Decizia nr. 229 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 151/115/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 151/115/2024, Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, mai poate fi acordată integral dobânda legală penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale până la momentul achitării efective a creanţei principale sau dacă, după data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi în executarea acesteia, dobânda legală nu poate fi decât cea remuneratorie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 2 decembrie 2024 cu nr. 2.795/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) ” Art. IX. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. (…) (5) La sumele eşalonate conform alin. (1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă cu nr. 151/115/2024 la 25.01.2024, reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Ministerul Justiţiei (MJ), Institutul Naţional al Magistraturii (INM) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună: recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 1.07.2020-31.12.2021, sumă care solicită să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi în raport cu care să îi fie plătită dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. Sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 675 din 4 iunie 2024, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia I civilă, printre altele: a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâtul INM, obligând pârâtul să îi recalculeze reclamantei indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi salariale aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021; a obligat pârâtul INM să îi plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale astfel recalculate şi cele efectiv plătite, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021, diferenţă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă respectivei diferenţe, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; a respins restul pretenţiilor reclamantei, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului INM la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru sumele de bani ce reprezintă diferenţe de drepturi salariale cuvenite în perioada analizată, tribunalul a reţinut aplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii), ale art. 1.531 alin. (1) şi (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011).

S-a concluzionat astfel că, atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că poate fi acoperită doar pierderea efectivă (actualizarea cu indicele de inflaţie), iar nu şi beneficiul nerealizat echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat ca fiind relevantă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014). Apelul formulat în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la paragraful 12 a formulat recurs pârâtul INM, solicitând admiterea acestei căi de atac şi schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe.

În motivarea cererii de apel, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care a fost dispusă obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţei dintre drepturile salariale recalculate şi cele efectiv plătite, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021, actualizată cu indicele de inflaţie, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, apelantul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe, susţinând că legiuitorul a reglementat o modalitate de calcul derogatorie de la dreptul comun, diferită de regula generală invocată.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că: obiectul cererii de chemare în judecată vizează calcularea şi plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice – auditor de justiţie, de către instituţia publică a apelantului-pârât, făcând, astfel, parte din categoria proceselor reglementate prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; soluţionarea cauzei, respectiv tranşarea definitivă a petitului accesoriu al cererii de chemare în judecată, depinde de modalitatea de dezlegare a problemei de drept ce vizează modul în care se acordă dobânda legală după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care sunt acordate drepturi salariale ce intră sub incidenţa normelor tranzitorii ale art. IX din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023; problema de drept supusă analizei nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării, instanţa de trimitere a arătat că aceasta este determinată de: – împrejurarea că, începând cu anul 2009, executarea drepturilor salariale ale personalului bugetar stabilite prin hotărâri judecătoreşti a fost suspendată în mod succesiv prin ordonanţe de urgenţă anuale cu caracter tranzitoriu care au reglementat în fiecare an, printre altele, executarea voluntară, în tranşe, a obligaţiilor băneşti stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice. În privinţa drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantei din prezenta cauză, prin raportare la momentul pronunţării sentinţei de fond, executorie vremelnic conform art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, anume anul 2024, în cauză sunt aplicabile şi normele art. IX din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023; – modul de redactare a textului art. IX din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, ce creează dificultăţi în a stabili natura juridică a dobânzii legale ce se poate acorda categoriei de personal din care face parte reclamanta pentru intervalul de timp în care, după pronunţarea titlului executoriu, prin opţiunea legiuitorului delegat, executarea silită este suspendată, iar dobânzile ce se pot acorda, potrivit aceleiaşi voinţe, sunt cele remuneratorii, iar nu penalizatoare; – faptul că, în rezolvarea dilemei asupra normelor juridice aplicabile în perioada în discuţie, hotărârile interpretative anterioare ale instanţei supreme nu pot fi considerate ca oferind o rezolvare de principiu, în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că acestea au fost pronunţate prin raportare la premise diferite faţă de cele din dosarul pendinte; – faptul că în cauză nu îşi găseşte incidenţa deplină interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014, nu doar pentru că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009), şi ele cu caracter tranzitoriu, şi-au încetat aplicabilitatea, ci mai ales pentru faptul că textul art. IX din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 are o altă reglementare în ceea ce priveşte dobânzile, diferenţa esenţială fiind aceea că această din urmă ordonanţă de urgenţă prevede acordarea unui alt tip de dobândă în perioada menţionată, anume cea remuneratorie, norma putând fi interpretată drept derogatorie de la dreptul comun; – faptul că, în ceea ce priveşte dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020), s-a arătat că aceasta are în vedere, totuşi, o normă tranzitorie diferită care vizează temporizarea executării unui act administrativ emis anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de obligare la plată, în timp ce în cauza pendinte se pune problema modului de stabilire şi cuantificare a accesoriilor după emiterea titlului executoriu şi în executarea acestuia. Pe de altă parte, numai o interpretare potrivit căreia efectele juridice ale actului administrativ de recunoaştere a unei datorii existente ar fi diferite de cele ale stabilirii obligaţiei de plată printr-un titlu executoriu justifică menţinerea în mod constant în practica judiciară ulterioară pronunţării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020 a soluţiilor de acordare integrală a dobânzilor penalizatoare după data pronunţării hotărârii, fără a se ţine seama de existenţa normelor legale tranzitorii prin care, alături de eşalonarea la plată a creanţelor, s-a recunoscut în favoarea creditorilor şi dreptul la dobânzi remuneratorii, consecinţa practică a executării titlului putând fi înţeleasă ca o plată cumulată a acestora. În plus, normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019), şi-au încetat aplicabilitatea, ultima tranşă de plată prevăzută de textul art. 1 alin. (1) al acestui act normativ expirând la 31.12.2023, iar, potrivit dispoziţiilor art. 518 din Codul de procedură civilă, raportate la cele ale art. 521 alin. (4) din acelaşi cod, deciziile interpretative îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, opinia acestora putând fi dedusă din cadrul actelor de procedură întocmite pe parcursul judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, apariţia normelor art. IX din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 nu modifică natura daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor penalizatoare, însă ele nu se pot cumula cu cele remuneratorii pentru simplul fapt că scopul reglementării celor două categorii este diferit, astfel cum rezultă cu îndestulătoare evidenţă din textul art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.

Însă, la pronunţarea titlului executoriu, instanţele judecătoreşti nu pot ignora, în anticiparea şi evaluarea prejudiciului viitor constând în beneficiul nerealizat al reclamantului, faptul că, prin voinţa legiuitorului delegat, acesta va fi parţial recuperat prin acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel că, pentru claritatea modalităţii în care va fi executat acest cuantum al accesoriilor, se impune a se stabili, cu titlul de daune interese moratorii după momentul pronunţării titlului, doar diferenţa dintre dobânzile penalizatoare şi cele remuneratorii.

Dacă ar fi acceptată opinia pârâtului potrivit căreia eşalonarea plăţii voluntare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti executorii, concomitent cu suspendarea executării silite a acestora, ar determina o amânare a scadenţei creanţei reclamantei, ar fi negate efectele autorităţii de lucru judecat, al obligativităţii şi puterii executorii a hotărârii judecătoreşti. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Constanţa – Secţia I civilă, Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Timiş – Secţia I civilă au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Buzău – Secţia I civilă, Iaşi – Secţia I civilă şi Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudenţială majoritară s-a făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, reţinându-se că, în interpretarea şi aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, creditorul este îndreptăţit la plata integrală a dobânzii legale penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale, de la momentul la care hotărârile judecătoreşti prin care au fost recunoscute drepturile au devenit executorii şi până la momentul achitării efective a creanţei principale, iar, pentru perioada eşalonării plăţii diferenţelor de drepturi salariale conform ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, pentru care legiuitorul a dispus achitarea dobânzii remuneratorii, creditorului i se cuvine diferenţa dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie.

O parte dintre hotărârile judecătoreşti comunicate la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, ci alte acte normative, însă pretenţiile deduse judecăţii sunt similare cu cele din dosarul în care a fost formulată sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze, iar orientarea practicii judiciare este unanimă în sensul acordării dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, de la data scadenţei fiecărui debit până la data plăţii efective.

Aceste orientări jurisprudenţiale se regăsesc la nivelul: curţilor de apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (o hotărâre definitivă), Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale (trei hotărâri definitive), Constanţa – Secţia I civilă (o hotărâre definitivă), Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (două hotărâri definitive) şi Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale (o hotărâre definitivă) şi tribunalelor Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (trei sentinţe) şi Timiş – Secţia I civilă (o sentinţă rămasă definitivă prin neapelare).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, formulate de: Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Iaşi – Secţia I civilă şi Buzău – Secţia I civilă.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale şi teoretice a fost invocată dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020 (paragrafele 164-166, 172) şi s-a argumentat că apariţia normelor art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 nu modifică natura daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor penalizatoare, însă ele nu se pot cumula cu cele remuneratorii pentru simplul fapt că scopul reglementării celor două categorii de dobânzi este diferit, astfel cum rezultă din textul art. 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011. Însă, la pronunţarea titlului executoriu, instanţele judecătoreşti nu pot ignora, în anticiparea şi evaluarea prejudiciului viitor constând în beneficiul nerealizat al reclamantului, faptul că, prin voinţa legiuitorului delegat, acesta va fi doar parţial recuperat prin acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel că, pentru claritatea modalităţii în care va fi executat acest cuantum al accesoriilor, se impune a se stabili cu titlu de daune interese moratorii, după momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti ce constituie titlul executoriu, doar diferenţa dintre dobânzile penalizatoare şi cele remuneratorii.

O opinie nuanţată a fost exprimată de Tribunalul Vaslui, potrivit căreia, în cazul în care sumele prevăzute de art. IX al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 cuprind atât diferenţe de drepturi salariale, cât şi accesorii – dobânzi penalizatoare, concluzia este că se acordă dobânzi remuneratorii asupra sumelor care includ atât principalul, cât şi dobânda penalizatoare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii cu relevanţă directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că: În aplicarea dispoziţiilor art. 1.082 şi 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În consecinţă, condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă, ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; c) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor sesizării de faţă relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice şi drepturile salariale ale acestei categorii de personal, reclamanta solicitând recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 1.07.2020-31.12.2021, sumă care solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi în raport cu care să îi fie plătită dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Cauza se află în curs de soluţionare, în etapa soluţionării căii de atac a apelului, pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în virtutea competenţei legale conturate de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, raportat la art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Totodată, interpretarea şi aplicarea prevederilor art. IX alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 nu au făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici obiectul unui recurs în interesul legii.

Pe de altă parte însă, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei „veritabile chestiuni de drept”, de care să depindă soluţionarea în fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

În acest sens, urmează a se observa că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 are un conţinut similar cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincţia raportându-se la două condiţii specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la judecarea sa în ultimă instanţă.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, se constată că, inclusiv în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost deja conturată de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege neclar, incomplet sau, după caz, incert ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Chiar în expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Aplicând aceste consideraţii sesizării de faţă, se constată că întrebarea formulată de instanţa de trimitere nu conturează existenţa unei probleme de drept dificile, în legătură cu o normă neclară sau incompletă, răspunsul putând fi dedus din decizii anterioare ale Înaltei Curţi, pronunţate în mecanismele de unificare a jurisprudenţei.

În acest sens, se reţine în primul rând că, în legătură cu dreptul la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, prin care a analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese: ” (…) principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei «cauză străină, care nu-i poate fi imputată» în înţelesul art. 1.082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului. Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, în sensul opiniei exprimate de specialişti recunoscuţi, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, «creanţele asupra statului sunt garantate»] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ.”.

Prin aceeaşi decizie, referitor la efectul suspensiv al măsurilor de eşalonare dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, s-a reţinut că: „Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuşi conţinutul art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.” (subl. ns.)

În al doilea rând, în legătură cu modalitatea de reparare a prejudiciului, prin raportare la componenta reprezentând „beneficiu nerealizat”, respectiv în legătură cu modalitatea de cuantificare a acestei componente pe perioada eşalonării prin act normativ a plăţii drepturilor recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, când legiuitorul a prevăzut plata de dobânzi remuneratorii, s-a pronunţat Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost reţinute următoarele: ” 169. În cauza de faţă însă, în discuţie este posibilitatea cumulării a două dobânzi care au, deopotrivă, menirea de a acoperi beneficiul de care a fost lipsit creditorul prin neplata drepturilor salariale la scadenţă. Acordarea cumulată a acestora ar constitui, în mod evident, o dublă reparaţie, statul ajungând să plătească pentru întârziere dublul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 4 puncte procentuale. 170. Imposibilitatea cumulării celor două dobânzi decurge în mod clar din prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1 din acest act normativ definind cele două noţiuni de o manieră care conduce la concluzia că pentru un interval determinat de timp se poate acorda o singură dobândă, aceasta purtând denumiri diferite (remuneratorie, respectiv penalizatoare) şi având un mod de calcul diferit în funcţie de perioada pentru care se acordă, care poate să fie anterioară, respectiv ulterioară scadenţei. Dobânda calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei este denumită dobândă remuneratorie şi este egală cu rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în timp ce dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti după data scadenţei este denumită dobândă penalizatoare şi are o valoare superioară (rata dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale). 171. Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 nu poate conduce la o concluzie contrară. Potrivit acestui text de lege: «În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.» Conjuncţia «şi» din acest text de lege se justifică prin posibilitatea cumulării celor două dobânzi, dar calculate pentru perioade diferite, nu pentru aceeaşi perioadă de timp. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere posibilitatea ca pentru aceeaşi perioadă de timp să fie calculate atât dobânzi remuneratorii, cât şi dobânzi penalizatoare ar fi dat, cu certitudine, o altă definiţie acestor noţiuni în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 13/2011. 172. În consecinţă, pentru perioada pentru care este recunoscută plata unei dobânzi remuneratorii în condiţiile O.U.G. nr. 3/2019, cuantumul acesteia se va deduce din dobânda penalizatoare la care este îndreptăţit creditorul datoriei achitate cu întârziere.”

Potrivit datelor furnizate de instanţa de trimitere, întrebarea ce face obiectul sesizării priveşte tocmai cuantificarea dobânzii pe perioada eşalonării legale a plăţii drepturilor recunoscute prin hotărâre executorie, ulterioară pronunţării acestei hotărâri, în considerarea unor prevederi similare celor ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, introduse prin art. IX alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Or, pornind de la reperele jurisprudenţiale anterior indicate, se reţine că, în condiţiile în care opţiunea legiuitorului în materie de reglementare nu s-a modificat, răspunsul la întrebarea formulată poate fi dedus cu uşurinţă din conţinutul acestor dezlegări obligatorii, care îşi păstrează valabilitatea şi care sunt edificatoare: în privinţa efectului suspensiv al măsurilor de eşalonare asupra executării silite; asupra dreptului creditorului la repararea integrală a prejudiciului; asupra modalităţii de cuantificare a beneficiului nerealizat, din perspectiva imposibilităţii cumulării celor două tipuri de dobânzi, pentru aceeaşi perioadă (penalizatoare şi remuneratorie).

Elementul de diferenţă dintre prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, sesizat de instanţa de trimitere, referitor la aceea că primul act normativ dispune cu privire la executarea drepturilor recunoscute prin act al ordonatorului de credite, pe când cel de-al doilea priveşte executarea drepturilor stabilite prin hotărâre judecătorească, nu este de natură a conduce la concluzii diferite. De altfel, în considerentele Deciziei nr. 75/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat: ” 150. Problematica actualei sesizări prezintă anumite diferenţe în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2009, când existau hotărâri judecătoreşti definitive susceptibile de executare silită, în prezent drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită. 151. Totuşi, această diferenţă nu este una de esenţă şi nu poate conduce la adoptarea unei soluţii interpretative diametral opuse, cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situaţii, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligaţiilor băneşti, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluţia suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii şi, în aceste condiţii, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forţa executorie care însoţeşte orice act al unei autorităţi publice, emitentul fiind ţinut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări. (…) 154. Teza potrivit căreia prin O.U.G. nr. 3/2019 se instituie o amânare a scadenţei obligaţiei de plată a drepturilor salariale, acest fapt rezultând din reglementarea unei dobânzi remuneratorii, care este specifică perioadei anterioare scadenţei, nu poate fi primită, efectele unui astfel de act neputând fi deduse exclusiv din daunele-interese pe care legiuitorul a înţeles să le instituie. Prin această teză, se propune, de fapt, un raţionament circular, apreciindu-se că din faptul reglementării unei dobânzi remuneratorii rezultă că scadenţa nu este împlinită, iar din faptul că nu este încă împlinită scadenţa rezultă că nu se poate acorda decât dobândă remuneratorie, nu şi dobândă penalizatoare. 155. Nu s-ar putea considera că sumele restante ar fi datorate doar de la data emiterii ordinelor/deciziilor prin care acestea au fost recunoscute, întrucât aceste acte emise de fiecare ordonator de credite nu pot avea decât un efect declarativ, referindu-se la contraprestaţia datorată de angajator pentru munca depusă lună de lună de persoanele beneficiare. Ar fi şi inechitabil să fie lăsată la latitudinea ordonatorului de credite data de la care înţelege să acorde unele drepturi de natură salarială aferente unei munci prestate în trecut”.

Chiar dacă instanţa de trimitere nu se află în situaţia în care, ulterior emiterii unui act administrativ sau a unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a drepturilor salariale, să fi intervenit o normă legală de eşalonare a plăţii acestora, fiind chemată ea însăşi să stabilească cuantumul accesoriilor cuvenite ulterior pronunţării şi până la executare, o astfel de nuanţă nu este de natură a modifica substanţial aplicabilitatea dezlegărilor anterioare, în condiţiile în care ceea ce interesează în cauză este cuantificarea dobânzilor pe perioada de eşalonare. Or, în considerarea celor deja expuse, asupra acestei chestiuni există suficiente repere de interpretare, nefiind necesară pronunţarea unei noi hotărâri, în mecanismul reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În concluzie, observând că sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, lipsind condiţia existenţei unei „chestiuni dificile de drept” pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, se va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, în numele legii, D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 151/115/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, mai poate fi acordată integral dobânda legală penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale până la momentul achitării efective a creanţei principale sau dacă, după data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi în executarea acesteia, dobânda legală nu poate fi decât cea remuneratorie. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.