ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 2/2019

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 8 octombrie 2018, în Dosarul nr. 82.032/299/2015, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 octombrie 2018, cu nr. 2.658/1/2018, termenul de judecată fiind stabilit la 14 ianuarie 2019.

Ulterior, aceeași instanță, prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 32.850/301/2016, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu aceeași problemă de drept. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 octombrie 2018, cu nr. 2.810/1/2018, fiind conexată la Dosarul nr. 2.658/1/2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul de procedură civilă Art. 27. - Legea aplicabilă hotărârilor "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." Art. 518. - Încetarea efectelor deciziei "Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării". Art. 521. - Conținutul și efectele hotărârii "(...) (4) Dispozițiile art. 518 se aplică în mod corespunzător."

Constituția României Art. 147. - "(...) (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." III. Expunerea succintă a proceselor

În Dosarul nr. 82.032/299/2015, procesul a început în anul 2015, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, însă anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017-20 iulie 2017. Obiectul pricinii vizează pretenții bănești situate sub pragul valoric de 1.000.000 lei, și anume obligarea pârâtei la plata către reclamante a dobânzii legale penalizatoare aferente creanței în cuantum de 21.695 euro, în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost stabilit dreptul principal de creanță în favoarea reclamantelor și până la data plății efective. Ca urmare a solicitării primei instanțe, respectiv a Judecătoriei Sectorului 1 București, în etapa regularizării cererii de chemare în judecată reclamantele au indicat cuantumul dobânzii legale penalizatoare solicitate ca fiind de 18.810,05 lei, aceasta calculându-se începând cu ziua următoare datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost fixată creanța principală (7 iunie 2012) și până la data plății parțiale a acestei creanțe (30 iunie 2015). Prin Încheierea din 23 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea și, în consecință, a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate prin raportare la debitul principal în cuantum de 21.695 euro, în echivalent lei, stabilit prin Sentința nr. xxxxx din 8 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu și până la data plății efective a debitului principal. Reclamantele au formulat atât cerere de îndreptare, cât și de completare a hotărârii, în vederea acordării cheltuielilor de judecată, pe care prima instanță le-a respins ca neîntemeiate. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel pârâta, iar împotriva hotărârii prin care au fost respinse ca neîntemeiate cererile de îndreptare a erorii materiale și de completare a hotărârii menționate au declarat apel reclamantele. Prin Decizia nr. 2.800A din 13 septembrie 2017, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

În Dosarul nr. 32.850/301/2016, procesul a început în data de 2 decembrie 2016 și are ca obiect rezilierea Contractului de închiriere nr. xxx din 26 mai 2000, înregistrat la Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar (chiria anuală fiind în cuantum de 3.042,96 lei), evacuarea pârâților A și B din imobilul ce constituie obiectul dreptului de folosință stabilit prin contractul de închiriere și obligarea pârâtei A la plata către reclamantă a sumei de 3.803,70 lei, cu titlu de chirie restantă, precum și a sumei de 3.803,70 lei, cu titlu de majorări de întârziere. Prin urmare, litigiul este evaluabil în bani, fiind situat sub pragul valoric de 1.000.000 lei. În data de 16 iunie 2017, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, majorându-și pretențiile la suma de 10.396,78 lei, cu titlu de chirie restantă, și la suma de 10.396,78 lei, cu titlu de majorări de întârziere. Prin Sentința nr. 7.865 din 28 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, a fost admisă în parte cererea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.396,78 lei, cu titlu de chirie restantă aferentă perioadei ianuarie 2014-mai 2017, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 427,24 lei aferente aceeași perioade și au fost respinse cererile reclamantei de reziliere a contractului de închiriere și de evacuare ca neîntemeiate. Împotriva hotărârii primei instanțe au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâții. Prin Decizia nr. 1.042A din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, iar apelul declarat de pârâți a fost respins ca tardiv.

În ambele dosare, instanța de apel a prevăzut în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești dreptul părților de a declara recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Împotriva deciziilor pronunțate în apel, părțile au declarat recurs, cale de atac aflată în curs de soluționare pe rolul instanței de trimitere (Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă) la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenele din 8 octombrie 2018, respect iv 22 octombrie 2018, din oficiu, instanța de recurs a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la admisibilitatea căilor de atac declarate în cauză.

Prin încheierile pronunțate la aceste date, sesizările au fost considerate admisibile și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la 8 octombrie 2018, în Dosarul nr. 82.032/299/2015, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, pentru următoarele considerente: (i) Cauza se află în curs de judecată, în ultimă instanță, respectiv în etapa procesuală a recursului. (ii) Un complet de judecată al curții de apel a fost învestit cu soluționarea cauzei. (iii) Soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuție: Procesul are ca obiect pretenții bănești situate sub pragul valoric de 1.000.000 lei și a fost pornit anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dar ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Decizia instanței de apel recurată în prezenta cauză este pronunțată după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv în data de 13 septembrie 2017. În raport cu aceste circumstanțe este incidentă rezolvarea de principiu ce a fost dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, prin care s-a stabilit, cu efect obligatoriu pentru instanțele judecătorești, că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017); prin urmare, aplicând dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezenta cauză s-ar ridica problema inadmisibilității căii de atac exercitate, excepție procesuală invocată, prin intermediul notelor scrise, de către intimatele- reclamante. Ulterior învestirii instanței de recurs cu prezenta cale de atac și până la termenul de judecată fixat în cauză pentru data de 8 octombrie 2018 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, prin care s-a reținut, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia menționată anterior, a condiționat aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele deciziei Curții Constituționale expres indicate în corpul acesteia, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale și că, în urma pronunțării și publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privința art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, neconstituționalitatea fiind o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte; Curtea Constituțională a statuat faptul că, sub aspectul efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv devine susceptibilă de recurs dacă a fost pronunțată după publicarea deciziei Curții Constituționale (paragraful 58); în consecință, dacă s-ar avea în vedere considerentele acestei noi decizii, calea de atac exercitată în prezenta cauză ar deveni admisibilă. Concluzionând, soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuție, căci admisibilitatea sau, dimpotrivă, inadmisibilitatea căii de atac constituie un aspect ce trebuie stabilit prioritar analizei caracterului fondat al acesteia. (iv) Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are caracter de noutate: Problema în discuție este nouă și prezintă același potențial foarte mare de a genera apariția unei practici neunitare ca și problema dezlegată anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, în contextul în care aceasta din urmă este contrazisă în mod expres prin considerentele unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională. La momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 (17 iulie 2018), Curtea Constituțională nu procedase la motivarea Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în data de 1 octombrie 2018, acesta fiind momentul în care au putut fi cunoscute atât de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de către celelalte instanțe judecătorești considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională. (v) Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare: Având în vedere că problema în discuție a devenit actuală din momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, adică începând cu data de 1 octombrie 2018, aceasta nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Problema este, în mod cert, diferită de cea rezolvată anterior prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, căci, nici la momentul pronunțării și nici la cel al publicării sale, nu era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, ale cărei considerente sunt potrivnice dezlegării date de instanța supremă. Chestiunea în discuție se circumscrie problemei generice dacă o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept își pierde efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unei decizii a Curții Constituționale, pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a priori, ale cărei considerente sunt contrare dezlegării instanței supreme.

În mod identic au fost expuse condițiile de admisibilitate și prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 32.850/301/2016. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 82.032/299/2015, reprezentantul recurentei-pârâte a apreciat că recursul este admisibil raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018. Intimatele-reclamante au formulat note scrise anterior sesizării, prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatele-reclamante au depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere, prin care au susținut că sesizarea este inadmisibilă, apreciind că, în speță, nu este vorba despre un litigiu evaluabil în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, de felul celor la care se referă Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și că instanța de apel a menționat în mod greșit, în dispozitivul deciziei pronunțate, că aceasta este supusă recursului.

În Dosarul nr. 32.850/301/2016, părțile nu au exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept; intimații-pârâți au fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării acestei chestiuni de drept. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completurile de judecată învestite cu soluționarea recursurilor în dosarele nr. 82.032/299/2015 și nr. 32.850/301/2016 nu au o opinie unitară cu privire la problema de drept în discuție.

Astfel, într-o opinie, se consideră că până în momentul în care Curtea Constituțională se va pronunța, în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori, asupra eventualei neconstituționalități a art. 27 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, această din urmă decizie își menține efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești, în considerarea următoarelor argumente punctuale: 1. Efectul obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pentru instanțele judecătorești nu a încetat prin Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018. (i) Aplicând în materia hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dispozițiile art. 518 din Codul de procedură civilă edictate în materia recursului în interesul legii, la care face trimitere art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultă că hotărârea prealabilă își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării. Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civi lă, cu refer ire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017). Art. 27 din Codul de procedură civilă nu a suferit nicio modificare, nu a fost abrogat și până în prezent nu s-a declarat neconstituționalitatea acestuia, Curtea Constituțională nepronunțându-se nici asupra constituționalității textului de lege astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018. Prin urmare, la momentul prezentei sesizări, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 își produce efectele obligatorii. (ii) În contextul existenței a două decizii contrare, dar deopotrivă obligatorii pentru instanțele judecătorești, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și, respectiv, art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pronunțate de Curtea Constituțională, pe de o parte, și de Înalta Curte de Casație de Justiție, pe de altă parte, soluția ce se impune este tranșarea acestui conflict de către Curtea Constituțională pe calea controlului de constituționalitate a posteriori vizând dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018. Astfel, într-o ipoteză similară de conflict între o decizie a Curții Constituționale (Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007) și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite (Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011), Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, a admis excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 414 5 alin. 4 din Codul de procedură penală și a constatat că "dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011, este neconstituțională, contravenind prevederilor art. 1 alin. (3), (4) și (5), ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1) și ale art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și Deciziei Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007". În cuprinsul considerentelor, cu referire la efectele produse în baza acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat că "prezenta decizie determină - de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I - restabilirea, pentru viitor, a efectului general obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 62/2007 și a aplicării normelor de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205 și 206 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 207 din Codul penal privind proba verității" (paragraful 7). Prin urmare, până la momentul pronunțării și al publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale asupra eventualei neconstituționalități a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, această decizie a instanței supreme are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești. 2. Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, pronunțată în exercitarea controlului a priori, privește constituționalitatea dispozițiilor unei legi neintrate în vigoare, aceasta neputând face obiectul unei chestiuni prejudiciale de a cărei rezolvare să depindă judecarea proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 37 (cu referire la art. 402 din Codul de procedură civilă) și pct. 58 (cu referire la art. 497 din Codul de procedură civilă), precum și art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] și pct. 4 (cu referire la art. XVIII 1 din Legea nr. 2/2013) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Controlul de constituționalitate a dispozițiilor legale specificate s-a efectuat în exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituția României, republicată, și anume aceea de a se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, iar nu a atribuției prevăzute de lit. d) a aceluiași articol, respectiv aceea de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Cu referire la atribuția specificată în cuprinsul art. 146 lit. a) din Constituția României, republicată, în conformitate cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 47/1992), în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare (controlul de constituționalitate a priori) este un control abstract și direct, iar efectele obligatorii ale deciziei de admitere pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul acestui control se răsfrâng asupra Parlamentului, care are obligația să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale, și asupra Președintelui României, care nu mai poate proceda la promulgarea unei legi sau dispoziții declarate neconstituționale. În acest caz, legea nefiind încă în vigoare, ea nu este aplicabilă raporturilor juridice și, prin urmare, decizia Curții Constituționale nu produce efecte în planul dezlegării proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. În schimb, cu referire la atribuția precizată în cuprinsul art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, raportat la art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept. Controlul constituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare (controlul de constituționalitate a posteriori) este un control concret și indirect, prin care Curtea Constituțională dă o dezlegare unei chestiuni prejudiciale de care depinde soluționarea procesului. Astfel, cum însăși Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor acestei instanțe, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe în vigoare, "prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-și de drept efectele, pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României". În consecință, deciziile Curții Constituționale pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a priori produc efecte distincte și obligatorii în raport cu subiecți de drept diferiți față de cele pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori. În această opinie, instanțele judecătorești sunt ținute în soluționarea proceselor aflate pe rolul lor de statuările Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori, căci acestea decid asupra unei chestiuni prejudiciale de a cărei rezolvare depinde judecarea procesului. În schimb, deciziile Curții Constituționale prin care sunt admise obiecțiile de neconstituționalitate, în exercitarea controlului de constituționalitate a priori, vizează legi neintrate în vigoare, care nu se pot aplica raporturilor juridice deduse spre soluționare instanțelor judecătorești. 3. Autoritatea de lucru judecat și obligativitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 privesc dispozitivul, dar și considerentele pe care acesta se sprijină, în limitele exercitării controlului de constituționalitate a priori. Considerentele ce reflectă un control a posteriori cu privire la un act normativ în vigoare și la neconstituționalitatea interpretării sale prin intermediul unei decizii obligatorii a instanței supreme, cuprinse în cadrul unei decizii a Curții Constituționale asupra unei obiecții de neconstituționalitate a unui act normativ neintrat în vigoare, nu pot sprijini și explicita dispozitivul deciziei. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, și Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea. Dispozitivul Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018 a Curții Constituționale privește admiterea și, respectiv, respingerea obiecțiilor de neconstituționalitate formulate cu privire la anumite dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege neintrată în vigoare la momentul pronunțării deciziei. În schimb, considerentele Curții Constituționale cu referire la interpretarea dată art. 27 din Codul de procedură civilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 vizează un text legal în vigoare dintr-un act normativ diferit de cel ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori și, ca atare, nu se poate conchide că acestea sprijină dispozitivul. 4. Instanțele judecătorești sunt ținute de efectul obligatoriu al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, nefiind în drept să înlăture un atare efect într-un proces de apreciere a compatibilității dezlegării date de instanța supremă cu Constituția și cu deciziile Curții Constituționale, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competență a Curții Constituționale. Potrivit art. 142 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, atribuțiile sale fiind prevăzute de art. 146 din Legea fundamentală. În temeiul art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. În consecință, singura autoritate în măsură să decidă asupra neconstituționalității art. 27 din Codul de procedură civilă în interpretarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 este Curtea Constituțională, iar nu instanțele judecătorești în cadrul proceselor cu care au fost învestite.

În cealaltă opinie exprimată în cadrul completului de judecată se consideră că argumentele Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, prin care se apreciază că în privința art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă și, ca atare, dezlegarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, se impun instanțelor judecătorești, pentru următoarele considerente: 1. Chiar dacă prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 Curtea Constituțională s-a pronunțat într-un control de neconstituționalitate a priori, decizia sa are efect general obligatoriu (cu privire la toate subiectele de drept), raportat la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanțele judecătorești au obligația să o respecte în procesul de aplicare a legii. 2. Este adevărat că argumentele Curții Constituționale cu referire la interpretarea dată art. 27 din Codul de procedură civilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 privesc un text legal în vigoare dintr-un act normativ diferit de cel ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, dar admiterea obiecției de neconstituționalitate a avut la bază inclusiv faptul că art. III pct. 3 din legea de modificare nu ține cont de situația hotărârilor pronunțate între data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv 20 iulie 2017, și data intrării în vigoare a legii supuse controlului de constituționalitate, față de statuarea Curții Constituționale prin această decizie. În contextul dat, Curtea Constituțională, pentru fundamentarea soluției de admitere a obiecției de neconstituționalitate, a făcut referire atât la Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, cât și la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta din urmă, în opinia sa, condiționând aplicarea efectelor primei decizii. În concluzie, nu se poate susține în mod întemeiat faptul că aceste considerente nu ar sprijini dispozitivul deciziei sau că puterea de lucru judecat ar fi asociată numai dispozitivului, iar nu și acestor considerente ale deciziei. 3. În considerentele Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018, Curtea Constituțională a reiterat aspectul că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele deciziilor sale expres indicate în corpul acestora, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competență a Curții Constituționale, revenindu-le în schimb obligația de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt învestite (paragraful 61). Astfel, în însuși cuprinsul Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a indicat în mod expres faptul că efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (paragraful 32). De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018, Curtea Constituțională subliniază faptul că instanțele judecătorești nu au competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, făcându-se trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 1 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 16 aprilie 2018. Dacă ulterior pronunțării sau, după caz, publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, instanțele judecătorești aveau obligația respectării dezlegării date, prin prisma art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în schimb, după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018, acestea sunt legate de considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența Curții de Apel București Instanța de trimitere a comunicat că, după consultarea judecătorilor instanțelor arondate, au rezultat următoarele: Judecătorii Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie au apreciat că, față de dezlegările date de Curtea Constituționale prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, referitoare la concursul între Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 și Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, care sunt obligatorii pentru instanțe, recursurile vizate de sesizare nu pot fi privite decât ca admisibile. Magistrații Secțiilor a III-a - a VI-a civile ale Tribunalului București au exprimat opinia majoritară conform căreia aceste recursuri își mențin caracterul inadmisibil. La nivelul Tribunalului Călărași a fost exprimată o primă opinie în sensul că, până la momentul în care Curtea Constituțională se va pronunța, în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori, asupra eventualei neconstituționalități a art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, această din urmă decizie își menține efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești. O altă opinie exprimată a fost în sensul că, față de argumentele Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. La nivelul Tribunalului Ialomița s-a conturat opinia majoritară potrivit căreia aceste recursuri sunt admisibile, în deciziile pronunțate de Tribunalul Ialomița în apel făcându-se mențiunea referitoare la calea de atac a recursului. Magistrații Secției civile a Tribunalului Ilfov au apreciat că, în ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, față de considerentele conținute în Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, recursurile în discuție sunt admisibile. Astfel, neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte, iar art. 27 din Codul de procedură civilă constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. La nivelul Secției civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor este unitar, în sensul că până în momentul în care Curtea Constituțională se va pronunța, în exercitarea controlului de constituționalitate a posteriori, asupra eventualei neconstituționalități a art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, această din urmă decizie își menține efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești. Magistrații din cadrul Judecătoriilor Giurgiu și Bolintin-Vale au apreciat că, pentru a se stabili dacă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv sunt admisibile, trebuie să se aibă în vedere data la care a fost declanșat litigiul, indiferent de data declarării căii de atac. Astfel, s-a considerat ca fiind corectă opinia potrivit căreia calea de atac a recursului rămâne inadmisibilă în privința proceselor declanșate oricând înainte de data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, respectiv 1 octombrie 2018. În acest sens s-a avut în vedere că, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. De asemenea, declararea unei norme ca neconstituțională este asemănătoare abrogării respectivei norme, care lasă situațiile trecute, încheiate în perioada ei de activitate, neatinse, consecințele înlăturării normei (prin abrogare sau declarare ca neconstituțională) fiind rezervate domeniului viitorului. Totodată, s-a apreciat că aplicarea în timp a normelor de procedură civilă privitoare la admisibilitatea căilor de atac trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Punctul de vedere al judecătorilor Secției civile din cadrul Tribunalului Teleorman referitor la problema de drept în discuție a fost că recursurile în discuție devin admisibile. Opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alexandria a fost în sensul că recursurile vizate de sesizare își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dată de Înalta Curte de Casație și Justiției - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Roșiori de Vede au apreciat că asemenea recursuri sunt admisibile. O soluție contrară ar fi de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, părțile fiind astfel lipsite de calea extraordinară de atac a recursului, sau principiul egalității în drepturi, în sensul că, în funcție de jocul soluțiilor instanțelor judecătorești/conduita procesuală a acestor justițiabili, aflați virtual în aceeași situație juridică, se vor plasa, sub aspectul regimului procesual aplicabil, în situații diferite, cu un tratament juridic diferit. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate condiționa aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 de data declarării recursului, deoarece art. 147 alin. (4) din Constituție este, în privința normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancționatoriu. Punctul de vedere al judecătorilor de la Judecătoria Turnu Măgurele și Judecătoria Zimnicea a fost în sensul că aceste recursuri sunt admisibile. O soluție contrară ar fi de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, părțile fiind astfel lipsite de calea extraordinară de atac a recursului. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Videle au apreciat, dimpotrivă, că recursurile analizate sunt inadmisibile. S-a atașat Decizia nr. 751/A din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară Curtea de Apel Bacău a comunicat încheierea din 4 octombrie 2018, prin care s-a apreciat că paragrafele 60-63 din Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 nu lasă loc de controverse, iar o iminentă declarare ca neconstituțională a interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, într-o procedură ulterioară, în condițiile în care instanța supremă ar menține, prin decizia pronunțată în prezenta sesizare, opinia din Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, ar conduce la bulversarea sistemului judiciar, cu consecințe nefaste asupra justițiabililor, ce se vor repercuta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile, prin care se susține admisibilitatea recursurilor vizate de sesizare. A atașat încheieri de ședință definitive ale acestei instanțe, prin care s-a respins excepția inadmisibilității recursurilor declarate, această opinie fiind unitară la nivelul Curții. În esență s-a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 conține în considerentele de la paragrafele 60-65 argumente în sensul aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, ce nu poate fi condiționată de data pornirii procesului civil - anterior sau ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii. În considerente se regăsește și poziția instanței de contencios constituțional față de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018. Chiar dacă Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții legale care nu au mai intrat în vigoare, considerentele obligatorii stabilesc aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în astfel de cauze. Curtea de Apel Cluj a comunicat că la data de 15 octombrie 2018 a avut loc întâlnirea judecătorilor secțiilor civile ale Curții, în materia problemelor ridicate de soluționarea recursurilor declarate în cauzele civile, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018. Dezbaterile au avut în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018. Din discuțiile purtate s-au conturat două orientări: - prima orientare, în care hotărârile Curții Constituționale prevalează, indiferent de caracterul controlului de constitu - ționalitate care le-a ocazionat, considerentele acestor decizii fiind obligatorii, fără distincții sau departajări; - o a doua orientare, în care se apreciază importanța statuărilor instanței de contencios constituțional, acesta fiind motivul pentru care este necesară sesizarea Curții Constituționale a României. Corespondent acestor orientări au fost identificate două soluții: - admiterea sesizării Curții Constituționale și suspendarea cauzelor în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă; - admiterea sesizării Curții Constituționale și apoi respingerea recursurilor ca inadmisibile, urmând ca părțile să poată apela la revizuire, în condițiile art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă. Cu unanimitate s-a apreciat că adoptarea unei soluții de natură să conserve drepturile procesuale ale părților este una echilibrată, astfel încât s-a procedat la suspendarea cauzelor în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate aflate pe rolul Curții Constituționale, cu referire la art. 27 din Codul de procedură civilă. În opinia majoritară a judecătorilor Tribunalului Cluj s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în ipoteza enunțată, față de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018. Practica judiciară a Tribunalului Sălaj este de respingere ca inadmisibile a recursurilor declarate în ipoteza vizată de sesizare. Curtea de Apel Constanța a comunicat deciziile nr. 121 și nr. 122 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții, prin care recursurile au fost respinse ca inadmisibile. Curtea de Apel Craiova a comunicat următoarele: la nivelul Secției I civile nu s-a conturat un punct de v