Decizia nr. 229/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 151/115/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 151/115/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 151/115/2024, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, mai poate fi acordată integral dobânda legală penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale până la momentul achitării efective a creanței principale sau dacă, după data pronunțării hotărârii judecătorești și în executarea acesteia, dobânda legală nu poate fi decât cea remuneratorie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 2 decembrie 2024 cu nr. 2.795/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023) " Art. IX. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (...) (5) La sumele eșalonate conform alin. (1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă cu nr. 151/115/2024 la 25.01.2024, reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Justiției (MJ), Institutul Național al Magistraturii (INM) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună: recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, pentru perioada 1.07.2020-31.12.2021, sumă care solicită să fie actualizată cu indicele de inflație și în raport cu care să îi fie plătită dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Sentința civilă pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 675 din 4 iunie 2024, Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă, printre altele: a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâtul INM, obligând pârâtul să îi recalculeze reclamantei indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salariale aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021; a obligat pârâtul INM să îi plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale astfel recalculate și cele efectiv plătite, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021, diferență actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă respectivei diferențe, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; a respins restul pretențiilor reclamantei, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește obligarea pârâtului INM la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru sumele de bani ce reprezintă diferențe de drepturi salariale cuvenite în perioada analizată, tribunalul a reținut aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii), ale art. 1.531 alin. (1) și (2) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011).

S-a concluzionat astfel că, atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că poate fi acoperită doar pierderea efectivă (actualizarea cu indicele de inflație), iar nu și beneficiul nerealizat echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

În acest sens, instanța de fond a apreciat ca fiind relevantă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014). Apelul formulat în cauză

Împotriva sentinței civile menționate la paragraful 12 a formulat recurs pârâtul INM, solicitând admiterea acestei căi de atac și schimbarea în parte a sentinței primei instanțe.

În motivarea cererii de apel, în ceea ce privește capătul de cerere prin care a fost dispusă obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenței dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv plătite, pentru perioada 27.07.2020-31.12.2021, actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, apelantul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe, susținând că legiuitorul a reglementat o modalitate de calcul derogatorie de la dreptul comun, diferită de regula generală invocată.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 18 noiembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că: obiectul cererii de chemare în judecată vizează calcularea și plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice - auditor de justiție, de către instituția publică a apelantului-pârât, făcând, astfel, parte din categoria proceselor reglementate prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; soluționarea cauzei, respectiv tranșarea definitivă a petitului accesoriu al cererii de chemare în judecată, depinde de modalitatea de dezlegare a problemei de drept ce vizează modul în care se acordă dobânda legală după pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sunt acordate drepturi salariale ce intră sub incidența normelor tranzitorii ale art. IX din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023; problema de drept supusă analizei nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării, instanța de trimitere a arătat că aceasta este determinată de: - împrejurarea că, începând cu anul 2009, executarea drepturilor salariale ale personalului bugetar stabilite prin hotărâri judecătorești a fost suspendată în mod succesiv prin ordonanțe de urgență anuale cu caracter tranzitoriu care au reglementat în fiecare an, printre altele, executarea voluntară, în tranșe, a obligațiilor bănești stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice. În privința drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantei din prezenta cauză, prin raportare la momentul pronunțării sentinței de fond, executorie vremelnic conform art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, anume anul 2024, în cauză sunt aplicabile și normele art. IX din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023; - modul de redactare a textului art. IX din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, ce creează dificultăți în a stabili natura juridică a dobânzii legale ce se poate acorda categoriei de personal din care face parte reclamanta pentru intervalul de timp în care, după pronunțarea titlului executoriu, prin opțiunea legiuitorului delegat, executarea silită este suspendată, iar dobânzile ce se pot acorda, potrivit aceleiași voințe, sunt cele remuneratorii, iar nu penalizatoare; - faptul că, în rezolvarea dilemei asupra normelor juridice aplicabile în perioada în discuție, hotărârile interpretative anterioare ale instanței supreme nu pot fi considerate ca oferind o rezolvare de principiu, în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că acestea au fost pronunțate prin raportare la premise diferite față de cele din dosarul pendinte; - faptul că în cauză nu își găsește incidența deplină interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014, nu doar pentru că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009), și ele cu caracter tranzitoriu, și-au încetat aplicabilitatea, ci mai ales pentru faptul că textul art. IX din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 are o altă reglementare în ceea ce privește dobânzile, diferența esențială fiind aceea că această din urmă ordonanță de urgență prevede acordarea unui alt tip de dobândă în perioada menționată, anume cea remuneratorie, norma putând fi interpretată drept derogatorie de la dreptul comun; - faptul că, în ceea ce privește dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020), s-a arătat că aceasta are în vedere, totuși, o normă tranzitorie diferită care vizează temporizarea executării unui act administrativ emis anterior pronunțării hotărârii judecătorești de obligare la plată, în timp ce în cauza pendinte se pune problema modului de stabilire și cuantificare a accesoriilor după emiterea titlului executoriu și în executarea acestuia. Pe de altă parte, numai o interpretare potrivit căreia efectele juridice ale actului administrativ de recunoaștere a unei datorii existente ar fi diferite de cele ale stabilirii obligației de plată printr-un titlu executoriu justifică menținerea în mod constant în practica judiciară ulterioară pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020 a soluțiilor de acordare integrală a dobânzilor penalizatoare după data pronunțării hotărârii, fără a se ține seama de existența normelor legale tranzitorii prin care, alături de eșalonarea la plată a creanțelor, s-a recunoscut în favoarea creditorilor și dreptul la dobânzi remuneratorii, consecința practică a executării titlului putând fi înțeleasă ca o plată cumulată a acestora. În plus, normele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019), și-au încetat aplicabilitatea, ultima tranșă de plată prevăzută de textul art. 1 alin. (1) al acestui act normativ expirând la 31.12.2023, iar, potrivit dispozițiilor art. 518 din Codul de procedură civilă, raportate la cele ale art. 521 alin. (4) din același cod, deciziile interpretative își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, opinia acestora putând fi dedusă din cadrul actelor de procedură întocmite pe parcursul judecății. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, apariția normelor art. IX din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 nu modifică natura daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor penalizatoare, însă ele nu se pot cumula cu cele remuneratorii pentru simplul fapt că scopul reglementării celor două categorii este diferit, astfel cum rezultă cu îndestulătoare evidență din textul art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.

Însă, la pronunțarea titlului executoriu, instanțele judecătorești nu pot ignora, în anticiparea și evaluarea prejudiciului viitor constând în beneficiul nerealizat al reclamantului, faptul că, prin voința legiuitorului delegat, acesta va fi parțial recuperat prin acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel că, pentru claritatea modalității în care va fi executat acest cuantum al accesoriilor, se impune a se stabili, cu titlul de daune interese moratorii după momentul pronunțării titlului, doar diferența dintre dobânzile penalizatoare și cele remuneratorii.

Dacă ar fi acceptată opinia pârâtului potrivit căreia eșalonarea plății voluntare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești executorii, concomitent cu suspendarea executării silite a acestora, ar determina o amânare a scadenței creanței reclamantei, ar fi negate efectele autorității de lucru judecat, al obligativității și puterii executorii a hotărârii judecătorești. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Constanța - Secția I civilă, Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și tribunalele Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Timiș - Secția I civilă au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și tribunalele București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Buzău - Secția I civilă, Iași - Secția I civilă și Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudențială majoritară s-a făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, reținându-se că, în interpretarea și aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, creditorul este îndreptățit la plata integrală a dobânzii legale penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale, de la momentul la care hotărârile judecătorești prin care au fost recunoscute drepturile au devenit executorii și până la momentul achitării efective a creanței principale, iar, pentru perioada eșalonării plății diferențelor de drepturi salariale conform ordonanței de urgență anterior menționate, pentru care legiuitorul a dispus achitarea dobânzii remuneratorii, creditorului i se cuvine diferența dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie.

O parte dintre hotărârile judecătorești comunicate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, ci alte acte normative, însă pretențiile deduse judecății sunt similare cu cele din dosarul în care a fost formulată sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze, iar orientarea practicii judiciare este unanimă în sensul acordării dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, de la data scadenței fiecărui debit până la data plății efective.

Aceste orientări jurisprudențiale se regăsesc la nivelul: curților de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (o hotărâre definitivă), Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale (trei hotărâri definitive), Constanța - Secția I civilă (o hotărâre definitivă), Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (două hotărâri definitive) și Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale (o hotărâre definitivă) și tribunalelor Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (trei sentințe) și Timiș - Secția I civilă (o sentință rămasă definitivă prin neapelare).

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, formulate de: Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și tribunalele București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Iași - Secția I civilă și Buzău - Secția I civilă.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale și teoretice a fost invocată dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020 (paragrafele 164-166, 172) și s-a argumentat că apariția normelor art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 nu modifică natura daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor penalizatoare, însă ele nu se pot cumula cu cele remuneratorii pentru simplul fapt că scopul reglementării celor două categorii de dobânzi este diferit, astfel cum rezultă din textul art. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 13/2011. Însă, la pronunțarea titlului executoriu, instanțele judecătorești nu pot ignora, în anticiparea și evaluarea prejudiciului viitor constând în beneficiul nerealizat al reclamantului, faptul că, prin voința legiuitorului delegat, acesta va fi doar parțial recuperat prin acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel că, pentru claritatea modalității în care va fi executat acest cuantum al accesoriilor, se impune a se stabili cu titlu de daune interese moratorii, după momentul pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu, doar diferența dintre dobânzile penalizatoare și cele remuneratorii.

O opinie nuanțată a fost exprimată de Tribunalul Vaslui, potrivit căreia, în cazul în care sumele prevăzute de art. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 cuprind atât diferențe de drepturi salariale, cât și accesorii - dobânzi penalizatoare, concluzia este că se acordă dobânzi remuneratorii asupra sumelor care includ atât principalul, cât și dobânda penalizatoare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii cu relevanță directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 1.082 și 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Sesizarea de față este fundamentată pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispozițiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În consecință, condițiile de admisibilitate a sesizării formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: a) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță, ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; c) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării de față relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice și drepturile salariale ale acestei categorii de personal, reclamanta solicitând recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, pentru perioada 1.07.2020-31.12.2021, sumă care solicită a fi actualizată cu indicele de inflație și în raport cu care să îi fie plătită dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Cauza se află în curs de soluționare, în etapa soluționării căii de atac a apelului, pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în virtutea competenței legale conturate de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, raportat la art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Totodată, interpretarea și aplicarea prevederilor art. IX alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 nu au făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nici obiectul unui recurs în interesul legii.

Pe de altă parte însă, în ceea ce privește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei "veritabile chestiuni de drept", de care să depindă soluționarea în fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

În acest sens, urmează a se observa că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 are un conținut similar cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincția raportându-se la două condiții specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept și la judecarea sa în ultimă instanță.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că, inclusiv în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost deja conturată de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege neclar, incomplet sau, după caz, incert ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Chiar în expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Aplicând aceste considerații sesizării de față, se constată că întrebarea formulată de instanța de trimitere nu conturează existența unei probleme de drept dificile, în legătură cu o normă neclară sau incompletă, răspunsul putând fi dedus din decizii anterioare ale Înaltei Curți, pronunțate în mecanismele de unificare a jurisprudenței.

În acest sens, se reține în primul rând că, în legătură cu dreptul la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, prin care a analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese: " (...) principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei «cauză străină, care nu-i poate fi imputată» în înțelesul art. 1.082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului. Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, «creanțele asupra statului sunt garantate»] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.".

Prin aceeași decizie, referitor la efectul suspensiv al măsurilor de eșalonare dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, s-a reținut că: "Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept." (subl. ns.)

În al doilea rând, în legătură cu modalitatea de reparare a prejudiciului, prin raportare la componenta reprezentând "beneficiu nerealizat", respectiv în legătură cu modalitatea de cuantificare a acestei componente pe perioada eșalonării prin act normativ a plății drepturilor recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, când legiuitorul a prevăzut plata de dobânzi remuneratorii, s-a pronunțat Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost reținute următoarele: " 169. În cauza de față însă, în discuție este posibilitatea cumulării a două dobânzi care au, deopotrivă, menirea de a acoperi beneficiul de care a fost lipsit creditorul prin neplata drepturilor salariale la scadență. Acordarea cumulată a acestora ar constitui, în mod evident, o dublă reparație, statul ajungând să plătească pentru întârziere dublul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale. 170. Imposibilitatea cumulării celor două dobânzi decurge în mod clar din prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1 din acest act normativ definind cele două noțiuni de o manieră care conduce la concluzia că pentru un interval determinat de timp se poate acorda o singură dobândă, aceasta purtând denumiri diferite (remuneratorie, respectiv penalizatoare) și având un mod de calcul diferit în funcție de perioada pentru care se acordă, care poate să fie anterioară, respectiv ulterioară scadenței. Dobânda calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației este denumită dobândă remuneratorie și este egală cu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în timp ce dobânda datorată de debitorul obligației bănești după data scadenței este denumită dobândă penalizatoare și are o valoare superioară (rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale). 171. Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 nu poate conduce la o concluzie contrară. Potrivit acestui text de lege: «În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.» Conjuncția «și» din acest text de lege se justifică prin posibilitatea cumulării celor două dobânzi, dar calculate pentru perioade diferite, nu pentru aceeași perioadă de timp. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere posibilitatea ca pentru aceeași perioadă de timp să fie calculate atât dobânzi remuneratorii, cât și dobânzi penalizatoare ar fi dat, cu certitudine, o altă definiție acestor noțiuni în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 13/2011. 172. În consecință, pentru perioada pentru care este recunoscută plata unei dobânzi remuneratorii în condițiile O.U.G. nr. 3/2019, cuantumul acesteia se va deduce din dobânda penalizatoare la care este îndreptățit creditorul datoriei achitate cu întârziere."

Potrivit datelor furnizate de instanța de trimitere, întrebarea ce face obiectul sesizării privește tocmai cuantificarea dobânzii pe perioada eșalonării legale a plății drepturilor recunoscute prin hotărâre executorie, ulterioară pronunțării acestei hotărâri, în considerarea unor prevederi similare celor ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, introduse prin art. IX alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023.

Or, pornind de la reperele jurisprudențiale anterior indicate, se reține că, în condițiile în care opțiunea legiuitorului în materie de reglementare nu s-a modificat, răspunsul la întrebarea formulată poate fi dedus cu ușurință din conținutul acestor dezlegări obligatorii, care își păstrează valabilitatea și care sunt edificatoare: în privința efectului suspensiv al măsurilor de eșalonare asupra executării silite; asupra dreptului creditorului la repararea integrală a prejudiciului; asupra modalității de cuantificare a beneficiului nerealizat, din perspectiva imposibilității cumulării celor două tipuri de dobânzi, pentru aceeași perioadă (penalizatoare și remuneratorie).

Elementul de diferență dintre prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, sesizat de instanța de trimitere, referitor la aceea că primul act normativ dispune cu privire la executarea drepturilor recunoscute prin act al ordonatorului de credite, pe când cel de-al doilea privește executarea drepturilor stabilite prin hotărâre judecătorească, nu este de natură a conduce la concluzii diferite. De altfel, în considerentele Deciziei nr. 75/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat: " 150. Problematica actualei sesizări prezintă anumite diferențe în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2009, când existau hotărâri judecătorești definitive susceptibile de executare silită, în prezent drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită. 151. Totuși, această diferență nu este una de esență și nu poate conduce la adoptarea unei soluții interpretative diametral opuse, cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situații, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligațiilor bănești, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluția suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii și, în aceste condiții, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forța executorie care însoțește orice act al unei autorități publice, emitentul fiind ținut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări. (...) 154. Teza potrivit căreia prin O.U.G. nr. 3/2019 se instituie o amânare a scadenței obligației de plată a drepturilor salariale, acest fapt rezultând din reglementarea unei dobânzi remuneratorii, care este specifică perioadei anterioare scadenței, nu poate fi primită, efectele unui astfel de act neputând fi deduse exclusiv din daunele-interese pe care legiuitorul a înțeles să le instituie. Prin această teză, se propune, de fapt, un raționament circular, apreciindu-se că din faptul reglementării unei dobânzi remuneratorii rezultă că scadența nu este împlinită, iar din faptul că nu este încă împlinită scadența rezultă că nu se poate acorda decât dobândă remuneratorie, nu și dobândă penalizatoare. 155. Nu s-ar putea considera că sumele restante ar fi datorate doar de la data emiterii ordinelor/deciziilor prin care acestea au fost recunoscute, întrucât aceste acte emise de fiecare ordonator de credite nu pot avea decât un efect declarativ, referindu-se la contraprestația datorată de angajator pentru munca depusă lună de lună de persoanele beneficiare. Ar fi și inechitabil să fie lăsată la latitudinea ordonatorului de credite data de la care înțelege să acorde unele drepturi de natură salarială aferente unei munci prestate în trecut".

Chiar dacă instanța de trimitere nu se află în situația în care, ulterior emiterii unui act administrativ sau a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a drepturilor salariale, să fi intervenit o normă legală de eșalonare a plății acestora, fiind chemată ea însăși să stabilească cuantumul accesoriilor cuvenite ulterior pronunțării și până la executare, o astfel de nuanță nu este de natură a modifica substanțial aplicabilitatea dezlegărilor anterioare, în condițiile în care ceea ce interesează în cauză este cuantificarea dobânzilor pe perioada de eșalonare. Or, în considerarea celor deja expuse, asupra acestei chestiuni există suficiente repere de interpretare, nefiind necesară pronunțarea unei noi hotărâri, în mecanismul reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În concluzie, observând că sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, lipsind condiția existenței unei "chestiuni dificile de drept" pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, se va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în numele legii, DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 151/115/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, mai poate fi acordată integral dobânda legală penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale până la momentul achitării efective a creanței principale sau dacă, după data pronunțării hotărârii judecătorești și în executarea acesteia, dobânda legală nu poate fi decât cea remuneratorie. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.