ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M., a dispus în baza dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest a celor trei inculpați. S-au reținut, în esență, următoarele: Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților E.I.C., P.A. și B.l.M., prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

Instanța a apreciat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre apelanții inculpați, gravitatea acestora, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății. Astfel, instanța a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reținute în sarcina fiecăruia. De asemenea, s-a reținut că arestarea preventivă a inculpaților a fost menținută inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar de la ultima verificare a legalității și temeiniciei acestei măsuri luate față de cei trei inculpați și până în prezent neintervenind, de altfel, nici o împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanților inculpați au încetat sau s-au schimbat și care să justifice lăsarea în libertate a acestora. Ca urmare, instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și art. 5 parag.1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva inculpaților a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, a menținut starea de arest a acestora. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica Curții Europeane a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Examinând lucrările și actele dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare risc, săvârșite în cadrul unui grup infracțional organizat, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de 4 ani, 6 ani și respectiv, 15 ani închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte. Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M. împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați E.I.C., P.A. și B.l.M. împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 62760/3/2010 (3585/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba engleză pentru inculpatul E.I.C. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2012.