Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2012

HOTĂRÂRE
12.09.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 22 august 2012 în Dosarul nr. 78038/3/2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpaților S.I., S.M., S.C. și O.E. și, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanților-inculpați nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora. Curtea a apreciat că la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre apelanții inculpați, gravitatea acestora, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îi generează în rândul societății. Curtea a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea pronunțată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

și art. 68 1 din același Cod, din care rezultă presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reținute în sarcina fiecăruia. În fine, instanța de apel a reținut și faptul că arestarea preventivă a inculpaților a fost menținută inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar de la ultima verificare a legalității și temeiniciei acestei măsuri luată față de cei patru inculpați nu a intervenit nicio împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților s-au schimbat și care să justifice lăsarea în libertate a acestora. Împotriva acestei încheieri inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. au declarat recurs, solicitând punerea în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel București Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță, prin sentința penală nr. 83 din 02 februarie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, la pedepse rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare, cu referire la inculpații S.C., S.I. și S.M., respectiv 4 ani închisoare aplicată inculpatului O.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri.

Or, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. împotriva încheierii din 22 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 78038/3/2011 (833/2012). Obligă recurenții inculpați S.I. și S.M., la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat S.C. la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat O.E. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1177/2012
prezent pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru soluționarea apelurilor declarate de Parchet și de cei doi inculpați. Procedând la verificarea legalității arestării preventive, în mod corect Curtea de Apel București
ÎCCJ 2011-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3707/2011
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 45105/3/2011(3138/2011), s-a dispus, în baza art.
ÎCCJ 2011-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 939/2011
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M.I., M.T.M
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2012
Asupra recursurilor de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații O.l.D., S.R.C.,
ÎCCJ 2011-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3733/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, reținând că sunt îndepl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă