Decizia nr. 46/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 613/110/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.089/86/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părțile au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 7 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.089/86/2023, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se poate considera că dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reprezintă un venit salarial impozabil, supus regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare? Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (41) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se poate considera că dreptul la indemnizația lunară pentru locuință este supus condiției ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizații de aceeași natură? Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit care face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum și regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 21 octombrie 2024, cu nr. 2.307/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000") " Art. 25. - Personalul silvic care nu deține locuință personală în localitatea în care își desfășoară activitatea beneficiază de locuință de serviciu, de protocol sau de intervenție, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizație lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie." " Art. 33. - (1) Personalul silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc. Contravaloarea lemnului, la nivelul ultimului preț al lemnului fasonat de foc, stabilit de Institutul Național de Statistică, se suportă de angajator și se prevede în bugetul de venituri și cheltuieli. (2) Pentru personalul silvic angajat cu contract individual de muncă, acordarea dreptului prevăzut la alin. (1) se face în baza contractului colectiv de muncă negociat la nivel de unitate sau sector de activitate. (3) Dreptul prevăzut la alin. (1) se poate acorda și din alte sortimente de lemn fasonat destinat valorificării la populație, în condițiile legii, în echivalent valoric lemn fasonat de foc. (4) În situația în care angajatorul nu poate asigura volumul de lemn fasonat prevăzut la alin. (1), dreptul se acordă în bani personalului silvic, în cuantum reprezentând contravaloarea lemnului de foc. (5) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și persoanele care au avut cel puțin 15 ani calitatea de angajat la una din entitățile prevăzute la art. 2 și s-au pensionat de la una din acestea. Acesta va fi asigurat de către ultimul angajator de la care s-au pensionat. În cazul în care ultimul angajator nu mai există, se află în organizare judiciară sau faliment, dreptul prevăzut la alin. (1) se asigură de către structura silvică de stat care administrează pădurile pe raza domiciliului solicitantului. (6) În cazul decesului titularului, de dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază soțul supraviețuitor sau, după caz, copiii aflați în întreținere."

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) ("Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal" sau "Codul fiscal") " Art. 10. - (1) În înțelesul prezentului cod, veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar și/sau în natură. (2) În cazul venitului în natură, valoarea acestuia se stabilește pe baza cantității și a prețului de piață pentru bunurile sau serviciile respective." " Art. 76. - Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor (...) (4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: (...) s) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite; (...); (4 1 ) Următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii: (...); c) cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată/lună/persoană, în următoarele condiții: (i) angajatul, soțul/soția acestuia nu dețin o locuință în proprietate personală sau în folosință în localitatea în care își desfășoară activitatea; (ii) spațiul de cazare/de locuit se află în unitățile proprii, inclusiv de tip hotelier sau într-un imobil închiriat în acest scop de la o terță persoană, de către angajator; (iii) contractul de închiriere dintre angajator și terță persoană este încheiat în condițiile legii; (iv) plafonul neimpozabil se acordă unuia dintre soți, în cazul în care ambii soți desfășoară activitate în aceeași localitate, la același angajator sau la angajatori diferiți, pe baza declarației pe propria răspundere a acestuia. La determinarea plafonului de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, în vigoare în luna pentru care se acordă avantajele. Verificarea îndeplinirii condițiilor se efectuează pe baza documentelor justificative și constituie responsabilitatea angajatorului; (...)".

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) ("Legea-cadru nr. 153/2017") " Art. 25. - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la 22 martie 2023, cu nr. 1.089/86/2023, reclamantul A.B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună printre altele: (i) anularea Răspunsului nr. aaaa/13.02.2023 al Gărzii Forestiere Suceava la Plângerea prealabilă înregistrată cu nr. bbbb/26.01.2023; (ii) acordarea indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, începând cu 26.09.2022; (iii) acordarea volumului de 6 mc lemn fasonat de foc anual și gratuit, începând cu 26.09.2022. Sentința pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 178 din 28 martie 2024, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal: a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava; a anulat Răspunsul nr. aaaa/13.02.2023 emis de pârâta Garda Forestieră Suceava; a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația prevăzută de art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, începând cu 26.09.2022 până la stingerea dreptului sau la intervenirea unor modificări legislative, a obligat pârâta să acorde reclamantului cantitatea de 1,59 mc lemn fasonat de foc pentru anul 2022, iar, începând cu anul 2023, cantitatea de 6 mc lemn fasonat de foc/an pe toată durata îndeplinirii condițiilor legale.

Tribunalul a reținut, în esență, în legătură cu capetele de cerere ce interesează obiectul prezentei sesizări, că, deși drepturile solicitate de către reclamant nu sunt stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017, acestea sunt prevăzute prin acte normative speciale care reglementează statutul special al personalului silvic ce se încadrează în funcția publică, fiind drepturi proprii specifice acestui tip de personal, neputându-se susține că nu ar exista temei pentru acordarea lor. Omisiunea reglementării lor prin legea generală a salarizării unice nu ar putea reprezenta un caz de abrogare tacită a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și ale Legii nr. 47/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană ("Legea nr. 47/2008"), pe care își întemeiază reclamantul acțiunea, întrucât aceste prevederi fac parte din fondul legislației active.

În ceea ce privește indemnizația lunară neimpozabilă de 30% din salariul mediu brut pe economie, instanța de fond a reținut că aceasta este prevăzută de art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, fiind introdusă prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic ("Legea nr. 234/2019"), de la 16.12.2019.

Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea volumului de 6 mc de lemn fasonat de foc pe an, prima instanță a invocat prevederile art. 33, 34 și art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, precum și Metodologia privind acordarea unor drepturi personalului silvic de toate gradele profesionale din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor silvice teritoriale din subordinea acesteia ("Metodologia"), aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 156/2002 privind exercitarea unor drepturi acordate de lege personalului silvic de toate gradele profesionale din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor silvice teritoriale din subordinea acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 mai 2002 (art. 3 din Metodologie), reținând că legiuitorul nu a condiționat în niciun fel recunoașterea și acordarea dreptului de deținerea materialului lemnos de către angajator, iar constrângerile bugetare nu îi pot fi opuse, întrucât dreptul subiectiv nu este unul condiționat, atribuția ordonatorului de credite fiind de a asigura sumele necesare, conform legislației speciale în vigoare. Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței menționate la paragraful 14 din prezenta decizie a declarat recurs pârâta Garda Forestieră Suceava, solicitând casarea/desființarea sentinței atacate, ca nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantului A.B.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că, dat fiind faptul că raportul de serviciu al intimatului-reclamant este încheiat cu o instituție publică, dispozițiile legale aplicabile în materie de drepturi salariale cuvenite personalului silvic angajat al unei instituții publice, care are statutul de funcționar public, sunt, în mod exclusiv, cele înscrise în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ) și în Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamantul, la fel ca tot personalul silvic cu statut de funcționar public angajat al Gărzii Forestiere Suceava, nu a avut și nu are statut special și nu se încadrează în prevederile art. 380 și 382 din Codul administrativ.

Au fost invocate, totodată, prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 1 alin. (2), art. 20 alin. (1) și ale art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ("Legea-cadru nr. 284/2010"), concluzionându-se că textele care prevedeau acordarea de sporuri, premii sau alte drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului au fost abrogate expres, direct sau indirect, prin art. 39 din Legea-cadru nr. 284/2010.

Referitor la indemnizația lunară neimpozabilă de 30% din salariul mediu brut pe economie, s-a invocat faptul că veniturile sunt impozabile, fiind supuse art. 76 alin. (4) lit. s) din Codul fiscal, precum și regulilor instituite de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a mai arătat că, pentru drepturi similare, prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal impun la art. 76 alin. (4 1 ) anumite condiții în legătură cu "soțul/soția beneficiarului", ce pot avea relevanță pentru că soția reclamantului beneficiază de indemnizație pentru locuință în baza unei hotărâri judecătorești.

În legătură cu acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, s-a arătat că acesta reprezintă un venit în natură supus impozitării, potrivit art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru care angajatul datorează contribuții la bugetul asigurărilor sociale și care face parte din categoria veniturilor care se supun regulilor instituite de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 7 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut, prin raportare la dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu problemele de drept menționate la paragraful 8 din prezenta decizie este admisibilă, deoarece: litigiul se încadrează în categoria proceselor prevăzute de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere faptul că intimatul-reclamant este încadrat pe o funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului Programe de împădurire/reîmpădurire și monitorizare a acestora, Direcția implementare și avizare; drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 1.089/86/2023 sunt de natură salarială; soluționarea cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept indicate la paragraful 8 din prezenta decizie; Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunilor de drept în discuție și acestea nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Curtea de apel a constatat, totodată, că problemele de drept în discuție nu au format obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul deciziilor invocate în susținerile intimatului-reclamant, respectiv deciziile nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021, și nr. 42 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Cu privire la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, curtea de apel apreciază că dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizația lunară pe care o reglementează acestea are caracter neimpozabil. Raportul dintre dispozițiile normative invocate în cauză (ale art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și ale Codului fiscal) este cel specific existenței unei norme derogatorii de la dispozițiile Codului fiscal.

Totodată, curtea de apel apreciază că indemnizația în discuție se încadrează în categoriile prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă această împrejurare nu poate conduce la refuzul recunoașterii de plano a îndreptățirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligației de plată în raport de disponibilul bănesc de la nivelul ordonatorului de credite.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, instanța de trimitere apreciază că dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizația lunară are caracter intuitu personae. Raportul dintre dispozițiile normative invocate în cauză (art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și dispozițiile Codului fiscal) este cel specific existenței unei norme derogatorii de la dispozițiile Codului fiscal. Astfel, nu constituie o condiție pentru acordarea indemnizației în discuție ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizații de aceeași natură.

În ceea ce privește cea de-a treia chestiune de drept supusă dezlegării, curtea de apel apreciază că, în lipsa vreunei norme derogatorii, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit care face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum și regulilor instituite de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă această împrejurare nu poate conduce la refuzul recunoașterii de plano a îndreptățirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligației de plată în raport de disponibilul bănesc de la nivelul ordonatorului de credite. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Bacău, Brașov, Galați și Ploiești au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la prima și la cea de-a treia chestiune de drept supuse dezlegării, iar Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și tribunalele București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ialomița, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Iași și Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra celor trei chestiuni. Prima chestiune de drept supusă dezlegării

Într-o orientare jurisprudențială unanimă s-a apreciat că dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reglementat de dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul curților de apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 784/2024 din 25 octombrie 2024 - Dosar nr. 613/110/2024, definitivă), Galați - Secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 781/2023 din 24 octombrie 2023 - Dosar nr. 1.146/91/2022, definitivă), Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 101/R/2023 din 21 februarie 2023 - Dosar nr. 2.202/62/2022, definitivă) și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 470 din 9 mai 2023 - Dosar nr. 1.798/114/2022, definitivă).

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice ale următoarelor instanțe: Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și tribunalele București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ialomița, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Buzău - Secția I civilă, Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Vaslui.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale s-a invocat faptul că dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se putea stabili că indemnizația lunară prevăzută de acestea are caracter neimpozabil. Raportul dintre dispozițiile normative anterior invocate și prevederile Codului fiscal este cel specific existenței unei norme derogatorii de la dispozițiile Codului fiscal.

Referitor la indemnizația prevăzută de art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și aplicarea limitărilor reglementate de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, într-o orientare jurisprudențială, s-a apreciat că dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reglementat de dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil, care nu este supus limitărilor prevăzute de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, neavând caracteristicile unui venit salarial în sensul acestor norme.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul curților de apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 101/R/2023 din 21 februarie 2023 - Dosar nr. 2.202/62/2022, definitivă) și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 470 din 9 mai 2023 - Dosar nr. 1.798/114/2022, definitivă).

În același sens a fost exprimat și punctul de vedere teoretic, nesusținut de practică judiciară, al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale s-a invocat, în esență, că indemnizația prevăzută de art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un drept aferent statutului de personal silvic, care, în principiu, trebuie acordat în natură, nefiind un drept salarial care să intre sub incidența art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 a fost modificat la 16.12.2019, prin art. I pct. 20 din Legea nr. 234/2019, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aspect din care rezultă că prevederile normei menționate au caracter special față de legea-cadru anterior indicată, întrucât privesc o indemnizație distinctă, acordată exclusiv personalului silvic. În cazul în care legiuitorul ar fi apreciat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la indemnizația pentru locuință ar fi prevăzut, în mod expres, acest lucru.

Într-o a doua orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, regăsită la nivelul tribunalelor Ialomița, Ilfov, Buzău - Secția I civilă și Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reglementat de dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 reprezintă un venit salarial neimpozabil, care este supus limitărilor prevăzute de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, având caracteristicile unui venit salarial în sensul acestei norme.

În susținerea acestei opinii teoretice s-a arătat că încadrarea indemnizației prevăzute de art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 în categoria veniturilor supuse limitării instituite prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate conduce la refuzul recunoașterii de plano a îndreptățirii beneficiarului la acordarea dreptului, fiind o chestiune care vizează executarea în concret a obligației de plată în raport de disponibilul bănesc la nivelul ordonatorului de credite. Cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării

Într-o orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a considerat că, în interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință este supus condiției ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizații de aceeași natură.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul tribunalelor Ialomița și Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

În susținerea acestei opinii teoretice s-a apreciat că aceasta este o condiție firească, dedusă din scopul reglementării, chiar dacă nu este reglementată în mod expres (cum este cazul, de exemplu, în cazul polițiștilor, militarilor ori magistraților).

Într-o altă orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a considerat că, în interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință este un drept intuitu personae, nefiind supus condiției ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizații de aceeași natură.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și al tribunalelor Ilfov, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Vaslui, Buzău - Secția I civilă și Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei opinii teoretice s-a susținut că dispozițiile art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 sunt suficient de clare pentru a se stabili că indemnizația lunară în discuție are caracter intuitu persoane.

De asemenea, s-a argumentat că, din moment ce această condiție - ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar(ă) al/a unei indemnizații de aceeași natură - nu este prevăzută de lege, se aplică regula de drept potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus.

Un punct de vedere nuanțat a fost exprimat de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, care a avut în vedere ipoteza în care ambii soți ar avea calitatea de personal silvic - ceea ce ar însemna, în mod firesc, să le fie recunoscut dreptul de a beneficia de aceeași locuință de serviciu și, deci, de o singură indemnizație, însă aceștia și-ar desfășura activitatea în localități diferite. În această situație s-a considerat că se impune a fi compensat efortul suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică a unuia dintre ei, chiar dacă celălalt soț beneficiază de locuință de serviciu. Cea de-a treia problemă de drept supusă dezlegării

Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, reglementat de dispozițiile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și nu se înscrie în categoria limitărilor prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul curților de apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 501/2024 din 20 mai 2024 - Dosar nr. 646/91/2023, definitivă) și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 312 din 28 martie 2024 - Dosar nr. 455/114/2023, definitivă).

În același sens au fost formulate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, ale următoarelor instanțe de judecată: tribunalele București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost invocate dispozițiile art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017 și s-a arătat că limitarea de la art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la anumite elemente de calcul indicate în mod expres în cuprinsul acestui articol, nefiind cuprinse toate elementele de salarizare suplimentare salariului de bază (alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar). Dreptul prevăzut de art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 este un drept distinct, care nu intră în suma cuantumului salariilor de bază.

Într-o altă orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, reglementat de dispozițiile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, face parte din venitul lunar brut al personalului silvic angajat al Gărzii Forestiere, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, și este supus impozitării conform art. 10 din Codul fiscal, precum și regulilor instituite de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și al tribunalelor Ialomița, Ilfov, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Vaslui, Buzău - Secția I civilă și Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, prin care s-a reținut: "19. (...) stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării. 20. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, «instituirea unui salariu minim brut pe țară», fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007)."

Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, potrivit căreia: "16. (...) Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 17. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări. (...) 19. Curtea a subliniat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora «Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite», și ale art. 3 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora «Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.» Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că «limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII». Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept relevante pentru dezlegarea chestiunilor de drept supuse analizei: a) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 42 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, în considerentele căreia se arată: "99. Coroborând dispozițiile art. 2 cu cele ale art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se observă că legiuitorul a intenționat să compenseze efortul suplimentar al unui angajat care nu își desfășoară activitatea în localitatea de domiciliu, fiind astfel obligat să se deplaseze, în vederea derulării raportului de muncă/serviciu, între localitatea unde locuiește și locul de muncă indicat în contractul de muncă sau în actul de numire, raportat la felul muncii acestuia. 100. Prin urmare, norma reglementată de art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 nu este aplicabilă salariatului căruia executarea raportului de serviciu însuși îi impune efectuarea de deplasări către anumite destinații sau pe o arie geografică bine determinată, ci acelor salariați care locuiesc într-o altă localitate decât în cea în care se află structura teritorială a angajatorului indicată în actul juridic ce îi reglementează raportul de muncă/de serviciu ca fiind locul muncii (sediu social sau doar un sediu administrativ al acestuia), pentru că acest tip de indemnizație vizează doar compensarea efortului suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică la sediul central sau al structurii locale a angajatorului în vederea începerii derulării raportului de muncă și nu include cazul deplasărilor în scopul executării propriu-zise a raportului de muncă." b) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, care reține în considerente că: "84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite. 85. Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: «Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu (...) 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. (...) în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. «Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.» (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă în parte, propunând: - următoarele dezlegări ale chestiunilor de drept: " În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizației lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. În interpretarea art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidența limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare"; - respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (4) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință reprezintă un drept salarial impozabil? În interpretarea dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an reprezintă un venit supus impozitării? În interpretarea dispozițiilor art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și art. 76 alin. (4 1 ) lit. s) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dreptul la indemnizația lunară pentru locuință este supus condiției ca soțul/soția angajatului Gărzii Forestiere să nu fie, la rândul său, beneficiar al unei indemnizații de aceeași natură?" XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.1. Asupra admisibilității sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare la nivel național - se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau