ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 324/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.299/105/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar intimata-pârâtă a depus un punct de vedere prin care arată că sesizarea este inadmisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 19 februarie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 2.299/105/2022, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul contractual din cadrul poliției locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcția ocupată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 25 martie 2025 cu nr. 678/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 22 septembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018) " Art. 35. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă)."

Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 155/2010) " Art. 14. - (1) Personalul poliției locale este compus din: a) funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local; b) funcționari publici care ocupă funcții publice generale; c) personal contractual."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 21. - Sporul pentru munca suplimentară (...) (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii) " Art. 142. - (1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I civilă la 27.05.2022 cu nr. 2.299/105/2022, reclamantul Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul" (SPL Mihai Viteazul), în numele membrilor de sindicat - personal contractual, menționați în anexa cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală Ploiești, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: (i) în principal, obligarea pârâtei la calcularea și plata drepturilor salariale, indexate și actualizate la data plății, cuvenite și neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor bănești pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, respectiv a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile, conform dispozițiilor legale, ale contractului colectiv de muncă și/sau ale altor acte cu caracter obligatoriu aplicabile la nivelul pârâtei Poliția Locală Ploiești, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta; (ii) în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat, în esență, că, în fapt, membrii de sindicat salariați ai pârâtei Poliția Locală Ploiești, menționați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, în temeiul contractelor individuale de muncă încheiate cu aceasta, au desfășurat activitate în regim normal și în zilele de repaus săptămânal, care se acordă în două zile consecutive pe săptămână, respectiv sâmbăta și duminica.

Munca efectuată de angajații pârâtei potrivit celor de mai sus nu a fost compensată cu ore libere plătite. În atare situație, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, se cuvenea plata unui salariu aferent orelor prestate și a sporului la salariu corespunzător duratei acestora.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabilă și personalului contractual plătit din fonduri publice, ale art. 142 alin. (1) și (2) din Codul muncii și ale art. 11 alin. (3) din contractul colectiv de muncă încheiat de părțile în litigiu, precizând că, anterior introducerii prezentei acțiuni, a formulat plângere prealabilă înregistrată la pârâtă, primind răspuns negativ de la aceasta din urmă.

Pârâta Poliția Locală Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește primul capăt al cererii de chemare în judecată, pârâta a susținut, în esență, că pretențiile formulate de reclamant sunt nejustificate, întrucât, în speță, nu a fost prestată o muncă suplimentară de către reclamanți, prestarea muncii în zilele de sâmbătă și duminică realizându-se ca program normal de lucru în ture, cu respectarea acordării altor zile din săptămână ca repaus săptămânal.

Pe de altă parte, s-a susținut că legislația în materie nu permite ca munca prestată în zilele de repaus săptămânal să fie plătită, fiind compensată cu timp liber corespunzător, pârâta invocând în acest sens art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021).

În ceea ce privește capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că persoanele reprezentate de reclamant își exercită atribuțiile de serviciu în ture/schimburi, ca o normalitate a specificului activității pentru care au încheiat contractele individuale de muncă, astfel încât nu se impune acordarea de ore libere plătite, dat fiind faptul că nu a fost prestată muncă suplimentară.

Zilele libere de repaus săptămânal pentru personalul care a desfășurat activitate în zilele de sâmbătă și duminică au fost acordate în timpul săptămânii, temeiurile de drept invocate de reclamant nefiind aplicabile în prezenta speță.

Prin Sentința civilă nr. 874 din 2 iulie 2024, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul", în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut, în primul rând, că trimiterile reclamantului, în motivarea demersului judiciar, la dispozițiile art. 142 din Codul muncii excedează învestirii instanței de judecată, dat fiind faptul că reclamantul nu a învestit instanța cu acordarea, în favoarea persoanelor în numele cărora a acționat, a "sporului de weekend", reglementat de dispozițiile art. 137 alin. (3) din Codul muncii.

Raportat la perioada de referință, respectiv trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată (27.05.2019-27.05.2022), s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că, pentru intervalul ce face obiectul acțiunii, munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care, potrivit prevederilor legale, nu se lucrează, nu se compensează în bani, ci numai prin acordarea de timp liber corespunzător.

În ceea ce privește clauza invocată de la art. 11 alin. (5) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, s-a reținut că aceasta nu poate fi aplicabilă atât timp cât există dispoziție legală contrară, ținând seama, pentru perioada în litigiu, și de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut, din analiza probatoriului administrat în cauză, în raport cu prevederile legale [art. 137 alin. (2) din Codul muncii], dar și ale art. 12 alin. (1) și (2), art. 17 alin. (2) teza a II-a din contractul colectiv de muncă și ale art. 40 alin. (1) din regulamentul intern al pârâtei, că, față de obiectul specific de activitate al pârâtei, aceasta a organizat munca membrilor de sindicat în discuție în schimburi, sens în care aceștia au prestat activitate și în zilele de sâmbătă și duminică, dar nu ca muncă suplimentară, ci în cadrul duratei normale de muncă, beneficiind de repaus săptămânal în alte zile ale săptămânii.

Împotriva sentinței menționate la paragraful 22 a declarat apel reclamantul Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul", solicitând admiterea apelului, anularea în tot a sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare pe fond și admiterea cererii de chemare în judecata așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului au fost invocate prevederile: art. 38, art. 112 alin. (1), art. 113 alin. (1), art. 135, art. 137, art. 138 alin. (1), art. 170 și art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii; art. 11 alin. (5) din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității intimate-pârâte; Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE); art. 21 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017; art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017); art. 35 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021; art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999) și art. 419 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ).

Apelantul a susținut că reclamanții din prezenta cauza se încadrează în excepțiile instituite de legiuitor prin art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, art. 35 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

S-a mai arătat că dreptul la repausul de 24 de ore după prestarea muncii timp de 12 ore nu exclude dreptul salariatului la zilele de repaus săptămânal, prevăzut de art. 132 din Codul muncii, iar angajatul are dreptul la acest repaus săptămânal indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de muncă.

Totodată, pentru lucrul în zilele de sâmbătă și duminică, angajatorul are obligația de a-i acorda salariatului timp liber corespunzător, iar, dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, de a-i acorda un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Intimata-pârâtă Poliția Locală Ploiești a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și întemeiată.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 19 februarie 2025, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: (i) dosarul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect, în principal, obligarea pârâtei-intimate la calcularea și plata drepturilor salariale, indexate și actualizate la data plății, drepturi cuvenite și neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor bănești pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, respectiv sporul de 100% pentru munca prestată în aceste zile, așa cum sunt prevăzute în lege, în contractul colectiv de muncă și/sau în alte acte cu caracter obligatoriu pentru sau la nivelul pârâtei, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta, iar, în subsidiar, apelantul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează; (ii) reclamanții sunt personal contractual ocupând funcții de inspector sau referent de specialitate în administrația publică sau paznic; (iii) soluționarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, dispozițiile a căror dezlegare este solicitată făcând parte din apărările părților, în special ale intimatei-pârâte, care pretinde aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, iar prima instanță a respins cererea principală în raport cu incidența acelorași dispoziții; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept în discuție și aceasta nici nu face obiectul unui dosar pe rolul celor două structuri jurisdicționale, în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Intimata-pârâtă a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării chestiunii de drept, întrucât aceasta nu are legătură cu obiectul prezentei cauzei, iar, pe de altă parte, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă chestiune de drept. Textele de lege a căror interpretare se solicită sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică a dispozițiilor legale apreciate ca fiind relevante în cauză. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate supune dezbaterii doar o problemă de aplicare a dispozițiilor legale la situația concretă dedusă judecății, întrucât această operațiune aparține exclusiv instanței învestite cu soluționarea cauzei. În sesizarea de față nu se urmărește identificarea conținutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situația de fapt din speță, operațiune ce excedează atribuțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, în cadrul interpretării, trebuie stabilit dacă dispozițiile generale ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 referitoare la personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție și la personalul civil din instituțiile publice de ordine publică înglobează sau nu și personalul contractual menționat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010, indiferent de funcția ocupată (reclamanții ocupând funcții de inspector sau referent de specialitate în administrația publică sau paznic).

În situația în care interpretarea este în sensul că funcțiile ocupate de personalul contractual din cadrul poliției locale se subsumează noțiunii personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau personalul civil din instituțiile publice de ordine publică, atunci, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate de către Curtea Constituțională deciziile: nr. 198 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat, printre altele, că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, și nr. 731 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 24 mai 2024, prin care, printre altele, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 226 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 653 din 11 iulie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire, printre altele, la următoarea chestiune de drept: " Prevederile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că angajații care beneficiază de timpul aferent repausului săptămânal în alte 2 zile consecutive decât sâmbăta și duminica beneficiază de sporul de 100% raportat la salariul de bază pentru activitatea efectiv desfășurată în zilele de sâmbătă și duminică, indiferent de faptul că au fost efectuate ore suplimentare?"; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 232 din 16 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica, în bani sau timp liber, se adaugă la repausul acordat în alte zile lucrătoare sau dacă compensarea în bani sau cu timp liber exclude acordarea repausului săptămânal în cazul unor angajați ai Poliției Locale, având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137, art. 139, art. 141 și art. 142 din Codul muncii, precum și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și ale art. 35 alin. (1) și art. 53 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018?"; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 158 din 5 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 9 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/4.03.2016, nepublic, pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 119 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 21 mai 2025, prin care, printre altele, a fost admisă sesizarea formulată și, în consecință, s-a stabilit că: " În interpretarea dispozițiilor art. 7 lit. b), f) și i) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea pentru munca suplimentară desfășurată de polițiștii de penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, calculată potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu influențează calculul altor drepturi salariale și nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, majorare de 50%."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 123 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată privind dezlegarea următoarelor probleme de drept: " Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege; Dacă sintagma «timp efectiv lucrat» prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului; Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână; Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 97 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 21 mai 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: " Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările și completările ulterioare, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 98 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 14 februarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 34/2023 privind salarizarea și alte drepturi bănești cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale în anul 2023, precum și pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 31/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale? Calcularea drepturilor salariale ale reclamanților (funcționari publici cu statut special - polițiști), cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reținându-se că: " 51. În cazul analizat, titularul sesizării solicită clarificarea noțiunii de «timp de muncă suplimentară» prin prisma dreptului intern și a dreptului Uniunii Europene, precum și a statuărilor în materie ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și aplicarea acestei noțiuni în cauza dedusă judecății, în raport cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pentru perioada în care salariatul se află consemnat la locul de muncă la dispoziția angajatorului în afara duratei normale a timpului de muncă, având de soluționat un litigiu privind drepturile bănești pretinse de salariat pentru această perioadă. (...) 57. Întrucât directiva a fost transpusă în dreptul intern, instanțele naționale au obligația de interpretare a legii naționale ce transpune directiva (în cauză, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare), prin prisma textului și a finalității acelui act. (...) 65. Odată ce jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este lămuritoare cu privire la problema de drept dedusă judecății, rezultă că nu există dificultăți de interpretare și aplicare pentru situația de fapt pe care instanța națională a fost chemată să o soluționeze, acesteia revenindu-i obligația de a verifica incidența dezlegărilor date de instanța europeană, în ceea ce privește calificarea acestei perioade ca «timp de lucru» și remunerația lucrătorului aflat într-o atare situație. 66. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al instanței de sesizare să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, dispozițiile legale incidente în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de aplicare este conturat expres prin dispozițiile art. 1, prin art. 2 instituindu-se o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând condițiile de admisibilitate, se constată că acestea sunt parțial îndeplinite. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea apelantului-reclamant Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul", în numele membrilor de sindicat - personal contractual, menționați în anexa cererii de chemare în judecată, în principal, de obligare a pârâtei la calcularea și plata drepturilor salariale, indexate și actualizate la data plații, cuvenite și neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor bănești pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, respectiv a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile, conform dispozițiilor legale, ale contractului colectiv de muncă și/sau ale altor acte cu caracter obligatoriu aplicabile la nivelul pârâtei Poliția Locală Ploiești, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta, și, în subsidiar, de obligare a pârâtei la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.

Așadar, instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat, cererea de chemare în judecată fiind formulată de Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul" în numele personalului plătit din fonduri publice, respectiv membrii de sindicat salariați ai intimatei-pârâte Poliția Locală Ploiești, în temeiul contractelor individuale de muncă încheiate cu aceasta din urmă.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, care judecă în faza procesuală a apelului, în virtutea competențelor ei legale conturate prin dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă raportate la cele ale art. 269 din Codul muncii și art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită și condiția de admisibilitate ca problema de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudență constantă, instanța supremă a subliniat că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă și, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependența necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept" (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).

Ca atare, rămân valabile statuările obligatorii, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizat în temeiul art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept în următoarele cazuri: (i) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; (ii) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; (iii) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; (iv) când, pe calea hotărârii prealabile, se solicită completarea legii; (v) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024).

Așadar, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

Prin raportare la aceste exigențe, instanța supremă constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.

În privința condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, sesizarea nu arată în ce ar consta aceasta, raportat la întrebarea adresată, lipsind analiza motivată pe care trebuia să o realizeze în acest sens, prealabil învestirii instanței supreme, pentru a se conforma, astfel, dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și, respectiv, jurisprudenței dezvoltate de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, pe aspectul acestei cerințe de admisibilitate a hotărârii prealabile.

Instanța de trimitere se limitează la a arăta, în justificarea admisibilității demersului, că litigiul se încadrează în categoria celor vizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, că soluționarea pe fond depinde de chestiunea de drept semnalată, întrucât "dispozițiile, a căror dezlegare este solicitată, fac parte din apărările părților în special ale intimatei-pârâte (...). Mai mult, prima instanță a respins cererea principală în raport cu incidența acelorași dispoziții", și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, în cadru mecanismelor de unificare a jurisprudenței, asupra problemei de drept în discuție.

Curtea de apel nu indică vreo dificultate de interpretare în legătură cu normele incidente raportului juridic dedus judecății, nu arată în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficiența textelor pe care este chemată să le interpreteze și să le aplice în virtutea funcției sale jurisdicționale, ca instanță învestită cu soluționarea unui litigiu care se înscrie în sfera competenței sale.

Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere nu se raportează la niciun text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări diferite, ci formulează o întrebare prin care lasă să se întrevadă, pe de o parte, chestiunile invocate prin acțiune de către reclamanți, cu referire la nesocotirea unor dispoziții legale de către unitatea angajatoare, iar, pe de altă parte, prin care solicită din partea instanței supreme interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 și ale art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă "personalul contractual din cadrul poliției locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcția ocupată".

Cu alte cuvinte, autorul sesizării a considerat că, prin ordonanța de urgență în discuție, se naște în sarcina instanțelor specializate obligația de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fără a se mai avea în vedere finalitatea sensului dispozițiilor legale prin care s-a instituit tocmai mecanismul pronunțării hotărârii prealabile.

Astfel fiind, instanța de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raționamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluția din cauza dedusă judecății, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate.

Astfel, curtea de apel a reținut că dispozițiile generale ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 referitoare la "personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție" și "personalul civil din instituțiile publice de ordine publică" "trebuie interpretate în sensul dacă acestea înglobează sau nu și personalul contractual menționat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 indiferent de funcția ocupată (reclamanții, așa cum s-a menționat, ocupând funcții de inspector sau referent de specialitate în administrația publică sau paznic). În situația în care interpretarea este în sensul că funcțiile ocupate de personalul contractual din cadrul poliției locale se subsumează noțiunii de «personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție» sau «personalul civil din instituțiile publice de ordine publică», atunci în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017".

Prin urmare, autorul sesizării nu urmărește identificarea conținutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situația de fapt din dosar, operațiune ce excedează atribuțiilor completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Chiar dacă evaluarea în concret a chestiunii de drept, ca fiind una calificată, susceptibilă de controverse jurisprudențiale, aparține Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligația circumstanțierii acesteia, cu referire punctuală la dificultățile de interpretare, date de ambivalența, imprecizia sau caracterul precar al normelor, incumbă instanței de trimitere, cea care trebuie să justifice declanșarea mecanismului de unificare a priori.

Aceasta întrucât instanța supremă, rămânând în limitele competenței sale constituționale, trebuie să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești [art. 126 alin. (3) din Constituție], fără să se poată substitui însă atributului jurisdicțional al judecă