ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 13/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.221/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 26.865/3/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către intimatul-pârât Ministerul Justiției.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 24 septembrie 2024, în Dosarul nr. 26.865/3/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 6 lit. c) și d) și art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, și a Deciziei nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, drepturile reglementate de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se cuvin și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 304/2004): " Art. 88 2 . - (...) (5) Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006): " Art. 13. - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare; (...)"

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004): " Art. 87. - (1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător. (...)"

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; d) principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor; e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoașterii și recompensării performanțelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii și regulamentelor proprii; f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate; g) principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar; h) principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii; i) principiul publicității în sensul transparenței veniturilor de natură salarială, precum și a altor drepturi în bani și/sau în natură pentru toate funcțiile din sectorul bugetar." " Art. 39. - Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (2) În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 octombrie 2023, cu nr. 26.865/3/2022, reclamanții - personal de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției au solicitat să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la recalcularea și plata efectivă a drepturilor lor salariale, începând cu 16 octombrie 2018 și în continuare pentru viitor, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în temeiul art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017; obligarea pârâtului să le plătească diferențele dintre drepturile salariale pe care ar fi trebuit să le încaseze începând cu data de 16 octombrie 2018 până la zi, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, și drepturile salariale care le-au fost efectiv plătite în această perioadă, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2023 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții cu nr. 26.865/3/2022*.

Prin Sentința civilă nr. 5.725 din 19 octombrie 2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca fiind prescrise, pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 4 octombrie 2019, iar în rest, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției, nefiind judecători sau procurori, astfel că nu sunt îndreptățiți a fi salarizați la nivelul procurorilor din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, nefiind beneficiari ai dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.

Prima instanță a apreciat că din textul art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 rezultă că beneficiul drepturilor de detașare în cazul unor procurori numiți, iar nu detașați, a fost reglementat expres doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

În ce privește presupusa discriminare invocată de reclamanți, aceasta reprezintă opțiunea legiuitorului de a recunoaște expres aceste drepturi numai procurorilor numiți în Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

S-a mai avut în vedere că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și Ministerul Justiției (unde activează reclamanții din prezenta cauză, în calitate de personal asimilat) au competențe diferite, astfel încât procurorii numiți în cadrul lor nu desfășoară aceeași activitate, existând diferențe și în privința condițiilor de numire, condiții de vechime și de grad.

Prin urmare, prima instanță a conchis că procurorii numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și personalul asimilat din cadrul Ministerului Justiției nu se află în condiții identice, astfel încât să fie supuși unui tratament identic.

De asemenea, s-a reținut că, prin raportare la practica instanței de contencios constituțional, instanța de judecată nu este competentă să dispună extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 și în privința personalului asimilat din cadrul Ministerului Justiției, pe argumentul încălcării principiului egalității în fața legii și a nediscriminării.

În ceea ce privește susținerea reclamanților referitoare la principiul salarizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei/fiecărui funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015) și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), astfel cum a fost amendată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a arătat că nici din această perspectivă nu sunt întemeiate pretențiile reclamanților, nivelul maxim în plată fiind dat de cuantumul indemnizației de încadrare de care se bucură persoane cu funcții similare, iar nu de cuantumul venitului salarial lunar.

În analiza temeiniciei drepturilor solicitate, prima instanță a apreciat că prezintă relevanță Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, avându-se în vedere considerentele de la paragrafele 145-149, 172-175 prin care s-au stabilit, plecând de la analiza principiilor nediscriminării și egalității salariale, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca reclamanții să poată beneficia de drepturile solicitate.

În acest context, prima instanță a constatat că numai judecătorii (care ocupă o funcție similară în cadrul autorității judecătorești) și procurorii (care ocupă o funcție similară în cadrul aceleiași instituții publice) care, în intervalul de referință 16 octombrie 2018-14 martie 2022, au îndeplinit, în mod cumulativ, cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcția de judecător sau procuror ar putea pretinde că aplicarea normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 a creat efecte discriminatorii în privința lor, întrucât legiuitorul s-a abătut de la principiile de la art. 6 lit. b) - nediscriminarea - din Legea-cadru nr. 153/2017 și, ca atare, să invoce respectarea principiului egalității - art. 6 lit. c) din același act normativ, prin acordarea echivalentului indemnizației de încadrare suplimentar recunoscut doar în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe durata funcționării acestei structuri.

Referitor însă la modalitatea de reparare a acestei discriminări, a constatat prima instanță că judecătorului nu îi este permis să creeze norme juridice (sens în care s-a statuat prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), dar nici nu îi este îngăduit să refuze a judeca pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța a reținut că vechimea în calitatea de personal asimilat din cadrul Ministerului Justiției nu poate fi avută în vedere, câtă vreme dispozițiile art. 88 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fac trimitere expresă la vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, ceea ce exclude valorificarea la calculul acestei vechimi a altor perioade asimilate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel una dintre reclamante, arătând că și-a întemeiat acțiunea nu numai pe criteriul discriminării salariale, ci, în mod special, pe acela al apartenenței la familia ocupațională "Justiție".

S-a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 s-a reținut că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Apoi, a invocat cele reținute la paragraful 75 din Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, precum și cele statuate prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Concluzionând, apelanta a susținut, contrar celor reținute de instanța de fond, că atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au statuat în sensul obligativității egalizării la maximum a indemnizațiilor magistraților/personalului asimilat acestora, care beneficiază de aceleași condiții și trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Totodată, a învederat că au fost deja pronunțate soluții definitive cu privire la aceste aspecte, unele chiar de Curtea de Apel București, pronunțate în favoarea persoanelor care îndeplinesc aceste funcții, referitoare chiar la personal asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției.

Același tip de soluție a fost pronunțat, în mod definitiv, și față de judecători care îndeplineau condițiile prevăzute cu titlu cumulativ de Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe considerente de discriminare față de procurori.

A concluzionat apelanta că, întrucât prin hotărâri definitive, instanțele au admis cererile celor care îndeplineau condițiile prevăzute în Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la data de 16 octombrie 2018 (data înființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și acordării de drepturi către procurorii din această structură de parchet), orice soluție contrară ar fi în prezent nu doar în contradicție cu această soluție obligatorie, dar și vădit discriminatorie față de persoanele din aceeași categorie de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, iar nu doar față de procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023.

Așadar, având în vedere că și pentru judecătorii din instanțe și procurorii din celelalte parchete decât Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție acordarea drepturilor de diurnă de 2% se realizează prin asimilare de funcții cu procurorii din cadrul fostei Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe baza principiului nediscriminării, astfel cum a decis instanța supremă prin hotărârea prealabilă sus-menționată, același raționament se impune a fi utilizat și pentru personalul care are statut de personal asimilat judecătorilor și procurorilor și care a desfășurat activitate numai în această funcție, obținând grad profesional similar (minimum grad de curte de apel), aceștia fiind asimilați, potrivit legii, inclusiv cu procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în condiții identice de vechime și grad.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică, susținând în esență că este neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea unei indemnizații egale cu cele ale procurorilor din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție care, pe lângă îndeplinirea unor atribuții specifice, au promovat, în vederea numirii, pe perioadă determinată, în urma unui concurs, fiind selectați, printre alte criterii, pe baza unei vechimi efective în funcția de procuror de minimum 18 ani și având cel puțin gradul de procuror de parchet de pe lângă curtea de apel. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de sesizare, având în vedere obiectul acțiunii, motivele de apel formulate și dispozițiile imperative ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a constatat că litigiul privește stabilirea și plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar asupra chestiunii litigioase privind dreptul personalului asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției la beneficiul diurnei de detașare în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, stabilită potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, instanța supremă nu a statuat, apreciind astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept în discuție. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat un punct de vedere, lipsind la termenul de judecată când s-a dispus sesizarea instanței supreme.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către intimatul-pârât Ministerul Justiției, prin care a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, întrucât există o statuare anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar chestiunea de drept nu este nouă și nu prezintă un grad suficient de dificultate. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a opinat că drepturile reglementate de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 nu se cuvin personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției.

În ceea ce privește raționamentul care justifică această opinie, se arată că acesta este același cu cel reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, în considerentele de la paragrafele 165-175, care se aplică mutatis mutandis.

Astfel, față de specificul activității pe care o desfășoară, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor nu ar fi putut îndeplini cumulativ condițiile legale pentru a putea fi numit în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, respectiv de a avea cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcția de judecător sau procuror.

Așa fiind, personalul asimilat nu ar putea pretinde în mod întemeiat că aplicarea normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, prin acordarea unui drept salarial statuat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, a creat în ceea ce îi privește efecte discriminatorii, care se impun a fi reparate.

De asemenea, față de condițiile legale restrictive care se impun a fi respectate pentru a dobândi pe cale judecătorească dreptul la includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, printre care o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcția de judecător sau procuror, nici art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate fi interpretat în sensul că asimilarea în drepturi cu judecătorii și procurorii înseamnă acordarea în mod automat a acestui beneficiu și personalului asimilat. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Potrivit răspunsurilor transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că drepturile reglementate de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 nu se cuvin și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției.

În susținerea acestei opinii s-a motivat că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o dezlegare referitoare la interpretarea acestor dispoziții legale în privința magistraților (judecători și procurori), prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Vechimea în calitatea de personal asimilat din cadrul Ministerului Justiției nu poate fi avută în vedere, câtă vreme dispozițiile art. 88 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia menționată, fac trimitere expresă la vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, ceea ce exclude valorificarea la calculul acestei vechimi a altor perioade asimilate. S-a arătat că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției nu este discriminat, întrucât nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă.

În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind exprimate și puncte de vedere teoretice de către judecători.

Într-o altă opinie, minoritară, regăsită în cuprinsul deciziei invocate de reclamantă prin motivele de apel, s-a apreciat că personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției este asimilat judecătorilor și procurorilor sub aspectul drepturilor și obligațiilor, aceasta fiind chiar rațiunea asimilării de către legiuitor, ceea ce justifică și asimilarea din punct de vedere salarial, susținută de evoluția legislativă și de jurisprudență.

Într-o opinie nuanțată, s-a arătat că instanța învestită cu soluționarea unei astfel de cauze trebuie să verifice dacă titularul cererii îndeplinește condițiile cumulative stabilite prin dezlegările date prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cu respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare a fost pronunțată Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.542/120/2021 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în interpretarea dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că: "Dreptul reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o «funcție similară» cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017."

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 352 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 30 iulie 2018, respingându-se, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, s-a reținut în considerentele de la paragrafele 28-30 că: " 28. (...) magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socioprofesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție. 29. În acest sens, deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există însă deosebiri esențiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate. 30. Deși art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, stabilește că, «Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător», această asimilare nu presupune însă stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speță, precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii."

Aceste considerente au fost reluate și în Decizia Curții Constituționale nr. 337 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 12 august 2019, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Semnificative pentru chestiunea de drept în discuție sunt, în special, considerentele de la paragrafele 26 și 32 din această decizie, prin care s-a reținut că: " 26. Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat). (...) 32. (...) «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluția propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind următoarea: Dreptul la diurnă cuvenit procurorilor care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, nu se cuvine personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul formulării prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, prin art. 1, legiuitorul delegat stipulează: "(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)."

Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Este de observat că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, spre deosebire de condiția impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la sesizarea doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Rezultă că prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, prin art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se statuează expres: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont la adoptarea acestui act normativ, aspect rezultat din preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciind că, în raport cu rolul și funcțiile acestui mecanism, măsurile legislative propuse "pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, o cauză de natura celor menționate limitativ în cuprinsul art. 1 al ordonanței de urgență; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Văzând aceste condiții și verificând îndeplinirea lor, se constată că sesizarea de față este admisibilă.

Chestiunea de drept a fost ridicată într-o cauză aflată în curs de judecată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și are ca obiect plata unor drepturi de natură salarială cuvenite personalului plătit din fonduri publice, iar soluționarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea acestei chestiuni de drept; chiar dacă problema ridicată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale privește unele texte legale în prezent abrogate, litigiul aflat pe rolul acestei instanțe are ca obiect o situație juridică apărută la momentul în care acestea erau în vigoare.

De asemenea, chestiunea de drept nu a primit o dezlegare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție nici prin mecanismul hotărârii prealabile și nici printr-o decizie de recurs în interesul legii. Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezolvă o problemă similară, dar nu identică. Astfel, prin această decizie au fost stabilite natura juridică a dreptului reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 (indemnizație de încadrare brută lunară) și categoria magistraților îndrituiți să invoce principiile nediscriminării și egalității pentru a obține același beneficiu (magistrații care ocupau o "funcție similară" cu procurorii ce și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, astfel cum această noțiune este definită la art. 7 lit. g) coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017), pe când chestiunea de drept din prezenta cauză privește situația personalului asimilat judecătorilor și procurorilor și o problemă de drept distinctă - dacă această categorie de personal poate să invoce, în baza asimilării, discriminarea față de magistrații care ocupau o "funcție similară", precum și salarizarea la nivel maxim.

De asemenea, problema apare ca fiind reală și suficient de dificilă încât să dea naștere la opinii divergente la nivelul instanțelor judecătorești. Astfel, după cum s-a arătat, deși majoritatea instanțelor au considerat că dreptul la diurnă reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 nu se cuvine personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției, totuși, opinia contrară a condus la pronunțarea deciziei menționate anterior la paragraful 46.

Având în vedere că riscul apariției unei jurisprudențe neunitare este real și concret, că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a preîntâmpina astfel de situații și că mecanismul hotărârii prealabile este adecvat pentru atingerea acestui scop, se constată ca fiind îndeplinită și cerința dificultății chestiunii de drept. Asupra fondului sesizării

Rezultă din actul de sesizare și din documentația aferentă că, în esență, chestiunea de drept se reduce la întrebarea dacă, pentru a respecta principiul nediscriminării, dreptul la diurnă cuvenit procurorilor care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în temeiul art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, forma în vigoare în perioada 2018-2022, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, se cuvine și personalului de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției, asimilat judecătorilor și procurorilor în temeiul art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Așadar, deși întrebarea Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale se referă la "drepturile reglementate de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004", în realitate este vorba de un singur drept, respectiv dreptul la diurnă reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, chestiunea de drept ce urmează să fie dezlegată urmând să fie ajustată în consecință.

În contextul problematicii soluționate prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegarea va depinde de răspunsul la întrebarea dacă personalul asimilat magistraților poate pretinde că ocupă o "funcție similară" cu procurorii ce și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, astfel cum această noțiune este definită la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la aceeași lege-cadru.

Pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, răspunsul este unul negativ.

Astfel, potrivit art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, "funcția similară" "reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale menționată în paragraful 51 din prezenta decizie (spre exemplu, Decizia nr. 352 din 22 mai 2018, paragrafele 28 și 29), deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile, există totuși deosebiri esențiale între cele două categorii profesionale, prin raportare la natura activității efectiv desfășurate. Astfel, magistrații și personalul asimilat acestora reprezintă două categorii socioprofesionale distincte.

Într-adevăr, dacă activitățile ar fi de aceeași natură sau cele două categorii socioprofesionale ar fi identice, asimilarea reglementată de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și-ar pierde rațiunea pentru care a fost instituită de legiuitor.

Natura diferită a activităților desfășurate de cele două categorii socioprofesionale implică faptul că acestea nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă, așa cum