ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1367/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul R.L.C., la 1 an închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; - nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați; - se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - art. 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 7 mai 2011 la 21 iunie 2011. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; - nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați; - se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finala și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 7 mai 2011 la 21 iunie 2011. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 1 an închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; - nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați; - se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 7 decembrie 2011 la 14 februarie 2012. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.G.N., la 2 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; -va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; - nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C.pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 17 mai 2012 la 10 august 2012. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat inculpatul F.V.A., la 2 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; - nu va intra în legătură cu ceilalți coinculpați. I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenției de la 17 mai 2012 la 10 august 2012. În baza art. 118 lit. b) C. pen.

s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C. cardurile bancare, cartelele M. și dispozitivele artizanale și materialele de lipit identificate în procesul verbal seria H nr. 0026199 din 5 august 2011 emis de DGPMB (mai puțin șapca de culoare portocalie, portofel culoare maro, carnet de sănătate, procese-verbale de contravenție, permis de conducere, ceas inscripționat G., ochelari de soare, ce se vor restitui inculpatului). În baza art. 18 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul G.C. obiectele produse în vederea săvârșirii infracțiunilor, identificate în procesul verbal seria H nr. 0087659 întocmit de DGPMB. În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C.

autoturismul marca A.R., nr. de înmatriculare X, modificat și adaptat în scopul săvârșirii infracțiunilor. A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului sus-amintit. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul E.E.Y. la plata a 1905,7 RON în favoarea P.B. București; pe inculpații E.E.Y. și R.L.C. în solidar la plata a 110 RON în favoarea R.B. București și pe inculpatul R.L.C. la plata a 2700 RON în favoarea R.B. București. Fiecare inculpat a fost obligat la plata a câte 5000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Executorie cu privire la măsura sechestrului asigurător. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 2557/P/2011 din 06 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R.L.C., pentru săvârșirea infr.

prev. de 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., E.E.Y. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., G.C. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., B.G.N. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și F.V.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu; declarațiile inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C., B.G.N. și F.V.A.; proces-verbal de verificare listing telefonic; procese-verbale de recunoaștere de pe planșă foto și imagini video; proces-verbal de verificare a datelor conținute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați; planșe foto flagrant și cercetare la fața locului; rapoarte de constatare tehnico-științifică; sesizări părți vătămate; proces-verbal de percheziție informatică; procese-verbale de percheziție domiciliară; adrese unități bancare; dovezi depunere bunuri ridicate de la inculpați, la camera de corpuri delicte; jurnalele ATM-urilor compromise în cauză; procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate în cauză) a reținut că la data de 7 mai 2011 inculpații R.L.C.

și E.E.Y. au fost prinși în flagrant de organele de politie în timp ce demontau de pe două bancomate aparținând A.B. și R.B. din București, trei dispozitive electronice de copiere a cardurilor bancare, dispozitive pe care tot aceștia le montaseră anterior, împreună cu inculpatul G.C., care le-a dat celor doi dispozitivele, așa cum rezultă din declarațiile convergente ale tuturor inculpaților, care au avut o poziție sinceră pe tot parcursul procesului penal, recunoscându-și în totalitate activitatea infracțională. Aceștia au mai relatat organelor de poliție că au montat astfel dispozitive pe bancomate din mai multe orașe, deplasându-se special din Mun. Craiova în București, Timișoara și Brașov pentru a-și desfășura activitatea infracțională.

Inculpatul E. a recunoscut retragerile frauduloase cu carduri bancare donate, declarațiile sale de recunoaștere coroborându-se cu imaginile surprinse de camerele de securitate ale bancomatelor. Inculpatul B.G.N., cunoscut și sub porecla de "I." (declarațiile sale contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalți coparticipanți), în luna decembrie 2011 a deținut și pus în circulație două cartele M. conținând date ale unor carduri bancare emise de unități bancare străine, după cum rezultă din declarațiile inculpatului G.C. coroborate cu recunoașterile din faza de judecată ale inculpatului Bădescu poreclit "I.". Cu excepția inculpatului F.V., toți inculpații au recunoscut în totalitate activitatea infracțională, fără vreo ezitare și fără a încerca în vreun mod să-și diminueze vinovăția sau să facă speculații asupra probelor.

Cu privire la inculpatul F.V.A., care în pofida unui material probator solid a manifestat o atitudine de nerecunoaștere fățișă. Vinovăția sa în ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 a rezultat fără dubii din declarația coinculpatului G.C., care a arătat că s-au deplasat împreună, în luna decembrie 2011, din Municipiul Craiova, în Cluj Napoca, pentru a monta dispozitive artizanale pe bancomate. Obiectul deplasării era cunoscut încă de la început, fiind comunicat de către coinculpat. Deși inculpatul F. nu recunoscut că s-a deplasat pentru a săvârși infracțiuni, mobilul deplasării sale invocat prin declarație în fața instanței este absurd, respectiv de a-l înlocui pe celălalt coinculpat la volan dacă obosește.

Inculpatul G. a condus tot drumul, atât la plecare cât și la întoarcere, aceștia petrecând noaptea la o pensiune din Cluj, nepunându-se deci problema existenței unei oboseli excesive. De altfel, cei doi nu ar fi avut niciun motiv rezonabil să facă o astfel de călătorie la Cluj, "doar pentru a da o plasa cuiva" după cum pretinde mincinos inculpatul F. în declarația dată în fața instanței. Inculpatul F. a fost filmat de camerele de luat vederi ale bancomatului din Cluj, dar nu și-a recunoscut faptele speculând faptul că nu i se vede cu claritate fața. Or, se poate deduce cu ușurință că persoana din fotografii are cu totul altă statură decât a inculpatului G., corespunzând trăsăturilor anatomice ale inculpatului F. Din listingul telefonului folosit de inculpatul F. a rezultat că inculpatul a efectuat mai multe convorbiri din imediata apropiere a bancomatului respectiv.

Inculpatul Gogoneața a arătat clar că inculpatul Florescu s-a deplasat de două ori ca să monteze dispozitivul artizanal, cerând și coinculpatului G. să-l verifice, acesta refuzând. Declarațiile coinculpatului G. s-au coroborat cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale bancomatului, inculpatul F. deplasându-se acolo atât la ora 6:21 cât și la ora 8:12, schimbându-și doar geaca pentru a-și disimula identitatea. Pe tot parcursul drumului de la Craiova la Cluj cei doi inculpați au deținut în comun echipamentele ce au servit la falsificare instrumentelor de plată, inculpatul F. având și o deținere exclusivă a acestora de la autovehicul și până la montarea lor pe bancomat. Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului R.L.C.

care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparținând B. și R.B. amplasate în localitățile Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și municipiul București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului R.L.C. care, în perioada 13 martie - 02 aprilie 2011, a pus în circulație un instrument de plată falsificat la mai multe ATM-uri de pe raza Mun. Craiova, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului E.E.Y. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparținând R.B. amplasate în Municipiul București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului E.E.Y. care, în data de 19 aprilie 2011, a pus în circulație un instrument de plată falsificat cu nr. 4267344119762906, titularul cârdului original fiind numitul B.I.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului G.C. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparținând B. și R.B. amplasate în localitățile Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și municipiul București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului G.C care, în data de 07 decembrie 2011, a fost depistat de organele de poliție deținând în locuință instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii acestora în circulație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului B.G.N. care, în data de 04 decembrie 2011, a pus în circulație pe raza mun. Craiova instrumente de plată falsificate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Fapta inculpatului F.V.A. care, în data de 03 decembrie 2011 a deținut dispozitive de copiere a cardurilor bancare pe care le-au montat împreună cu inculpatul G.C. la ATM-ul nr. 0248 aparținând R.B. din Mun. Cluj-Napoca, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., faptul că inculpații, mai puțin F.V., au avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor astfel cum au fost prezentate și au colaborat cu organele de poliție.

Sunt tineri, bine integrați social astfel încât o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere respectă scopul preventiv educativ al pedepsei. Apare ca fiind neclar care este mobilul pentru care inculpații R., E. și G. au efectuat extrageri de sume de bani din bancomate, aceștia având o situație materială bună. Singura explicație logică ar fi consumul de droguri. Instanța a dispus pentru aceștia să se supună și controalelor inopinate pentru depistarea consumului de droguri și dezintoxicare. Deși nu a recunoscut faptele, inculpatul F. a participat doar la un singur act material astfel încât nici pentru acesta nu se va orienta spre o pedeapsă cu executare, condamnarea dorindu-se a fi un sever avertisment.

Inculpatul R. a folosit în activitatea de deținere a echipamentelor electronice frauduloase un autoturism A.R. modificat special pentru ascunderea echipamentelor, compartimentul airbag-ului fiind adaptat ca sa fie un fel de torpedo special în care să fie depozitate aceste echipamente pe timpul drumului cu mașina și să nu fie găsite cu ușurința în cadrul unui control inopinat. Inculpații au declarat că recunosc faptele reținute și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a dispus ca inculpații să restituie sumele sustrase din bancomate doar cu privire la valorile pe care le-au luat ei înșiși la datele săvârșirii actelor materiale, fiind inechitabil să fie obligați la restituirea tuturor pierderilor băncilor din cauza infracțiunilor informatice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații R.L.C., E.E.Y., B.G.N., F.V.A. și partea civilă R.B. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Parchetul a solicitat, invocând pericolul sporit al faptei comisă de inculpatul F.V.A. și atitudinea procesuală adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare și cu privare de libertate, iar în raport de cuantumul pedepselor aplicate celorlalți inculpați, pedepsei mai mari de 2 ani închisoare, să li se aplice și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpații E.E.Y. și F.V.A. au solicitat reindividualizarea pedepselor ce li s-au aplicat invocând circumstanțele lor personale favorabile.

Inculpații R.L.C. și B.G.N au învederat instanței că înțeleg să-și retragă apelurile declarate în cauză, și pe care nu le-au motivat, împrejurare față de care, în baza art. 369 C. proc. pen. se va lua act de manifestarea de voință a acestor doi inculpați. Partea civilă nu a susținut oral în fața instanței apelul declarat în cauză iar prin motivele de apel depuse în scris a solicitat obligarea inculpaților și la plata sumelor de: 37.840 RON, 2.600 RON, 12.000 RON, sume pe care le-a indicat în plângerile penale formulate la data de 09 mai 2011 și care sunt în număr de patru. Prin Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C. și B.G.N. pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților E.E.Y. și F.V.A. și a părții civile R.B. S-a luat act de retragerea apelurilor inculpaților R.L.C. și B.G.N. Pentru a decide astfel, instanța de apel, examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate, dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a constatat următoarele: În raport de poziția procesuală adoptată de inculpați înainte de începerea cercetării judecătorești și care în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în mod legal prima instanță a soluționat cauza penală prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și a dispus condamnarea acestora. Pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate, în raport de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și persoana acestora și faptul că inculpatul F.V.A. a participat doar la un singur act material, astfel că pedepsele aplicate sunt, atât prin cuantum cât și modalitate de executare, de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscriu în art. 52 C. pen., astfel că sub acest aspect se retine că nu sunt întemeiate criticile formulate.

Avându-se în vedere că pedepsele aplicate inculpaților sunt mai mari de 2 ani și în raport de natura și gravitatea faptelor comise de inculpați instanța de apel a apreciat că este necesar a interzice acestora și exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata pedepselor principale aplicate, astfel că, sub acest aspect s-a constatat fondată critica parchetului. Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că aceasta a fost soluționată în mod legal de prima instanță, iar prin despăgubirile stabilite se acoperă integral prejudiciile cauzate de inculpați prin comiterea faptelor reținute în sarcina lor, iar solicitarea părții civile de a fi desdăunată și cu cele trei sume indicate în scris nu poate fi primită atâta timp cât aceste prejudicii nu au fost cauzate de inculpați, așa cum judicios a reținut și instanța de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă R.B. S.A. și inculpații E.E.Y. și F.V.A. Astfel, reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., recurenta parte civilă R.B. S.A. a susținut în cuprinsul motivelor scrise că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate și asupra unor cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, întrucât, deși reținute în rechizitoriul parchetului și înaintate odată cu dosarul instanței de fond, probele depuse și plângerile formulate și conexate la dosarul cauzei de parchet, nu au fost analizate și nu s-au avut în vedere de către instanțele ce s-au pronunțat asupra cauzei.

Ca urmare, s-a solicitat de către partea civilă admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și trimiterea cauzei, spre rejudecare. Recurentul inculpat E.E.Y. a susținut, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., atât în cuprinsul motivelor scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor, că a fost făcută o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 160 5 C. proc. pen., întrucât instanța de apel a omis a dispune restituirea cauțiunii stabilite cu ocazia soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Ca urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și restituirea cauțiunii în valoare de 10.000 RON achitată de inculpat la data de 27 iunie 2011. Pe de altă parte, invocând dispozițiile art. 5 C. pen., recurentul inculpat E.E.Y.

a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., să se constate în continuare aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și să se reindividualizeze pedeapsa în limite de la 1 an și 4 luni închisoare până la 4 ani și 6 luni închisoare, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din legea nr. 365/2002 s-a arătat că aceasta a fost dezincriminată și reglementarea nu a fost preluată în alt text legal, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. b) C. proc.

pen. Recurentul inculpat F.V.A., reiterând întocmai criticile formulate în apel, prin raportare la dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, susținând că faptei de care este acuzat îi lipsesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv fapta nu a fost săvârșită cu intenție, contestând modul de interpretare a materialului probator. În concluzie, a solicitat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 385 9 pct. 12 teza I din același cod, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât acesta nu a comis fapta cu vinovăție. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că există probe de vinovăție, invocând tot cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât instanțele de fond nu au reținut aceste circumstanțe, cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., iar ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, înalta curte apreciază recursurile declarate de partea civilă R.B. S.A. și de inculpatul F.V.A. ca fiind nefondate, iar recursul formulat de inculpatul E.E.Y.

ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului și ale părților civile, înalta curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește în alin. 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurentul inculpat E.E.Y. a susținut că judecătorul fondului a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 160 5 C. proc. pen. (1968) întrucât, deși a solicitat instanței de fond restituirea cauțiunii, aceasta nu s-a pronunțat pe cerere, iar ulterior a declarat apel doar pentru acest motiv, al nerestituirii cauțiunii depuse la dispoziția Tribunalului București, însă instanța de apel nici măcar nu a analizat motivul de apel invocat, evaluând apelul în alte limite decât cele în care a fost investită, respectiv cu privire la individualizarea pedepsei, ceea ce nu a fost cerut. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul E.E.Y.

și liberarea acestuia de sub puterea MAP nr. 109/UP din 8 mai 2011 emis de Tribunalul București, secția I penală, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza dispozițiilor art. 160 4 alin. (2) raportat la art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) C. proc. pen. i s-au impus inculpatului o serie de obligații, iar în baza art. 1604 alin. (2) raportat la art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a obligații, se va lua față de acesta, măsura arestării preventive. Pentru a dispune astfel, între altele, instanța a reținut că inculpatul a depus la dosar recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 10.000 RON, fixată prin Încheierea din data de 20 iunie 2011. Ulterior, la data de 29 iunie 2011, recipisa de consemnare a cauțiunii și chitanța în original nr. 2883568/1, seria TA nr. 2000405, în cuantum de 10.000 RON privind pe inculpatul E.E.Y.

a fost înaintată Grefierului Șef al Tribunalului București, secția I penală. Prin Sentința penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an închisoare. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaților R.L.C., E.E.Y., G.C. și B.G.N. pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților E.E.Y. și F.V.A. și a părții civile R.B. și s-a luat de retragerea apelurilor inculpaților R.L.C.

și B.G.N. Potrivit dispozițiilor art. 160 5 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cauțiunea se restituie când se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau executare la locul de muncă. Or în cauză față de inculpat s-a pronunțat o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, așa cum rezultă din hotărârile sus menționate, însă instanța de fond, în mod greșit nu a dispus restituirea acestei cauțiuni, nepronunțându-se pe cererea de restituire formulată de inculpat, iar ulterior, nici instanța de apel, nici măcar nu a analizat motivul de apel al nerestituirii cauțiunii depuse la dispoziția Tribunalului București, evaluând apelul în alte limite decât cele în care a fost investită, respectiv cu privire la individualizarea pedepsei.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, înalta curte constată că încălcarea legii procesuale s-a realizat prin neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, respectiv, neaplicarea dispozițiilor art. 160 5 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., în sensul că, în mod greșit, nu s-a dispus restituirea cauțiunii către inculpatul E.E.Y., astfel încât, sub acest aspect, recursul declarat urmează a fi admis. Examinând recursul declarat de inculpatul E.E.Y.

din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., înalta curte consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanța trebuie să-l soluționeze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor și s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituțional al legalității pedepsei (art. 23 alin. (12) din Constituție) presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din cele două Coduri penale, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici Codul penal și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumeră așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile în funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea în vigoare a noului Cod o situație mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Referitor la art. 10, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activității legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracțiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanță juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situația pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după 1 februarie 2014. De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivității legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiționată aplicată conform art. 81 C. pen.

(1969), în condițiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva.

Rezultă, așadar, că aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din legile succesive nu își găsește fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înțelesul dat acestui termen de art. 17 3 C. pen., respectiv acela de "dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege". Toate aceste considerente deduse din voința legiuitorului conduc înalta curte la concluzia inadmisibilității combinării dispozițiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permițând, practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În același sens, al inadmisibilității aplicării concomitente a dispozițiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (Deciziile nr. 1.470 și nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M.Of. nr. 853/2 decembrie 2011), care a arătat că "determinarea concretă a legii penale mai favorabile ... vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, atașate dispozitivului, fiind general obligatorii, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M.Of.

nr. 16/26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796/23 noiembrie 2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M.Of. nr. 392/14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M.Of. nr. 482/7 iulie 2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M.Of. nr. 350/13 iunie 2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2011, publicată în M.Of. nr. 71/29 ianuarie 2014). În mod similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menționat că principiul aplicării legii penale mai favorabile "impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale acelei legi.

Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia "lege mai favorabilă" și nu "dispoziții mai favorabile ale unei legi". Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispozițiilor mai favorabile din legile succesive și crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuțiilor de legiferare, a fost subliniată și în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, Iosif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, "Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei RSR, 1969, pag.

80; Traian Pop, "Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 și urm.; Constantin Mitrache, "Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, "Drept penal român, Partea generală", voi. I, Casa de Editură și Presă Șansa SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, "Explicații preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed. Universul Juridic, 2010, pag. 67, 72 - 73. Transpunând aceste considerații teoretice la speța de față, înalta curte, constată că legea mai favorabilă tuturor inculpaților este, în concret, C. pen.

anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestora o situație mai avantajoasă, în condițiile în care le-au fost aplicate pedepse orientate către minimul prevăzut de lege. Astfel, infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 (limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare) îi corespunde în legea nouă infracțiunea prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. (limite de pedeapsă cuprinse între 2 și 7 ani) . în reglementarea anterioară, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969) și art. 320 1 C. proc. pen., limitele speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a acestora ar fi cuprinse între 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare, în timp ce potrivit noului C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni închisoare. Astfel, pentru această infracțiune, pedeapsa aplicată inculpatului E.E.Y. în cuantum de 1 an închisoare se situează în limitele speciale prevăzute de noul C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că legea mai favorabilă o reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea nr. 365/2002, care prevăd limite de pedeapsă mai reduse decât cele ale art. 314 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 (limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 12 ani închisoare), aceasta are corespondent în dispozițiile art. 313 alin. (1) C. pen. (limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 10 ani închisoare). în reglementarea anterioară, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320 1 C. proc. pen., limitele speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a acestora ar fi cuprinse între 2 și 8 ani închisoare, în timp ce potrivit noului C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 2 și 6 ani închisoare. Astfel, pentru această infracțiune, pedeapsa aplicată inculpatului E.E.Y.

în cuantum de 3 ani închisoare se situează în limitele speciale prevăzute de noul C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că legea mai favorabilă o reprezintă dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, având în vedere împrejurarea că pedeapsa a fost aplicată spre minimul special, care este identic în ambele reglementări. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, pentru determinarea legii penale mai favorabile înalta curte reține că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Astfel, deși s-a susținut că în potrivit dispozițiilor Codului penal anterior, termenul de încercare este mai mare de patru ani, așa cum prevede legea nouă, înalta curte apreciază că legea veche este mai favorabilă și în privința modalității de executare a pedepsei, raportat la obligațiile de supraveghere stabilite în sarcina inculpaților și la efectele pe care le are împlinirea termenului de încercare, respectiv reabilitarea de drept care nu mai este prevăzută de noul C. pen.

În ceea ce privește măsurile de supraveghere, acestea sunt mai restrictive, fiind prevăzute în dispozițiile art. 93 alin. (1) și (2) din noul C. pen.: Astfel, potrivit art. 93 alin. (1), pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Potrivit alin. (2) al art. 93: Instanța impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a. să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; c. să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; d. să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. Cum în cauză, sub aspectul pedepsei principale, prima instanță s-a orientat spre minimul special (acesta rămânând identic și în legea nouă pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002) și cum măsurile de supraveghere din noul C. pen.

sunt mai severe, înalta curte apreciază că în acest caz legea mai favorabilă este legea veche. În consecință, recursul inculpatului E.E.Y. analizat prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen. apare ca nefondat. Totodată, înalta curte apreciază că nu se impune extinderea efectelor recursului formulat de inculpatul E.E.Y., ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., cu privire la intimatul inculpat R.L.C., pentru considerentele expuse anterior. 2. Referitor la prima critică formulată de recurentul inculpat F.V.A., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

și care vizează lipsa unui element constitutiv al infracțiunii (respectiv fapta nu a fost săvârșită cu intenție) înalta curte constată, că, prin formularea acesteia, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare, încercând să acrediteze ideea că din materialul probator administrat în cauză rezultă dubii cu privire la vinovăția inculpatului, situație care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt s