ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2013

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 22031/3/2012 (3788/2012),

instanța a dispus menținerea stării de

aresti preventiv a inculpaților M.N.D., F.B., I.N.S. și B.C. și a constatat

legalitatea și temeinicia acestei măsuri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și justifică

în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a constatat că probele administrate

în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) și art. 68

1

C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate.

De asemenea, s-a constatat că sunt

îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât

în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse

judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul existenței probelor că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, pericol ce rezidă în modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora,

sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul

societății civile, aspecte care, în opinia instanței, denotă periculozitate și

justifică o reacție fermă din partea autorităților statului.

Curtea a reținut că în cauză, a

intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță față de inculpați, aspect

care atrage incidența art. 5 parag. 1 lit. a) Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare, Curtea a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68

1

din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. și a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.N.D., F.B.,

I.N.S. și B.C., cu consecința menținerii stării de arest preventiv a acestora

și, totodată, a respins cererile de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de

a nu părăsi localitatea/țara, formulate de inculpați.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, au declarat recurs

inculpații

M.N.D., F.B., I.N.S. și B.C..

Concluziile formulate de apărătorii

recurenților, de reprezentantul Ministerului Public și ultimul cuvânt al

recurenților inculpați au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile

declarate de inculpați pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul

cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a

constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a recurenților inculpați.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul

social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și

care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea

liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea

măsurii arestării preventive a recurenților inculpați nu contravine dreptului

la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele

reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de

pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu

excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a se constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține

că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii, cu atât mai mult cu cât, în cauză a intervenit o hotărâre de

condamnare în primă instanță față de inculpați, aspect care atrage incidența

art. 5 parag. 1 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinarea gradului de pericol social

al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

punerea în libertate a inculpaților nu pot fi ignorate cu ocazia verificării

temeiniciei cererii formulate de aceștia, în acest sens pronunțându-se constant

Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România,

Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus

săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este

conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, frecvența

pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care

le produc în societate, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune, în

acest moment, lăsarea în libertate a inculpaților.

În considerarea aspectelor menționate

privind menținerea măsurii arestării preventive, Înalta Curte va respinge,

implicit, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a recurentului

inculpat B.C. cu una dintre măsurile preventive prevăzute de art. 145 și art.

145

1

C. proc. pen., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea

sau obligarea de a nu părăsi tara.

Considerentele expuse justifică

dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarat de inculpații M.N.D., F.B., I.N.S. și B.C. împotriva încheierii din 11

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 22031/3/2012 (3788/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.