ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 64/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.570/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 26 iunie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.570/99/2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "dreptul reclamantului la plata indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, pentru perioada 1.07.2023-11.12.2023". II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data de 14 decembrie 2022 ("Legea nr. 96/2006") "

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor ("Legea nr. 7/2021"), în vigoare de la 27 februarie 2021 până la 25 iulie 2022, suspendată de la 10 iunie 2022 până la 25 iulie 2022 " Art. I. - Articolele 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Art. II. - De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...)"

Decizia Curții Constituționale a României nr. 261 din 5 mai 2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022 ("Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022"), prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Ordinul nr. xxx/8.03.2021 al secretarului general al Camerei Deputaților privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 ("Ordinul nr. xxx/8.03.2021"), s-au dispus următoarele: "La data de 27.02.2021, încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă, acordată domnului AB prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. yyy din data de 25.04.2016, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor".

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă la 27 iunie 2023, ulterior declinată, la 15 aprilie 2024, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale, reclamantul AB a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la anularea Ordinului nr. xxx/8.03.2021 de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă și totodată obligarea pârâtului la plata sumelor aferente indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, datorate pentru perioada cuprinsă de la încetarea plății acesteia, respectiv de la data de 27.02.2021, și până la repunerea în plată, începând cu data de 10.06.2022, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare până la data efectuării plății efective.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

De asemenea, reclamantul a precizat că, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. zzz/21.06.2022, s-a dispus reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, stabilită prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. yyy din 25.04.2016.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată, invocând producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 doar pentru viitor, respectiv începând cu data de 10 iunie 2022, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei sus-menționate. Au fost indicate, deopotrivă, drept relevante în acest sens, considerentele de la paragrafele 78 și 79 din Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 26 iunie 2024, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin punctul de vedere înregistrat la data de 18.09.2024, instanța de trimitere a prezentat contextul încetării și reluării plății indemnizației, constând în abrogarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 prin Legea nr. 7/2021, respectiv prin declararea acesteia din urmă ca neconstituțională, prin Decizia nr. 261/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022. Pe această cale, a apreciat că repararea prejudiciului cauzat reclamantului, beneficiar al indemnizației pentru limită de vârstă, ar fi trebuit să se realizeze din oficiu începând cu data sistării acesteia (27.02.2021), fără a fi necesară promovarea unei acțiuni în justiție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Cluj, Constanța, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara; tribunalele Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și Vrancea - Secția I civilă au transmis hotărâri judecătorești cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, însă, spre deosebire de situația de fapt din prezenta speță, în toate dosarele soluționate prin aceste hotărâri litigiile erau pendinte la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022.

Din răspunsurile primite, a rezultat o orientare jurisprudențială unanimă în sensul că reclamantul, care a exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României, iar, la încetarea mandatului de deputat/senator, îndeplinea condițiile legale cu privire la vârsta de pensionare și a beneficiat de indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, este îndreptățit la plata indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, pentru perioada 27.02.2021-9.06.2022, dacă, la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, litigiul având ca obiect acțiunea în anularea ordinului de încetare a plății indemnizației emis în temeiul Legii nr. 7/2021 era pendinte.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul curților de apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale (Decizia civilă nr. 648/A/2023 din 28 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 405/84/2021*, definitivă); Constanța - Secția I civilă (Decizia civilă nr. 146/AS din 27 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 538/88/2021**; Decizia civilă nr. 215/AS din 20 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.585/118/2021; Decizia civilă nr. 84/AS din 7 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 641/36/2022, definitive); Târgu Mureș - Secția I civilă (Decizia nr. 436/A din 6 iulie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.108/102/2021*, definitivă); Ploiești - Secția I civilă (Decizia nr. 802 din 29 mai 2024, pronunțată în Dosarul nr. 5.364/105/2022; Decizia nr. 924 din 4 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.439/114/2022; Decizia nr. 1.683 din 9 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.534/105/2022*, definitive); Suceava - Secția I civilă (Decizia nr. 935 din 12 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.681/86/2021; Decizia nr. 338 din 23 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.874/86/2021*, definitive); Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale (Decizia civilă nr. 149 din 14 februarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.567/108/2021*; Decizia civilă nr. 279 din 5 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.340/115/2021*; Decizia civilă nr. 115 din 6 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.951/30/2021*, definitive) și al tribunalelor Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ (Sentința civilă nr. 4 din 5 ianuarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 816/103/2021*, definitivă prin respingerea apelurilor de către Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, prin Decizia nr. 718 din 24 octombrie 2023); Vrancea - Secția I civilă (Sentința civilă nr. 370/2022 din 27 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 605/91/2021, definitivă ca urmare a respingerii apelurilor de către Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 130 din 2 martie 2023).

În același sens a fost exprimat și punctul de vedere comunicat de Tribunalul Alba.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale, în esență, au fost invocate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, paragrafele 77-79.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Având în vedere faptul că instanța de sesizare, prin întrebarea formulată, vizează perioada cuprinsă între 1.07.2023 și 11.12.2023, cu toate că reclamantul a solicitat, prin acțiunea formulată, "obligarea pârâtului la plata sumelor aferente indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, datorate pentru perioada cuprinsă de la încetarea plății acesteia, respectiv la data de 27.01.2021, și până la repunerea în plată, începând cu data de 10.06.2022 (...)", au fost comunicate, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și hotărâri judecătorești care vizează dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006, aferent perioadei 1.07.2023-11.12.2023.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării a fost pronunțată o decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea prezentei sesizări.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 261 din 5 mai 2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională, fiind reținute, în considerente, următoarele: " 77. În ceea ce privește efectele constatării neconstituționalității legii analizate, Curtea reține că efectele deciziilor sale sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: «Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept». De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală: «Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor». Curtea reține că, în acest caz, constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislației a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea reține că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o «abrogare a abrogării», pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora «Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial» - dispoziții opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituționale ale art. 142 alin. (1), care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, și ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidențiat în mod expres această distincție în cuprinsul deciziilor nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, și nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, reținând că «acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale (...), sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ» (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, pct. VI). 78. Totodată, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 49, Curtea a reținut că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). În cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). 79. Prin urmare, întrucât Legea nr. 7/2021 pe perioada sa de activitate se bucură de prezumția de constituționalitate, dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii. Totodată, complementar ipotezei normative precizate, decizia Curții se aplică și în privința situațiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile) și, în mod excepțional, acelor situații care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituțională, caz în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27-29, sau Decizia nr. 794 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 17 decembrie 2021, paragraful 57)". IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu a fost identificată practică relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nefiind întrunită cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Se constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 ("dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie").

Din acest punct de vedere, se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la primele două condiții legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, conform art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în vigoare la data sesizării instanței), iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre un proces care privește stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, întrucât obiectul contestației judiciare îl reprezintă Ordinul nr. xxx din 8.03.2021, prin care pârâta Camera Deputaților a încetat plata indemnizației pentru limită de vârstă, reclamantul solicitând anularea acestui ordin și obligarea pârâtei la plata sumelor aferente indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, datorate pentru perioada cuprinsă de la încetarea plății acesteia, respectiv 27.02.2021, și până la repunerea în plată începând cu data de 10.06.2022.

Totodată, este îndeplinită ultima condiție legală, întrucât, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cea de-a treia condiție nu este însă îndeplinită pentru următoarele considerente:

După cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 70/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Astfel, lămurirea modului de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților sau necorelării unor texte de lege, însă rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecarea căreia a fost învestită.

Analizând cuprinsul încheierii de sesizare, se constată că instanța de trimitere a reținut că reclamantul este pensionar și beneficiază de o indemnizație pentru limită de vârstă în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care a fost sistată. În acest context, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind dreptul reclamantului la plata indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 pentru perioada 1.07.2023-11.12.2023.

Ulterior, printr-un punct de vedere adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, judecătorul fondului a prezentat contextul încetării și reluării plății indemnizației, constând în abrogarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 prin Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, act normativ în vigoare începând cu data de 27.02.2021 și declarat ulterior neconstituțional prin Decizia nr. 261/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022.

În acest din urmă cadru, instanța de trimitere a apreciat că repararea prejudiciului cauzat reclamantului, beneficiar al indemnizației pentru limită de vârstă, ar fi trebuit să se realizeze din oficiu începând cu data sistării acesteia (27.02.2021), chiar în lipsa promovării unei acțiuni în justiție.

Se observă, astfel, o necorelare între cuprinsul încheierii de sesizare și punctul de vedere transmis ulterior de către judecătorul cauzei.

Astfel, în timp ce prin actul de învestire se indică doar prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, solicitându-se să se dea o dezlegare dreptului reclamantului la plata indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de acest text pentru perioada 1.07.2023-11.12.2023 (interval de timp fără legătură cu raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, referitor la perioada 27.02.2021-10.06.2022), prin punctul de vedere se relevă problema aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2022, în cazul concret al reclamantului, care nu sesizase instanța de judecată până la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Față de acestea, dintr-o primă perspectivă se constată că problema de drept vizată de încheierea de sesizare nu este esențială, de vreme ce este relaționată cu un raport juridic fără legătură cu cel dedus judecății, fiind indicată o altă perioadă pentru plata indemnizației decât cea vizată de reclamant prin cererea dedusă judecății. În plus, nu s-a înaintat vreo încheiere a instanței de trimitere prin care să se fi reținut existența unei erori materiale în cuprinsul actului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care să fi fost îndreptată în procedura prevăzută de art. 442 din Codul de procedură civilă.

Or, decizia instanței supreme pronunțată în această procedură trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului.

Dincolo de lipsa de pertinență a sesizării originare, cercetând modul de formulare a punctului de vedere precizator, în lumina cererii de chemare în judecată, a întâmpinării și a înscrisurilor atașate acesteia, se constată că acesta exprimă intenția instanței de trimitere de a primi o rezolvare cu privire la chestiunea aplicării în timp a efectelor unei decizii a Curții Constituționale la cazul concret de speță.

Concret, judecătorul fondului urmărește să obțină din partea instanței supreme o dezlegare referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2022, pentru situația reclamantului, care nu sesizase instanța de judecată cu o acțiune referitoare la dreptul său la plata indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, se impune reformularea întrebării adresate în sensul de a se stabili dacă produce efecte Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2022, în cazul concret al reclamantului, care nu sesizase instanța de judecată cu o acțiune referitoare la dreptul său la plata indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Reformulată în acest sens întrebarea, se reamintește că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se referă la conținutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curții Constituționale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021, considerentele 68-69).

Deopotrivă, Curtea Constituțională a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, astfel încât pronunțarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în demersul de interpretare unitară a legii, ar constitui o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional (Decizia nr. 206/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, paragrafele 4 și 5; Decizia nr. 454/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62).

În fine, la o simplă lectură a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, se observă că aceasta cuprinde o amplă prezentare a efectelor produse de aceasta în timp (paragrafele 77-79).

Prin urmare, judecătorul fondului nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să îi facă aplicarea într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății.

În consecință, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,