ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 127/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 7.061/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Ministerul Apărării Naționale a depus un punct de vedere, iar Ministerul Afacerilor Interne a depus un memoriu amicus curiae.

De asemenea, referă asupra faptului că, la dosar, au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 17 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 7.061/3/2023, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Posibilitatea recunoașterii dreptului reclamanților de a beneficia de plata simultană a drepturilor salariale aferente titlului de specialist de clasă și primei de clasificare, retroactiv, începând cu data de 1.11.2019 și până la trecerea în rezervă a fiecărui reclamant.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.481/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 284/2010") " Art. 33. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. (...)"

Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României ("Statutul"), aprobat prin Legea nr. 35/1990, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 35/1990") " Art. 32. - Titlurile de clasificare sau specializare ce se acordă personalului aeronautic sînt ierarhizate pe trei clase, a căror obținere se face succesiv: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa I. Titlul de clasificare se acordă personalului aeronautic definit la art. 31 din prezentul statut, cu excepția inginerilor și subinginerilor nenaviganți. Titlul de specializare se acordă inginerilor și subinginerilor nenaviganți definiți la art. 12 și 31 din prezentul statut."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017") ANEXA Nr. VI

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. Dosar 7.061/3/2023 (a cărui competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Ilfov prin Sentința civilă nr. 1.166 din 7 martie 2023 a Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale), disjunsă din Dosarul nr. 33.692/3/2022, astfel cum a fost precizată, reclamanții AA și BB, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară 02472 și Unitatea Militară 02605 (MAI - UM 02472 și UM 02605), au solicitat instanței de judecată: (i) recunoașterea dreptului de a beneficia de plata simultană a primei de clasificare și a titlului de specialist de clasă în vederea includerii acestor beneficii salariale în baza de calcul pentru stabilirea și calcularea pensiei militare; (ii) obligarea la plata sumei compensatorii actualizate cu indicele de inflație la data plății, care să acopere diminuarea veniturilor salariale avute în plată la 31.12.2012 (ca urmare a încetării plății simultane a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, menținându-se în plată dreptul bănesc cu procentul cel mai mare), începând cu data de 1.11.2019 și până la data trecerii în rezervă a fiecăruia dintre reclamanți, respectiv 15.09.2022 și 1.05.2021, sume la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data plății efective; (iii) recalcularea drepturilor salariale începând cu 1.11.2019 până la data trecerii în rezervă, cu cheltuieli de judecată. Întâmpinarea

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 17 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că: în cauză, este vorba despre un proces privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; cauza se află în curs de judecată în primă instanță; asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în discuție este obligatorie. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema prezentată la paragraful 8 din prezenta decizie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, față de dispozițiile art. 33 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 și art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, până la apariția ordinului ordonatorului principal de credite de stabilire a condițiilor de acordare și de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional, după criteriile și standardele de performanță ce trebuie cuprinse în ordin, nu se pot acorda drepturile salariale aferente titlului de specialist, întrucât nu s-a putut acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional. Doar începând cu 1.12.2021 se pot acorda aceste drepturi, deoarece, la această dată, Ministerul Apărării Naționale, care are calitatea de ordonator principal de credite, a emis Ordinul nr. MS 212 din 5.11.2021 privind modificarea și completarea unor ordine ale ministrului apărării naționale privind salarizarea și alte drepturi bănești cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale (Ordinul nr. MS 212/5.11.2021), prin care s-a creat baza legală pentru plata concomitentă a titlului de clasificare și a titlului de specialist de clasă. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele judecătorești rezultă două orientări jurisprudențiale.

Într-o orientare jurisprudențială majoritară s-a apreciat că reclamanții au dreptul la plata cumulativă a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă chiar și după anul 2009.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale, majoritatea instanțelor au avut în vedere dispoziții legale din care rezultă caracterul distinct al celor două noțiuni, respectiv "primă de clasificare" și "titlu de specialist de clasă", acestea fiind apreciate ca fiind drepturi salariale diferite ca valoare, care se acordă în condiții diferite.

La nivelul uneia dintre curțile de apel care au îmbrățișat această orientare jurisprudențială nu s-a realizat analiza naturii acestor drepturi bănești, respectiv dacă reprezintă același drept salarial acordat pentru recunoașterea nivelului de pregătire profesională, raportat la prevederile legale incidente în cauză, ci a fost avută în vedere succesiunea de acte normative în materie, din a căror coroborare a rezultat că, odată acordate anterior, în măsura în care reclamanții își desfășoară activitatea în aceleași condiții, aceste drepturi se mențin în continuare.

Într-o altă orientare jurisprudențială minoritară s-a apreciat că reclamanții pot beneficia doar de prima de clasificare, nu și de indemnizația pentru titlul de specialist de clasă, argumentându-se că: (i) titlul aeronautic de clasă este o variantă a titlului de specialist de clasă, același titlu neputând genera cumulul a două drepturi ce derivă din aceeași calificare. O astfel de interpretare rezultă și din topografia art. 28 și 30 din cadrul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017; (ii) față de dispozițiile art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, până la apariția ordinului ordonatorului principal de credite cu privire la acordarea și retragerea titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional (în speță, Ordinul nr. MS 212/5.11.2021), după criteriile și standardele de performanță ce trebuie cuprinse în ordin, nu se pot acorda drepturile salariale aferente titlului de specialist de clasă, întrucât nu s-a putut acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional.

Potrivit punctului de vedere comunicat de una dintre curțile de apel, din încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu rezultă norma de drept stabilită ca fiind incidentă în cauză și al cărei conținut neclar, îndoielnic este supus interpretării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie ce poate prezenta relevanță asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 105 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 21 februarie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 105/2024), printre altele, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 26.850/3/2021* și, în interpretarea dispozițiilor art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că: "Deținătorii titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional nu beneficiază de majorările salariale aferente pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordinului emis de ordonatorul principal de credite, prin care s-au reglementat specialitățile, condițiile de acordare, criteriile și standardele de performanță, pentru acordarea acestor drepturi salariale.", prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 90-96. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 al acesteia se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Din analiza dispozițiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) și (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că problema de drept litigios dedusă judecății privește recunoașterea unor drepturi de natură salarială în vederea includerii acestora în baza de calcul pentru stabilirea și calcularea pensiei militare. În consecință, în cauza care a determinat prezenta sesizare, pretențiile deduse judecății se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2).

Cauza în care s-a dispus sesizarea instanței supreme se află pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția civilă, ca instanță competentă să judece cauza în primă instanță.

În ceea ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă de o dezlegare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil.

Astfel, sub acest aspect, referitor la cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării.

Cu privire la prezenta sesizare se observă însă, pe de o parte, că instanța de trimitere nu identifică textul de lege a cărui interpretare se solicită.

Verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală a vreunei norme de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmărește mai degrabă o dezlegare a cauzei, solicitându-se instanței supreme să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete.

Întrebarea adresată instanței supreme reproduce întocmai solicitarea reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalului Ilfov, însă sintagma "chestiune de drept" are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

În acest context se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de identificare a prevederilor legale incidente în cauză și de interpretare și aplicare a acestora, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.

După cum rezultă din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sesizarea instanței supreme trebuie să aibă ca obiect rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu, respectiv cu un anumit grad de abstractizare, și aceasta chiar dacă dezlegarea respectivei probleme de drept se face în mod punctual, prin adecvare la circumstanțele speței (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022, paragraful 52; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragraful 62).

Întrebarea care formează obiectul sesizării tinde însă, prin datele particulare pe care le cuprinde, să învestească instanța supremă cu rezolvarea concretă a înseși pretenției deduse judecății, solicitându-se a se statua dacă reclamanții au dreptul de a beneficia de plata simultană a drepturilor salariale aferente titlului de specialist de clasă și primei de clasificare, retroactiv, începând cu data de 1.11.2019 și până la trecerea în rezervă a fiecăruia dintre ei.

Pe de altă parte, în ceea ce privește condiția legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influențeze într-o manieră directă și determinantă soluționarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanța de trimitere, iar îndeplinirea acestei condiții trebuie să rezulte neechivoc din cuprinsul încheierii de sesizare.

Așa cum s-a arătat deja, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate incidente, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Sunt îndeosebi necesare expunerea elementelor de fapt și de drept relevante ale litigiului, precum și indicarea argumentelor din care rezultă caracterul veritabil al chestiunii de drept, de natură să justifice intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracterul esențial, fiind de natură să influențeze în mod direct soluția cauzei pe fond. În lipsa enunțării acestor elemente, sesizarea nu îndeplinește condițiile legii, iar instanța supremă nu se poate substitui instanței de trimitere în ceea ce privește identificarea și enunțarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce privește determinarea contextului factual și juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Sub acest aspect se constată însă că încheierea de sesizare nu cuprinde constatări de fapt concrete ale instanței cu privire la împrejurarea dacă reclamanților li s-a acordat, în condițiile legale, titlul de clasificare și/sau titlul de specialist de clasă, prin raportare la dispozițiile speciale ale art. 32 din Statutul aprobat prin Legea nr. 35/1990 și/sau prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, instanța de trimitere nu justifică nici relevanța datei de 1.11.2019 în contextul chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Or, determinarea, de către instanța de trimitere, a contextului factual și juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate este cu atât mai necesară cu cât sesizarea este dispusă de prima instanță învestită cu soluționarea cauzei și, spre deosebire de dreptul comun (art. 519 din Codul de procedură civilă), nu a fost adoptată încă o hotărâre de primă instanță prin care să se rețină situația de fapt și de drept avută în vedere la soluționarea litigiului.

Nu este posibil ca instanța supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situației de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie și preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanță apreciază că se impune sesizarea instanței supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situația de fapt, de așa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente și dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Prin raportare la cele ce precedă, se constată că nu este demonstrată nici legătura strânsă și concretă între soluționarea cauzei și maniera de dezlegare a chestiunii de drept, iar o simplă legătură de cauzalitate abstractă și ipotetică nu îndeplinește condițiile legii privind admisibilitatea sesizării (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragrafele 60 și 61).

În consecință, cum mecanismul instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,