ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1367/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1367/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursurilor de față;
În
baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
Sentința penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul
București, secția I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost
condamnat inculpatul R.L.C., la 1 an închisoare.
În
baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani
închisoare.
În
baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul va trebui să se supună următoarelor
măsuri de supraveghere și obligații:
-
se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
-
va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința
și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-
va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-
va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existență;
-
nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați;
-
se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în
scopul dezintoxicării.
I
s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86
4
C. pen.
S-a
făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - art. 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 7 mai 2011
la 21 iunie 2011.
În
baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an
închisoare.
În
baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani
închisoare.
În
baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de
supraveghere și obligații:
-
se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
-
va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și
orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-
va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-
va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existență;
-
nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați;
-
se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul
dezintoxicării.
I
s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86
4
C. pen.
S-a
făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finala și b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 7 mai 2011
la 21 iunie 2011.
În
baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 1 an
închisoare.
În
baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani
închisoare.
În
baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de
supraveghere și obligații:
-
se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
-
va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și
orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-
va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-
va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existență;
-
nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați;
-
se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în
scopul dezintoxicării.
I
s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86
4
C. pen.
S-a
făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 7 decembrie
2011 la 14 februarie 2012.
În
baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.G.N., la 2 ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de
supraveghere și obligații:
-
se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
-
va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință
și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-
va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-va
comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existență;
-
nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați.
I
s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86
4
C.pen.
S-a
făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 17 mai 2012
la 10 august 2012.
În
baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat inculpatul F.V.A., la 2
ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de
supraveghere și obligații:
-
se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
-
va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și
orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-
va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-
va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de
existență;
-
nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați.
I
s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86
4
C. pen.
S-a
făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 17 mai 2012
la 10 august 2012.
În
baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C.
cardurile bancare, cartelele M. și dispozitivele artizanale și materialele de
lipit identificate în procesul verbal seria H nr. 0026199 din 5 august 2011
emis de DGPMB (mai puțin șapca de culoare portocalie, portofel culoare maro,
carnet de sănătate, procese-verbale de contravenție, permis de conducere, ceas
inscripționat G., ochelari de soare, ce se vor restitui inculpatului).
În
baza art. 18 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul G.C. obiectele
produse în vederea săvârșirii infracțiunilor, identificate în procesul verbal
seria H nr. 0087659 întocmit de DGPMB.
În
baza art. 118 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C.
autoturismul marca A.R., nr. de înmatriculare X, modificat și adaptat în scopul
săvârșirii infracțiunilor.
A
fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului
sus-amintit.
În
baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul E.E.Y. la plata a
1905,7 RON în favoarea P.B. București; pe inculpații E.E.Y. și R.L.C. în
solidar la plata a 110 RON în favoarea R.B. București și pe inculpatul R.L.C.
la plata a 2700 RON în favoarea R.B. București.
Fiecare
inculpat a fost obligat la plata a câte 5000 RON, cu titlul de cheltuieli
judiciare avansate de stat.
Executorie
cu privire la măsura sechestrului asigurător.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul
nr. 2557/P/2011 din 06 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R.L.C., pentru
săvârșirea infr. prev. de 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2)
C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2)
C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., E.E.Y. pentru săvârșirea
infr. prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit.
a) C. pen., G.C. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 25 din Legea nr.
365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr.
365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., B.G.N. pentru săvârșirea
infr. prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și F.V.A. pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Analizând
actele și lucrările dosarului, Tribunalul, pe baza mijloacelor de probă
administrate în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu; declarațiile
inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C., B.G.N. și F.V.A.; proces-verbal de
verificare listing telefonic; procese-verbale de recunoaștere de pe planșă foto
și imagini video; proces-verbal de verificare a datelor conținute pe benzile
magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați; planșe foto flagrant
și cercetare la fața locului; rapoarte de constatare tehnico-științifică;
sesizări părți vătămate; proces-verbal de percheziție informatică;
procese-verbale de percheziție domiciliară; adrese unități bancare; dovezi
depunere bunuri ridicate de la inculpați, la camera de corpuri delicte;
jurnalele ATM-urilor compromise în cauză; procese-verbale de redare a
convorbirilor și comunicărilor interceptate în cauză) a reținut că la data de 7
mai 2011 inculpații R.L.C. și E.E.Y. au fost prinși în flagrant de organele de
politie în timp ce demontau de pe două bancomate aparținând A.B. și R.B. din
București, trei dispozitive electronice de copiere a cardurilor bancare,
dispozitive pe care tot aceștia le montaseră anterior, împreună cu inculpatul
G.C., care le-a dat celor doi dispozitivele, așa cum rezultă din declarațiile
convergente ale tuturor inculpaților, care au avut o poziție sinceră pe tot
parcursul procesului penal, recunoscându-și în totalitate activitatea
infracțională.
Aceștia
au mai relatat organelor de poliție că au montat astfel dispozitive pe
bancomate din mai multe orașe, deplasându-se special din Mun. Craiova în
București, Timișoara și Brașov pentru a-și desfășura activitatea infracțională.
Inculpatul
E. a recunoscut retragerile frauduloase cu carduri bancare donate, declarațiile
sale de recunoaștere coroborându-se cu imaginile surprinse de camerele de
securitate ale bancomatelor.
Inculpatul
B.G.N., cunoscut și sub porecla de "I." (declarațiile sale
contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalți coparticipanți), în
luna decembrie 2011 a deținut și pus în circulație două cartele M. conținând
date ale unor carduri bancare emise de unități bancare străine, după cum
rezultă din declarațiile inculpatului G.C. coroborate cu recunoașterile din
faza de judecată ale inculpatului Bădescu poreclit "I.".
Cu
excepția inculpatului F.V., toți inculpații au recunoscut în totalitate
activitatea infracțională, fără vreo ezitare și fără a încerca în vreun mod
să-și diminueze vinovăția sau să facă speculații asupra probelor.
Cu
privire la inculpatul F.V.A., care în pofida unui material probator solid a
manifestat o atitudine de nerecunoaștere fățișă.
Vinovăția
sa în ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de art. 25 din Legea nr.
365/2002 a rezultat fără dubii din declarația coinculpatului G.C., care a
arătat că s-au deplasat împreună, în luna decembrie 2011, din Municipiul
Craiova, în Cluj Napoca, pentru a monta dispozitive artizanale pe bancomate.
Obiectul
deplasării era cunoscut încă de la început, fiind comunicat de către
coinculpat. Deși inculpatul F. nu recunoscut că s-a deplasat pentru a săvârși
infracțiuni, mobilul deplasării sale invocat prin declarație în fața instanței
este absurd, respectiv de a-l înlocui pe celălalt coinculpat la volan dacă
obosește.
Inculpatul
G. a condus tot drumul, atât la plecare cât și la întoarcere, aceștia petrecând
noaptea la o pensiune din Cluj, nepunându-se deci problema existenței unei
oboseli excesive.
De
altfel, cei doi nu ar fi avut niciun motiv rezonabil să facă o astfel de călătorie
la Cluj, "doar pentru a da o plasa cuiva" după cum pretinde mincinos
inculpatul F. în declarația dată în fața instanței.
Inculpatul
F. a fost filmat de camerele de luat vederi ale bancomatului din Cluj, dar nu
și-a recunoscut faptele speculând faptul că nu i se vede cu claritate fața.
Or,
se poate deduce cu ușurință că persoana din fotografii are cu totul altă
statură decât a inculpatului G., corespunzând trăsăturilor anatomice ale
inculpatului F.
Din
listingul telefonului folosit de inculpatul F. a rezultat că inculpatul a
efectuat mai multe convorbiri din imediata apropiere a bancomatului respectiv.
Inculpatul
Gogoneața a arătat clar că inculpatul Florescu s-a deplasat de două ori ca să
monteze dispozitivul artizanal, cerând și coinculpatului G. să-l verifice,
acesta refuzând. Declarațiile coinculpatului G. s-au coroborat cu imaginile
surprinse de camerele de luat vederi ale bancomatului, inculpatul F.
deplasându-se acolo atât la ora 6:21 cât și la ora 8:12, schimbându-și doar
geaca pentru a-și disimula identitatea.
Pe
tot parcursul drumului de la Craiova la Cluj cei doi inculpați au deținut în
comun echipamentele ce au servit la falsificare instrumentelor de plată,
inculpatul F. având și o deținere exclusivă a acestora de la autovehicul și
până la montarea lor pe bancomat.
Instanța
de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului R.L.C. care, în perioada
18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deținut echipamente în vederea
falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai
multe ATM-uri aparținând B. și R.B. amplasate în localitățile Cluj-Napoca,
Brașov, Timișoara și municipiul București, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen.
Fapta
inculpatului R.L.C. care, în perioada 13 martie - 02 aprilie 2011, a pus în
circulație un instrument de plată falsificat la mai multe ATM-uri de pe raza
Mun. Craiova, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.
24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta
inculpatului E.E.Y. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a
deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată
electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparținând R.B. amplasate
în Municipiul București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta
inculpatului E.E.Y. care, în data de 19 aprilie 2011, a pus în circulație un
instrument de plată falsificat cu nr. 4267344119762906, titularul cârdului
original fiind numitul B.I.A., întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic.
art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta
inculpatului G.C. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a
deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată
electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparținând B. și R.B.
amplasate în localitățile Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și municipiul
București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25
din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta
inculpatului G.C care, în data de 07 decembrie 2011, a fost depistat de
organele de poliție deținând în locuință instrumente de plată electronică
falsificate, în vederea punerii acestora în circulație, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002
ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta
inculpatului B.G.N. care, în data de 04 decembrie 2011, a pus în circulație pe
raza mun. Craiova instrumente de plată falsificate, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr.
365/2002.
Fapta
inculpatului F.V.A. care, în data de 03 decembrie 2011 a deținut dispozitive de
copiere a cardurilor bancare pe care le-au montat împreună cu inculpatul G.C.
la ATM-ul nr. 0248 aparținând R.B. din Mun. Cluj-Napoca, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
La
individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere
criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., faptul că inculpații,
mai puțin F.V., au avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor astfel
cum au fost prezentate și au colaborat cu organele de poliție. Sunt tineri,
bine integrați social astfel încât o pedeapsă cu suspendarea executării sub
supraveghere respectă scopul preventiv educativ al pedepsei.
Apare
ca fiind neclar care este mobilul pentru care inculpații R., E. și G. au
efectuat extrageri de sume de bani din bancomate, aceștia având o situație
materială bună. Singura explicație logică ar fi consumul de droguri. Instanța a
dispus pentru aceștia să se supună și controalelor inopinate pentru depistarea
consumului de droguri și dezintoxicare.
Deși
nu a recunoscut faptele, inculpatul F. a participat doar la un singur act
material astfel încât nici pentru acesta nu se va orienta spre o pedeapsă cu
executare, condamnarea dorindu-se a fi un sever avertisment.
Inculpatul
R. a folosit în activitatea de deținere a echipamentelor electronice
frauduloase un autoturism A.R. modificat special pentru ascunderea
echipamentelor, compartimentul airbag-ului fiind adaptat ca sa fie un fel de
torpedo special în care să fie depozitate aceste echipamente pe timpul drumului
cu mașina și să nu fie găsite cu ușurința în cadrul unui control inopinat.
Inculpații
au declarat că recunosc faptele reținute și solicită aplicarea dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen.
În
ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a dispus ca inculpații să
restituie sumele sustrase din bancomate doar cu privire la valorile pe care
le-au luat ei înșiși la datele săvârșirii actelor materiale, fiind inechitabil
să fie obligați la restituirea tuturor pierderilor băncilor din cauza
infracțiunilor informatice.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,
inculpații R.L.C., E.E.Y., B.G.N., F.V.A. și partea civilă R.B. criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică.
Parchetul
a solicitat, invocând pericolul sporit al faptei comisă de inculpatul F.V.A. și
atitudinea procesuală adoptată de acesta pe parcursul procesului penal,
aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare și cu privare de libertate, iar
în raport de cuantumul pedepselor aplicate celorlalți inculpați, pedepsei mai
mari de 2 ani închisoare, să li se aplice și pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Inculpații
E.E.Y. și F.V.A. au solicitat reindividualizarea pedepselor ce li s-au aplicat
invocând circumstanțele lor personale favorabile.
Inculpații
R.L.C. și B.G.N au învederat instanței că înțeleg să-și retragă apelurile declarate
în cauză, și pe care nu le-au motivat, împrejurare față de care, în baza art.
369 C. proc. pen. se va lua act de manifestarea de voință a acestor doi
inculpați.
Partea
civilă nu a susținut oral în fața instanței apelul declarat în cauză iar prin motivele
de apel depuse în scris a solicitat obligarea inculpaților și la plata sumelor
de: 37.840 RON, 2.600 RON, 12.000 RON, sume pe care le-a indicat în plângerile
penale formulate la data de 09 mai 2011 și care sunt în număr de patru.
Prin
Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de
pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 172/F din 06
martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
A
fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
În
baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C. și B.G.N.
pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a
și lit. b) C. pen.
Au
fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Au
fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților E.E.Y. și F.V.A. și a
părții civile R.B.
S-a
luat act de retragerea apelurilor inculpaților R.L.C. și B.G.N.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel, examinând hotărârea atacată pe baza actelor
și lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate, dar și din
oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat
următoarele:
În
raport de poziția procesuală adoptată de inculpați înainte de începerea
cercetării judecătorești și care în baza probelor administrate în cursul
urmăririi penale, în mod legal prima instanță a soluționat cauza penală prin
aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. și a dispus
condamnarea acestora.
Pedepsele
aplicate inculpaților au fost just individualizate, în raport de toate
criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și persoana acestora și faptul că
inculpatul F.V.A. a participat doar la un singur act material, astfel că
pedepsele aplicate sunt, atât prin cuantum cât și modalitate de executare, de
natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscriu în art. 52 C.
pen., astfel că sub acest aspect se retine că nu sunt întemeiate criticile formulate.
Avându-se
în vedere că pedepsele aplicate inculpaților sunt mai mari de 2 ani și în
raport de natura și gravitatea faptelor comise de inculpați instanța de apel a
apreciat că este necesar a interzice acestora și exercițiul drepturilor prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata pedepselor principale
aplicate, astfel că, sub acest aspect s-a constatat fondată critica
parchetului.
Cu
privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că aceasta a fost soluționată în
mod legal de prima instanță, iar prin despăgubirile stabilite se acoperă
integral prejudiciile cauzate de inculpați prin comiterea faptelor reținute în
sarcina lor, iar solicitarea părții civile de a fi desdăunată și cu cele trei
sume indicate în scris nu poate fi primită atâta timp cât aceste prejudicii nu
au fost cauzate de inculpați, așa cum judicios a reținut și instanța de fond.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă R.B. S.A. și
inculpații E.E.Y. și F.V.A.
Astfel,
reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen.,
recurenta parte civilă R.B. S.A. a susținut în cuprinsul motivelor scrise că
instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate și
asupra unor cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile sale și să
influențeze soluția procesului, întrucât, deși reținute în rechizitoriul
parchetului și înaintate odată cu dosarul instanței de fond, probele depuse și
plângerile formulate și conexate la dosarul cauzei de parchet, nu au fost
analizate și nu s-au avut în vedere de către instanțele ce s-au pronunțat
asupra cauzei.
Ca
urmare, s-a solicitat de către partea civilă admiterea recursului, casarea
hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și trimiterea cauzei, spre
rejudecare.
Recurentul
inculpat E.E.Y. a susținut, prin prisma cazului de casare prevăzut de
dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen.,
atât în cuprinsul motivelor scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor, că a fost
făcută o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 160
5
C. proc. pen., întrucât instanța de apel a omis a dispune restituirea cauțiunii
stabilite cu ocazia soluționării cererii de liberare provizorie sub control
judiciar.
Ca
urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de
instanțele inferioare și restituirea cauțiunii în valoare de 10.000 RON
achitată de inculpat la data de 27 iunie 2011.
Pe
de altă parte, invocând dispozițiile art. 5 C. pen., recurentul inculpat E.E.Y.
a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.
24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea prevăzută de art.
250 alin. (1) și (2) C. pen., să se constate în continuare aplicabile
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. și să se reindividualizeze
pedeapsa în limite de la 1 an și 4 luni închisoare până la 4 ani și 6 luni
închisoare, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 91 C.
pen.
În
ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din legea nr. 365/2002 s-a
arătat că aceasta a fost dezincriminată și reglementarea nu a fost preluată în
alt text legal, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor
art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen.
Recurentul
inculpat F.V.A., reiterând întocmai criticile formulate în apel, prin raportare
la dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a
criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002,
susținând că faptei de care este acuzat îi lipsesc elementele constitutive ale
acestei infracțiuni, respectiv fapta nu a fost săvârșită cu intenție,
contestând modul de interpretare a materialului probator.
În
concluzie, a solicitat, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. b) C. proc.
pen. raportat la art. 385
9
pct. 12 teza I din același cod, admiterea
recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în temeiul art.
11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât acesta nu
a comis fapta cu vinovăție.
În
subsidiar, în măsura în care se va aprecia că există probe de vinovăție,
invocând tot cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc.
pen., a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.,
întrucât instanțele de fond nu au reținut aceste circumstanțe, cu efectele
prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., iar ca modalitate de executare,
aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
Examinând
hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, înalta curte apreciază
recursurile declarate de partea civilă R.B. S.A. și de inculpatul F.V.A. ca
fiind nefondate, iar recursul formulat de inculpatul E.E.Y. ca fiind întemeiat,
însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
În
primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului și ale
părților civile, înalta curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a
intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din
Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968),
cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este
cel reglementat de prevederile art. 385
1
- art. 385
19
din
legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile
tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând
efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac
ordinară, art. 385
6
C. proc. pen. stabilește în alin. 2 că instanța
de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de
art. 385
9
din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului
declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța
nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare
prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care
le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se
circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385
9
C. proc. pen.
Prin
Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului,
în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost
modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs
prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., intenția
clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a
restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat
ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
1.
Potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen.,
hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea
s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale
se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către
instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată,
aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită
a dispoziției legale care trebuia aplicată.
Invocând
acest caz de casare, recurentul inculpat E.E.Y. a susținut că judecătorul
fondului a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 160
5
C.
proc. pen. (1968) întrucât, deși a solicitat instanței de fond restituirea
cauțiunii, aceasta nu s-a pronunțat pe cerere, iar ulterior a declarat apel
doar pentru acest motiv, al nerestituirii cauțiunii depuse la dispoziția
Tribunalului București, însă instanța de apel nici măcar nu a analizat motivul
de apel invocat, evaluând apelul în alte limite decât cele în care a fost
investită, respectiv cu privire la individualizarea pedepsei, ceea ce nu a fost
cerut.
Analizând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin încheierea din
data de 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a
dispus admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de
inculpatul E.E.Y. și liberarea acestuia de sub puterea MAP nr. 109/UP din 8 mai
2011 emis de Tribunalul București, secția I penală, dacă nu este arestat în
altă cauză.
În
baza dispozițiilor art. 160
4
alin. (2) raportat la art. 160
2
alin. (3) și (3
1
) C. proc. pen. i s-au impus inculpatului o serie de
obligații, iar în baza art. 1604 alin. (2) raportat la art. 160
2
alin. (3
2
) C. proc. pen. i s-a atras atenția că, în caz de încălcare
cu rea credință a obligații, se va lua față de acesta, măsura arestării
preventive.
Pentru
a dispune astfel, între altele, instanța a reținut că inculpatul a depus la
dosar recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 10.000 RON, fixată prin
Încheierea din data de 20 iunie 2011.
Ulterior,
la data de 29 iunie 2011, recipisa de consemnare a cauțiunii și chitanța în
original nr. 2883568/1, seria TA nr. 2000405, în cuantum de 10.000 RON privind
pe inculpatul E.E.Y. a fost înaintată Grefierului Șef al Tribunalului
București, secția I penală.
Prin
Sentința penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul
București, secția I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost
condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an închisoare.
În
baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani
închisoare.
În
baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen.
Prin
Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de
Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.
172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,
a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
În
baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C. și
B.G.N. pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen.
Au
fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Au
fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților E.E.Y. și F.V.A. și a
părții civile R.B. și s-a luat de retragerea apelurilor inculpaților R.L.C. și
B.G.N.
Potrivit
dispozițiilor art. 160
5
alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cauțiunea
se restituie când se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu
suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub
supraveghere sau executare la locul de muncă.
Or
în cauză față de inculpat s-a pronunțat o pedeapsă cu suspendarea executării
sub supraveghere, așa cum rezultă din hotărârile sus menționate, însă instanța
de fond, în mod greșit nu a dispus restituirea acestei cauțiuni,
nepronunțându-se pe cererea de restituire formulată de inculpat, iar ulterior,
nici instanța de apel, nici măcar nu a analizat motivul de apel al
nerestituirii cauțiunii depuse la dispoziția Tribunalului București, evaluând
apelul în alte limite decât cele în care a fost investită, respectiv cu privire
la individualizarea pedepsei.
Ca
urmare, având în vedere toate aceste considerente, înalta curte constată că
încălcarea legii procesuale s-a realizat prin neaplicarea de către instanța de
fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, respectiv,
neaplicarea dispozițiilor art. 160
5
alin. (4) lit. d) C. proc. pen.,
în sensul că, în mod greșit, nu s-a dispus restituirea cauțiunii către
inculpatul E.E.Y., astfel încât, sub acest aspect, recursul declarat urmează a
fi admis.
Examinând
recursul declarat de inculpatul E.E.Y. din perspectiva dispozițiilor art. 5 din
noul C. pen., înalta curte consideră că acestea trebuie interpretate și
aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune
o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de
determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de
sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă
judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii
aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în
ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.
Cu
alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un
raport de drept penal născut sub legea veche, instanța trebuie să-l soluționeze
fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și
instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile
care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai
favorabil pentru inculpat.
În
acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre
cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de
organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul
la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a
dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea
unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor și
s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul
fiecărui Cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput
atât de noua lege, cât și de cealaltă.
Totodată,
respectarea principiului constituțional al legalității pedepsei (art. 23 alin.
(12) din Constituție) presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a
statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000
pronunțată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007
pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007
pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie
previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată
avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor
nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din
cele două Coduri penale, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al
judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în
condițiile în care nici Codul penal și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea
în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe
etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumeră așa-numitele
instituții autonome și nici nu menționează criteriile în funcție de care pot
fi, eventual, determinate acestea.
Pe
de altă parte, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile
succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea în vigoare a noului
Cod o situație mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au
fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis
infracțiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va
aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C.
pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării
unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie
2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi.
Un
alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai
favorabile este și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile
în care este permisă combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în
acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Referitor
la art. 10, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012,
rațiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele
legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații
tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen din 1969, acest
text de lege dând, practic, expresie principiului activității legii penale,
consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracțiunilor
comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanță
juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situația
pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după 1 februarie
2014.
De
asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului
ultraactivității legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor
juridice legate de suspendarea condiționată aplicată conform art. 81 C. pen.
(1969), în condițiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate
similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt,
în ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva.
Rezultă,
așadar, că aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din legile
succesive nu își găsește fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în
prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la
aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament,
în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înțelesul dat
acestui termen de art. 17
3
C. pen., respectiv acela de
"dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de
urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de
lege".
Toate
aceste considerente deduse din voința legiuitorului conduc înalta curte la
concluzia inadmisibilității combinării dispozițiilor mai favorabile
infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o
asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permițând,
practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel, la încălcarea
principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din
Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală,
potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate
în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim
urmărit.
În
același sens, al inadmisibilității aplicării concomitente a dispozițiilor mai
blânde din legi penale succesive, s-a pronunțat în mod constant și Curtea
Constituțională (Deciziile nr. 1.470 și nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011,
publicate în M.Of. nr. 853/2 decembrie 2011), care a arătat că
"determinarea concretă a legii penale mai favorabile ... vizează aplicarea
legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din
vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida
dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să
legifereze", aceste considerente, atașate dispozitivului, fiind general
obligatorii, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional prin mai
multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17
ianuarie 1995, publicată în M.Of. nr. 16/26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415
din 4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796/23 noiembrie 2009; Decizia nr.
694 din 20 mai 2010, publicată în M.Of. nr. 392/14 iunie 2010; Decizia nr. 536
din 28 aprilie 2011, publicată în M.Of. nr. 482/7 iulie 2011; Decizia nr. 206
din 29 aprilie 2013, publicată în M.Of. nr. 350/13 iunie 2013; Decizia nr. 3
din 15 ianuarie 2011, publicată în M.Of. nr. 71/29 ianuarie 2014).
În
mod similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile
Unite în Decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008,
referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei
prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea
evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menționat că principiul aplicării
legii penale mai favorabile "impune aplicarea legii mai favorabile în
ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale
acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge
la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile din
altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la
crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13
C. pen., este folosită expresia "lege mai favorabilă" și nu
"dispoziții mai favorabile ale unei legi".
Nu
în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispozițiilor mai favorabile din
legile succesive și crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia),
prin exercitarea de către judecător a atribuțiilor de legiferare, a fost
subliniată și în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări
de specialitate: Vintilă Dongoroz, Iosif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta
Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, "Explicații
teoretice ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei
RSR, 1969, pag. 80; Traian Pop, "Drept penal comparat, Partea
generală", 1923, pag. 119 și urm.; Constantin Mitrache, "Drept penal
român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, "Drept penal
român, Partea generală", voi. I, Casa de Editură și Presă Șansa SRL, 1992,
pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe
Ivan, Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu
Predescu, "Explicații preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed.
Universul Juridic, 2010, pag. 67, 72 - 73.
Transpunând
aceste considerații teoretice la speța de față, înalta curte, constată că legea
mai favorabilă tuturor inculpaților este, în concret, C. pen. anterior care, în
ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de
sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum și la
instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a
recurentului, creează acestora o situație mai avantajoasă, în condițiile în
care le-au fost aplicate pedepse orientate către minimul prevăzut de lege.
Astfel,
infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 (limite de pedeapsă
cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare) îi corespunde în legea nouă
infracțiunea prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. (limite de pedeapsă
cuprinse între 2 și 7 ani) . în reglementarea anterioară, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320
1
C. proc. pen., limitele
speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a acestora ar fi
cuprinse între 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare, în timp ce potrivit noului
C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 320
1
C.
proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8
luni închisoare. Astfel, pentru această infracțiune, pedeapsa aplicată
inculpatului E.E.Y. în cuantum de 1 an închisoare se situează în limitele
speciale prevăzute de noul C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că
legea mai favorabilă o reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea nr. 365/2002,
care prevăd limite de pedeapsă mai reduse decât cele ale art. 314 alin. (2) C.
pen.
În
ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.
365/2002 (limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 12 ani închisoare), aceasta
are corespondent în dispozițiile art. 313 alin. (1) C. pen. (limite de pedeapsă
cuprinse între 3 și 10 ani închisoare). în reglementarea anterioară, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320
1
C. proc.
pen., limitele speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a
acestora ar fi cuprinse între 2 și 8 ani închisoare, în timp ce potrivit noului
C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 320
1
C.
proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 2 și 6 ani închisoare.
Astfel, pentru această infracțiune, pedeapsa aplicată inculpatului E.E.Y. în
cuantum de 3 ani închisoare se situează în limitele speciale prevăzute de noul
C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că legea mai favorabilă o
reprezintă dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, având în
vedere împrejurarea că pedeapsa a fost aplicată spre minimul special, care este
identic în ambele reglementări.
În
ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, pentru determinarea legii
penale mai favorabile înalta curte reține că potrivit dispozițiilor art. 16
alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, pentru determinarea legii penale mai favorabile
cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5
C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și
efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata
termenului de încercare sau supraveghere.
Astfel,
deși s-a susținut că în potrivit dispozițiilor Codului penal anterior, termenul
de încercare este mai mare de patru ani, așa cum prevede legea nouă, înalta
curte apreciază că legea veche este mai favorabilă și în privința modalității
de executare a pedepsei, raportat la obligațiile de supraveghere stabilite în
sarcina inculpaților și la efectele pe care le are împlinirea termenului de
încercare, respectiv reabilitarea de drept care nu mai este prevăzută de noul
C. pen.
În
ceea ce privește măsurile de supraveghere, acestea sunt mai restrictive, fiind
prevăzute în dispozițiile art. 93 alin. (1) și (2) din noul C. pen.:
Astfel,
potrivit art. 93 alin. (1), pe durata termenului de supraveghere, condamnatul
trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a.
să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b.
să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c.
să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește
5 zile;
d.
să comunice schimbarea locului de muncă;
e.
să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existență.
Potrivit
alin. (2) al art. 93:
Instanța
impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a.
să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
b.
să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din
comunitate;
c.
să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d.
să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
Cum
în cauză, sub aspectul pedepsei principale, prima instanță s-a orientat spre
minimul special (acesta rămânând identic și în legea nouă pentru infracțiunea
prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002) și cum măsurile de
supraveghere din noul C. pen. sunt mai severe, înalta curte apreciază că în
acest caz legea mai favorabilă este legea veche.
În
consecință, recursul inculpatului E.E.Y. analizat prin prisma dispozițiilor
art. 5 C. pen. apare ca nefondat.
Totodată,
înalta curte apreciază că nu se impune extinderea efectelor recursului formulat
de inculpatul E.E.Y., ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., cu
privire la intimatul inculpat R.L.C., pentru considerentele expuse anterior.
2.
Referitor la prima critică formulată de recurentul inculpat F.V.A.,
circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct.
12 C. proc. pen. și care vizează lipsa unui element constitutiv al infracțiunii
(respectiv fapta nu a fost săvârșită cu intenție) înalta curte constată, că,
prin formularea acesteia, inculpatul contestă, în realitate, probele
administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare,
încercând să acrediteze ideea că din materialul probator administrat în cauză
rezultă dubii cu privire la vinovăția inculpatului, situație care nu se
încadrează, însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă,
eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385
9
C. proc. pen.,
în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care
permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de
fapt s