Decizia nr. 221/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2877/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.877/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.620/111/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 30 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.620/111/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se interpretează în sensul în care între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parţială.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 decembrie 2024 cu nr. 2.877/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii) Art. 192 alin. (1): „Între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.”

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare Art. 26 alin. (2): „Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii, precum şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie în condiţiile alin. (1).” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 17 iulie 2023 în cadrul Dosarului nr. 2.620/111/2023, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei de pensie nr. R9.300/15.06.2023, cu obligarea intimatei la emiterea unui noi decizii prin care să fie valorificate în totalitate perioadele 1 septembrie 1987-15 martie 1990, 1 aprilie 1990-15 martie 1991, 1 aprilie 1991-31 iulie 1992, în care acesta a fost angajat în Ministerul Apărării Naţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 263/LM din 21 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 2.620/111/2023, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul A în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că la data de 24 iunie 2023 contestatorul a solicitat acordarea drepturilor de pensie anticipată parţială, cererea fiind respinsă prin Decizia nr. R-9.300 din 15 iunie 2023 pe considerentul că acesta nu a realizat stagiul complet de cotizare de 35 de ani, condiţie impusă de prevederile art. 65 din Legea nr. 263/2010, dovedind un stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii de 32 de ani, 9 luni şi 13 zile, în sistemul neintegrat un stagiu de 5 ani, 10 luni şi 7 zile, în care a avut calitatea de cadru militar.

Din analiza coroborată a art. 65 alin. (1), a art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, care a intrat în vigoare la 1.01.2016, instanţa de fond a reţinut că de la 1 ianuarie 2016 pensiile militare au primit o reglementare distinctă prin Legea nr. 223/2015, care a determinat separarea de sistemul public reglementat de Legea nr. 263/2010, astfel că, în speţă, intimata era în imposibilitatea legală să valorifice perioada lucrată în sistemul militar pentru deschiderea drepturilor de pensie anticipată parţială, solicitată de către contestator la data de 4 mai 2023.

S-a reţinut că legiuitorul a stabilit în mod expres şi limitativ în ce condiţii şi pentru ce categorii de pensii se recunosc stagiile de cotizare între cele două sisteme, public şi cel militar. Or, în speţă, stagiul de cotizare realizat de contestator în sistemul militar nu poate fi valorificat pentru deschiderea drepturilor de pensie anticipată şi anticipată parţială în sistemul public, aşa cum în mod expres a reglementat legiuitorul în art. 192 din Legea nr. 263/2010.

S-a reţinut, de asemenea, că există posibilitatea legală de recunoaştere şi valorificare între cele două sisteme a stagiilor realizate în alt sistem, dar această posibilitate a fost limitată doar la categoriile de pensie indicate expres, respectiv pensie pentru limită de vârstă, pensie de invaliditate şi pensie de urmaş.

Invocarea de către contestator a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind perioadele asimilate nu este de natură să schimbe situaţia de fapt şi de drept a speţei, întrucât nu suntem în prezenţa unor perioade asimilate care să se circumscrie acestui text de lege, respectiv pensie de invaliditate, cursuri de învăţământ universitar sau stagiu militar, contestatorul realizând stagiul de cotizare efectiv în calitate de cadru militar, situaţie care nu poate fi apreciată ca fiind o perioadă asimilată în înţelesul art. 49 din Legea nr. 263/2010, ci este o/un vechime în muncă/stagiu de cotizare efectiv realizat(ă) care se valorifică în mod corect şi legal în sistemul militar, aşa cum dispun cele două acte normative incidente, Legea nr. 263/2010 şi Legea nr. 223/2015.

Referitor la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2012 privind obligativitatea valorificării veniturilor dovedite, dacă s-a făcut dovada plăţii contribuţiilor sociale de stat, instanţa a apreciat că nu o poate avea în vedere, întrucât se poate pune problema luării în considerare a veniturilor realizate în cadrul sistemului militar doar dacă vechimea aferentă perioadei lucrate în sistemul neintegrat se poate valorifica în sistemul public de pensie, or, în speţă, tocmai acest aspect a fost respins de instanţă prin considerentele expuse mai sus.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel contestatorul A, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea căii de atac, apreciindu-se că instanţa de fond în mod corect a constatat faptul că stagiul de cotizare realizat de reclamant în sistemul militar nu poate fi valorificat în vederea deschiderii drepturilor de pensie anticipată şi anticipată parţială, acest aspect fiind în mod expres reglementat prin art. 192 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, posibilitatea legală de recunoaştere şi valorificare a stagiilor de cotizare, realizate în sistemele neintegrate sistemului public, a fost limitată doar la categoriile de pensie indicate expres, respectiv pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2024, din oficiu, Curtea a pus în discuţia părţilor aspectele legate de oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la 30 octombrie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.620/111/2023 apreciază că dispoziţiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia priveşte exclusiv deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş, nu şi a celei anticipate parţiale.

Astfel, învederează că, potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş şi observă că pensia anticipată parţială reprezintă o categorie distinctă de pensie, cu o reglementare legală proprie. Or, art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 cuprinde o enumerare limitativă a categoriilor de pensie în privinţa cărora se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia, enumerarea vizând exclusiv pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.

Instanţa de trimitere a conchis că formularea textuală nu poate conduce la o interpretare mai largă, respectiv la o interpretare extinctivă, voinţa legiuitorului fiind clară, în sensul că textul vizat priveşte doar categoriile de pensie expres şi limitativ prevăzute de acesta, fără includerea dreptului la pensie anticipată parţială. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, s-a reţinut că intră în sfera de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa fiind învestită cu judecarea unui litigiu în materia asigurărilor sociale, ce vizează personalul plătit din fonduri publice. Contestatorul în cauză a realizat un stagiu de cotizare de 32 de ani, 9 luni şi 13 zile în sistemul public, activând ca inspector de specialitate în cadrul Administraţiei Financiare a Municipiului Oradea, precum şi un stagiu de 5 ani, 10 luni şi 7 zile în sistemul neintegrat, în calitate de cadru militar.

De asemenea, s-a reţinut că soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Aşadar, contestatorul a contestat decizia emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată parţială, considerând acesta că textul art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care reglementează recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate în vederea deschiderii dreptului la pensie, se aplică şi în cazul pensiei anticipate parţiale. Prin urmare, chestiunea de clarificat, de care depinde soluţionarea în fond a cauzei, este aceea dacă contestatorul poate beneficia de deschiderea dreptului la pensie anticipată parţială în sistemul public de pensii, prin recunoaşterea stagiului de cotizare realizat în sistemul neintegrat de pensii, prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat atât opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării, cât şi practică judiciară de către Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Târgu Mureş.

Astfel, opinia unanimă este în sensul că între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate nu se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parţială. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Asupra dispoziţiilor din întrebarea ridicată în cauză s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2023, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 1.814/105/2022 al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă şi s-a constatat că dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: ” 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţia criticată nu este una nouă, fiind preluată de legiuitor din vechea reglementare, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Potrivit art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, aşa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale: «Între sistemul public şi celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.» 13. Analizând conformitatea prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 cu Legea fundamentală, prin Decizia nr. 683 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a reţinut că prin art. 50 din Legea nr. 19/2000 a fost reglementat dreptul la pensie anticipată, drept care, privit în ansamblul reglementării sistemului public de pensii, are un caracter de excepţie, incluzând reguli speciale potrivit cărora pot fi pensionate şi persoanele care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, dar au realizat şi au depăşit stagiul complet de cotizare, reducerea vârstei operând în raport cu perioada de depăşire a stagiului complet de cotizare. Situaţia deosebită a persoanelor care solicită acordarea pensiei anticipate a îndreptăţit legiuitorul să stabilească pentru acestea anumite condiţii şi criterii derogatorii, cum sunt şi cele referitoare la includerea în stagiul de cotizare a perioadelor asimilate ori a celor care constituie vechime în muncă ori în funcţie în alte sisteme de asigurări sociale. Astfel, tratamentul juridic diferenţiat instituit este justificat de situaţia diferită în care se găsesc persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare în cadrul sistemului public de pensii în raport cu cele care îndeplinesc aceste condiţii. În acelaşi timp, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează discriminări ori privilegii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, respectiv a celor care au cotizat atât în sistemul public de pensii, cât şi într-un alt sistem de asigurări sociale.” IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul dezlegării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În consecinţă, prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, întrucât cauza are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul-contestator urmărind să i se valorifice stagiul de cotizare în calitate de cadru militar, în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate ce vizează existenţa unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanţa de urgenţă, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanţa de urgenţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate expres în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanţa de urgenţă, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanţa sus-menţionată obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături, cu excepţia caracterului noutăţii, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

În situaţia contrară s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale punctuale.

Apoi, în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: – chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); – chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); – pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură aceasta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a reprezenta o veritabilă chestiune de drept, în sensul celor anterior enunţate, nefiind dedusă dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi supusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

Prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere formulează întrebarea „Dacă dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se interpretează în sensul în care între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale integrate se recunosc reciproc stagiile de cotizare în vederea deschiderii dreptului la pensie anticipată parţială”, fără a susţine că problema de drept evocată poate genera interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice incidente ori a caracterului incomplet al acesteia.

Punctul de vedere al autorului sesizării asupra chestiunii de drept prezentate nu lasă să se întrevadă nici care ar fi gradul de dificultate al întrebării şi nici în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării litigiului.

Mai mult, instanţa de trimitere apreciază că formularea textuală (a normelor evocate în întrebare) nu poate conduce la o interpretare mai largă, respectiv la o interpretare extinctivă, voinţa legiuitorului fiind cât se poate de clară, în sensul că textul vizat priveşte doar categoriile de pensie expres şi limitativ prevăzute de acesta, fără includerea dreptului la pensie anticipată parţială.

În condiţiile în care autorul sesizării expune o interpretare clară şi argumentată în privinţa chestiunii de drept în discuţie, fără a susţine că există şi fără a prezenta diferite interpretări posibile ale textului legal incident în speţă ori acele elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex sau precar – imperfect, lacunar, contradictoriu -, nu se poate considera că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Răspunsurile transmise de instanţele consultate relevă la rândul lor o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel naţional, în sensul exprimat şi de către autorul sesizării.

Totodată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile judecătoreşti cercetate reieşind că textul legal în discuţie a primit, în mod unitar, aceeaşi interpretare, care este în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 în ceea ce priveşte categoria de pensie anticipată parţială.

Prin urmare, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normei de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme.

Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa supremă propune respingerea sesizării ca inadmisibilă.