ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1409/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1409/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 68 din 8 februarie 2011, pronunțată Tribunalul Dolj, în
baza art. 257 alin (1) rap. la art. 6
1
alin. (1) din legea nr. 78/2000
a fost condamnat inculpatul V.A.T., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În
baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și
a arestării preventive a inculpatului din 12
iulie 2010 - 16 iulie 2010, inclusiv.
În
baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii
a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),
b) C. pen mai puțin dreptul de a
alege, pe durata executării pedepsei.
S-a
constatat că suma de 1.200 lei ce a fost folosită la realizarea flagrantului a
fost restituită.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că în data de 08 iulie 2010
s-a sesizat de către denunțătorii G.I. și T.M.
faptul că inculpatul le-ar fi pretins în decursul anilor 2005-2009 mai
multe
sume de bani în scopul facilitării angajării acestora în cadrul structurilor
Serviciului Româna de Informații și Inspectoratul Situațiilor de
Urgență. G.I. a arătat că i-a predat inculpatului
în această perioadă
suma de 5.800 lei, în mai multe tranșe, iar T.M. i-a
predat de asemenea în mai multe tranșe suma de 2000 lei.
Ulterior,
întrucât inculpatul nu rezolvase nimic din ceea ce promisese celor doi
denunțători, pretextând faptul că fusese mințit de funcționarii care trebuiau
să-i angajeze pe cei doi, acesta i-a promis denunțătorului G.I. că se va
recompensa pentru banii primiți.
Astfel,
acesta i-a promis că-i va facilita selecționarea sa, după absolvirea
cursurilor
școlii de agenți de penitenciar, pentru urmarea unor cursuri în urma cărora va
obține gradul de ofițer de penitenciar.
Fiind coleg și prieten cu numitul T.M., G.I. I-a
pus
și pe acesta în legătură cu inculpatul V. care s-a oferit inițial
să-l ajute pe acesta să se angajeze în cadrul IPJ Dolj, iar ulterior nereușind
acest lucru s-a oferit să-l ajute să se angajeze
în cadrul ISU Dolj. T.M.
i-a dat inculpatului în acest sens suma de
2.000 lei. Întrucât nu a
reușit angajarea
sa, ulterior i-a promis că-l va angaja în cadrul ISU Dolj,
cerându-i
pentru aceasta suma de 1.000 euro pentru a-i da numitului C. de la IGSU
București.
Inculpatul
i-a cerut denunțătorului să-i dea inițial o primă tranșă din această sumă de
300 euro, fixând ca ultim termen de plată al acestei sume data de 12 iulie 2010.
În raport de această stare de fapt instanța de
fond a reținut că fapta
inculpatului V.A.T. de a pretinde și primi de la
cei doi
denunțători T.M. și G.I. o sumă de
bani în vederea
intervenției pe lângă funcționari cu atribuții în angajarea
personalului
bugetar, realizează conținutul
constitutiv al infracțiunii prev. de art. 257 alin. (
1) C. pen. rap. la
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a
apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăția cerută de lege, respectiv
cu intenție directă, întrucât acesta și-a dat seama și a vrut să trafice presupusa
sa influență asupra funcționarilor care se ocupau de angajarea de personal în
respectivele structuri.
La
alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului, instanța de fond,
conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social
concret al faptei săvârșite, determinat atât de
modul în care aceasta a fost comisă, precum și datele privind persoana
inculpatului.
Faptul că inculpatul a recunoscut parțial
săvârșirea faptelor în cursul
urmăririi penale nu a fost reținut de
către instanța de fond ca și circumstanță atenuantă, având în vedere că fiind
prins în flagrant în momentul în care primea respectiva sumă de bani, era greu
să nege săvârșirea faptei.
Având în vedere că inculpatul este la primul
conflict cu legea penală,
că așa cum rezultă din caracterizarea făcută
de martorul N.I. precum și din cea depusă la fila 37, a rezultat că inculpatul
este cunoscut ca o persoană cu un comportament decent, etic dar și modul de
comitere a faptei, inculpatul încercând să dea impresia celor doi că are o
influență reală asupra respectivilor funcționari, mergând cu aceștia la
respectivele unități sub pretextul discutării cu cei care urmau să faciliteze
angajările, faptul că activitatea acestuia s-a desfășurat pe o perioadă destul
de mare de timp, instanța a considerat necesară aplicarea unei pedepse egală cu
minimul special, respectiv o pedeapsă de 2
ani închisoare.
În
ceea ce privește modalitatea de executare a acestei pedepse,
instanța a considerat necesar ca executarea
prezentei pedepse să se facă
în regim de detenție, având în vedere
pericolul social ridicat al faptelor acestuia, pedeapsa fiind atât un mijloc de
reeducare a condamnatului dar și un mijloc de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.A.T.
, criticând hotărârea primei instanței pentru netemeinicie cu
privire
la modul de individualizare al pedepsei, respectiv nevalorificarea
circumstanțelor personale și totodată sub aspectul legalității, respectiv
schimbarea încadrării juridice a faptei fără a fi făcută aplicarea
dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
S-a
procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și
atașată la fila 15 dosar.
La
solicitarea inculpatului s-a încuviințat proba cu înscrisuri fiind întocmit
referatul de evaluare Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul
Dolj-filele 19-21 dosar.
Examinând
apelul declarat prin prisma motivelor invocate cât și a celor ce pot fi
analizate din oficiu, Curtea de Apel a constatat că acesta este fondat urmând a
fi admis pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Prima instanță, prin luarea in considerare si evaluarea
întregului
material probator, a reținut în
mod corect în fapt că în perioada 2005-2009
inculpatul a primit de la
denunțătorii T.M. și G.I. o sumă de bani în schimbul promisiunii că va
interveni pe lângă funcționari cu atribuții în angajarea personalului bugetar, prevalându-se
de o presupusă influență pe care ar avea-o față de aceștia.
Pentru
a reține această situație de fapt au fost coroborate
declarațiile denunțătorilor cu datele rezultând din transcrierea
convorbirilor
purtate de aceștia cu inculpatul, și parțial cu
declarațiile sale de recunoaștere date în cursul urmăririi penale, înlăturându-se
motivat apărarea inculpatului în sensul că nu s-a prevalat de faptul că ar
putea influența deciziile funcționarilor publici ci doar a încercat să îi ajute
pe cei doi denunțători, acționând în cadrul legal, strict pentru a obține date
cu privire la datele la cere se organizau concursuri și formalități necesare
înscrierii la acestea.
De
altfel, conținutul discuțiilor dintre inculpat și denunțători sunt mai mult
decât relevante, făcându-se trimitere în mod expres la sumele de bani pretinse,
destinația pe care se afirma că o va da acestora, persoanele care urmau să
primească sume de bani și influența pe care o
aveau
în angajarea denunțătorilor. Inculpatul chiar dacă nu avea influență
reală
pe lângă funcționarii indicați, prin datele pe care le dădea despre funcția sau
viața personală a acestora, precum și prin redarea unor presupuse discuții pe
care le-ar fi avut cu ei referitoare le modul de desfășurare al examenelor și
probele pe care denunțătorii ar fi trebuit să le susțină a creat acestora din urmă
convingerea fermă că a intervenit pe
lângă
persoanele în cauză, acesta fiind și motivul determinant pentru care
au
acceptat să remită sume de bani.
Atitudinea subiectivă a inculpatului față de
fapta comisă, respectiv
înțelegerea caracterului infracțional al
acesteia și totodată urmărirea
rezultatelor
interzise de legea penală rezultă cu certitudine din procesul
verbal de
la fila 40 dosar urmărire penală, în care se menționează că în cadrul
întâlnirii din 12 iulie 2010 dintre inculpat și G.I. primul era îngrijorat de
posibilitatea ca sumele de bani primite să fi fost tratate cu
substanțe fluorescente de către organele de
urmărire penală.
De
altfel, cu ocazia audierii în fața instanței de apel inculpatul a
arătat că recunoaște comiterea faptelor și, că prin
promovarea căii de atac
nu critică situația de fapt ci doar modul de
executare al pedepsei (motive scrise și concluzii din dezbateri).
În
raport de aceasta situație de fapt, de altfel necontestata, s-a
apreciat in mod legal ca faptele săvârșite
întrunesc elementele constitutive
ale
infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din
Legea
nr. 78/2000, trimiterea primei instanțe la dispozițiile art. 6
1
din Legea nr.
78/2000 fiind în mod evident o
simplă eroare materială, susceptibilă de a fi
îndreptată prin
soluționarea prezentului apel, nefiind incidente dispozițiile art. 344 C. proc.
pen.
De asemenea Curtea de Apel a reținut că prima instanța a
făcut o justă apreciere asupra individualizării pedepsei care a fost aplicată
apelantului-inculpat, raportându-se și dând eficiență tuturor criteriile
instituite de art. 72 C. pen., însă numai sub
aspectul cuantumului.
Sub aspectul modalității de executare s-a apreciat că scopul
preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins
și fără privare de libertate,
prin aplicarea art. 86
1
și
următoarele C. proc. pen., având în
vedere
datele ce circumstanțiază persoana inculpatului.
În
consecință, prin decizia penală nr. 196 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel
Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori s-a admis apelul declarat de
inculpatul V.A.T., împotriva sentinței penale nr. 68 din 8 februarie 2011,
pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 9327/63/2010, s-a desființat în
parte sentința penală nr. 68 din 08 februarie 2011 a Tribunalului Dolj în ceea
ce privește latura penală și în consecință.
În
baza art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a
condamnat pe inculpatul V.A.T., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a
constatat că apelantul inculpat a fost reținut și arestat preventiv de la 12
iulie 2010 la 16 iulie 2010, inclusiv.
În
baza art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supravegherea
executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui
termen de încercare de 5 ani stabilit in
condițiile art. 86
2
C. pen.
Pe
durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor
măsuri de supraveghere ce vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de
Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj:
-
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă
Tribunalul Dolj;
-
să anunțe în prealabil orice schimbare de
domiciliu, reședința sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile
precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului
de muncă ;
- să comunice informații de natura a putea fi
controlate mijloacele lui
de existența.
În
baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. mai puțin dreptul
de a alege și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea acestei
pedepse accesorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 84
6
C. pen.
S-au menținut restul dispozițiilor din sentința
apelată.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.A.T. solicitând, în temeiul
cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.,
schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea art. 81 C. pen.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând soluția pronunțată în
cauză în raport de cazul
de casare invocat, prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., dar și în conformitate cu art. 385
9
alin. (3)
C. proc. pen.,
apreciază ca neîntemeiată
critica greșitei individualizări a pedepsei.
La stabilirea și individualizarea judiciară a
pedepsei instanța de apel
a făcut o justă interpretare și aplicare a
criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de pericolul social pe care
îl prezintă fapta comisă de inculpat, modul și condițiile concrete în care a
fost săvârșită, precum și elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.
În condițiile art. 72 C. pen., la
individualizarea pedepsei instanța trebuie să țină seama de dispozițiile părții
generale ale codului penal de
limitele de pedeapsă fixate în partea
specială, de gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa aplicată pentru fapta concretă dedusă
judecății trebuie să
fie rezultatul
unui proces de analiză cumulativă a tuturor circumstanțelor privitoare la faptă
și făptuitor, neputând să depindă exclusiv de un singur criteriu dintre cele
enumerate de lege. în acest context, critica inculpatului
din apel
privind faptul că nu s-au reținut circumstanțe atenuante a fost corect
apreciată ca nefondată, datele despre persoana sa respectiv lipsa
antecedentelor penale, neputând prevala față de
celelalte împrejurări sau circumstanțe care permit aprecierea pericolului
concret al infracțiunii.
Instanța
reține că fapta comisă afectează valori sociale fundamentale pentru societatea
românească, respectiv încrederea în integritatea funcționarilor publici și în
obiectivitatea cu care aceștia își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, faptele
de corupție prezentând un grad ridicat de pericol social nu neapărat datorită
sumelor de bani care se pretind ci datorită stării de neîncredere generalizată
pe care o provoacă. De asemenea, se are în vedere că în cauză făptuitorul a
acționat în mod repetat pentru a forma convingerea denunțătorilor că remiterea
sumelor de bani este necesară pentru a le facilita angajarea, că s-a prevalat
de influență pe lângă funcționari de rang înalt din cadrul S.R.I. și I.S.U. și
că activitatea infracțională a fost întreruptă nu datorită voinței sale ci
datorită
intervenției organelor de stat
sesizate de cei doi denunțători.
În
ceea ce privește modul de executare al pedepsei aplicate,
instanța de apel a manifestat deja suficientă
clemență apreciind că scopul
pedepsei poate fi atins și fără executare
efectivă a acesteia în regim de
detenție,
fiind suficientă luarea unor măsuri suplimentare de supraveghere
a
comportamentului viitor al inculpatului.
Conform
dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa are un rol complex, nu numai de
sancționare, de constrângere ci și de reeducare a făptuitorului și de prevenire
a comiterii unor noi infracțiuni, atât de către
acesta cât și de către alte persoane (prevenția generală și specială).
În
cazul de față, s-a reținut că inculpatul are o vârstă înaintată (65
ani), este pensionar, și că în raport de modul în
care a acționat, traficând o
influență presupusă și nu reală pe lângă
funcționari publici, mizând în mare parte și pe naivitatea și lipsa unor minime
cunoștințe de specialitate a denunțătorilor, dar și în raport de atitudinea pe
care a avut-o față de faptă în cursul judecății, recunoscând și regretând
comiterea acesteia, aplicarea pedepsei reprezintă un avertisment suficient
pentru acesta, riscul reiterării unor comportamente similare în viitor fiind
scăzut, mai ales în condițiile în care situația sa financiară și comportamentul
în societate vor fi evaluate periodic de o instituție specializată în
supravegherea infractorilor.
Această
concluzie este susținută si de datele din raportul de evaluare a Serviciului de
Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, astfel că solicitarea inculpatului, de
aplicarea a art. 81 C. pen., ceea ce ar presupune absența oricăror mijloace de
supraveghere a sa, nu poate fi primită.
Pentru
aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu,
pentru inculpat urmând a se avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul V.A.T.
împotriva deciziei penale nr. 196 din 6 octombrie 2011
a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2012.