ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2012

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

27 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în dosarul nr. 62760/3/2010 (3585/2011), printre altele, în baza art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300

2

C. proc. pen.

și art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O, având în vedere și dispozițiile art. 136

C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpaților E.I.G. și B.I.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt

și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, prelungirea

și menținerea măsurii nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de

libertate a acestora.

S-a constatat că

indiciile temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen. ale săvârșirii

de către inculpați a infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare

privarea de libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în

cauză.

De asemenea, s-a

constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul

probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea

produsă, amploarea fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și

insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile,

aspecte care, în opinia instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție

fermă din partea autorităților statului.

Prin urmare, s-a

constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C.

proc. pen. și art. 68

1

din același cod, cu referire la art. 148 lit.

f) C. proc. pen.

Pentru considerentele

anterior expuse au fost respinse și cererile de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea/țara, formulată de

inculpații P.A. și B.I.M.

împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații E.I.G., P.A. și B.I.M.

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în

stare de libertate, inculpatul P.A. solicitând, în subsidiar, și înlocuirea

măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai puțin restrictivă.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați și ultimul

cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și

a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care  sunt învinuiți inculpații, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi

judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului inculpat P.A. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, înalta

Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât

și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de

practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce

măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art.

136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri

neprivative de libertate.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens

pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza

Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor

presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum

este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe

care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le

produc în societate conduc înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest

moment lăsarea în libertate a inculpaților.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați E.I.G. și B.I.M. la

plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii

desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Conform acelorași

dispoziții legale, recurentul inculpat P.A. va fi obligat la plata sumei de 125

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorarul

interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații E.I.G., P.A. și B.I.M.

Împotriva încheierii

din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 62760/3/2010 (3585/2011).

Obligă recurenții

inculpați E.I.G. și B.I.M. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând

onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat

P.A. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorarul

interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.