ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 281/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 416/103/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 416/103/2024, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului, beneficiar al indemnizației pentru limită de vârstă, începând cu data încetării plății acesteia prin efectul Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023 (paragraful 57) ?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 30 decembrie 2024, cu nr. 3.064/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 30 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare "Legea nr. 96/2006"): " Articolul 49 Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă (1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. (...)"

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (denumită în continuare "Legea nr. 7/2021"): " Art. I. - Articolele 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Art. II. - De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...)"

Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (denumită în continuare "Legea nr. 192/2023"): " Art. I. - Capitolul XI «Indemnizația pentru limită de vârstă», cu art. 49 și 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Art. II. - De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ cu nr. 416/103/2024, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, prin Parlamentul României, a solicitat obligarea acesteia la plata unor despăgubiri în sumă de 34.096 lei, reprezentând indemnizație pentru limită de vârstă aferentă perioadei cuprinse între 27.02.2021 și 9.06.2022.

În susținerea cererii, reclamantul a arătat că a deținut funcția de deputat în legislatura 1990-1992, dobândind dreptul la o indemnizație lunară pentru limită de vârstă în valoare de 2.131 lei, în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, fiind emis în acest sens Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. aaaa din 8.07.2006.

Plata acestei indemnizații lunare a fost retrasă prin Ordinul nr. bbb din 5.03.2021 al Secretarului general al Camerei Deputaților, emis în aplicarea dispozițiilor art. I și art. II din Legea nr. 7/2021, care a abrogat textele normative ce recunoșteau dreptul reclamantului la plata indemnizației pentru limită de vârstă. Această lege a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022 (denumită în continuare "Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022").

Ulterior, prin Legea nr. 192/2023, art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 au fost din nou abrogate, de la data intrării în vigoare a acestei legi încetând plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, pentru ca prin Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023 (denumită în continuare "Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023"), să se constate că și dispozițiile acestei legi de abrogare sunt neconstituționale.

În acest context, reclamantul apreciază că această nouă decizie a instanței de contencios constituțional constituie un nou izvor de drept, care îi dă dreptul la a formula o acțiune în pretenții pentru a obține plata indemnizației pentru limită de vârstă aferentă perioadei de timp cuprinse între data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 (27.02.2021) și data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 (9.06.2022), între cele două acte normative care au abrogat succesiv art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 existând o similitudine ad litteram, care justifică și permite o extindere a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 678/2023 și împrejurărilor generate de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, susținând, în esență, că Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023 nu este aplicabilă prezentei cauze, întrucât ea vizează Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006, act normativ fără incidență în dosar. Ordinul nr. bbb din 5.03.2021, în executarea căruia a fost sistată plata indemnizației pentru limită de vârstă în perioada 27.02.2021- 9.06.2022, a fost emis în baza Legii nr. 7/2021, supusă controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 261/2022, și care, potrivit instanței de control constituțional (paragraful 79 final), se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate.

Totodată, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că se verifică cumulativ tripla identitate, de obiect, părți și cauză, în raport cu acțiunea inițială înregistrată cu nr. 52/103/2023, având ca obiect legalitatea Ordinului nr. bbb din 5.03.2021, emis în executarea prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021, și obligarea pârâtei la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-9.06.2022. Această acțiune a fost soluționată de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ prin Sentința nr. 578 din 29 mai 2023, rămasă definitivă prin Decizia nr. 887 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, acțiunea fiind soluționată definitiv la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 678/2023 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023).

La termenul de judecată din 25 iunie 2024, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, reținând că se invocă un temei juridic diferit în prezenta acțiune, și anume Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023, iar prin Încheierea din 25 noiembrie 2024 a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, suspendând judecata.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care instituie obligativitatea unei astfel de sesizări, atunci când este vorba despre o cauză din categoria celor menționate în cuprinsul art. 1 alin. (1); asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate pe rol Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat cu privire la aceasta și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile în proces nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse prezentei dezlegări de principiu. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a reținut că, într-adevăr, situația reclamantului este similară cu aceea a persoanelor afectate de intervenirea Legii nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006, lege care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023. Cu toate acestea, având în vedere faptul că prejudiciul invocat de reclamant pentru intervalul cuprins între 27.02.2021 și 9.06.2022 este consecința efectelor produse de Legea nr. 7/2021, supusă controlului de constituționalitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, instanța de trimitere a apreciat că nu pot fi aplicate reclamantului efectele menționate expres în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 678/2023, care a verificat conformitatea cu normele constituționale a unei alte legi, respectiv Legea nr. 192/2023. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Brașov - Secția civilă și Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iași și tribunalele Iași, Vaslui, București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ialomița, Ilfov, Teleorman și Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că nu se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 678/2023 (paragraful 57).

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (Decizia nr. 3.237/2024 din 25 iunie 2024 - Dosarul nr. 3.839/95/2022, definitivă) și al Curții de Apel Brașov - Secția civilă (Decizia civilă nr. 705/Ap din 25 aprilie 2024 - Dosarul nr. 79/62/2023, definitivă).

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice ale următoarelor instanțe: Curtea de Apel Iași, tribunalele Iași (opinie minoritară), Vaslui, Ilfov și Teleorman.

În susținerea acestei opinii au fost avute în vedere precizările exprese ale Curții Constituționale în ceea ce privește efectele produse de Decizia nr. 261/2022, astfel că s-a apreciat că nu se pot aplica reclamantului efectele menționate în Decizia nr. 678/2023.

Într-o altă orientare jurisprudențială, ce se regăsește la nivelul Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale (Decizia civilă nr. 551/A/2024 din 1 aprilie 2024 - Dosarul nr. 400/117/2023, definitivă), s-a apreciat că se poate dispune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 678/2023.

În același sens a fost exprimat și punctul de vedere teoretic al Tribunalului Ialomița.

În motivarea acestei opinii s-a arătat că deciziile pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția, ci produc efecte absolute, erga omnes.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența instanței de contencios constituțional au fost identificate, cu valoare relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate, următoarele decizii:

Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională.

Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării sale în vigoare. Totodată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. II din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor sunt neconstituționale. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În urma verificării jurisprudenței formațiunilor de unificare a practicii judiciare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele decizii relevante:

Decizia nr. 55 din 24 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 2.309/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare și actualizării cu rata inflației a indemnizațiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizațiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituționale a actului normativ de abrogare a plății acestora.

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 2.220/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 12 martie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la modul de calcul al indemnizației pentru limită de vârstă ce se acordă deputaților și senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plății acestei indemnizații se procedează la recalcularea ei conform normei legale arătate sau se acordă indemnizația în cuantumul anterior de la momentul încetării plății.

Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 1.738/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Produce efecte Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2021, în cazul concret al reclamantului, care nu sesizase instanța de judecată cu o acțiune referitoare la dreptul său la plata indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I? X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Anterior examinării fondului sesizării se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul acesteia, sunt îndeplinite concomitent condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu o sesizare formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menționează că ordonanța se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în procedura specială reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar titular al sesizării poate fi completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, iar nu doar cel învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Rezultă că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, printr-o normă de trimitere, reprezentată de art. 4 din ordonanța de urgență anterior menționată, se statuează expres: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Astfel fiind, se poate reține că admisibilitatea unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menționate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei, în primă instanță sau în calea de atac; c) sesizarea să vizeze o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări jurisprudențiale diferite, care să reclame astfel o rezolvare de principiu, și de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate anterior evocate, se constată că sunt, în mod indiscutabil, îndeplinite cele referitoare la obiectul cauzei și la stadiul procedurii, întrucât litigiul care a ocazionat sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, instanță care judecă în primul grad de jurisdicție, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (forma activă la data sesizării) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar pretențiile deduse judecății se circumscriu domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acțiunea având ca obiect dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006, recunoscut în beneficiul deputaților și senatorilor, personal plătit din fondurile publice.

De asemenea, este îndeplinită și ultima condiție legală, din verificările efectuate rezultând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept supuse dezlegării și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru considerentele ce urmează.

Se reamintește că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat menționează că la adoptarea ordonanței a ținut seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept" și a urmărit o accentuare a rolului și funcțiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanță, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure "clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, rezultă că acestea rămân aplicabile, reprezentând dreptul comun în mecanismul sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024). Or, aceste norme de drept comun în materie impun, în termeni expliciți, condiția existenței unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă).

În aceste circumstanțe legislative, înțelesul noțiunii juridice chestiune de drept rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudență obligatorie a instanței supreme, fiind, în esență, circumscris existenței unei dificultăți insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudență neunitară; în alte cuvinte, o dificultate veritabilă de înțelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, cu rol preventiv.

Într-o primă concluzie se poate reține că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanței supreme, prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care pune în discuție precaritatea textelor de lege incidente în cauză, caracterul lor dual și/sau complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul consacrat constituțional al instanței de trimitere, acela de a judeca ea însăși direct și efectiv procesul.

Prin urmare, ori de câte ori chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, care nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv acela reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu trebuie declanșat, pentru că nu există o reală chestiune de drept, care să necesite o interpretare de principiu din partea instanței supreme, în accepțiunea care a fost dată acestei noțiuni prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex și/sau precar al reglementării prin textele de lege incidente într-o anumită cauză, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii fiind ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare a unui text normativ de care depinde soluționarea litigiului și aceasta prezintă un grad ridicat de dificultate, generând riscul unor dezlegări jurisprudențiale diferite.

În cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea instanței de trimitere nu pune în evidență nicio problemă de interpretare a unei norme legale, nu indică textele normative incidente raportului juridic dedus judecății care ar prezenta dificultăți de interpretare și/sau de aplicare din cauza neclarității, impreciziei ori insuficienței acestora, aspecte care ar putea fi circumscrise sintagmei chestiune de drept, de natură să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile. Prin întrebarea formulată este reiterată, practic, cererea reclamantului referitoare la aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 678/2023 chiar și împrejurărilor create prin apariția Legii nr. 7/2021, fără nicio referire cu privire la existența și la gradul de dificultate ale pretinsei chestiuni de drept și la măsura în care aceasta depășește obligația instanței de a interpreta și de a aplica legea, în cadrul concret al soluționării unui litigiu pendinte.

Instanța de trimitere reține, în cuprinsul actului procedural prin care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurarea că reclamantul a deținut funcția de deputat, că este pensionar și a beneficiat încă din anul 2016 de indemnizația pentru limită de vârstă în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 (27 februarie 2021), când plata indemnizației a fost sistată, ca urmare a abrogării dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006. Prin Decizia nr. 261/2022 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 7/2021, pentru ca, ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023, să fie admisă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 192/2023, act normativ cu un conținut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, care abroga art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest cadru, judecătorul fondului, fără a pune în discuție o problemă de interpretare sau de aplicare a unui anumit text normativ, unul esențial, de care depinde soluționarea cauzei, solicită instanței supreme o dezlegare cu privire la starea legii materiale, la efectele pe care Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023 le-ar putea produce pentru intervalul de timp în care reclamantul a fost privat de dreptul la indemnizație, cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 (27 februarie 2021) și data publicării Deciziei nr. 261/2022 a Curții Constituționale (10 iunie 2022).

În alte cuvinte, se cere instanței supreme să decidă, în mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dacă pot fi extinse efectele de ordin constituțional ale Deciziei Curții Constituționale nr. 678/2023 la intervalul de timp cuprins între 27 februarie 2021 și 9 iunie 2022, în cazul concret al reclamantului, care avea în plată indemnizația pentru limită de vârstă începând cu anul 2016, fiindu-i retrasă prin Legea nr. 7/2021, supusă controlului de constituționalitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, iar nu prin decizia care i-a urmat și care a constatat neconstituționalitatea normelor abrogatoare cuprinse în Legea nr. 192/2023.

Or, se reamintește că, prin jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Curții Constituționale s-a statuat, în mod repetat și cu accentuat caracter unitar, în sensul că interpretările de principiu ale instanței supreme, prin mecanismele de unificare a jurisprudenței, au în vedere conținutul actelor normative, textele normative incidente cauzei pendinte, iar nu conținutul deciziilor Curții Constituționale sau efectele pe care acestea din urmă le produc. Instanței supreme nu îi este conferită competența legală de a se pronunța în legătură cu efectele deciziilor Curții Constituționale și nici nu poate da dezlegări obligatorii care să contrazică deciziile Curții Constituționale. Prin urmare, o statuare cu privire la efectele în timp ale acestor decizii, în demersul de interpretare unitară a legii realizat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ar conduce la o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 68 și 69; Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62).

Așa fiind, revine instanței de trimitere misiunea de a stabili, în cauza concretă dedusă judecății, care era starea legii generatoare de drept în intervalul de timp cu privire la care reclamantul solicită despăgubiri pentru retragerea normativă a acestui drept, conform efectelor precizate în mod expres în conținutul celor două decizii ale Curții Constituționale evocate de reclamant, ținând seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, și de circumstanțele particulare ale cauzei, având, totodată, ca reper, întreaga jurisprudență a Curții Constituționale în materia efectelor de ordin constituțional ale declarării neconstituționalității unei anumite legi, precum și a posibilității de extindere a acestor efecte.

Înalta Curte observă că Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 cuprinde o amplă prezentare a efectelor constatării neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 7/2021 (paragrafele 77-79), indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată fiindu-i retrasă reclamantului în considerarea acestei legi, pentru intervalul de timp cu privire la care solicită despăgubiri. Mai mult decât atât, cu privire la aceste efecte, în situația concretă a reclamantului, a fost statuat cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în soluționarea precedentei acțiuni civile în justiție promovate de același reclamant, astfel cum a fost reținut în precedent.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 192/2023, având un conținut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, iar Curtea Constituțională a explicitat modalitatea de aplicare a acestei decizii, în sensul celor ce urmează: "57. Având în vedere cele stabilite, Curtea constată că, sub aspectul efectelor prezentei decizii, repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizației pentru limită de vârstă, care o aveau în plată, se va realiza ex officio, indiferent dacă aceștia au promovat sau nu o acțiune în justiție, începând cu data încetării plății acesteia, respectiv 1 iulie 2023, și, totodată, urmează, pe de o parte, să se reia plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 în privința tuturor beneficiarilor antereferiți (...)".

În analiza aceleiași condiții de admisibilitate se reține, cu valoarea unui argument complementar, în sensul inexistenței unei reale chestiuni de drept care să reclame o rezolvare de principiu, caracterul cvasiunanim al opiniilor exprimate teoretic și jurisprudențial prin hotărârile care au fost comunicate, potrivit cărora, nu se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plății indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituțională printr-o decizie ulterioară - Decizia nr. 678/2023 (paragraful 57).

Or, dacă acceptăm că un criteriu relevant în testarea dificultății unei chestiuni de drept apte să declanșeze mecanismul hotărârii prealabile este aptitudinea acesteia de a genera interpretări multiple, materializate prin practică neunitară la nivelul instanțelor sau/și opinii teoretice substanțiale divergente, iar constatările anterioare pun în evidență, cu suficientă claritate, că nu există un risc real de jurisprudență neunitară, concluzia finală care se impune este în sensul inexistenței unei chestiuni de drept veritabile.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu se verifică, în mod cumulativ, toate condițiile de admisibilitate a sesizării și, astfel, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge prezenta sesizare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,