ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2012

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 mai 2012,

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea

apelurilor declarate de inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M., a dispus în baza

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la

art. 300

2

C. proc. pen., menținerea stării de arest a celor trei

inculpați.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că și la acest moment

temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a

inculpaților E.I.C., P.A. și B.l.M., prelungirea și menținerea acestei măsuri

nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

Instanța a

apreciat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse

de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar

și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea și

împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise de

fiecare dintre apelanții inculpați, gravitatea acestora, sentimentul de teamă

și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății.

Astfel, instanța

a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a

făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art.

143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68

1

C. proc. pen., din care

rezultă presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele prevăzute de legea

penală, astfel cum au fost reținute în sarcina fiecăruia.

De asemenea,

s-a reținut că arestarea preventivă a inculpaților a fost menținută inclusiv de

Înalta Curte de Casație și Justiție, iar de la ultima verificare a legalității

și temeiniciei acestei măsuri luate față de cei trei inculpați și până în

prezent neintervenind, de altfel, nici o împrejurare nouă care să conducă la

concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanților

inculpați au încetat sau s-au schimbat și care să justifice lăsarea în

libertate a acestora.

Ca urmare,

instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen. raportat la art. 300

2

C. proc. pen. și art. 5 parag.1

lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere și

dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din

perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva inculpaților a unei

hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de

detenție, a menținut starea de arest a acestora.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M.,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursurile

nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun

în continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative

de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de

fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre

temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica Curții Europeane a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra

procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care

trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul

presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau

pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Examinând

lucrările și actele dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de

droguri de mare risc, săvârșite în cadrul unui grup infracțional organizat,

pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepsele

rezultante de 4 ani, 6 ani și respectiv, 15 ani închisoare, lăsarea

inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea

adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de

perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece

lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte

și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind,

temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,

restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar

dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților

care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți,

simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret,

în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața

instanței.

Așa fiind,

menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin

lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare

a procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații E.I.C., P.A. și B.l.M.

împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați E.I.C., P.A. și B.l.M.

împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 62760/3/2010 (3585/2011).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului de limba

engleză pentru inculpatul E.I.C. se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 21 mai 2012.