Decizia nr. 224 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.575/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.553/109/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea un or chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2024, în Dosarul nr. 5.553/109/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) şi ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 56/2020), raportat la dispoziţiile art. 6 din Ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.070/94/2.087/2020 privind stabilirea categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 (Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020) şi art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul nr. 555/2020), respectiv dacă beneficiază de sporul pentru activitate în condiţii de pericol deosebit în procent de 30% şi angajaţii spitalelor din secţiile care nu sunt enumerate în anexa cuprinzând spitalele de suport pentru pacienţii suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi dacă acordarea sporului depinde sau nu de înregistrarea la nivelul secţiei respective de pacienţi cu simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 noiembrie 2024, cu nr. 2.575/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 16 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 56/2020 ” Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege: a) personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, unităţi de asistenţă medico-socială şi instituţii medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, indiferent de forma de organizare, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19; b) cadre militare – personal care a efectuat misiuni de echipare şi transport al persoanelor diagnosticate sau suspecte de COVID-19, precum şi misiuni de decontaminare a persoanelor, dispozitivelor medicale şi a mijloacelor tehnice utilizate pentru izolarea şi transportul acestor persoane şi personal medical din structurile aflate în coordonarea/coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19; c) personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, potrivit legii, aflat în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale; d) tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, reglementate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare. (…) Art. 7. – (1) Personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază, pe perioada stării de urgenţă, instituită astfel prin decret, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, suportat din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin bugetul de stat. (…) (3) Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului finanţelor publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020 ” Art. 6. – (1) Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar prevăzut la art. 3 lit. a)-d), inclusiv cel din cabinetele de stomatologie de urgenţă, care asigură asistenţă medicală/primul ajutor calificat/transport pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, ce implică un contact direct cu pacienţii, beneficiază de un spor după cum urmează: a) 30% pentru pacienţi simptomatici cu forme medii sau severe; b) 25% pentru pacienţi cu alte forme decât cele prevăzute la lit. a). (2) Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul spitalelor-suport prevăzute la art. 3 lit. d) care asigură asistenţă medicală pacienţilor suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, ce implică un contact direct cu pacientul, beneficiază de un spor de 20%. (3) Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul serviciilor de ambulanţă, precum şi personalul prevăzut la art. 3 lit. b) şi c), care asigură pacienţilor suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 asistenţă medicală/primul ajutor calificat şi transport către sau de la unităţile prevăzute la art. 3 lit. d), beneficiază de un spor de 20%. (4) Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar prevăzut la art. 3 lit. a)-d) care desfăşoară acţiuni de realizare a triajului clinico-epidemiologic şi/sau de recoltare a probelor biologice în vederea identificării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, precum şi cel care în vederea realizării diagnosticului pozitiv de COVID-19 prelucrează sau transportă în vederea prelucrării probele recoltate de la pacienţi suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 beneficiază de un spor de 15%. (5) Tot personalul din unităţile prevăzute la art. 3 lit. d) dedicate în întregime COVID-19, pe perioada în care există internat în unitatea respectivă cel puţin un pacient testat pozitiv sau suspect cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de un spor de 10%. (6) Tot personalul din unităţile prevăzute la art. 3 lit. d) dedicate parţial COVID-19, pe perioada în care există internat în unitatea respectivă cel puţin un pacient testat pozitiv sau suspect cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de un spor de 5%.”

Ordinul nr. 555/2020 ” Art. 3. – Se aprobă Lista cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul SANITAS A, în numele membrilor săi, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal C, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sporului pentru activitate în condiţii de pericol deosebit în procent de 30% din salariul de bază, în perioada 16 martie-14 august 2020, conform art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 56/2020, precum şi art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020, sume actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esenţă, s-a arătat că reclamanţii desfăşoară activitate în calitate de personal contractual, auxiliar sanitar, în cadrul Spitalului Municipal C – secţia/compartimentul cardiologie, funcţiile regăsindu-se în dispoziţiile pct. 2 lit. a) subpct. a.4 şi lit. c) subpct. c.4 din capitolul I din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Unitatea angajatoare a fost desemnată legal ca structură de îngrijire pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile în care a fost desemnată legal spital-suport îngrijire pacienţi suspecţi sau testaţi pozitiv. Starea de urgenţă pe teritoriul României a fost instituită începând cu 16 martie 2020, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (Decretul nr. 195/2020), încetând în data de 14 mai 2020, conform Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (Decretul nr. 240/2020).

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că drepturile solicitate de reclamanţi nu pot fi puse în plată, întrucât actele normative incidente, respectiv Legea nr. 56/2020 şi Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020, nu prevăd sursa de finanţare, iar art. 138 alin. (5) din Constituţia României prevede că „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”. Spitalul a acordat reclamanţilor sporul, conform Hotărârii Comitetului director din 11 august 2020, modificată şi completată prin Hotărârea Comitetului director din 12 august 2020, pentru activitate în condiţii de pericol deosebit, pe o lună, respectiv luna iulie 2020, din veniturile spitalului, rămânând o diferenţă de 4 luni care nu a putut fi acordată, din cauza faptului că sumele nu au putut fi prevăzute în buget, întrucât nu au avut avizul casei judeţene de asigurări de sănătate.

În şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023, la interpelarea instanţei, reclamantul a precizat acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata către membrii de sindicat a procentului de 30% din salariul de bază, reprezentând spor pentru activitate în condiţii de pericol deosebit, în perioada 16 martie-14 august 2020.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.089 din 25 octombrie 2023, tribunalul a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor sporul pentru activitate în condiţii de pericol deosebit, în procent de 30% din salariul de bază, pentru perioada solicitată, proporţional cu timpul efectiv lucrat, din care se vor deduce sumele achitate deja cu acest titlu, drepturi care vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, calculate de la scadenţă şi până la data plăţii efective, fiind respinsă acţiunea pentru reclamantele A şi B.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi ai Spitalului Municipal C, în calitate de asistenţi medicali, respectiv infirmieri, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei/compartimentului cardiologie, însă reclamantele A şi B au fost angajate după perioada ce face obiectul prezentei cereri.

Prin Hotărârea Comitetului director din 12 august 2020, conducerea Spitalului Municipal C a hotărât acordarea unui spor de 30% la salariul de bază, în perioada 16 martie-14 august 2020, pentru salariaţii din cadrul secţiei/compartimentului cardiologie, însă până la acest moment a efectuat numai plăţi parţiale, din veniturile proprii.

Instanţa de fond nu a primit apărarea pârâtului referitoare la faptul că, nefiind prevăzută sursa de finanţare în actele normative incidente, nu se poate efectua plata acestui spor pentru că s-ar încălca dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţia României, având în vedere că Legea nr. 56/2020 nu a fost declarată neconstituţională şi nici pârâtul, prin întâmpinarea formulată, nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor acestui act normativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că a asigurat asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi a fost declarat ca spital suport COVID, conform Ordinului nr. 555/2020. În cadrul spitalului, triajul pacienţilor şi recoltarea probelor biologice în vederea identificării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 se fac doar de către personalul din cadrul compartimentului de primiri urgenţe. Probele recoltate sunt preluate şi transportate de către personalul din cadrul direcţiei de sănătate publică şi distribuite la laboratoarele abilitate din judeţ, în vederea prelucrării. Pacienţii care se prezintă la spital suspecţi de COVID-19, simptomatici, cu starea de sănătate alterată, sunt izolaţi în „zonă-tampon” până la confirmarea testului de către direcţia de sănătate publică şi redirecţionarea în alte unităţi sanitare specializate: spitale faza I, faza a II-a sau spitale-suport.

La termenul din 25 septembrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept arătate.

Prin Încheierea pronunţată la data de 10 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă fiind învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor în discuţie, respectiv dacă beneficiază de sporul pentru activitate în condiţii de pericol deosebit în procent de 30% şi angajaţii spitalelor din secţiile care nu sunt enumerate în anexa cuprinzând spitalele de suport pentru pacienţii suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi dacă acordarea sporului depinde sau nu de înregistrarea la nivelul secţiei respective de pacienţi cu simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât: – în cauză s-a invocat ca motiv de apel chiar faptul că, deşi angajatorul a fost desemnat ca spital-suport (conform Ordinului nr. 555/2020), au fost menţionate în acest act numai secţia de boli infecţioase şi secţia de pediatrie, iar nu şi secţia în care au activat reclamanţii, respectiv secţia cardiologie; – apelantul-angajator a arătat că pacienţii care se prezintă la spital suspecţi COVID-19, simptomatici, cu starea de sănătate alterată, sunt izolaţi în „zonă-tampon” până la confirmarea testului de către Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi redirecţionarea în alte unităţi sanitare specializate: spitale faza I, faza a II-a sau spitale-suport; art. 6 alin. (5) din Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020 se referă la personalul din unităţi dedicate în întregime COVID-19, iar art. 6 alin. (6) la personalul din unităţi dedicate parţial COVID-19; reclamanţii nu se încadrează în niciuna dintre aceste situaţii; – intimaţii-reclamanţi au apreciat în sens contrar, respectiv că, în baza actelor normative invocate, au dreptul la acordarea unui beneficiu salarial cert, adică un spor de 30% din salariul de bază, în perioada stării de urgenţă decretate în anul 2020, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile după încetarea acesteia, până în data de 14 august 2020; apelantul-pârât a recunoscut şi a stabilit plata sporului pentru intimaţii-reclamanţi, în temeiul Hotărârii Comitetului director din 12 august 2020, potrivit căreia personalul din secţia cardiologie beneficiază de un spor în procent de 30% din salariul de bază, în perioada în discuţie.

În cazul în care se vor interpreta prevederile legale menţionate în sensul că este obligatorie, pentru acordarea sporului de până la 30%, menţionarea expresă a secţiei în care au activat reclamanţii în chiar Ordinul nr. 555/2020, soluţia în cauză este evidentă şi nu mai este necesar a se verifica alte elemente şi a se administra probe suplimentare, iar dacă se va aprecia în sens contrar va trebui stabilită implicarea efectivă a salariaţilor în tratarea pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre anterioară.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii de sesizare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept, altfel decât prin poziţiile procesuale rezultate din cererile depuse la dosar. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanţa de trimitere a arătat că în lipsa menţionării şi a secţiei din cadrul spitalului (în care activează reclamanţii) în Ordinul nr. 555/2020 nu se poate beneficia de sporul instituit de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 56/2020, chiar dacă, ocazional, aceştia au avut în îngrijire pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.

În acest sens sunt prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 56/2020, respectiv s-a dorit de către legiuitor ca prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului finanţelor publice să se stabilească categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, prin care s-a stabilit ce se înţelege prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19, şi anume tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, reglementate prin Ordinul nr. 555/2020.

Or, analizând aceste prevederi legale se constată că a fost stabilită o condiţie expresă (pentru a se aprecia, în cazul salariaţilor unui spital, dacă sunt sau nu personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19) pentru acordarea sporului, şi anume aceea de a se regăsi locul de muncă în Ordinul nr. 555/2020.

În lipsa respectivei nominalizări nu se poate aprecia că orice salariat al unui spital, chiar dacă acesta a fost declarat spital-suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, poate beneficia de sporul reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

Or, niciunul dintre reclamanţi nu a activat în cadrul celor două secţii ale Spitalului Municipal C menţionate expres în anexa nr. 3 a listei cu spitalele-suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, faptul că, ocazional, aceştia au avut în îngrijire pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, nu înlătură argumentele expuse mai sus. Lipsa condiţiei de a se regăsi locul de muncă în Ordinul nr. 555/2020 nu poate fi înlăturată şi nu se poate aprecia că reclamanţii pot beneficia de sporul invocat în cauză.

Legiuitorul a intenţionat să stabilească expres ce anume spitale şi secţii ale acestora vor participa la combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, stabilind un plan de măsuri pentru pregătirea unităţilor spitaliceşti şi o procedură expresă de lucru.

Or, secţia cardiologie a Spitalului Municipal C nu a fost desemnată expres pentru a oferi suport în tratarea pacienţilor testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, rezultând că aceştia nu au efectuat primordial aceste acţiuni, ci numai sporadic. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice, din care a rezultat existenţa unei opinii cvasiunanime potrivit căreia, în lipsa menţionării în Ordinul nr. 555/2020 a secţiei din cadrul spitalului în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, nu se poate beneficia de sporul instituit de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 56/2020, chiar dacă, ocazional, medicii au avut în îngrijire pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.

În acest sens au pronunţat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Galaţi – Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Iaşi – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, Tribunalul Argeş – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În sensul că beneficiază de acest spor şi angajaţii spitalelor din secţiile care nu sunt enumerate în anexa cuprinzând spitalele de suport pentru pacienţii suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dar asigură asistenţă medicală unor asemenea pacienţi, au opinat Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Buzău – Secţia I civilă.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

În prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 [„Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”].

În acest context normativ, se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; (iv) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile anterior enunţate, se constată că acestea sunt îndeplinite doar parţial.

Astfel, sunt îndeplinite primele două condiţii legale menţionate, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre un proces care priveşte stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul că obiectul contestaţiei judiciare îl reprezintă obligarea pârâtului Spitalul Municipal C la plata sporului pentru activitate desfăşurată în condiţii de pericol deosebit, în procent de 30% din salariul de bază, în perioada 16 martie 2020-14 august 2020, conform art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 56/2020, precum şi art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1.070/94/2.087/2020.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală enunţată întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la condiţia legăturii necesare a chestiunii de drept cu soluţionarea cauzei, prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi la art. 519 din Codul de procedură civilă, prealabil sesizării instanţei supreme, se impun, cu necesitate, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerinţă legală presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere (deciziile nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020; nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023 etc.).

Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (deciziile nr. 6 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 1 aprilie 2021; nr. 73 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1123 din 25 noiembrie 2021; nr. 62 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 7 decembrie 2022; nr. 49 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 6 noiembrie 2023; nr. 8 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 14 martie 2024; nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024 etc.).

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiţia în discuţie atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023), ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

Ca atare, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una de principiu, dar punctuală, adecvată circumstanţelor speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022).

Or, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu a prezentat, în concret, raportat la limitele în care trebuie să realizeze judecata în apel, de ce ar exista o legătură între chestiunea pe care o sesizează şi ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, ce se impune a fi examinat în calea devolutivă, din perspectiva criticilor care au învestit-o.

Pentru a putea realiza această analiză, instanţa de trimitere avea obligaţia de a stabili situaţia de fapt, în contextul în care, potrivit încheierii de sesizare, a fost pronunţată o sentinţă de primă instanţă, de admitere în parte a pretenţiilor reclamanţilor, nefiind primită singura apărare formulată de pârât, care a arătat că nu a efectuat plata sporului de 30% pentru întreaga perioadă solicitată (ci doar plăţi parţiale, în baza hotărârii comitetului director), întrucât nu este prevăzută sursa de finanţare, iar în apelul exercitat împotriva acestei sentinţe pârâtul a susţinut caracterul nelegal al soluţiei cu motivarea că „secţiile în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii nu sunt enumerate în anexa cuprinzând spitalele de suport pentru pacienţi suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”.

Or, numai în condiţiile tranşării situaţiei de fapt era posibilă demonstrarea legăturii cu fondul a chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.