ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1933/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 190 din data de 2 mai 2012 a Tribunalului Dolj în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.B.

perioada reținerii și arestării preventive din 14 septembrie 2011 până pe 3 octombrie 2011 inclusiv. În baza art. 86 1 - 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare. Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de munca; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 3 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată, raportat la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantității de 10,73 gr și 319,7 gr cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă în camera de corpuri delicte din cadrul IGPR - DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0021695. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul D.B. la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli judiciare către stat (inclusiv din faza de urmărire penală), din care suma de 1.200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu (din faza de urmărire penală). Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 215D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată în judecată având instituită măsura liberării provizorii sub control judiciar cu privire la inculpatul D.B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prev. și pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G.

nr. 6 din 10 februarie 2010. În fapt, s-a reținut că inculpatul D.B. a înființat pe un teren aflat la aproximativ 5 km de Craiova, pe DN 70 o cultură de plante de cannabis, plante ce erau la o distanță de cca 3 m una de alta pentru a se dezvolta corespunzător și pentru a se disimula. În urma supravegherii operative a rezultat că inculpatul recolta parțial anumite fragmente vegetale care erau consumate de inculpat singur sau împreună cu alte persoane. În seara de 14 septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să se deplaseze din nou cu autoturismul la plantația de cannabis, fiind însoțit de o altă persoană neidentificată în acel moment, motiv pentru care s-a organizat un dispozitiv de supraveghere și prindere a acestuia pe DN 70, în zona Penitenciarului Pelendava.

Autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic și percheziționat, ocazie cu care între scaunele din față au fost descoperite mai multe semințe de origine necunoscută, precum și o pungă cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de cannabis. Fiind expertizate respectivele fragmente vegetale s-a concluzionat că în acestea s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis. Ulterior s-a procedat la recoltarea plantelor de cannabis cultivate și îngrijite de inculpat, stabilindu-se că acestea erau în număr de 14 și cântăreau 3,7 kg plante verzi, în urma uscării rămânând 333,3 gr plante cannabis. S-a apreciat prin rechizitoriu că fapta inculpatului realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000.

Pe parcursul cercetării judecătorești, în baza art. 323 C. proc. pen. a fost audiat inculpatul care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor. Astfel acesta a recunoscut că a înființat o plantație de plante de cannabis pe un teren nelucrat, care nu-i aparținea, în apropierea DN 70, dar a arătat că scopul înființării respectivei plantații era asigurarea consumului propriu. Acesta a mai arătat că în seara prinderii sale în flagrant era prima dată când a recoltat câțiva muguri pentru a verifica dacă au ajuns la maturitate. De asemenea în cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii: S.Z., P.A.C., P.G., E.S.F., S.A. și S.M.. În circumstanțiere inculpatul a depus mai multe declarații extrajudiciare, caracterizări, precum și acte de stare civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut în fapt că la data de 30 august 2011, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, a fost sesizat de către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog, cu privire la faptul că mai mulți tineri din Craiova, neidentificați la acea vreme, procurau semințe de cannabis din afara țării, le introduceau clandestin pe teritoriul României după care le plantau în ghivece în diferite locații din județul Dolj. Ulterior, plantele erau scoase cu rădăcini din ghivece și cultivate pe diferite terenuri virane din zona limitrofă a municipiului Craiova. În momentul în care plantele de cannabis ajungeau la maturitate, membrii grupării culegeau frunzele, le uscau, le porționau și le comercializau către diverși consumatori.

În urma activităților specifice desfășurate, a fost identificat pe DN 70, spre municipiul Caracal, la aproximativ 5 km de Craiova, pe un drum pietruit care pornește de pe strada L., un teren aparținând Tarlalei 13, rezervă a Primăriei Cârcea, unde la aproximativ 50 metri de drum, au fost identificate mai multe plante de cannabis, dezvoltate, cu înălțimile de 40 - 100 cm. Verificările efectuate la fața locului, precum și planșele - foto atașate, au atestat încă de la data sesizării că plantația de cannabis respectivă era îngrijită constant, dovadă faptul că solul era umed la momentul efectuării verificării în teren. Mai mult decât atât, plantele erau la o distanță de aproximativ 3 m una de cealaltă pentru a se dezvolta corespunzător scopului plantării.

Urmare a valorificării Autorizației cu nr. 65 din 31 august 2011 a Tribunalului Dolj s-au desfășurat mai multe activități specifice în teren care au atestat că în după amiaza de 1 septembrie 2011 zona respectivă a fost vizitată de către numitul B.T., în vârstă de 70 ani, iar în seara de 5 septembrie 2011 după lăsarea întunericului, la plantația de cannabis respectivă s-a deplasat pe întuneric, cu farurile stinse, inculpatul D.B., persoană care profitând de lipsa de vizibilitate a procedat la udarea plantelor de cannabis. Ulterior, din supravegherea operativă efectuată asupra inculpatului D.B. în perioada 7 - 9 septembrie 2011, precum și planșele foto atașate, a reieșit faptul că D.B. recolta parțial anumite fragmente vegetale de la terenul rezervei Cârcea identificat anterior.

Din aceste procese-verbale s-a reținut că rezultă că în mod constant, la aproximativ două - trei zile, inculpatul D.B. se deplasa pe întuneric la plantația respectivă, pe care o uda și recolta anumite frunze care erau apte pentru consum. În seara de 14 septembrie 2011, în jurul orei 21:30, s-a stabilit că inculpatul D.B. urma să se deplaseze din nou cu autoturismul la plantația de cannabis, fiind însoțit de o altă persoană neidentificată în acel moment (ulterior stabilindu-se că era vorba de martorul S.Z.), motiv pentru care s-a stabilit organizarea unui dispozitiv de supraveghere și prindere a acestuia pe DN 70, în zona Penitenciarului Pelendava. După efectuarea udării plantelor de cannabis, inculpatul D.B.

împreună cu persoana care-l însoțea, au urcat în autoturismul marca C. cu nr… , condus de către inculpat și au pornit spre municipiul Craiova. Imediat ce au ieșit de pe drumul agricol și au pornit spre municipiul Craiova pe DN 70, în apropierea supermarket-ului S., autoturismul condus de către inculpat a fost oprit în trafic de dispozitivul constituit în acest scop. Fiind întrebați dacă dețineau asupra lor sau în autoturism bunuri sau substanțe interzise de lege la deținere, atât inculpatul cât și martorul au arătat că nu dețineau nici asupra lor nici în autoturism, bunuri sau substanțe pe care legea să le interzică la deținere. Fiind efectuată o percheziție a autoturismului marca C. cu nr… , între scaunele din față au fost descoperite mai multe semințe de origine necunoscută, precum și o pungă cu mai multe fragmente vegetale cu miros specific de cannabis.

Conform Raportului de constatare tehnico-științifică cu nr. 144154 din data de 16 septembrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba din data de 15 septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. era constituită din: 5,62 gr cannabis - proba nr. 1 și 9 semințe - proba nr. 2, în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope. În finalul raportului de constatare tehnico-științifică s-a menționat că în proba nr. 1, s-a pus în evidentă THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis. Ulterior, în data de 15 septembrie 2011, în baza autorizațiilor Tribunalului Dolj au fost efectuate percheziții domiciliare la domiciliul și locuința inculpatului D.B., la o baracă aparținând SC TCIF Craiova, unde inculpatul deținea cheile de acces precum și la domiciliul numitului B.T., persoană care apăruse și ea în zona plantației de cannabis așa cum am prezentat anterior.

Conform procesului-verbal de percheziție domiciliară, la domiciliul inculpatului D.B. au fost descoperite și ridicate un număr de 4 plicuri din material plastic transparent dintre care trei prezentau urme vegetale de culoare verde-oliv, iar un plic conținea un număr de 3 semințe. Din Raportul de constatare tehnico-științifică cu nr. 144283 din data de 30 septembrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba din data de 15 septembrie 2011 în cauza privind pe D.B. este constituită din: 3 punguțe - proba nr. 1 în care s-a pus în evidență THC și proba nr. 2, în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope. În finalul raportului de constatare tehnico-științifică s-a menționat că în proba nr. 1, s-a pus în evidentă THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

În aceeași zi, 15 septembrie 2011 s-a procedat la efectuarea unei conduceri în teren de către martorul S.Z., ocazie cu care acesta a arătat atât traseul parcurs în seara precedentă cu inculpatul cât și activitățile pe care acesta le-a desfășurat acolo. Cu aceeași ocazie s-a procedat la recoltarea plantelor de cannabis cultivate și îngrijite de inculpatul D.B., stabilindu-se că aceste plante erau în număr de 14 și cântăreau 3,7 kg plante verzi, care au fost uscate și ulterior înaintate Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor. Conform Raportului de constatare tehnico-științifică cu nr. 144402 din data de 14 octombrie 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauza privind pe D.B.

a fost constituită din 333,3 gr plante de cannabis (cantitate rămasă în urma uscării), care au pus în evidentă THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis. Potrivit declarației martorei P.A., prietena inculpatului, inculpatul oferea țigarete confecționate artizanal, prietenilor apropiați, inclusiv martorei. Aceasta a arătat că a acceptat să fumeze respectivele țigarete, întrucât acestea îi induceau o stare de relaxare. Inculpatul nu i-a spus ce conțin respectivele țigarete, dar ulterior a aflat că acestea conțineau cannabis. Cu ocazia audierii sale nemijlocite de către instanța martora P.A. a revenit asupra declarației inițiale, arătând că nu-și menține declarația inițială, întrucât a fost audiată noaptea, nu mai reține ce a declarat, cu atât mai mult cu cât era foarte speriată.

Acesta a arătat că nu cunoaște ca inculpatul să fi consumat vreodată droguri și nici nu i-a oferit vreodată spre consum ei droguri. Ulterior, fiind din nou audiată de procuror, ca urmare a sesizării din oficiu de către procuror cu săvârșirea de către aceasta a infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceasta a revenit din nou asupra declarației, arătând că își menține în totalitate declarația dată în cursul urmăririi penale. Prima instanță a luat în considerare declarația dată de martoră în cursul urmăririi penale, apreciind că martora nu a dat nicio explicație plauzibilă cu privire la schimbarea în totalitate a declarației cu ocazia audierii sale nemijlocite. De asemenea, declarația sa s-a reținut că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (recunoașterea inculpatului că era consumator de droguri, declarațiile martorilor S.A.

și S.M. care au arătat că martora era consumatoare de droguri). În ceea ce privește cercetarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, instanța a apreciat că aceasta a fost făcută de un organ necompetent din punct de vedere material. Astfel, potrivit disp. art. 12 din Legea nr. 508/2004, sunt de competența DIICOT, infracțiunile prevăzute expres în acest text de lege. Competența cercetării infracțiunii de mărturie mincinoasă, chiar săvârșită cu ocazia judecării unei cauze de competența DIICOT revine parchetului de pe lângă judecătorie. Și în ceea ce-l privește pe martorul E.S.F., acesta a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul D. obișnuia să meargă la București să-și cumpere droguri, uneori cumpărând droguri și pentru alte persoane care-i dădeau bani în acest sens.

Fiind audiat de instanță și acest martor a revenit parțial asupra declarației date în cursul urmăririi penale, arătând că nu a avut cunoștință dacă inculpatul consuma sau nu droguri și nici dacă acesta mergea la București să-și cumpere droguri, fără însă a da vreo explicație cu privire la această schimbare a declarației. Și în ceea ce-l privește pe acest martor instanța a reținut că declarația dată în cursul urmăririi penale este cea care corespunde adevărului, având în vedere că acesta se coroborează cu restul probelor administrate în cauză (declarația inculpatului, declarațiile martorilor S.A. și S.M.). Inculpatul a susținut că a înființat respectiva plantație pentru consum propriu, deoarece cheltuia mulți bani pentru cumpărarea de droguri.

Acesta a mai arătat că până în ziua organizării flagrantului nu mai recoltase din plantele respective. Acesta a mai arătat că la 2 săptămâni consuma cca 1 mugur de cannabis, iar plantele respective ar fi produs cca 50 de muguri. Prima instanță a apreciat că această susținere nu a fost reală, având în vedere în primul rând numărul de mare de plante cultivate, faptul că după recoltarea acestora, după prinderea în flagrant a inculpatului, a rezultat o cantitate totală de 333 gr plante uscate în condițiile în care acestea nu ajunseseră încă la maturitate. În condițiile în care inculpatul consuma 1 mugur de cannabis la 2 săptămâni, este evident că respectiva cantitate obținută nu era destinată consumului propriu, depășind cu mult perspectivele de consum ale unei singure persoane.

Pe de altă parte, inculpatul nu a arătat în momentul reținerii faptul că respectivele plante ar fi fost destinate consumului propriu, făcând imposibilă evaluarea sa de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 191 din Legea nr. 143/2000. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept" constituie infracțiunea de trafic de droguri.

În raport starea de fapt reținută mai sus prima instanță a apreciat că fapta inculpatului D.B. de a înființa o plantație de cannabis în scopul oferirii sau punerii în vânzare, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Pentru considerentele arătate mai sus a fost respinsă cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 143/2000. Având în vedere cele arătate mai sus prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în seama sa.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, prima instanță, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de cantitatea de droguri rezultată după recoltarea plantelor, precum și datele privind persoana inculpatului, așa cum rezultă din caracterizările depuse de inculpat. Prima instanță a avut totodată în vedere faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că așa cum rezultă din declarația martorului P.G. inculpatul s-a remarcat la locul de muncă ca un bun profesionist, fiind apreciat de colectivul din care a făcut parte, Față de toate aceste aspecte s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul special, este aptă sa răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, prima instanță a apreciat că inculpatul prezintă aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, avându-se în vedere în acest sens, elementele obiective și subiective ale cauzei, gravitatea faptelor, trecutul infractorului, vârsta acestuia, mediul în care trăiește și modul de comportare în societate. Astfel, s-a apreciat că inculpatul prezintă aptitudinea subiectiva de a se corija, de a se elibera de mentalitatea și de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infracțiunii, prin eforturi făcute sub amenințarea pedepsei la care a fost condamnat și de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduită corectă și deci prin autoreeducare.

Atât din datele ce privesc trecutul sau infracțional, cât și din comportarea sa după comiterea infracțiunii, prima instanță a considerat că acesta are posibilitatea reală de îndreptare fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție. Având în vedere natura infracțiunii săvârșite precum și modalitatea de săvârșire a acesteia s-a apreciat că se impune supravegherea atentă a acestuia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, ce constituie termen de încercare, impune condamnatului de a avea o comportare corectă în tot acest timp.

Dacă a expirat termenul de încercare și condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat și reintegrat fără vreo restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârșită. Dacă însă condamnatul nu are o buna purtare și săvârșește, în termenul de încercare o alta infracțiune, suspendarea executării pedepsei se revoca, iar condamnatul este ținut sa execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât și pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și în baza art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în scopul dezintoxicării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.B., criticând soluția pronunțată atât sub aspectul temeiniciei cât și al legalității. În principal prin motivele de apel scrise depuse la dosar - susținute de altfel și cu ocazia dezbaterilor - inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice data faptei din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, învederând ca a plantat canabis exclusiv în scopul consumului propriu și nu a intenționat niciodată să valorifice aceste substanțe sau să le ofere altor persoane. Inculpatul a criticat totodată și modul în care prima instanță a evaluat probele administrate arătând că martora P.A. a revenit motivat asupra declarațiilor sale inițiale în faza de urmărire penală, iar ceilalți martori au confirmat că nu el le oferea substanțe interzise.

În subsidiar inculpatul a solicitat redozarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie sub minimul special prevăzut de lege. La ultimul termen de judecată s-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. S-a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar Adeverința numărul 3728/16 din 11 iulie 2012. Prin Decizia penală nr. 375 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.B. împotriva Sentinței penale nr. 190 din data de 2 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19649/63/2011.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu (Delegația nr. 6308/2012). Examinând apelul declarat de inculpat în raport de motivele invocate și cu respectarea dispozițiilor art. 371 alin. (1) și (5) C. proc. pen., instanța a apreciat că acesta este nefondat și a fost respins ca atare pentru următoarele considerente. Prima instanța, prin luarea în considerare și evaluarea întregului material probator, a reținut în mod corect situația de fapt, coroborând declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, prin care acesta a recunoscut parțial fapta cu declarațiile martorilor și cu mențiunile din actele întocmite de organele de urmărire penală cu ocazia investigării activității infracționale.

De altfel principala critică a inculpatului nu a vizat modul de stabilire a situației de fapt ci încadrarea juridică pe care prima instanța a dat-o faptelor săvârșite de acesta, invocând că întreaga recoltă pe care spera să o obțină de la plantația înființată era destinata exclusiv consumului propriu, și că nu a oferit spre consum altor persoane canabis în intervalul de timp analizat. Curtea a constatat că prima instanță a examinat deja în mod corespunzător aceste apărări, înlăturând motivat susținerile inculpatului care nu aveau corespondent în celelalte probe administrate, argumentele deja expuse nefiind necesar să fie reiterate și în cuprinsul prezentei decizii.

Se impune că potrivit normei de incriminare se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept”, acțiunile enumerate reprezentând modalități alternative de săvârșire a infracțiunii analizate. În cazul în care s-a reținut, așa cum a fost cazul în prezenta speță, că elementul material al laturii obiective a infracțiunii comise constă în cultivarea de droguri de risc fără drept nu este necesar ca organele judiciare să facă dovada că inculpatul a și oferit sau a pus în vânzare efectiv recolta obținută, fiind suficientă stabilirea existenței unui astfel de scop, indiferent de faptul că el a fost atins sau nu.

O asemenea interpretare a rezultat din analiza comparativă a textelor articolelor 2 alin. (1) și (4) alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, întrucât dacă art. 4 alin. (1) incriminează „cultivarea (..) de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, este evident ca art. 2 alin. (1) are în vedere cultivarea unor asemenea plante pentru consumul altor persoane decât al inculpatului.

Nu s-ar putea impune organelor de urmărire penală ca în cazul descoperirii unor activități de natura celei desfășurate de către inculpat să aștepte ca cel din urmă să și pună efectiv în vânzare sau să ofere altor persoane cannabis pentru consum, întrucât o asemenea interpretare a textului de lege excede în mod nepermis intenției legiuitorului care a decis să incrimineze nu numai oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea sau deținerea de droguri fără drept ci și activitățile de producere a substanțelor interzise - cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, acestea din urma reprezentând și ele acțiuni specifice elementului material al infracțiunii analizate.

Stabilirea scopului pe care inculpatul l-a urmărit prin înființarea și întreținerea unei plantații de cannabis s-a făcut atât prin declarația acestuia sau declarațiile unor martori referitoare la comportamentul inculpatului în mediul din care a făcut parte dar și prin analiza datelor referitoare la cantitatea de substanțe interzise pe care o obținuse sau spera să o obțină, astfel încât ori de câte ori aceasta depășind în mod considerabil necesitățile sale de consum fiind evident ca diferența a fost destinată valorificării sau consumului altor persoane. De altfel acest aspect a și fost avut în vedere de prima instanța când a analizat probele administrate, astfel că declarației martorei P.A. - contestată de apelantul inculpat prin motivele scrise - nu i s-a dat o relevanță deosebită în ansamblul probelor, nici în favoarea dar nici în defavoarea inculpatului.

Și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către apelantul inculpat au fost neîntemeiate, curtea apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

S-a constatat că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului - minimul special, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, care a cultivat în vederea comercializării cantitatea de 333 grame cannabis, în cauză fiind reținute multiple acte materiale săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a se obține beneficii de natură materială.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În prezenta cauză, în acord cu instanța de fond s-a constatat că nu se impune reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere modul în care inculpatul a conceput activitatea infracțională, preocuparea de care a dat dovadă pentru înființarea și întreținerea plantației, reacția pe care a avut-o la momentul realizării flagrantului și atitudinea față de fapta în cursul procesului astfel cum a rezultat din probe, pedeapsa aplicată fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva Deciziei penale nr. 375 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - LM