ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 22

august 2012 în Dosarul nr. 78038/3/2011, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

inculpaților S.I., S.M., S.C. și O.E. și, în temeiul art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a apelanților-inculpați nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea

de libertate a acestora.

Curtea a apreciat că la

momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării sunt îndeplinite

cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât

în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății,

mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor din care rezultă că lăsarea în libertate

a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost

comise de fiecare dintre apelanții inculpați, gravitatea acestora, sentimentul de

teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îi generează în rândul societății.

Curtea a constatat că

probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea

pronunțată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 68

1

din același Cod, din care rezultă presupunerea rezonabilă

că au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reținute în

sarcina fiecăruia.

În fine, instanța de apel

a reținut și faptul că arestarea preventivă a inculpaților a fost menținută inclusiv

de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar de la ultima verificare a legalității

și temeiniciei acestei măsuri luată față de cei patru inculpați nu a intervenit

nicio împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a inculpaților s-au schimbat și care să justifice lăsarea în

libertate a acestora.

Împotriva acestei încheieri

inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. au declarat recurs, solicitând punerea în libertate,

motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport

de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora,

de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază

că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și Curtea de Apel București

Pe de altă parte, se constată

că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță, prin sentința

penală nr. 83 din 02 februarie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, la

pedepse rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare, cu referire la inculpații S.C.,

S.I. și S.M., respectiv 4 ani închisoare aplicată inculpatului O.E., pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri.

Or, hotărârea de condamnare,

apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În același sens, Înalta

Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursurile declarate de inculpați vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. împotriva încheierii

din 22 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 78038/3/2011 (833/2012).

Obligă recurenții inculpați

S.I. și S.M., la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurentul inculpat

S.C. la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat

O.E. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie

2012.