Decizia nr. 281 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 416/103/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 416/103/2024, Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului, beneficiar al indemnizaţiei pentru limită de vârstă, începând cu data încetării plăţii acesteia prin efectul Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023 (paragraful 57) ?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 30 decembrie 2024, cu nr. 3.064/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 30 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare „Legea nr. 96/2006”): ” Articolul 49 Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă (1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. (…)”

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (denumită în continuare „Legea nr. 7/2021”): ” Art. I. – Articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. Art. II. – De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”

Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (denumită în continuare „Legea nr. 192/2023”): ” Art. I. – Capitolul XI «Indemnizaţia pentru limită de vârstă», cu art. 49 şi 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. Art. II. – De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ cu nr. 416/103/2024, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor, prin Parlamentul României, a solicitat obligarea acesteia la plata unor despăgubiri în sumă de 34.096 lei, reprezentând indemnizaţie pentru limită de vârstă aferentă perioadei cuprinse între 27.02.2021 şi 9.06.2022.

În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de deputat în legislatura 1990-1992, dobândind dreptul la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă în valoare de 2.131 lei, în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, fiind emis în acest sens Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. aaaa din 8.07.2006.

Plata acestei indemnizaţii lunare a fost retrasă prin Ordinul nr. bbb din 5.03.2021 al Secretarului general al Camerei Deputaţilor, emis în aplicarea dispoziţiilor art. I şi art. II din Legea nr. 7/2021, care a abrogat textele normative ce recunoşteau dreptul reclamantului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Această lege a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022 (denumită în continuare „Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022”).

Ulterior, prin Legea nr. 192/2023, art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 au fost din nou abrogate, de la data intrării în vigoare a acestei legi încetând plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, pentru ca prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023 (denumită în continuare „Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023”), să se constate că şi dispoziţiile acestei legi de abrogare sunt neconstituţionale.

În acest context, reclamantul apreciază că această nouă decizie a instanţei de contencios constituţional constituie un nou izvor de drept, care îi dă dreptul la a formula o acţiune în pretenţii pentru a obţine plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă aferentă perioadei de timp cuprinse între data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 (27.02.2021) şi data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 (9.06.2022), între cele două acte normative care au abrogat succesiv art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 existând o similitudine ad litteram, care justifică şi permite o extindere a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678/2023 şi împrejurărilor generate de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, susţinând, în esenţă, că Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023 nu este aplicabilă prezentei cauze, întrucât ea vizează Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006, act normativ fără incidenţă în dosar. Ordinul nr. bbb din 5.03.2021, în executarea căruia a fost sistată plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă în perioada 27.02.2021- 9.06.2022, a fost emis în baza Legii nr. 7/2021, supusă controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 261/2022, şi care, potrivit instanţei de control constituţional (paragraful 79 final), se bucură de prezumţia de constituţionalitate pe perioada sa de activitate.

Totodată, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că se verifică cumulativ tripla identitate, de obiect, părţi şi cauză, în raport cu acţiunea iniţială înregistrată cu nr. 52/103/2023, având ca obiect legalitatea Ordinului nr. bbb din 5.03.2021, emis în executarea prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021, şi obligarea pârâtei la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-9.06.2022. Această acţiune a fost soluţionată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ prin Sentinţa nr. 578 din 29 mai 2023, rămasă definitivă prin Decizia nr. 887 din 6 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, acţiunea fiind soluţionată definitiv la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678/2023 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023).

La termenul de judecată din 25 iunie 2024, Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinând că se invocă un temei juridic diferit în prezenta acţiune, şi anume Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023, iar prin Încheierea din 25 noiembrie 2024 a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, suspendând judecata.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care instituie obligativitatea unei astfel de sesizări, atunci când este vorba despre o cauză din categoria celor menţionate în cuprinsul art. 1 alin. (1); asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rol Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la aceasta şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile în proces nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse prezentei dezlegări de principiu. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a reţinut că, într-adevăr, situaţia reclamantului este similară cu aceea a persoanelor afectate de intervenirea Legii nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006, lege care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023. Cu toate acestea, având în vedere faptul că prejudiciul invocat de reclamant pentru intervalul cuprins între 27.02.2021 şi 9.06.2022 este consecinţa efectelor produse de Legea nr. 7/2021, supusă controlului de constituţionalitate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, instanţa de trimitere a apreciat că nu pot fi aplicate reclamantului efectele menţionate expres în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678/2023, care a verificat conformitatea cu normele constituţionale a unei alte legi, respectiv Legea nr. 192/2023. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Braşov – Secţia civilă şi Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi şi tribunalele Iaşi, Vaslui, Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman şi Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că nu se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 678/2023 (paragraful 57).

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 3.237/2024 din 25 iunie 2024 – Dosarul nr. 3.839/95/2022, definitivă) şi al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă (Decizia civilă nr. 705/Ap din 25 aprilie 2024 – Dosarul nr. 79/62/2023, definitivă).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice ale următoarelor instanţe: Curtea de Apel Iaşi, tribunalele Iaşi (opinie minoritară), Vaslui, Ilfov şi Teleorman.

În susţinerea acestei opinii au fost avute în vedere precizările exprese ale Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte efectele produse de Decizia nr. 261/2022, astfel că s-a apreciat că nu se pot aplica reclamantului efectele menţionate în Decizia nr. 678/2023.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, ce se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia civilă nr. 551/A/2024 din 1 aprilie 2024 – Dosarul nr. 400/117/2023, definitivă), s-a apreciat că se poate dispune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 678/2023.

În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic al Tribunalului Ialomiţa.

În motivarea acestei opinii s-a arătat că deciziile pronunţate în cadrul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepţia, ci produc efecte absolute, erga omnes.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional au fost identificate, cu valoare relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate, următoarele decizii:

Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.

Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării sale în vigoare. Totodată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. II din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În urma verificării jurisprudenţei formaţiunilor de unificare a practicii judiciare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele decizii relevante:

Decizia nr. 55 din 24 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.309/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare şi actualizării cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ de abrogare a plăţii acestora.

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.220/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 12 martie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce se acordă deputaţilor şi senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plăţii acestei indemnizaţii se procedează la recalcularea ei conform normei legale arătate sau se acordă indemnizaţia în cuantumul anterior de la momentul încetării plăţii.

Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 1.738/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Produce efecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2021, în cazul concret al reclamantului, care nu sesizase instanţa de judecată cu o acţiune referitoare la dreptul său la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I? X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Anterior examinării fondului sesizării se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul acesteia, sunt îndeplinite concomitent condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu o sesizare formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menţionează că ordonanţa se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Cu referire la condiţiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în procedura specială reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar titular al sesizării poate fi completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, iar nu doar cel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Rezultă că dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, printr-o normă de trimitere, reprezentată de art. 4 din ordonanţa de urgenţă anterior menţionată, se statuează expres: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

Astfel fiind, se poate reţine că admisibilitatea unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menţionate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi fost legal învestit cu soluţionarea cauzei, în primă instanţă sau în calea de atac; c) sesizarea să vizeze o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări jurisprudenţiale diferite, care să reclame astfel o rezolvare de principiu, şi de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate anterior evocate, se constată că sunt, în mod indiscutabil, îndeplinite cele referitoare la obiectul cauzei şi la stadiul procedurii, întrucât litigiul care a ocazionat sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, instanţă care judecă în primul grad de jurisdicţie, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (forma activă la data sesizării) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, acţiunea având ca obiect dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006, recunoscut în beneficiul deputaţilor şi senatorilor, personal plătit din fondurile publice.

De asemenea, este îndeplinită şi ultima condiţie legală, din verificările efectuate rezultând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept supuse dezlegării şi aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru considerentele ce urmează.

Se reaminteşte că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat menţionează că la adoptarea ordonanţei a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept” şi a urmărit o accentuare a rolului şi funcţiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanţă, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure „clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, rezultă că acestea rămân aplicabile, reprezentând dreptul comun în mecanismul sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024). Or, aceste norme de drept comun în materie impun, în termeni expliciţi, condiţia existenţei unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă).

În aceste circumstanţe legislative, înţelesul noţiunii juridice chestiune de drept rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudenţă obligatorie a instanţei supreme, fiind, în esenţă, circumscris existenţei unei dificultăţi insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudenţă neunitară; în alte cuvinte, o dificultate veritabilă de înţelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, cu rol preventiv.

Într-o primă concluzie se poate reţine că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanţei supreme, prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care pune în discuţie precaritatea textelor de lege incidente în cauză, caracterul lor dual şi/sau complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul consacrat constituţional al instanţei de trimitere, acela de a judeca ea însăşi direct şi efectiv procesul.

Prin urmare, ori de câte ori chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, care nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv acela reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu trebuie declanşat, pentru că nu există o reală chestiune de drept, care să necesite o interpretare de principiu din partea instanţei supreme, în accepţiunea care a fost dată acestei noţiuni prin jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex şi/sau precar al reglementării prin textele de lege incidente într-o anumită cauză, de natură a conduce la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii fiind ţinut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare a unui text normativ de care depinde soluţionarea litigiului şi aceasta prezintă un grad ridicat de dificultate, generând riscul unor dezlegări jurisprudenţiale diferite.

În cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea instanţei de trimitere nu pune în evidenţă nicio problemă de interpretare a unei norme legale, nu indică textele normative incidente raportului juridic dedus judecăţii care ar prezenta dificultăţi de interpretare şi/sau de aplicare din cauza neclarităţii, impreciziei ori insuficienţei acestora, aspecte care ar putea fi circumscrise sintagmei chestiune de drept, de natură să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Prin întrebarea formulată este reiterată, practic, cererea reclamantului referitoare la aplicarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678/2023 chiar şi împrejurărilor create prin apariţia Legii nr. 7/2021, fără nicio referire cu privire la existenţa şi la gradul de dificultate ale pretinsei chestiuni de drept şi la măsura în care aceasta depăşeşte obligaţia instanţei de a interpreta şi de a aplica legea, în cadrul concret al soluţionării unui litigiu pendinte.

Instanţa de trimitere reţine, în cuprinsul actului procedural prin care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împrejurarea că reclamantul a deţinut funcţia de deputat, că este pensionar şi a beneficiat încă din anul 2016 de indemnizaţia pentru limită de vârstă în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 (27 februarie 2021), când plata indemnizaţiei a fost sistată, ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006. Prin Decizia nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 7/2021, pentru ca, ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023, să fie admisă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 192/2023, act normativ cu un conţinut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, care abroga art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest cadru, judecătorul fondului, fără a pune în discuţie o problemă de interpretare sau de aplicare a unui anumit text normativ, unul esenţial, de care depinde soluţionarea cauzei, solicită instanţei supreme o dezlegare cu privire la starea legii materiale, la efectele pe care Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023 le-ar putea produce pentru intervalul de timp în care reclamantul a fost privat de dreptul la indemnizaţie, cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 (27 februarie 2021) şi data publicării Deciziei nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale (10 iunie 2022).

În alte cuvinte, se cere instanţei supreme să decidă, în mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dacă pot fi extinse efectele de ordin constituţional ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678/2023 la intervalul de timp cuprins între 27 februarie 2021 şi 9 iunie 2022, în cazul concret al reclamantului, care avea în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă începând cu anul 2016, fiindu-i retrasă prin Legea nr. 7/2021, supusă controlului de constituţionalitate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, iar nu prin decizia care i-a urmat şi care a constatat neconstituţionalitatea normelor abrogatoare cuprinse în Legea nr. 192/2023.

Or, se reaminteşte că, prin jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod repetat şi cu accentuat caracter unitar, în sensul că interpretările de principiu ale instanţei supreme, prin mecanismele de unificare a jurisprudenţei, au în vedere conţinutul actelor normative, textele normative incidente cauzei pendinte, iar nu conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale sau efectele pe care acestea din urmă le produc. Instanţei supreme nu îi este conferită competenţa legală de a se pronunţa în legătură cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi nici nu poate da dezlegări obligatorii care să contrazică deciziile Curţii Constituţionale. Prin urmare, o statuare cu privire la efectele în timp ale acestor decizii, în demersul de interpretare unitară a legii realizat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar conduce la o încălcare a competenţei exclusive a forului constituţional (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 68 şi 69; Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62).

Aşa fiind, revine instanţei de trimitere misiunea de a stabili, în cauza concretă dedusă judecăţii, care era starea legii generatoare de drept în intervalul de timp cu privire la care reclamantul solicită despăgubiri pentru retragerea normativă a acestui drept, conform efectelor precizate în mod expres în conţinutul celor două decizii ale Curţii Constituţionale evocate de reclamant, ţinând seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi de circumstanţele particulare ale cauzei, având, totodată, ca reper, întreaga jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materia efectelor de ordin constituţional ale declarării neconstituţionalităţii unei anumite legi, precum şi a posibilităţii de extindere a acestor efecte.

Înalta Curte observă că Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 cuprinde o amplă prezentare a efectelor constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 7/2021 (paragrafele 77-79), indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată fiindu-i retrasă reclamantului în considerarea acestei legi, pentru intervalul de timp cu privire la care solicită despăgubiri. Mai mult decât atât, cu privire la aceste efecte, în situaţia concretă a reclamantului, a fost statuat cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în soluţionarea precedentei acţiuni civile în justiţie promovate de acelaşi reclamant, astfel cum a fost reţinut în precedent.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 192/2023, având un conţinut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, iar Curtea Constituţională a explicitat modalitatea de aplicare a acestei decizii, în sensul celor ce urmează: „57. Având în vedere cele stabilite, Curtea constată că, sub aspectul efectelor prezentei decizii, repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă, care o aveau în plată, se va realiza ex officio, indiferent dacă aceştia au promovat sau nu o acţiune în justiţie, începând cu data încetării plăţii acesteia, respectiv 1 iulie 2023, şi, totodată, urmează, pe de o parte, să se reia plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 în privinţa tuturor beneficiarilor antereferiţi (…)”.

În analiza aceleiaşi condiţii de admisibilitate se reţine, cu valoarea unui argument complementar, în sensul inexistenţei unei reale chestiuni de drept care să reclame o rezolvare de principiu, caracterul cvasiunanim al opiniilor exprimate teoretic şi jurisprudenţial prin hotărârile care au fost comunicate, potrivit cărora, nu se impune recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului începând cu data încetării plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2021, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, în mod similar cu cele statuate de Curtea Constituţională printr-o decizie ulterioară – Decizia nr. 678/2023 (paragraful 57).

Or, dacă acceptăm că un criteriu relevant în testarea dificultăţii unei chestiuni de drept apte să declanşeze mecanismul hotărârii prealabile este aptitudinea acesteia de a genera interpretări multiple, materializate prin practică neunitară la nivelul instanţelor sau/şi opinii teoretice substanţiale divergente, iar constatările anterioare pun în evidenţă, cu suficientă claritate, că nu există un risc real de jurisprudenţă neunitară, concluzia finală care se impune este în sensul inexistenţei unei chestiuni de drept veritabile.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu se verifică, în mod cumulativ, toate condiţiile de admisibilitate a sesizării şi, astfel, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge prezenta sesizare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,