ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 221/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.877/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.620/111/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 30 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.620/111/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se interpretează în sensul în care între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parțială.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 decembrie 2024 cu nr. 2.877/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parțial prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și abrogată și înlocuită prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii) Art. 192 alin. (1): "Între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș."

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare Art. 26 alin. (2): "Între sistemul pensiilor militare de stat și sistemul public de pensii, precum și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie în condițiile alin. (1)." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 17 iulie 2023 în cadrul Dosarului nr. 2.620/111/2023, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei de pensie nr. R9.300/15.06.2023, cu obligarea intimatei la emiterea unui noi decizii prin care să fie valorificate în totalitate perioadele 1 septembrie 1987-15 martie 1990, 1 aprilie 1990-15 martie 1991, 1 aprilie 1991-31 iulie 1992, în care acesta a fost angajat în Ministerul Apărării Naționale.

Prin Sentința civilă nr. 263/LM din 21 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 2.620/111/2023, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Bihor.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că la data de 24 iunie 2023 contestatorul a solicitat acordarea drepturilor de pensie anticipată parțială, cererea fiind respinsă prin Decizia nr. R-9.300 din 15 iunie 2023 pe considerentul că acesta nu a realizat stagiul complet de cotizare de 35 de ani, condiție impusă de prevederile art. 65 din Legea nr. 263/2010, dovedind un stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii de 32 de ani, 9 luni și 13 zile, în sistemul neintegrat un stagiu de 5 ani, 10 luni și 7 zile, în care a avut calitatea de cadru militar.

Din analiza coroborată a art. 65 alin. (1), a art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, care a intrat în vigoare la 1.01.2016, instanța de fond a reținut că de la 1 ianuarie 2016 pensiile militare au primit o reglementare distinctă prin Legea nr. 223/2015, care a determinat separarea de sistemul public reglementat de Legea nr. 263/2010, astfel că, în speță, intimata era în imposibilitatea legală să valorifice perioada lucrată în sistemul militar pentru deschiderea drepturilor de pensie anticipată parțială, solicitată de către contestator la data de 4 mai 2023.

S-a reținut că legiuitorul a stabilit în mod expres și limitativ în ce condiții și pentru ce categorii de pensii se recunosc stagiile de cotizare între cele două sisteme, public și cel militar. Or, în speță, stagiul de cotizare realizat de contestator în sistemul militar nu poate fi valorificat pentru deschiderea drepturilor de pensie anticipată și anticipată parțială în sistemul public, așa cum în mod expres a reglementat legiuitorul în art. 192 din Legea nr. 263/2010.

S-a reținut, de asemenea, că există posibilitatea legală de recunoaștere și valorificare între cele două sisteme a stagiilor realizate în alt sistem, dar această posibilitate a fost limitată doar la categoriile de pensie indicate expres, respectiv pensie pentru limită de vârstă, pensie de invaliditate și pensie de urmaș.

Invocarea de către contestator a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind perioadele asimilate nu este de natură să schimbe situația de fapt și de drept a speței, întrucât nu suntem în prezența unor perioade asimilate care să se circumscrie acestui text de lege, respectiv pensie de invaliditate, cursuri de învățământ universitar sau stagiu militar, contestatorul realizând stagiul de cotizare efectiv în calitate de cadru militar, situație care nu poate fi apreciată ca fiind o perioadă asimilată în înțelesul art. 49 din Legea nr. 263/2010, ci este o/un vechime în muncă/stagiu de cotizare efectiv realizat(ă) care se valorifică în mod corect și legal în sistemul militar, așa cum dispun cele două acte normative incidente, Legea nr. 263/2010 și Legea nr. 223/2015.

Referitor la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2012 privind obligativitatea valorificării veniturilor dovedite, dacă s-a făcut dovada plății contribuțiilor sociale de stat, instanța a apreciat că nu o poate avea în vedere, întrucât se poate pune problema luării în considerare a veniturilor realizate în cadrul sistemului militar doar dacă vechimea aferentă perioadei lucrate în sistemul neintegrat se poate valorifica în sistemul public de pensie, or, în speță, tocmai acest aspect a fost respins de instanță prin considerentele expuse mai sus.

Împotriva acestei soluții a declarat apel contestatorul A, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea căii de atac, apreciindu-se că instanța de fond în mod corect a constatat faptul că stagiul de cotizare realizat de reclamant în sistemul militar nu poate fi valorificat în vederea deschiderii drepturilor de pensie anticipată și anticipată parțială, acest aspect fiind în mod expres reglementat prin art. 192 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, posibilitatea legală de recunoaștere și valorificare a stagiilor de cotizare, realizate în sistemele neintegrate sistemului public, a fost limitată doar la categoriile de pensie indicate expres, respectiv pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2024, din oficiu, Curtea a pus în discuția părților aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea de ședință pronunțată la 30 octombrie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 2.620/111/2023 apreciază că dispozițiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că recunoașterea reciprocă a stagiilor de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia privește exclusiv deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, nu și a celei anticipate parțiale.

Astfel, învederează că, potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș și observă că pensia anticipată parțială reprezintă o categorie distinctă de pensie, cu o reglementare legală proprie. Or, art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 cuprinde o enumerare limitativă a categoriilor de pensie în privința cărora se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia, enumerarea vizând exclusiv pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș.

Instanța de trimitere a conchis că formularea textuală nu poate conduce la o interpretare mai largă, respectiv la o interpretare extinctivă, voința legiuitorului fiind clară, în sensul că textul vizat privește doar categoriile de pensie expres și limitativ prevăzute de acesta, fără includerea dreptului la pensie anticipată parțială. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, s-a reținut că intră în sfera de reglementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța fiind învestită cu judecarea unui litigiu în materia asigurărilor sociale, ce vizează personalul plătit din fonduri publice. Contestatorul în cauză a realizat un stagiu de cotizare de 32 de ani, 9 luni și 13 zile în sistemul public, activând ca inspector de specialitate în cadrul Administrației Financiare a Municipiului Oradea, precum și un stagiu de 5 ani, 10 luni și 7 zile în sistemul neintegrat, în calitate de cadru militar.

De asemenea, s-a reținut că soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Așadar, contestatorul a contestat decizia emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată parțială, considerând acesta că textul art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care reglementează recunoașterea reciprocă a stagiilor de cotizare între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate în vederea deschiderii dreptului la pensie, se aplică și în cazul pensiei anticipate parțiale. Prin urmare, chestiunea de clarificat, de care depinde soluționarea în fond a cauzei, este aceea dacă contestatorul poate beneficia de deschiderea dreptului la pensie anticipată parțială în sistemul public de pensii, prin recunoașterea stagiului de cotizare realizat în sistemul neintegrat de pensii, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat atât opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării, cât și practică judiciară de către Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea și Curtea de Apel Târgu Mureș.

Astfel, opinia unanimă este în sensul că între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate nu se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parțială. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Asupra dispozițiilor din întrebarea ridicată în cauză s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2023, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 1.814/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și s-a constatat că dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii s-a reținut că: " 12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispoziția criticată nu este una nouă, fiind preluată de legiuitor din vechea reglementare, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Potrivit art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale: «Între sistemul public și celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș, precum și a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.» 13. Analizând conformitatea prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 cu Legea fundamentală, prin Decizia nr. 683 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a reținut că prin art. 50 din Legea nr. 19/2000 a fost reglementat dreptul la pensie anticipată, drept care, privit în ansamblul reglementării sistemului public de pensii, are un caracter de excepție, incluzând reguli speciale potrivit cărora pot fi pensionate și persoanele care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, dar au realizat și au depășit stagiul complet de cotizare, reducerea vârstei operând în raport cu perioada de depășire a stagiului complet de cotizare. Situația deosebită a persoanelor care solicită acordarea pensiei anticipate a îndreptățit legiuitorul să stabilească pentru acestea anumite condiții și criterii derogatorii, cum sunt și cele referitoare la includerea în stagiul de cotizare a perioadelor asimilate ori a celor care constituie vechime în muncă ori în funcție în alte sisteme de asigurări sociale. Astfel, tratamentul juridic diferențiat instituit este justificat de situația diferită în care se găsesc persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare în cadrul sistemului public de pensii în raport cu cele care îndeplinesc aceste condiții. În același timp, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează discriminări ori privilegii în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv a celor care au cotizat atât în sistemul public de pensii, cât și într-un alt sistem de asigurări sociale." IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul dezlegării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În consecință, prevederile ordonanței de urgență se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; - cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă.

Este îndeplinită și a doua condiție, întrucât cauza are ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul-contestator urmărind să i se valorifice stagiul de cotizare în calitate de cadru militar, în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată.

Nu este îndeplinită însă a treia condiție de admisibilitate ce vizează existența unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea "chestiune de drept", însă lămurirea acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței de urgență și de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanța de urgență, a dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a "chestiunii de drept", susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înțeles să țină seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanța de urgență prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferențele specifice menționate expres în conținutul dispozițiilor ordonanței de urgență.

Mai mult, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noțiunea de "chestiune de drept", în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat folosește sintagma "chestiuni dificile de drept", dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (și nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanța de urgență, în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.

Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanța sus-menționată obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături, cu excepția caracterului noutății, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.

În situația contrară s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcției jurisdicționale a judecătorului cauzei în favoarea instanței supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situațiilor factuale punctuale.

Apoi, în ceea ce privește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele: - chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); - chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); - pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură aceasta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește cerința de a reprezenta o veritabilă chestiune de drept, în sensul celor anterior enunțate, nefiind dedusă dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi supusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

Prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere formulează întrebarea "Dacă dispozițiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se interpretează în sensul în care între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale integrate se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parțială", fără a susține că problema de drept evocată poate genera interpretări diferite și controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice incidente ori a caracterului incomplet al acesteia.

Punctul de vedere al autorului sesizării asupra chestiunii de drept prezentate nu lasă să se întrevadă nici care ar fi gradul de dificultate al întrebării și nici în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării litigiului.

Mai mult, instanța de trimitere apreciază că formularea textuală (a normelor evocate în întrebare) nu poate conduce la o interpretare mai largă, respectiv la o interpretare extinctivă, voința legiuitorului fiind cât se poate de clară, în sensul că textul vizat privește doar categoriile de pensie expres și limitativ prevăzute de acesta, fără includerea dreptului la pensie anticipată parțială.

În condițiile în care autorul sesizării expune o interpretare clară și argumentată în privința chestiunii de drept în discuție, fără a susține că există și fără a prezenta diferite interpretări posibile ale textului legal incident în speță ori acele elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex sau precar - imperfect, lacunar, contradictoriu -, nu se poate considera că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Răspunsurile transmise de instanțele consultate relevă la rândul lor o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel național, în sensul exprimat și de către autorul sesizării.

Totodată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile judecătorești cercetate reieșind că textul legal în discuție a primit, în mod unitar, aceeași interpretare, care este în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 în ceea ce privește categoria de pensie anticipată parțială.

Prin urmare, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală a normei de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme.

Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța supremă propune respingerea sesizării ca inadmisibilă.