ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 228/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 63/118/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 28 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 63/118/2024, Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că implică posibilitatea decontării de către autoritățile și instituțiile publice a cheltuielilor de deplasare, inclusiv a chiriei, pentru funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 20 noiembrie 2024, cu nr. 2.689/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019" sau "Codul administrativ") "

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 63/118/2024, la 5.01.2024, reclamanta AA, consilier juridic în cadrul Tribunalului Galați, a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Galați, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună: (i) obligarea pârâtului Tribunalul Galați la decontarea lunară a chiriei stabilite în baza contractelor de închiriere, sumă calculată pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare, în cuantumul de 900 lei/lună, plătită conform contractelor atașate; (ii) obligarea pârâtului Tribunalul Galați la plata sumelor de mai sus actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare până la data plății integrale a acestora. Sentința civilă pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 646 din 9 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 63/118/2024, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată. Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței civile menționate mai sus a formulat recurs reclamanta AA, prin care a solicitat casarea sentinței primei instanțe și, în rejudecarea fondului, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la discriminare și nu a analizat conținutul art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și al celorlalte dispoziții pe care le-a evidențiat în acțiune și notele scrise.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (1), art. 5 lit. y), art. 369, art. 370 alin. (2), art. 371 alin. (1) și (2), art. 413, art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019; art. 1 din Regulamentul privind atribuirea locuințelor de serviciu din fondul locativ al Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 927/C/2006; principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, consacrat de art. 16 din Constituția României, republicată, și de Codul muncii; art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) și Protocolul nr. 12 la Convenție, de jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Întâmpinarea la recurs

Intimatul-pârât Tribunalul Galați a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului promovat, invocând, în esență, faptul că situația prezentată de recurenta-reclamantă nu poate fi considerată formă de discriminare, nefiind întrunite condițiile cumulative esențiale ce caracterizează, conform legii, tratamentul discriminatoriu.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 28 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și ale art. 519 din Codul de procedură civilă, dat fiind că: obiectul cererii de chemare în judecată se încadrează în categoria proceselor prevăzute de art. 1 din ordonanța de urgență anterior menționată; Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, recurenta-reclamantă a apreciat că sesizarea este admisibilă. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, recurentei-reclamante nu îi sunt aplicabile prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. Această dispoziție, care se referă la dreptul funcționarilor publici de a beneficia de decontarea cheltuielilor de deplasare, nu poate fi extinsă la alte categorii de drepturi, nereglementate legislativ. Mai mult, textul legal se limitează la autoritățile publice locale, nicidecum la toate autoritățile și instituțiile publice.

Legislația care reglementează statutul funcționarilor publici, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, nu conține prevederi în privința decontării chiriei și nici nu există un alt act normativ care să prevadă posibilitatea decontării chiriei lunare în beneficiul funcționarilor publici. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel nu au identificat practică judiciară relevantă în materie.

Curțile de apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și tribunalele București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ilfov, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Vaslui și Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare teoretică majoritară, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 se interpretează în sensul că pot beneficia de decontarea, de către autoritățile publice locale, doar a cheltuielilor de deplasare, fără posibilitatea decontării chiriei, funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât aceea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu.

În susținerea acestei orientări teoretice au fost invocate aceleași argumente precum cele prezentate de instanța de trimitere în cadrul punctului de vedere redat la pct. VI al prezentei decizii.

O opinie nuanțată a fost exprimată de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, care apreciază, prioritar, că sesizarea este inadmisibilă, iar, în ceea ce privește fondul chestiunii de drept, propune o interpretare, fără o detaliere a silogismului logico-juridic, potrivit căreia pot beneficia de decontarea cheltuielilor de deplasare, inclusiv a chiriei, doar funcționarii publici din cadrul autorităților publice locale care au domiciliul în altă localitate decât aceea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu, în condițiile regulamentului propriu aplicabil în cadrul autorității publice locale.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii în legătură cu problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Instanța supremă reține că temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport de coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect cererea formulată de către reclamanta funcționar public - consilier juridic la Tribunalul Galați -, prin care a solicitat obligarea pârâtului angajator la decontarea lunară a chiriei stabilite în baza contractelor de închiriere, atât pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, cât și pentru viitor.

Cum reclamanta are calitatea de funcționar public, iar pârâtul este, de asemenea, o entitate publică, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 76 din Codul fiscal. Potrivit acestui ultim text de lege, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor.

Împrejurarea că aceste venituri cu titlu de chirie au, din punct de vedere fiscal, un regim propriu de impunere, potrivit art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, nu schimbă calificarea lor ca drepturi de natură salarială, de vreme ce sunt acordate în legătură cu munca, respectiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale angajatului.

Prin urmare, în considerarea scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sintagma "drepturi de natură salarială" trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile atașate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condițiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, care judecă în ultimă instanță, conform art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportat la art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv la art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, astfel că primele două condiții de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

Este îndeplinită și ultima condiție legală enunțată, întrucât, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o altă hotărâre prealabilă și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la cea de-a treia condiție se observă că aceasta este prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și la art. 519 din Codul de procedură civilă și presupune, pe de o parte, identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar, pe de altă parte, stabilirea și evidențierea existenței unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei.

În analiza acestei din urmă condiții de admisibilitate, instanța supremă constată că întrebarea formulată are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, atâta vreme cât art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, ce se solicită a fi interpretat, constituie chiar cauza cererii de chemare în judecată, fiind invocat, prin recursul formulat de către reclamantă, drept argument în susținerea criticilor aduse hotărârii primei instanțe.

În schimb, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Astfel, cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024; Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; Decizia nr. 81 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1250 din 12 decembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024; Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Prin sesizarea supusă analizei, instanța de trimitere solicită interpretarea dispozițiilor art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, din perspectiva conferirii de către acestea a unui pretins drept de decontare a chiriei în favoarea funcționarilor publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu.

Or, art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 are un conținut clar, în sensul că "pentru funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea și cărora nu li se poate asigura o locuință de serviciu, autoritățile publice locale pot decide, în baza unui regulament propriu, decontarea cheltuielilor de deplasare."

Așadar, textul legal indică în mod clar beneficiul acordat, și anume decontarea cheltuielilor de deplasare, arătând, totodată, condițiile recunoașterii acestuia (în baza unui regulament propriu, adoptat de autoritățile publice locale).

De altfel, instanța de trimitere a omis să expună argumente care să justifice pragul de dificultate necesar sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, la fel cum nu au fost prezentate, în cuprinsul încheierii, posibile variante de interpretare ale textului legal adus în discuție. Mai mult, din modalitatea în care instanța de trimitere a înțeles să își exprime opinia asupra problemei de drept reiese că aceasta nu a întâmpinat niciun fel de dificultate în procesul de interpretare a prevederilor art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

Nu în ultimul rând, chiar dacă recurenta-reclamantă a invocat ca temei al acțiunii și dispozițiile legale privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne inadmisibilă. Aplicarea acestor dispoziții legale la circumstanțele concrete ale litigiului reprezintă atributul exclusiv al instanței de trimitere, demers în cadrul căruia instanța trebuie să țină seama și de statuările Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a stabilit că "(...) prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară (...)".

Prin urmare, în condițiile în care instanța supremă constată că, raportat la obiectul sesizării, nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, urmează ca sesizarea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, În numele legii, D E C I D E: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 63/118/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că implică posibilitatea decontării de către autoritățile și instituțiile publice a cheltuielilor de deplasare, inclusiv a chiriei, pentru funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.