorarea acesteia cu 2%, procent prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

S-a avut în vedere faptul că procurorii din cadrul S.I.I.J. sunt numiți de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și nu se permit delegarea și detașarea în cadrul acestei structuri, drepturile salariale prevăzute la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt incluse în indemnizația de încadrare reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 la art. 7 lit. c), nefiind un drept salarial distinct de aceasta.

În acest sens a fost indicată Sentința civilă nr. 2.261 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, și a fost formulată o opinie teoretică de către judecătorii Tribunalului Ilfov.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: " 21. (...) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. (...) 22. (...) prin dispozițiile de lege criticate, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. 25. (...) norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare. (...) 28. (...) dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească. 29. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite. 30. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. (...) 31. (...) Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legeacadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." 85