ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1933/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1933/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 190 din data de 2

mai 2012 a Tribunalului Dolj în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a

fost condamnat inculpatul D.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată

durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.B. perioada reținerii și

arestării preventive din 14 septembrie 2011 până pe 3 octombrie 2011 inclusiv.

În baza art. 86

1

- 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate

sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.

Pe durata termenului

de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Dolj; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de munca; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În baza art. 86

3

C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament

sau îngrijire în scopul dezintoxicării.

În baza art. 359

alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

3

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului

pe durata termenului de încercare.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată, raportat la art. 118 lit.

f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantității de 10,73 gr și 319,7 gr cannabis

rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă în camera de corpuri

delicte din cadrul IGPR - DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0021695.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.B. la plata sumei de 3.600

RON cheltuieli judiciare către stat (inclusiv din faza de urmărire penală), din

care suma de 1.200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu (din faza de urmărire

penală).

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.

215D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată în

judecată având instituită măsura liberării provizorii sub control judiciar cu

privire la inculpatul D.B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de risc, faptă prev. și pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000

completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6 din 10

februarie 2010.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul D.B. a înființat pe un teren aflat la aproximativ 5 km de

Craiova, pe DN 70 o cultură de plante de cannabis, plante ce erau la o distanță

de cca 3 m una de alta pentru a se dezvolta corespunzător și pentru a se

disimula. În urma supravegherii operative a rezultat că inculpatul recolta

parțial anumite fragmente vegetale care erau consumate de inculpat singur sau

împreună cu alte persoane.

În seara de 14

septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să

se deplaseze din nou cu autoturismul la plantația de cannabis, fiind însoțit de

o altă persoană neidentificată în acel moment, motiv pentru care s-a organizat

un dispozitiv de supraveghere și prindere a acestuia pe DN 70, în zona

Penitenciarului Pelendava.

Autoturismul condus

de inculpat a fost oprit în trafic și percheziționat, ocazie cu care între

scaunele din față au fost descoperite mai multe semințe de origine necunoscută,

precum și o pungă cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de

cannabis. Fiind expertizate respectivele fragmente vegetale s-a concluzionat că

în acestea s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de

planta cannabis.

Ulterior s-a procedat

la recoltarea plantelor de cannabis cultivate și îngrijite de inculpat,

stabilindu-se că acestea erau în număr de 14 și cântăreau 3,7 kg plante verzi,

în urma uscării rămânând 333,3 gr plante cannabis.

S-a apreciat prin

rechizitoriu că fapta inculpatului realizează conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

Pe parcursul

cercetării judecătorești, în baza art. 323 C. proc. pen. a fost audiat

inculpatul care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor. Astfel acesta a

recunoscut că a înființat o plantație de plante de cannabis pe un teren

nelucrat, care nu-i aparținea, în apropierea DN 70, dar a arătat că scopul

înființării respectivei plantații era asigurarea consumului propriu. Acesta a

mai arătat că în seara prinderii sale în flagrant era prima dată când a

recoltat câțiva muguri pentru a verifica dacă au ajuns la maturitate.

De asemenea în cursul

cercetării judecătorești au fost audiați martorii: S.Z., P.A.C., P.G., E.S.F.,

S.A. și S.M.. În circumstanțiere inculpatul a depus mai multe declarații

extrajudiciare, caracterizări, precum și acte de stare civilă.

Analizând actele și

lucrările dosarului prima instanță a reținut în fapt că la data de 30 august

2011, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, a fost sesizat de către B.C.C.O.

Craiova - Serviciul Antidrog, cu privire la faptul că mai mulți tineri din

Craiova, neidentificați la acea vreme, procurau semințe de cannabis din afara

țării, le introduceau clandestin pe teritoriul României după care le plantau în

ghivece în diferite locații din județul Dolj.

Ulterior, plantele

erau scoase cu rădăcini din ghivece și cultivate pe diferite terenuri virane

din zona limitrofă a municipiului Craiova. În momentul în care plantele de

cannabis ajungeau la maturitate, membrii grupării culegeau frunzele, le uscau,

le porționau și le comercializau către diverși consumatori.

În urma activităților

specifice desfășurate, a fost identificat pe DN 70, spre municipiul Caracal, la

aproximativ 5 km de Craiova, pe un drum pietruit care pornește de pe strada L.,

un teren aparținând Tarlalei 13, rezervă a Primăriei Cârcea, unde la

aproximativ 50 metri de drum, au fost identificate mai multe plante de

cannabis, dezvoltate, cu înălțimile de 40 - 100 cm. Verificările efectuate la

fața locului, precum și planșele - foto atașate, au atestat încă de la data

sesizării că plantația de cannabis respectivă era îngrijită constant, dovadă faptul

că solul era umed la momentul efectuării verificării în teren. Mai mult decât

atât, plantele erau la o distanță de aproximativ 3 m una de cealaltă pentru a

se dezvolta corespunzător scopului plantării.

Urmare a

valorificării Autorizației cu nr. 65 din 31 august 2011 a Tribunalului Dolj

s-au desfășurat mai multe activități specifice în teren care au atestat că în

după amiaza de 1 septembrie 2011 zona respectivă a fost vizitată de către

numitul B.T., în vârstă de 70 ani, iar în seara de 5 septembrie 2011 după

lăsarea întunericului, la plantația de cannabis respectivă s-a deplasat pe

întuneric, cu farurile stinse, inculpatul D.B., persoană care profitând de

lipsa de vizibilitate a procedat la udarea plantelor de cannabis.

Ulterior, din

supravegherea operativă efectuată asupra inculpatului D.B. în perioada 7 - 9

septembrie 2011, precum și planșele foto atașate, a reieșit faptul că D.B.

recolta parțial anumite fragmente vegetale de la terenul rezervei Cârcea

identificat anterior.

Din aceste

procese-verbale s-a reținut că rezultă că în mod constant, la aproximativ două

- trei zile, inculpatul D.B. se deplasa pe întuneric la plantația respectivă,

pe care o uda și recolta anumite frunze care erau apte pentru consum.

În seara de 14

septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să

se deplaseze din nou cu autoturismul la plantația de cannabis, fiind însoțit de

o altă persoană neidentificată în acel moment (ulterior stabilindu-se că era

vorba de martorul S.Z.), motiv pentru care s-a stabilit organizarea unui

dispozitiv de supraveghere și prindere a acestuia pe DN 70, în zona

Penitenciarului Pelendava.

După efectuarea

udării plantelor de cannabis, inculpatul D.B. împreună cu persoana care-l

însoțea, au urcat în autoturismul marca C. cu nr. ......., condus de către

inculpat și au pornit spre municipiul Craiova.

Imediat ce au ieșit

de pe drumul agricol și au pornit spre municipiul Craiova pe DN 70, în

apropierea supermarket-ului S., autoturismul condus de către inculpat a fost

oprit în trafic de dispozitivul constituit în acest scop.

Fiind întrebați dacă

dețineau asupra lor sau în autoturism bunuri sau substanțe interzise de lege la

deținere, atât inculpatul cât și martorul au arătat că nu dețineau nici asupra

lor nici în autoturism, bunuri sau substanțe pe care legea să le interzică la

deținere.

Fiind efectuată o

percheziție a autoturismului marca C. cu nr. ......., între scaunele din față

au fost descoperite mai multe semințe de origine necunoscută, precum și o pungă

cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de cannabis.

Conform Raportului de

constatare tehnico-științifică cu nr. 144154 din data de 16 septembrie 2011 al

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba din data de 15

septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. era constituită din: 5,62 gr cannabis

- proba nr. 1 și 9 semințe - proba nr. 2, în care nu s-au pus în evidență

substanțe stupefiante sau psihotrope.

În finalul raportului

de constatare tehnico-științifică s-a menționat că în proba nr. 1, s-a pus în

evidentă THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

Ulterior, în data de

15 septembrie 2011, în baza autorizațiilor Tribunalului Dolj au fost efectuate

percheziții domiciliare la domiciliul și locuința inculpatului D.B., la o

baracă aparținând SC TCIF Craiova, unde inculpatul deținea cheile de acces

precum și la domiciliul numitului B.T., persoană care apăruse și ea în zona

plantației de cannabis așa cum am prezentat anterior.

Conform

procesului-verbal de percheziție domiciliară, la domiciliul inculpatului D.B.

au fost descoperite și ridicate un număr de 4 plicuri din material plastic

transparent dintre care trei prezentau urme vegetale de culoare verde-oliv, iar

un plic conținea un număr de 3 semințe.

Din Raportul de

constatare tehnico-științifică cu nr. 144283 din data de 30 septembrie 2011 al

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba din data de 15

septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. este constituită din: 3 punguțe -

proba nr. 1 în care s-a pus în evidență THC și proba nr. 2, în care nu s-au pus

în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope.

În finalul raportului

de constatare tehnico-științifică s-a menționat că în proba nr. 1, s-a pus în

evidentă THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

În aceeași zi, 15

septembrie 2011 s-a procedat la efectuarea unei conduceri în teren de către

martorul S.Z., ocazie cu care acesta a arătat atât traseul parcurs în seara

precedentă cu inculpatul cât și activitățile pe care acesta le-a desfășurat

acolo.

Cu aceeași ocazie s-a

procedat la recoltarea plantelor de cannabis cultivate și îngrijite de

inculpatul D.B., stabilindu-se că aceste plante erau în număr de 14 și

cântăreau 3,7 kg plante verzi, care au fost uscate și ulterior înaintate

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor.

Conform Raportului de

constatare tehnico-științifică cu nr. 144402 din data de 14 octombrie 2011 al

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată în

cauza privind pe D.B. a fost constituită din 333,3 gr plante de cannabis

(cantitate rămasă în urma uscării), care au pus în evidentă THC, substanță

psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

Potrivit declarației

martorei P.A., prietena inculpatului, inculpatul oferea țigarete confecționate

artizanal, prietenilor apropiați, inclusiv martorei. Aceasta a arătat că a

acceptat să fumeze respectivele țigarete, întrucât acestea îi induceau o stare

de relaxare. Inculpatul nu i-a spus ce conțin respectivele țigarete, dar

ulterior a aflat că acestea conțineau cannabis.

Cu ocazia audierii

sale nemijlocite de către instanța martora P.A. a revenit asupra declarației

inițiale, arătând că nu-și menține declarația inițială, întrucât a fost audiată

noaptea, nu mai reține ce a declarat, cu atât mai mult cu cât era foarte speriată.

Acesta a arătat că nu cunoaște ca inculpatul să fi consumat vreodată droguri și

nici nu i-a oferit vreodată spre consum ei droguri.

Ulterior, fiind din

nou audiată de procuror, ca urmare a sesizării din oficiu de către procuror cu

săvârșirea de către aceasta a infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceasta a

revenit din nou asupra declarației, arătând că își menține în totalitate

declarația dată în cursul urmăririi penale.

Prima instanță a luat

în considerare declarația dată de martoră în cursul urmăririi penale, apreciind

că martora nu a dat nicio explicație plauzibilă cu privire la schimbarea în

totalitate a declarației cu ocazia audierii sale nemijlocite. De asemenea,

declarația sa s-a reținut că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză

(recunoașterea inculpatului că era consumator de droguri, declarațiile

martorilor S.A. și S.M. care au arătat că martora era consumatoare de droguri).

În ceea ce privește

cercetarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, instanța a apreciat

că aceasta a fost făcută de un organ necompetent din punct de vedere material.

Astfel, potrivit disp. art. 12 din Legea nr. 508/2004, sunt de competența

DIICOT, infracțiunile prevăzute expres în acest text de lege. Competența

cercetării infracțiunii de mărturie mincinoasă, chiar săvârșită cu ocazia

judecării unei cauze de competența DIICOT revine parchetului de pe lângă

judecătorie.

Și în ceea ce-l

privește pe martorul E.S.F., acesta a arătat în cursul urmăririi penale că

inculpatul D. obișnuia să meargă la București să-și cumpere droguri, uneori

cumpărând droguri și pentru alte persoane care-i dădeau bani în acest sens.

Fiind audiat de

instanță și acest martor a revenit parțial asupra declarației date în cursul

urmăririi penale, arătând că nu a avut cunoștință dacă inculpatul consuma sau

nu droguri și nici dacă acesta mergea la București să-și cumpere droguri, fără

însă a da vreo explicație cu privire la această schimbare a declarației. Și în

ceea ce-l privește pe acest martor instanța a reținut că declarația dată în

cursul urmăririi penale este cea care corespunde adevărului, având în vedere că

acesta se coroborează cu restul probelor administrate în cauză (declarația

inculpatului, declarațiile martorilor S.A. și S.M.).

Inculpatul a susținut

că a înființat respectiva plantație pentru consum propriu, deoarece cheltuia

mulți bani pentru cumpărarea de droguri. Acesta a mai arătat că până în ziua

organizării flagrantului nu mai recoltase din plantele respective. Acesta a mai

arătat că la 2 săptămâni consuma cca 1 mugur de cannabis, iar plantele

respective ar fi produs cca 50 de muguri.

Prima instanță a

apreciat că această susținere nu a fost reală, având în vedere în primul rând

numărul de mare de plante cultivate, faptul că după recoltarea acestora, după

prinderea în flagrant a inculpatului, a rezultat o cantitate totală de 333 gr

plante uscate în condițiile în care acestea nu ajunseseră încă la maturitate.

În condițiile în care inculpatul consuma 1 mugur de cannabis la 2 săptămâni,

este evident că respectiva cantitate obținută nu era destinată consumului

propriu, depășind cu mult perspectivele de consum ale unei singure persoane.

Pe de altă parte,

inculpatul nu a arătat în momentul reținerii faptul că respectivele plante ar

fi fost destinate consumului propriu, făcând imposibilă evaluarea sa de către

centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog în termen de 24 de ore de

la începerea urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 191 din Legea nr.

143/2000.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, "cultivarea, producerea, fabricarea,

experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în

vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,

procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor

de risc, fără drept" constituie infracțiunea de trafic de droguri.

În raport starea de

fapt reținută mai sus prima instanță a apreciat că fapta inculpatului D.B. de a

înființa o plantație de cannabis în scopul oferirii sau punerii în vânzare,

inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută și pedepsită de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru considerentele

arătate mai sus a fost respinsă cererea inculpatului privind schimbarea

încadrării juridice a faptei în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere cele

arătate mai sus prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii reținute în seama sa.

La alegerea pedepsei,

precum și la individualizarea cuantumului acesteia, prima instanță, conform

art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite,

determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de cantitatea de

droguri rezultată după recoltarea plantelor, precum și datele privind persoana

inculpatului, așa cum rezultă din caracterizările depuse de inculpat. Prima

instanță a avut totodată în vedere faptul că inculpatul este la primul conflict

cu legea penală, că așa cum rezultă din declarația martorului P.G. inculpatul

s-a remarcat la locul de muncă ca un bun profesionist, fiind apreciat de

colectivul din care a făcut parte,

Față de toate aceste

aspecte s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul special, este aptă sa

răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei rezultante, prima instanță a apreciat că

inculpatul prezintă aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea

pedepsei, avându-se în vedere în acest sens, elementele obiective și subiective

ale cauzei, gravitatea faptelor, trecutul infractorului, vârsta acestuia,

mediul în care trăiește și modul de comportare în societate. Astfel, s-a

apreciat că inculpatul prezintă aptitudinea subiectiva de a se corija, de a se

elibera de mentalitatea și de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe

calea infracțiunii, prin eforturi făcute sub amenințarea pedepsei la care a

fost condamnat și de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduită

corectă și deci prin autoreeducare. Atât din datele ce privesc trecutul sau

infracțional, cât și din comportarea sa după comiterea infracțiunii, prima

instanță a considerat că acesta are posibilitatea reală de îndreptare fără

executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție. Având în vedere natura

infracțiunii săvârșite precum și modalitatea de săvârșire a acesteia s-a

apreciat că se impune supravegherea atentă a acestuia, motiv pentru care s-a dispus

suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 6 ani

ce constituie termen de încercare.

Suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, ce constituie

termen de încercare, impune condamnatului de a avea o comportare corectă în tot

acest timp. Dacă a expirat termenul de încercare și condamnatul a avut o

purtare buna, el este reabilitat și reintegrat fără vreo restrângere a

drepturilor pentru fapta penală săvârșită. Dacă însă condamnatul nu are o buna purtare

și săvârșește, în termenul de încercare o alta infracțiune, suspendarea

executării pedepsei se revoca, iar condamnatul este ținut sa execute atât

pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât și pedeapsa aplicată pentru

noua infracțiune.

Pe durata termenului

de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere

prevăzute de lege și în baza art. 86

3

C. pen. a fost obligat

inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul

dezintoxicării.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.B., criticând soluția pronunțată atât sub

aspectul temeiniciei cât și al legalității.

În principal prin

motivele de apel scrise depuse la dosar - susținute de altfel și cu ocazia

dezbaterilor - inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice data

faptei din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, învederând ca a plantat canabis exclusiv în scopul

consumului propriu și nu a intenționat niciodată să valorifice aceste substanțe

sau să le ofere altor persoane. Inculpatul a criticat totodată și modul în care

prima instanță a evaluat probele administrate arătând că martora P.A. a revenit

motivat asupra declarațiilor sale inițiale în faza de urmărire penală, iar ceilalți

martori au confirmat că nu el le oferea substanțe interzise.

În subsidiar

inculpatul a solicitat redozarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv aplicarea

unei pedepse al cărei cuantum să fie sub minimul special prevăzut de lege.

La ultimul termen de

judecată s-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind

consemnată și atașată la dosarul cauzei.

S-a încuviințat proba

cu înscrisuri, fiind depusă la dosar Adeverința numărul 3728/16 din 11 iulie

2012.

Prin Decizia penală

nr. 375 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.B.

împotriva Sentinței penale nr. 190 din data de 2 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19649/63/2011.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate

de stat, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu (Delegația nr.

6308/2012).

Examinând apelul

declarat de inculpat în raport de motivele invocate și cu respectarea

dispozițiilor art. 371 alin. (1) și (5) C. proc. pen., instanța a apreciat că

acesta este nefondat și a fost respins ca atare pentru următoarele

considerente.

Prima instanța, prin

luarea în considerare și evaluarea întregului material probator, a reținut în

mod corect situația de fapt, coroborând declarațiile date de inculpat în faza

de urmărire penală și în faza de judecată, prin care acesta a recunoscut

parțial fapta cu declarațiile martorilor și cu mențiunile din actele întocmite

de organele de urmărire penală cu ocazia investigării activității

infracționale.

De altfel principala

critică a inculpatului nu a vizat modul de stabilire a situației de fapt ci

încadrarea juridică pe care prima instanța a dat-o faptelor săvârșite de

acesta, invocând că întreaga recoltă pe care spera să o obțină de la plantația

înființată era destinata exclusiv consumului propriu, și că nu a oferit spre

consum altor persoane canabis în intervalul de timp analizat.

Curtea a constatat că

prima instanță a examinat deja în mod corespunzător aceste apărări, înlăturând

motivat susținerile inculpatului care nu aveau corespondent în celelalte probe

administrate, argumentele deja expuse nefiind necesar să fie reiterate și în

cuprinsul prezentei decizii.

Se impune că potrivit

normei de incriminare se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și

interzicerea unor drepturi „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de

risc, fără drept”, acțiunile enumerate reprezentând modalități alternative de

săvârșire a infracțiunii analizate.

În cazul în care s-a

reținut, așa cum a fost cazul în prezenta speță, că elementul material al

laturii obiective a infracțiunii comise constă în cultivarea de droguri de risc

fără drept nu este necesar ca organele judiciare să facă dovada că inculpatul a

și oferit sau a pus în vânzare efectiv recolta obținută, fiind suficientă

stabilirea existenței unui astfel de scop, indiferent de faptul că el a fost

atins sau nu.

O asemenea

interpretare a rezultat din analiza comparativă a textelor articolelor 2 alin.

(1) și (4) alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri, întrucât dacă art. 4 alin. (1)

incriminează „cultivarea (..) de droguri de risc pentru consum propriu, fără

drept”, este evident ca art. 2 alin. (1) are în vedere cultivarea unor asemenea

plante pentru consumul altor persoane decât al inculpatului.

Nu s-ar putea impune

organelor de urmărire penală ca în cazul descoperirii unor activități de natura

celei desfășurate de către inculpat să aștepte ca cel din urmă să și pună

efectiv în vânzare sau să ofere altor persoane cannabis pentru consum, întrucât

o asemenea interpretare a textului de lege excede în mod nepermis intenției

legiuitorului care a decis să incrimineze nu numai oferirea, punerea în

vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,

transportul, procurarea, cumpărarea sau deținerea de droguri fără drept ci și

activitățile de producere a substanțelor interzise - cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, acestea din

urma reprezentând și ele acțiuni specifice elementului material al infracțiunii

analizate.

Stabilirea scopului

pe care inculpatul l-a urmărit prin înființarea și întreținerea unei plantații

de cannabis s-a făcut atât prin declarația acestuia sau declarațiile unor

martori referitoare la comportamentul inculpatului în mediul din care a făcut

parte dar și prin analiza datelor referitoare la cantitatea de substanțe

interzise pe care o obținuse sau spera să o obțină, astfel încât ori de câte

ori aceasta depășind în mod considerabil necesitățile sale de consum fiind

evident ca diferența a fost destinată valorificării sau consumului altor

persoane.

De altfel acest

aspect a și fost avut în vedere de prima instanța când a analizat probele

administrate, astfel că declarației martorei P.A. - contestată de apelantul

inculpat prin motivele scrise - nu i s-a dat o relevanță deosebită în ansamblul

probelor, nici în favoarea dar nici în defavoarea inculpatului.

Și sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către apelantul

inculpat au fost neîntemeiate, curtea apreciind că în speță s-a făcut o corectă

individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice

acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii

finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

S-a constatat că în cauză,

în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale

prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului - minimul special, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale recurentului inculpat, care a cultivat în vederea comercializării

cantitatea de 333 grame cannabis, în cauză fiind reținute multiple acte

materiale săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a se obține

beneficii de natură materială.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În prezenta cauză, în

acord cu instanța de fond s-a constatat că nu se impune reducerea pedepsei sub

minimul special, având în vedere modul în care inculpatul a conceput

activitatea infracțională, preocuparea de care a dat dovadă pentru înființarea

și întreținerea plantației, reacția pe care a avut-o la momentul realizării

flagrantului și atitudinea față de fapta în cursul procesului astfel cum a

rezultat din probe, pedeapsa aplicată fiind aptă să răspundă scopului preventiv

și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul D.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva Deciziei penale nr. 375 din 7

decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM